Actualitate
ALERTĂ. Locul de unde poate exploda o nouă pandemie. „Cel mai mare bazin de coronavirusuri din lume”
Pădurea tropicală din Amazon ar putea deveni următorul epicentru al unei pandemii de proporții biblice.
Numeroși ecologiști, biologi și epidemiologi au tras un semnal de alarmă cu privire la următoarea pandemie, care ar putea veni din pădurea tropicală amazoniană, din cauza defrișărilor masive și a dezvoltării umane, care pun omul în contact cu habitatul animalelor și potențialele „rezervoare” ale bolilor, scrie iflscience.com.
„Amazonul este un imens bazin de virusuri”, a declarat David Lapola, ecologist al Universității din Campinas, Brazilia, pentru AFP.
Lapola a descris Amazonul ca fiind „cel mai mare bazin de coronavirusuri din lume”, făcând referire la numărul uriaș de virusui, printre care SARS, MERS și bineînțeles Covid-19.
„Este încă un motiv pentru care nu trebuie să nesocotim Amazonul”, a spus cercetătorul. „Ar fi bine să nu ne forțăm norocul”.
Animalele sălbatice transmit boli cumplite
Cele mai multe boli din ultimii ani – HIV, Ebola, SARS, Covid-19, sunt de natură zoonotică, însemnând că au migrat de la animale la oameni. De fapt, savanții estimează că cel puțin 60% din cele 335 de boli noi care au apărut între 1960 și 2004 au la origine animalele.
Primatele reprezintă cea mai mai comună sursă de boli virale pentru oameni, datorită legăturilor evoluționare, dar și liliecii reprezintă un pericol uriaș, din cauza metabolismului lor alert și a sistemului imunitar suprasolicitat. Legat de Covid-19, principalul „suspect” a fost o specie de liliac din China, dar au existat și alte teorii.
Omul, principalul „călău” al naturii din Amazon
Distrugerea echilibrului naturii poate duce la explozia virusurilor. În Amazon, oamenii desfășoară activități de distrugere, precum vânătoarea excesivă, comerțul cu animale sălbatice rare, degradarea habitatului, defrișarea și urbanizarea agresivă. Toate aceste acțiuni aduc viața sălbatică mai aproape de oameni într-un mod brusc și nefiresc.
„Animalele încep să ne dea și nouă virusurile lor”, a declarat Christine Kreuder Johnson, profesor de Epidemiologie și Protecția Ecosistemelor la UC Davis School of Veterinary Medicine.
Pe de altă parte, tăierea pădurilor tropicale dă cale liberă țânțarilor, care poartă virusuri periculoase, precum Zika, malaria, febra dengue și febra galbenă.
Pădurile amazoniene vor fi supraexploatate de oameni și acest gest necugetat transformă zona respectivă într-o adevărată „bombă cu ceas”, în privința răspândirii pandemiilor.
Doctorul chinez care a tras un semnal de alarmă în privința virusului din Wuhan a murit din cauza acestuia
Doctorul chinez Li Wenliang, în vârstă de 34 de ani, care a încercat să avertizeze societatea asiatică despre coronavirus a murit, potrivit edition.cnn.com.
Doctorul care lucra în Wuhan a tras un semnal de alarmă în legătură cu noul coronavirus pe 30 decembrie 2019 printr-o postare realizată pe aplicația WeChat în care anunța că șapte pacienți de la o piață locală de fructe de mare se află în carantină în spitalul în care lucra din cauza unei boli asemănătoare cu Sindromul Respirator Acut Sever (SARS).
Doctorul chinez Li Wenliang a fost spitalizat pe 12 ianuarie după ce a contrat virusul de la unul din pacienții pe care îi tratase, însă diagnosticul oficial i-a fost pus abia pe 1 februarie.
SUA, epicentrul actual al pandemiei
La sfârșitul lunii martie, Statele Unite au devenit ţara cu cele mai multe cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus.
Actualitate
Un intrus care s-a aventurat pe insula lui Epstein susține că a fost legat la ochi, mâini și picioare și aruncat într-o temniță
Un YouTuber care s-a aventurat recent pe o insulă privată care a aparținut cândva lui Jeffrey Epstein susține că a fost legat cu mâinile și picioarele și aruncat într-o temniță, cu ochii legați.
Benjamin Owen FOTO: X
Benjamin Owen, în vârstă de 44 de ani, din Memphis, a călătorit pe 25 aprilie în insula Little St James din Caraibe, cunoscută pentru reputația sa proastă, împreună cu prietenul său Ryan Dalton și o a treia persoană neidentificată.
Însă, atunci când cei trei au fost zăriți de un grup, Owen a declarat că a fost legat de mâini și picioare, legat la ochi și aruncat într-o cameră pe care a numit-o „temniță”, potrivit Daily Mail.
Câteva ore mai târziu, a spus el, a sosit poliția din Insulele Virgine și l-a arestat.
„Nu cred că era menit să părăsesc insula aceea în viață”, a declarat Owen pentru CBS News.
Poliția susține acum că cei care lucrează pe insulă pentru noul proprietar, Stephen Deckoff, încercau să-și facă dreptate, pe fondul unui val de influenceri care se înghesuiau pe celebra insulă din Caraibe.
În proces intentat de holdingul insulei împotriva lui Owen și a asociaților săi se arată că aceștia sunt „căutători de faimă pe internet” și „teoreticieni ai conspirației” care au acționat cu „indiferență nesăbuită și imprudentă”.
De asemenea, se susține că grupul face parte dintr-o „subcultură în creștere rapidă a așa-numiților «exploratori urbani», influencerii de pe rețelele sociale, YouTub-eri și persoane în căutare de publicitate pe internet care… profită financiar de notorietatea insulei și de asocierea acesteia cu Jeffrey Epstein”.
Se susține, de asemenea, că Owen și Dalton „se delectează cu teoriile lor conspiraționiste nebunești și le folosesc pentru a-și justifica comportamentul criminal”.
Este unul dintre cele trei procese civile de acest gen prin care se solicită despăgubiri împotriva presupușilor intruși de către o societate cu răspundere limitată (LLC) legată de Deckoff, miliardarul fondator al Black Diamond Capital Management.
Owen a postat videoclipuri online în care își împărtășește teoria că Epstein este încă în viață – o opinie pe care Dalton a spus că o împărtășește.
„Nu am văzut nicio dovadă că ar fi încă în viață acolo, dar asta face parte din căutarea adevărului”, a explicat el pentru WREG.
Owen a mai spus că „încerca să facă niște cercetări pentru a readuce povestea aceea în lumina reflectoarelor și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la organizația noastră non-profit We Fight Monsters, care combate traficul de persoane și exploatarea”.
Într-o declarație pentru CBS News, un purtător de cuvânt al proprietății insulare a lui Deckoff, pe care acesta intenționează să o transforme într-o „stațiune de lux de ultimă generație, de cinci stele, de clasă mondială, cu 25 de camere”, a declarat: „A existat o creștere alarmantă a numărului de persoane care intră ilegal pe proprietăți private de pe insula Little St James. Accesarea proprietății dincolo de plajă, inclusiv prin intrarea sau manipularea oricăreia dintre structurile insulei – așa cum au făcut acești intruși – este o încălcare clară a legii și va fi tratată ca atare fără excepție.”
Epstein a cumpărat inițial Little Saint James în 1998, apoi a achiziționat o insulă vecină, Great Saint James, în 2016.
Martorii au declarat că nu au observat niciodată vreo infracțiune pe insulă, dar după arestarea lui Epstein în 2019 pentru acuzații federale de trafic sexual și moartea sa în închisoare o lună mai târziu, Insulele Virgine au intentat un proces civil împotriva moștenitorilor săi, acuzându-l că a transportat fete minore pe insulă pentru a le abuza sexual.
Cazul a fost soluționat în 2022, o sumă de 105 milioane de dolari fiind plătită Insulelor Virgine.
În același an, moștenitorii lui Epstein au scos insula la vânzare, iar un an mai târziu, miliardarul Stephen Deckoff a cumpărat cele două insule pentru 60 de milioane de dolari.
Actualitate
23 mai: Ziua în care au fost uciși Bonnie și Clyde, celebrul cuplu de gangsteri americani
În ziua de 23 mai 1934, celebrul cuplu de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow a fost împușcat de poliție. Tot pe 23 mai, în 1871, s-a născut Garabet Ibrăileanu, critic și teoretician literar român.
Bonnie și Clyde/FOTO: Wikipedia
1430: Ioana D’Arc este capturată de către burgunzi
Supranumită Fecioara din Orleans, Ioana d’Arc este considerată cea mai importantă figură din Evul Mediu francez.
Ioana d’Arc/FOTO: Wikipedia
A afirmat de nenumărate ori că auzea voci de origine divină (considerate astăzi simptome ale schizofreniei), voci care-i porunceau să mobilizeze armata în lupta pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză. A condus armata franceză într-o victorie memorabilă la Orléans, care a respins o încercare engleză de a cuceri Franța în timpul Războiului de o sută de ani, scrie Britanica.
La 14 mai 1430, Ioana d’Arc se afla la Compiègne, unde s-a întâlnit cu arhiepiscopul Renaud de Chartres și cu Louis I de Bourbon. Împreună au mers la Soissons, însă locuitorii le-au refuzat intrarea. În timp ce ceilalți au decis să se retragă, Ioana s-a întors la Compiègne.
Pe 23 mai 1430, ea a respins de două ori atacurile burgunzilor, dar a fost în cele din urmă capturată după sosirea întăririlor engleze. A fost dusă la Margny, iar după capturare, Renaud de Chartres a acuzat-o că a ignorat sfaturile primite. Regele Carol al VII-lea nu a încercat să o salveze.
Pe 30 mai 1431, Ioana d’Arc a fost arsă pe rug în piața Vieux-Marché din Rouen, murind în timp ce striga numele lui Iisus Hristos.
1871: S-a născut criticul și teoreticianul literar Garabet Ibrăileanu
Garabet Ibrăileanu s-a născut la 23 mai 1871, la Târgu Frumos, judeţul Iaşi. Acesta rămâne în istorie pentru activitatea sa de critic şi istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier.
Garabet Ibrăileanu/FOTO: Muzeul Național al Literaturii Române
În 1891, se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, fiind în paralel şi bursier al Şcolii Normale Superioare, secţia de istorie-filosofie, pe care o termină în 1895, scrie Rador.
A fost căsătorit, din 5 iulie 1901, cu Elena Carp şi a avut o fiică, Maria, născută în anul 1902.
În anul 1904, Ibrăileanu s-a îmbolnăvit, a devenit neurastenic, având o insomnie permanentă. Din cauza bolii, Ibrăileanu lucra noaptea, se culca în zorii zilei şi dormea până la ora trei după-amiaza, păzit de soţie, care avea grijă să nu fie deranjat.
În martie 1906, a fondat la Iaşi, împreună cu Constantin Stere şi Paul Bujor, revista „Viaţa românească”, de care va fi legat toată viaţa.
A rămas la conducerea revistei şi a cenaclului acesteia până în 1933 şi a susţinut, prin publicarea lor în revistă, mai mulţi scriitori, între care M. Sadoveanu, T. Arghezi, Al. Philippide, G. Topârceanu. În anul 1912, devine doctor în litere, cu teza „Opera literară a d-lui Vlahuţă”.
Garabet Ibrăileanu a murit în noaptea de 10/11 martie 1936, la Bucureşti.
1929: Este lansată animația „Karnival Kid” în care Mickey Mouse rostește primele sale cuvinte
„Karnival Kid” („Copilul carnavalului”) este un scurtmetraj animat american din 1929 și al nouălea film din seria Mickey Mouse.
A fost regizat de Walt Disney și animat de Ub Iwerks, cu muzica realizată de Carl W. Stalling.
Prima replică rostită de Mickey este celebra „Hot dogs! Hot dogs!”, vocea fiind asigurată de Carl W. Stalling, și nu de Walt Disney. Expresia avea să inspire ulterior celebra replică asociată personajului, „Hot dog!”.
Scurtmetrajul a fost lansat pe 31 iulie 1929 de Celebrity Productions. După ce The Walt Disney Company și-a schimbat distribuitorul, filmul a fost relansat de Columbia Pictures. De la 1 ianuarie 2025, filmul a intrat în domeniul public.
1934: Faimosul cuplul de gangsteri americani Bonnie și Clyde au fost împușcați de polițiști
Bonnie Elizabeth Parker și Clyde „Champion” Barrow au fost doi infractori americani care au călătorit prin partea centrală a SUA alături de banda lor în timpul Marii Crize Economice, comițând între 1932 și 1934 o serie de infracțiuni precum jafuri bancare, răpiri și crime.
Bonnie și Clyde/FOTO: FBI
Avertismentul antropologului care a contactat un trib izolat din India: de ce izolarea nu îi mai garantează supraviețuirea
Bonnie s-a născut pe 1 octombrie 1910, iar Clyde pe 24 martie 1909.
FBI transmite că cei doi s-au cunoscut în Texas, în ianuarie 1930. Bonnie avea 19 ani și era căsătorită cu un criminal aflat în închisoare, iar Clyde avea 21 de ani și era necăsătorit.
La scurt timp, Clyde a fost arestat pentru furt și trimis la închisoare. A evadat cu ajutorul unui pistol introdus ilegal de Bonnie, dar a fost prins din nou și reîncarcerat.
Eliberat condiționat în februarie 1932, Clyde s-a întors la Bonnie și a reluat viața infracțională.
În anii următori li s-au alăturat tânărul infractor Raymond Hamilton, fratele lui Clyde, Buck Barrow și soția sa, Blanche Barrow.
Banda a devenit cunoscută în întreaga țară pentru jafurile îndrăznețe și confruntările armate cu poliția. În iulie 1933, Buck Barrow a fost rănit mortal într-un schimb de focuri cu poliția în Iowa, iar Blanche a fost capturată.
Bonnie și Clyde au continuat însă activitatea criminală, reușind de mai multe ori să scape de autorități.
La 13 aprilie 1934, un agent FBI obținut informații potrivit cărora cuplul se ascundea într-o zonă izolată din apropierea localității Sailes, în Louisiana. Autoritățile au aflat că cei doi petrecuseră noaptea de 21 mai 1934 la Black Lake, Louisiana, și urmau să revină în zonă două zile mai târziu.
Mașina în care se aflau Bonnie și Clyde/FOTO: Caters News
Înainte de răsăritul zilei de 23 mai 1934, polițiști din Louisiana și Texas s-au ascuns de-a lungul unei șosele din apropiere de Sailes.
Polițiștii au tras aproape 200 de gloanțe, care le-au fost fatale lui Bonnie și Clyde. Clyde a murit în urma primul val, dar Bonnie care se afla în maşina a fost auziţă ţipând în timp ce gloanţele se repezeau asupra ei.
Presa a condamnat felul de a acţiona al poliţiei, mai ales că tâlharii nu erau înarmaţi şi despre Bonnie nu se ştie cu exactitate dacă ar fi săvârşit vreo crimă. De atunci, poliţia este obligată să someze orice persoană înainte de a trage.
1971: Este inaugurat Hotelul Intercontinental din București
Hotelul Intercontinental a fost inaugurat în luna mai a anului 1975. De-a lungul timpului, aici au înnoptat personalități ale lumii și tot aici s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar”.
FOTO: Inquam photos/David Muntean
Terenul unde se află astăzi impunătorul hotel aparținea Mănăstirii Cernica. În secolul al XIX-lea, acesta a trecut în proprietatea familiei Hagi-Moscu.
Clădirea Hotelului Intercontinental a fost construită între 1968-1971, în cooperare cu firma „Intercontinental Hotel Corporation“, având o înălţime de 88 de metri şi 23 de etaje, după planurile unui colectiv de arhitecţi: Dinu Hariton, şef de proiect, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu şi Romeo Ştefan Belea. Costurile de construcție s-au ridicat la şase milioane de dolari.
Inaugurat la 23 mai 1971, hotelul a avut drept prim oaspete un cetățean american. În 2021 a devenit Grand Hotel Bucharest, în urma încheierii contractului de management cu Intercontinental Hotels Group. În prezent, hotelul are 257 de camere și 3 restaurante.
„Călăreții Apocalipsei”, cea mai de temut bandă de războinici din Europa. Se credea că-și vânduseră sufletul diavolului
1992: Magistratul italian anti-mafie, Giovanni Falcone, a fost ucis de clanul Corleonesi cu o bombă
Născut pe 18 mai 1939, în Palermo, Italia, Giovanni Falcone a fost un magistrat italian care și-a dedicat viața luptei împotriva crimei organizate.
Giovanni Falcone/FOTO: Wikipedia
ONU scrie că Falcone a dezvoltat o metodă inovatoare de investigație bazată pe principiul „urmărește banii”, aplicată în anchetele financiare care vizau bănci și instituții financiare din Italia și din străinătate.
Falcone a fost unul din principalii organizatori ai Procesului Maxi dintre anii 1986-1987, în urma căruia, din 474 de mafioți acuzați inițial, au fost condamnați 360 pentru crime grave, inclusiv 119 în absență.
Acest proces a reprezentat o lovitură majoră pentru Cosa Nostra, una dintre cele mai periculoase grupări criminale din istoria recentă. Ca reacție, liderul mafiot Salvatore Riina a ordonat asasinarea politicianului Salvatore Lima și a judecătorului Giovanni Falcone. Lima a fost ucis pe 12 martie 1992.
Asasinarea lui Falcone a fost organizată de mafiotul Giovanni Brusca, care a detonat de la distanță 400 de kilograme de explozibil amplasate sub autostrada A29, lângă localitatea Capaci, la 23 mai 1992. În atentat au murit Falcone, soția sa, Francesca Morvillo, și trei polițiști din escortă.
La doar 57 de zile după atentat, colegul său Paolo Borsellino a fost și el ucis într-un atac cu bombă. După cele două asasinate, autoritățile italiene au lansat o amplă ofensivă împotriva Mafiei.
Salvatore Riina a fost arestat în 1993 și condamnat pe viață, iar Giovanni Brusca a recunoscut că a detonat explozibilul. Zeci de mafioți au primit condamnări pe viață pentru implicarea în uciderea lui Falcone.
Anul trecut, în iunie, Brusca a fost eliberat, după 25 de ani de închisoare și patru ani de eliberare condiționată.
Pedeapsa i-a fost redusă deoarece a cooperat cu sistemul judiciar, graţie unei legi promovate chiar de Falcone. Prin urmare, „după ce a executat şi cei patru ani de eliberare condiţionată, este acum un om liber”.
Actualitate
Alexandru Rogobete critică blocajul politic: „Avem nevoie de un Guvern funcțional. Orgoliile mari au mize mici”
Deputatul PSD Alexandru Rogobete a făcut vineri, 22 mai, un apel către clasa politică, solicitând renunțarea la orgolii și găsirea unei soluții pentru formarea unui guvern stabil.
Fostul ministru al Sănătății avertizează, într-o postare pe Facebook, că blocajul politic pune în pericol proiecte majore pentru România.
„Cred mult în oameni. În capacitatea noastră de a găsi resurse și de a repara ce pare ireconciliabil, stricat sau iremediabil. De aceea, aici şi acum am decis să transmit un mesaj prin care cer ceea ce pare imposibil de dat: o nouă investiție de încredere în România noastră, a tuturor, pro-occidentală, onestă şi demnă şi performantă”, a scris Rogobete.
Social-democratul subliniază că România are nevoie urgentă de un executiv funcțional:
„Avem nevoie de o țară cu un Guvern funcțional, cu putere de decizie şi curaj”.
Deputatul critică lipsa de responsabilitate a unor actori politici, în contextul în care proiecte de miliarde de euro depind de stabilitatea guvernamentală.
„Refuz să cred că, în momentul critic în care proiecte de miliarde pentru români atârnă de un fir de ață, nu avem maturitatea și responsabilitatea de a renunța la mituri și salvatori mesianici în favoarea unei construcții stabile și funcționale. Am intuiția care îmi spune că, indiferent de emoția de moment, la final, pierdem toți. Deja am început să pierdem. Un singur exemplu: proiecte și parteneriate strategice puse la grea încercare de orgoliile care alimentează lupta politică. Greșit! Dacă mandatele mele publice la ministerul Sănătății m-au învățat ceva este că numai atunci când livrezi ce ai promis poți să generezi încredere. Restul e publicitate sau marketing, cum vreți să-i spuneți. Atunci când ești într-o funcție de responsabilitate publică, orgoliul și confortul tău ajung pe ultimul loc, nu pe primul”, se mai arată în postare.
„Orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici”
Rogobete face un apel direct către toți politicienii care susțin direcția pro-occidentală a României.
„Am încredere în oameni şi îmi permit să fac un apel public către fiecare politician, om politic, decident, în parte care crede în construcţia României pro-occidentale. Înţeleg că este greu, înţeleg că tranşeele par atât de adânc săpate încât nu poţi ieşi din ele, dar orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici”, a transmis social-democratul.
Fostul ministru avertizează cu pribire la alegerea între responsabilitate și calcule politice.
„Dacă politicienii vor găsi împreună drumul corect şi responsabil acum, românii ne vor aprecia. Dacă alegem calcule meschine, orgolii nesfârşite sau iluzii îndepărtate vom plăti, cu toţii”.
Amintim că România este într-o criză politică după ce PSD a votat alături de AUR moțiunea de cenzură care a dus la demiterea Guvernului Bolojan. Partidele parlamentare nu au reușit până acum să contureze o nouă majoritate. PSD insistă pentru refacerea fostei coaliții, însă fără Ilie Bolojan ca premier, în timp ce PNL, USR și UDMR cer social-democraților să vină cu o propunere de prim-ministru.
-
Actualitateacum 2 zileFenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans
-
Actualitateacum 3 zile
SUA vor să reducă forțele militare puse la dispoziția NATO în caz de criză. Când ar urma să fie făcut anunțul oficial
-
Actualitateacum 3 zile
Antrenorul de box din București care a agresat sexual și fizic o cursantă minoră timp de peste doi ani a fost arestat preventiv
-
Actualitateacum 2 zile
Planul lui Trump pentru Gaza, în impas: fonduri neplătite și progrese inexistente pe teren
-
Breakingacum 2 zileTrump spune că negocierile SUA-Iran au intrat în „faza finală”
-
Actualitateacum o zi
Iranul își reconstruiește baza industrial-militară mai repede decât se anticipa. Producția de drone a fost deja reluată, arată rapoartele SUA
-
Actualitateacum 2 zile
SUA vor tehnologia dronelor ucrainene. Washingtonul cere acces la sistemele AI și navigația fără GPS, dar Zelenski trasează o „linie roșie”
-
Actualitateacum 2 zile
Miniștrii de Externe ai NATO se reunesc în Suedia după anunțurile SUA legate de reducerea implicării în securitatea Europei





