Connect with us

Actualitate

Calendarul și procedura învestirii noului guvern. UPDATE: Stelian Ion, propus ministru al Justiției, vot favorabil în comisia de specialitate!

Publicat

pe

Calendarul și procedura învestirii noului guvern. UPDATE: Stelian Ion, propus ministru al Justiției, vot favorabil în comisia de specialitate!

Desemnat prim-ministru, Florin Cîțu anunță că audierile în Parlament ale miniștrilor propuși să formeze viitorul guvern vor începe în dimineața zilei de 23 decembrie, de la 10.00. Calendarul” este următorul, zice fostul șef de la Finanțe: „Mâine (n.r. – 23 decembrie) urmează audierile în comisii, cred că încep la ora 10.00. Planul nostru este de a avea votul în plen începând cu ora 18.00”.

După trecerea votului în Parlament, miniștrii Cabinetului Cîțu vor depune jurământul, iar după aceea se vor reuni la Palatul Victoria pentru o şedinţă foto. „Și atât!”, a ținut să încheie noul premier.

UPDATE 6

Ministrul propus pentru portofoliul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a fost avizat favorabil în comisiile de specialitate ale Parlamentului, cu 13 voturi „pentru” şi 6 „împotrivă”. De „examenul” audierii într-o comisie a trecut și Cristian Ghinea, propus ministrul Fondurilor Europene.

Și Stelian Ion, propus pentru portofoliul Justiţie, a fost avizat favorabil în comisia de specialitate din Parlament.


UPDATE 5

Planul PSD. Cum vor oamenii lui Ciolacu să dinamiteze audierile

Surse din cadrul Opoziției dezvăluie că parlamentarii PSD și AUR pregătesc audieri incendiare pentru miniștrii propuși de alianța PNL-USR PLUS-UDMR. Opoziția încearcă să îi pună în dificultate pe cei care vor face parte din viitorul guvern, asta chiar dacă audierile vor dura doar trei ore, până la 14.00. În numai 180 de minute trebuie audiați 22 de miniștri propuși a face parte din Cabinetul Cîțu.

Chiar și așa, dezvăluie Antena 3, se pare că PSD și AUR au pregătit câteva întrebări foarte grele pentru miniștrii propuși. Rămâne de văzut dacă va mai fi timp și pentru un răspuns, dat fiind graba cu care se vrea a fi învestit acest Executiv.


UPDATE 4

Programul audierilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului

Au început audierile miniştrilor propuşi de coaliția PNL-USR PLUS-UDMR în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului. Imagini live sunt disponibile AICI.

  • Primii miniştri audiaţi, de la ora 11.00, sunt Bogdan Gheorghiu (Cultură), Sorin Câmpeanu (Educaţie), Cristian Ghinea (Investiţii şi Proiecte Europene), Nicolae Ciucă (Apărare), Adrian Oros (Agricultură şi Dezvoltare Rurală), Stelian Ion (Justiţie) şi Virgil Popescu (Energie).
  • La ora 12.00 vor intra în audieri următorii miniștri propuși: Claudiu Năsui (Economie, Antreprenoriat şi Turism), Eduard Novak (Tineret şi Sport), Bogdan Aurescu (Afaceri Externe), Raluca Turcan (Muncă şi Protecţie Socială), Lucian Bode (Afaceri Interne), Attila Cseke (Lucrări Publice, Dezvoltare şi Administraţie).
  • Începând cu ora 13.00, vor fi audiaţi: Cătălin Drulă (Transporturi şi Infrastructură), Tanczos Barna (Mediu, Ape şi Păduri), Vlad Voiculescu (Sănătate), Alexandru Nazare (Finanţe), Cristian Sergiu Teleman (Cercetare, Inovare şi Digitalizare).

UPDATE 3

Angajații la stat, evaluați pe baza „notelor” date de cetățeni!

Programul de guvernare propus de alianța PNL-USR PLUS-UDMR prevede câteva schimbări în puncte-cheie, cum ar fi Educația, Sănătatea sau Apărarea.

De exemplu, la Educaţie, Guvernul Cîțu îşi propune să implementeze Programul Naţional „România Educată”, al preşedintelui Klaus Iohannis. Astfel, ar urma să aibă loc creşteri graduale, până în 2024, pentru finanţarea educaţiei, de până la 18% din bugetul naţional (6% din PIB)!

La nivelul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) se va implementa un nou sistem de evaluare a angajaţilor, bazat pe proceduri de evaluare concepute în coordonare cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Ca noutate, indicatorii de performanţă vor ţine de cont de input-ul beneficiarilor, adică al cetăţenilor!

Pe de altă parte, coaliţia de guvernare PNL-USR PLUS-UDMR şi-a propus modificarea legislaţiei astfel încât o treime din redevenţele datorate de companiile care exploatează zăcămintele de gaze din Marea Neagră să meargă către echilibrarea sistemului de pensii! „(…) Redevenţele din exploatarea gazelor din Marea Neagra vor fi folosite astfel: o treime pentru tranziția verde (cofinanţare pentru proiectele europene), o treime pentru extinderea reţelelor de gaze naturale, o treime pentru echilibrarea sistemului de pensii”, se arată în Programul de guvernare al alianței PNL-USR PLUS-UDMR. În prezent, potrivit legislaţiei în vigoare, redevenţele sunt virate către bugetul de stat.


UPDATE 2

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit că audierea în comisiile parlamentare a miniştrilor propuşi în Cabinetul Cîţu vor începe la ora 11.00, iar plenul reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului va avea loc la ora 15.00.

Conform programului stabilit, audierile vor avea loc între orele 11.00 şi 14.00.


UPDATE 1

Premierul desemnat Florin Cîţu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, au ajuns la Parlament. Conform programului anunţat, premierul desemnat depune lista Cabinetului şi programul de guvernare la Parlament.

PROGRAM DE GUVERNARE PNL-USR PLUS-UDMR

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc la ora 9.30 pentru stabilirea calendarului audierii în comisiile parlamentare a miniştrilor propuşi în Cabinetul Cîţu şi votul în plenul Parlamentului.


Ei sunt miniștrii desemnați de PNL, USR PLUS și UDMR

Conducerile PNL, USR PLUS şi UDMR au validat, fiecare în parte, listele proprii de miniştri care vor face parte din viitorul Executiv, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că Florin Cîţu este premierul desemnat.

Lista membrilor Guvernului este următoarea:

  • Florin Cîţu – prim-ministru
  • Dan Barna – viceprim-ministru
  • Kelemen Hunor – viceprim-ministru
  • Nicolae Ciucă (PNL) – Ministerul Apărării Naţionale
  • Bogdan Aurescu (PNL) – Ministerul Afacerilor Externe
  • Alexandru Nazare (PNL) – Ministerul Finanţelor Publice
  • Lucian Bode (PNL) – Ministerul de Interne
  • Sorin Cîmpeanu (PNL) – Ministerul Educaţiei Naţionale
  • Virgil Popescu (PNL) – Ministerul Energiei
  • Adrian Oros (PNL) – Ministerul Agriculturii
  • Bogdan Gheorghiu (PNL) – Ministerul Culturii
  • Raluca Turcan (PNL) – Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
  • Cătălin Drulă (USR PLUS) – Ministerul Transporturilor
  • Claudiu Năsui (USR PLUS) – Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului
  • Stelian Ion (USR PLUS) – Ministerul Justiţiei
  • Cristian Ghinea (USR PLUS) – Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
  • Vlad Voiculescu (USR PLUS) – Ministerul Sănătăţii
  • Ciprian Teleman (USR PLUS) – Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării
  • Cseke Attila (UDMR) – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
  • Tanczos Barna (UDMR) – Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
  • Eduard Novak (UDMR) – Ministerul Tineretului şi Sportului

Ce prevede art.103, alineat 1 din Constituția României

Potrivit art. 103, alineat 1 din Constituţie, Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

În termen de 10 zile de la desemnare, premierul nominalizat trebuie să întocmească lista cu membrii guvernului şi programul de guvernare şi să le trimită pentru dezbatere Camerei Deputaţilor şi Senatului (art. 103, alin. 2 din Constituţie).

Cum au loc audierile miniştrilor în comisiile Parlamentului

Birourile permanente ale celor două Camere transmit programul de guvernare şi lista Guvernului tuturor deputaţilor şi senatorilor, se arată în art. 86 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Tot birourile permanente stabilesc data şedinţei comune a comisiilor permanente şi a şedinţei comune a celor două camere, în cadrul cărora vor avea loc audierile miniştrilor respectiv dezbaterea programului de guvernare. Şedinţa comună nu poate fi stabilită la o dată care să depăşească 15 zile de la primirea programului şi a listei Guvernului (art. 87 din Regulament).

Fiecare candidat pentru funcţia de ministru, din lista noului guvern, va fi audiat de către comisiile de specialitate ale celor două camere. Candidaţii vor primi din partea comisiilor avize consultative, pe care le motivează şi le prezintă premierului desemnat. În situaţia în care un membru de pe lista noului guvern primeşte un aviz nefavorabil, premierul desemnat poate veni cu o nouă propunere sau poate să menţină propunerea iniţială. Dacă premierul vine cu o nouă propunere, aceasta va fi supusă audierii.

Votul Parlamentului, momentul adevărului

După încheierea dezbaterilor, deputaţii şi senatorii votează, cu majoritate absolută, propunerea de acordare a încrederii guvernului. Votul este secret, cu bile. Rezultatul votului este consemnat într-un proces verbal, iar acordarea votului de încredere se materializează printr-o hotărâre a Parlamentului, care se semnează de către preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului şi se înaintează de îndată Preşedintelui României pentru a numi guvernul. Primul-ministru şi membrii guvernului vor depune individual jurământul în faţa Preşedintelui României. Guvernul, precum şi fiecare ministru în parte, îşi exercită mandatul începând cu data depunerii jurământului (art. 104 din Constituţie).

În cazul în care guvernul nu a fost validat în Parlament, preşedinţii celor două camere îl informează de îndată pe Preşedintele României, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcţia de prim-ministru.

Comentarii Facebook

Actualitate

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Publicat

pe

De

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.

Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.

Reducerea dezordinii și a distragerilor

Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.

Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.

De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.

Creșterea productivității angajaților

Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.

Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.

În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.

Un spațiu de lucru mai curat și sigur

Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.

Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.

Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.

Concluzie

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.

Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

Publicat

pe

De

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.

Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.

Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.

Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)

Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.

Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:

  • Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
  • Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
  • Creșterea confortului interior;
  • Prevenirea condensului pe margini.

Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.

Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul

O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.

Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:

  • Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
  • Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
  • Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.

Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.

Măsurarea performanței înainte și după schimbare

O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.

Evaluarea performanței se poate face prin:

  • Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
  • Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
  • Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).

După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.

Concluzie

Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.

Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Publicat

pe

De

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.

Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.

Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?

O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.

Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.

Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile

Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.

Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.

Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer

Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.

Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:

  • Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
  • Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
  • Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.

Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.

Concluzie

Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.

În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Actualitateacum o zi

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
Actualitateacum 2 zile

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Actualitateacum 2 zile

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin
Actualitateacum o săptămână

Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin

Oamenii adoră senzația de păr curat și proaspăt imediat după spălare, însă uneori exagerează cu tratamentele din dorința de a-l...

Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie” Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”
Actualitateacum o săptămână

Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”

Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului conservator Acțiunea Conservatoare, a reacționat ferm la informațiile potrivit cărora compania Pfizer solicită României plata...

Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri
Actualitateacum 2 săptămâni

Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri

Timișoara se află între orașele cu activitate economică diversificată, în care companiile din producție, tehnologie și servicii utilizează tot mai...

Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor
Actualitateacum 2 săptămâni

Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor

Gestionarea documentelor într-o organizație nu reprezintă doar o obligație administrativă, ci și un element esențial pentru funcționarea eficientă și protecția...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro