Actualitate
Adrian Despot, despre peisajul muzical românesc: „Avem în România foarte puțini muzicieni profesioniști deoarece cei mai mulți se sperie și abandonează” (EXCLUSIV)
După luni întregi în care concertele au avut loc doar în online, publicul român și artiștii se pot întâlni în aer liber. Vița de Vie a fost prima trupă din România care a abordat un astfel de concept după 6 iunie, în Piața Unirii din Cluj. Duminica aceasta publicul se poate reîntâlni cu trupa la Sibiu Jazz Festival, cel mai mare festival de jazz din România: „Nu-mi imaginez în nici un fel că emoția poate fi simulată de un calculator. Nu știu cum ar putea calculatorul să simuleze emoția si nu știu cum ar putea să simuleze greșeala umană, care și ea face parte din artă”.
R: Cum se împacă jazzul cu rockul?
Adrian Despot: Genurile muzicale în sine și în ultimii ani sunt destul de diluate. S-au pierdut granițele ferme între genuri, iar jazzul cu rockul întotdeauna au avut în comun mânuirea acelorași instrumente, plecând de la secția ritmică clasică.
În cultura clasică, secția ritmică la orchestrație este compusă din chitară, bass, pian și tobe, iar studiul de bază e același, vocabularul e același. Dacă plecăm de la premisa că muzica este un limbaj, practic fiecare gen reușeste să transmită mai departe un mesaj. În jazz este puțin rock, în rock este puțin jazz, în ambeleeste blues. Totul se leagă…
R: Dacă oamenii evoluează, societatea evoluează și muzica, la rândul ei, evoluează într-un anume fel. E firesc ca jazzul și rockul să se întâlnească în Sibiu Jazz Festival?
Adrian Despot: Proiectul Acustic presupune reintepretarea pieselor noastre în alte forme si haine, unele dintre ele avand mare legătură cu jazzul. Avem swing, bossa si multe momente de improvizație în Acustic. Atât timp cât muzica este făcută de profesioniști, în sistemul artă pentru artă, cred că o alaturare intre o trupa de rock de calibrul nostru si un festival de jazz este bine venita. Fanii noștri intră în contact cu jazzul și își pot extinde orizontul iar fanii jazzului intră în contact cu muzica rock și pot experimenta și alte modalități de expresie. Este un win-win pentru toată lumea. Vorbim de muzicieni profesioniști care au la îndemână discursul propriului instrument.
R: Astăzi în contemporaneitate, ”arta„,”artistul”, ”cultura” au ajuns să însemne cam orice. Cum vezi tu artistul ca un căutător și publicul astăzi. Ce lipsește din această relație?
Adrian Despot: Lipsesc foarte multe cărămizi din treptele care leagă artistul de public, dar eu sunt genul de artist care întotdeauna a blamat artistul pentru lipsa acestor căi de comunicare. Una dintre cele mai frecvente greșeli ale unui artist în contemporaneitate este aceea de a termina o compoziție sau un album și a consideră că munca lui s-a încheiat. Asta se întâmpla acum 30 de ani. În momentul de față, în momentul în care ai terminat de înregistrat sau de compus un album, doar 50% din munca ta s-a terminat. Apoi urmează cealaltă etapă de 50% prin care trebuie să faci albumul tau cunoscut publicului. Iar asta înseamnă muncă, nu muncă muzicală ci muncă de marketing, de a inventa tot felul de evenimente pentru a atrage publicului atenția asupra artei tale.
De cele mai multe ori se pleacă de la niște premise false cum ar fi că cineva te așteaptă pe tine cu brațele deschise. Nu te așteaptă nimeni, absolut nimeni nu te așteaptă cu brațele deschise. Artiștii sunt ușor închipuiți și niște răsfățați, pentru că ei de fiecare dată când pleacă la drum pornesc cu niște premise false. Ei trebuie să-și câștige fiecare fan cu muzica lor și cu modul de prezentare a muzicii. Fiecare fan se câstigă step by step, prin concerte, interivuri, apariții șamd.
Și eu am crezut când m-am apucat de muzică că există mulți fani care mă așteaptă pe mine să le alin suferința si am crezut că sunt mulți profesioniști în industrie care mă vor ajuta să-mi fac treaba mai bine. Iată că nu era nimeni pe nici o parte a baricadei și a trebuit să le fac singur pe toate. Dar asta face toată lumea. Asta este un business și o altă problemă a artistilor este că ei au tot timpul tendința să despartă muzica de businessul în sine.
Ei vor să facă muzică, dar businessul să-l facă altcineva. Încet, încet fiecare artist trebuie să devină un anteprenor care să știe să-și dezvolte arta și relația cu publicul. Avem în România foarte puțini muzicieni profesioniști deoarece cei mai mulți se sperie și abandonează. Nu a zis nimeni că e ușor. Toată lumea se apucă de muzică crezând că e foarte ușor, că totul e foarte simplu. Ei uite că nu e. Muzica te conduce către o continuă căutare de sine, o căutare a unor modalități de exprimare. Evoluția muzicală a unui artist este exact ca evoluția în vârsta a lui. Este perioada de tinerețe și de efervescență care trebuie să corespundă cu materialul pe care îl lansează în momentul acel,a după care, înaintând în viață în vârstă și în artă, lucrurile se schimbă. Viața se schimbă, modurile în care interpretezi deasemnea.
”Muzica este o artă a cărei înțelegere nu are sfârșit”
Muzica este o artă a cărei înțelegere nu are sfârșit. Oricât de învățat, de citit sau experimentat ai fi în muzică, atâta timp cât o practici, în fiecare zi înveți ceva nou. E fascinant și e ca o căutare de sine care se termină odată cu viața. Din acest considerent e fascinantă muzica. De aici derivă și complexitatea ei și frustrarea ca majoritatea consumatorilor o iau de-a gata. Pentru cei mai multi, muzica e ceva care bâzăie în casă în timp ce se gătește sau în timp ce se dă cu aspiratorul. Muzica e fundalul sonor a unor alte activitati.
Internetul a pus un semn de egalitate între profeșioniști și amatori. Validitatea parerilor nu mai este dată de competență iar acest lucru e o tragedie. În muzică, in arta in general, ar trebui să existe meritocrația, dar noi românii nu am fost niciodată un popor extrem de respectuos cu propriile valori. In schimb, ne dam foarte artistic cu curul de pământ când e prea târziu.
Pentru noi este o onoare să cântăm la Festivalul de Jazz de la Sibiu cu atât mai mult cu cât parte din muzicienii care compun Vița de Vie sunt la bază niște prozeliți ai genului. Atât Adrian Ciuplea – bass, cât și Mihai Ardelean, clăparul nostru, Mandela – flaut si percutie sau Cezar Popescu – chitara sunt muzicieni profesioniști. În Vița de Vie suntem patru conservatoriști iar jazzul a fost mereu safe potul nostru. Longevitatea noastră se datorează în primul rând unei asumări de sine. Am făcut un pact cu noi că asta vrem să fim. Vrem să fim muzicieni, vrem să cântăm, vrem să cântăm muzica noastră și chestia asta presupune dezavantaje financiare, dar după o discuție foarte aspră cu noi am hotărât că în viața nu doar avantajele financiare trebuie urmărite ci în primul rând cele sufletești.
Atâta timp cât noi suntem împăcați cu noi și cu muzica noastră e cel mai important lucru de pe pământ. Apoi a urmat o încăpățânare de a face muzică în sensul că e foarte greu să faci muzică în România încercând să impui un standard și la toate colțurile acest standard este ciobit, neîmplinit, neconservat sau apreciat. Și atunci ca niște berbeci am închis ușile cetății și am început să facem cum credem noi, de capul nostru. Și uite așa au trecut 25 de ani de Vița de Vie.
A fost foarte greu, dar în timp am câstigat ce-și spuneam la început, fiecare pas, fiecare cărămidă din treapta asta a fost pusă pe o altă cărămidă. Nuam sărit niciodată etape, am crescut organic. E drept că ne-a luat foarte mult timp, dar cred că asta e singura soluție în muzică, să crești organic și în timp. Altfel, bineînțeles, se pot sări etape, dar de fiecare dată când sari o etapă sub tine se creează un vid și atunci risti sa iti pierzi echilibrulk. Nouă ne-a plăcut să avem o coloană vertebrală și să creștem. Cam despre asta e vorba în Vița de Vie, o încăpățânare și o nevoie de a face muzică. Suntem și profesioniști și pasionați. Suntem una dintre foarte puținele trupe profesioniște din România. Mă refer la trupe și nu artiști. Acesta este pasiunea noastră, acesta este serviciul nostru. Nu suntem angajați, nu lucrăm în agenții, nu avem alte joburi. Asta înseamnă o formație profesionistă.
R: Ce ți-ai dori pentru peisajul muzical din România?
Adrian Despot: Ce-mi lipsește mie cel mai tare atunci când vine vorba de muzică în România e dorința publicului de a căuta și de a găsi muzică nouă și artiști noi. Mi-ar plăcea să avem o cultură în care să căutăm artiștii noi și să-i apreciem. Există foarte mulți artiști necunoscuți care fac o treabă extraordinară, dar pe care nuo observă nimeni și nu-i bagă nimeni în seamă. Mă uit și la festivaluri, pe scenele unde există un loc pentru artiști noi. Aproape nu e nimeni în fața scenei când ei cântă, deoarece nimeni nu e curios să asculte muzică nouă. Noi de-a lungul timpului am promovat diverse tinere speranțe sau trupe care ne plăceau nouă și-i luam cu noi în turneu. Mi-aș dori să existe o deschidere mai mare către muzică, din păcate muzica s-a îndepărtat de arte, în general.
Pe vremuri exista o obisnuință de a asculta un album. La fel cum te oprești din haosul zilnic și pui mâna pe o carte exact la fel asculți un album. În momentul de față să spui unui tânăr – ”Și, ce ai făcut aseară?”, ”Pai uite de la 19 la 20 am făcut o audiție”,se uită la tine ca la un nebun. ”Adică ce ai făcut?”, „Adică am stat în sufragerie și am ascultat un album cap coadă”, ”What? Ce ești nebun?! Și nu te-ai ridicat?”
Mi-ar plăcea, undeva în adâncul sufletului, ca muzica să se reîntoarcă printre arte și să fie privită cu aceeași candoare cu care sunt privite și celelalte arte.
R: Va fi omul înlocuit din muzică în contextul în care există programe care compun muzică clasică care nu este detectată nici de urechile fine ale criticilor muzicali?
Într-o oarecare măsură, omul este înlocuit de calculator. Dacă ascultam niște înregistrări românești de muzică ușoară din anii 60, 70 toată muzica era trasă de instrumentiști, toată muzica era făcută de orchestre. Nu existau calculatoare, nu existau loop-uri de tobe sau sampling-uri de orchestră. Și așa la Electrorecord sau la Radio stătea compozitorul si scria partituri pentru toată orchestra. Cu timpul acest lucru s-a făcut mai ușor prin intermediul calculatorului. Teoretic ai putea spune că niște oameni au fost puși pe hold.
Există un element esențial în muzică care din păcate nu se predă la conservator, si anume emoția. Muzica se naște din emoție, dintr-o stare, dintr-o trăire. În funcție de cât de dezvoltat ai tu limbajul muzical, acea melodie prinde o formă și o structură, o haină, o orchestrație.
Nu-mi imaginez în nici un fel că emoția poate fi simulată de un calculator. Nu știu cum ar putea calculatorul să simuleze emoția si nu știu cum ar putea să simuleze greșeala umană, care și ea face parte din artă.
Spre diferența de masini, noi, muzicienii, avem momentul zero, acel moment în care ne-am apucat de instrument, acel moment in care n-am prins de muzică. Nu aveam nevoie de feedback-ul nimănui, pentru că eram doar noi, în camera noastră și începusem să studiem ca nebunii, pentru că simțea că acolo e sensul, ca o goană după Dumnezeu. Prin studiul instrumentului știai că e un drum care duce undeva, dar habar nu aveai unde duce. Era superb doar să mergi pe drumul ăla. 100% emotie.
Exact acest lucru l-am făcut noi cu albumul acustic. Din sutele de chitări electrice și amplificatoare și sunetul tare de pe scenă, am redus toate motoarele până la zero, până am reușit să identificăm emoția din fiecare melodie. De acolo am început să construim albumul Acustic, bricoland in jurul emotiei.
Asta un calculator nu va putea să facă niciodată. Calculatorul nu va putea niciodată să descopere emoția primordială, sunt doar niște note puse pe o partitură. Aceasta este diferența dintre un muzician adevărat și unul executant. Un muzician executant o să-ți cânte tot timpul notele de pe partitură, dar nu va ști niciodată care e discursul lor si ce au vrut notele alea să spună.
Muzica înseamnă și emoție pe lângă tehnică, iar asta din fericire încă este apanajul oamenilor.
Muzica este o roată care se tot învârte. Emoția a fost căutată, după care a fost aruncată, fiecare curent a născut un alt curent. Acesta este modul în care avansăm. Roata la un moment dat o să se întoarcă. Nevoia de emotie nu o să dispară niciodată. Dacă la un moment dat exista o lipsă de emoție în cultura muzicală contemporană, aceasta lipsa va crea inevitabil un vid si o nevoie. Evrika! Trebuie doar sa avem răbdare.
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Actualitateacum 2 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 2 zileAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum 2 zileImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Lifeacum 2 zileAvantajele utilizării aparatelor de încălzit moderne pentru familiile cu copii
-
Comunicateacum o ziComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Lifeacum 2 zilePerformanță sub presiune: de ce industria se bazează pe țevi din oțel fără sudură pentru fluide critice?
-
Comunicateacum 2 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului
-
Comunicateacum 2 zileJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv




