Actualitate
Cât trebuie să scoată din buzunar românii pentru o săptămână pe Litoral.
Litoralul românesc numără aproximativ două milioane de turiști români în fiecare sezon estival, iar unii dintre ei sunt dispuși să scoată din buzunar și 10.000 pentru 7 zile la Mamaia, la un hotel de top. Cu toate acestea, avantajul de a merge la mare în România este că sunt tarife pentru toate buzunarele, spune Traian Bădulescu, consultant în turism pentru Gândul.ro.
Preţul unui sejur de 7 nopţi pe litoralul românesc, în luna iulie, poate începe de la 2.500 de lei pentru un cuplu care vrea cazare la un hotel, cu mic dejun și poate urca și la peste 2.000 de Euro pentru o săptămână la un hotel de top, în Mamaia, staţiunea considerată ”perla litoralului românesc”.
„În lunile iulie-august tarifele sunt mai mari pe litoral, comparativ cu lunile mai, iunie, septembrie. Când este vârf de sezon, prețurile cresc deoarece cererea este mai mare. Litoralul românesc are însă avantajul că oferă tarife pentru toate buzunarele”, spune Traian Bădulescu, consultant în turism și purtător de cuvânt al ANAT (Asociația Națională a Agențiilor de Turism din Români.
Cererile de sejururi pe litoralul românesc au crescut în anul 2021 comparativ cu anul 2020, anul lovit cel mai mult de pandemia de COVID-19.
„Anul trecut a fost o cerere mare în luna august pe litoral. În iulie a fost mai mică deoarece oamenii erau îngrijorați din cauza pandemiei. Din păcate, nu avem turiști străini pe litoral, ei ne-ar fi prelungi sezonul. Până în anul 2019 aveam turiștii israelieni, în jur de 5-7.000 pe an”, spune Traian Bădulescu.
Mamaia, cea mai căutată stațiune în rândul turiștilor
Cea mai căutată stațiune de pe litoralul românesc rămâne Mamaia, împreună cu Mamaia Nord și Năvodari. În continuare, Eforie Nord se bucură de succes în rândul românilor, fiind la mare căutare de familiile cu copii. Următoarea poziție este ocupată de sudul litoralului: Venus, Neptun, Jupiter și Olimp.
„Și în zona de sud sunt foarte multe hoteluri care s-au modernizat și renovat, iar cerere există și aici pentru că românii caută hoteluri de calitate, de la 3 stele în sus. Bineînțeles, Vama Veche rămâne la mare căutare pentru cei care își doresc distracție și nonconformism”, afirmă consultantul în turism.
Totodată, mulți turiști optează și pentru Constanța: „Constanța este în creștere pe zona turism. Chiar dacă hotelurile se concentrează mai mult pe business, afaceri, vara se orientează către turiștii pe litoral”, spune Traian Bădulescu.
Turiștii preferă apartamentele, în locul hotelurilor
Spre exemplu, turiștii în Mamaia se pot caza la un hotel de 3 stele cu micul-dejun inclus, cu 2.500-3.000 de lei. Dacă este all-inclusive se poate ajunge și la 1.000 de Euro pentru 7 zile. Sunt hoteluri de top din Mamaia în care poți plăti 10.000 lei pe săptămână, pentru doi adulți. În general, sudul stațiunii Mamaia este căutată de familiști, iar zona de nord de tineri care vor distracție.Pandemia a mai schimbat lucrurile, foarte mulți căutând să rezerve apartamente. Cu toate acestea, și hotelurile rămân în continuare la mare căutatre”, spune Traian Bădulescu, purtător de cuvânt al ANAT.
În sudul litoral turiști pot plăti între 150-300 lei pe noapte, pentru doi adulți și un copil, cu mic dejun. În schimb la all inclusive, în Mamaia, prețul poate ajunge și la 1.000 de lei camera pe noapte pentru o familie cu doi copii.
„Există și programul de reducere Litoralul pentru toți în extrasezon pentru cei care nu își permit să meargă la mare în sezonul de vârf. Sunt tarife avantajoase, iar o familie poate sta la all inclusive și cu 1000-1.500. de lei la sfârșit de sezon, în luna septembrie”, mai spune Traian Bădulescu.
În schimb, în Eforie Nord tarifele sunt mai mici. O familie cu copii poate plăti 600-700 de euro o săptămână la all inclusive, la 3 stele. Ca tendință, a crescut numărul hotelurilor care oferă servicii all inclusive, undeva la 40, compartiv cu anii trecuți când erau până în 30, mai spune consultantul în turism, Traian Bădulescu.
Cele mai mari tarife pot ajunge la peste 2.000 de Euro în Mamaia. Sunt români care își permit și vor să cheltuiasca acești bani pe litoral în România. De obicei, la 5 stele se merge pe servicii personalizate, de genul à la carte sau cazare cu demipensiune, în care este inclus micul dejun și cina. În schimb, all inclusive găsim la hotelurile de 3 si 4 stele, spune consultantul în turism.
Criza de personal pe litoral
Totodată, Traian Bădulescu spune că firmele din industria HORECA se confruntă în această perioadă cu o lipsă majoră de personal, fapt care afectează calitatea serviciilor de pe litoral.
„O problemă mare pe litoralul românesc este cea a personalului. Din cauza pandemiei, foarte mulți s-au orientat în alte direcții. Foarte mulți au încercat să apeleze la firme de recrutare pentru personal din Sri Lanka, Nepal și Vietnam. Legislația la noi este destul de strictă din punct de vedere al calificării angajaților”, mai spune Traian Bădulescu.
Actualitate
De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?
Ai observat, probabil, că apa de la robinet nu are același gust peste tot. Într-un oraș nu remarci un gust deosebit, în altul simți o notă ușor metalică sau un iz discret de clor. Diferențele apar chiar și între cartiere ale aceluiași oraș.
Apa potabilă respectă standardele legale. Gustul diferit nu indică automat un risc pentru sănătate, ci reflectă compoziția minerală, sursa apei, modul de tratare și instalațiile prin care aceasta circulă până la tine acasă. Iată ce trebuie să știi!
Apa nu este doar H₂O – ce îi influențează gustul?
Apa pe care o bei conține minerale și urme de substanțe dizolvate în mod natural. Pe traseul ei prin sol și rocă, apa dizolvă calciu, magneziu, sodiu sau fier. Stațiile de tratare adaugă dezinfectanți, iar conductele pot contribui și ele la profilul final.
Câțiva factori care influențează gustul:
- Mineralizarea – cantitatea totală de săruri dizolvate în apă.
- Duritatea – conținutul de calciu și magneziu.
- pH-ul – nivelul de aciditate sau alcalinitate.
- Dezinfectanții – în special clorul.
- Materialele instalațiilor – țevi, baterii, racorduri.
Apa complet lipsită de minerale, cum este apa distilată, are un gust plat. Majoritatea oamenilor preferă un anumit nivel de mineralizare, care oferă o senzație plăcută. Totuși, preferințele diferă.
Geologia zonei și compoziția minerală
Apa dură vs. apa moale
Duritatea descrie concentrația de calciu și magneziu.
- Apa dură apare frecvent în zonele cu sol calcaros. Are gust ușor mineral sau amar pentru unele persoane. Produce depuneri de calcar pe baterii și în aparate electrocasnice.
- Apa moale conține mai puține minerale. Este întâlnită adesea în zone montane. Mulți o percep ca fiind mai „ușoară”, dar unii o consideră neutră.
Duritatea nu afectează, în mod obișnuit, siguranța apei pentru consum. Ea influențează gustul și modul în care apa reacționează cu săpunul sau detergentul.
Mineralizarea și gustul asociat
Pe lângă calciu și magneziu, apa poate conține:
- Sodiu – oferă o notă ușor sărată.
- Fier – poate genera un gust metalic.
- Sulfați – pot da un gust ușor amar.
Sursa apei și sistemul de distribuție
Apă de suprafață vs. apă subterană
Furnizorii folosesc două surse principale:
- Apă de suprafață – râuri, lacuri, acumulări.
- Apă subterană – puțuri și izvoare.
Apa subterană trece prin straturi de sol și rocă, ceea ce îi crește conținutul de minerale. De aceea, are adesea un gust mai pronunțat. Apa de suprafață este, în general, mai puțin mineralizată, dar poate conține mai multe substanțe organice naturale. Stațiile de tratare ajustează procesul în funcție de sezon și de nivelul acestor substanțe.
Rețeaua de conducte
După tratare, apa circulă prin kilometri de conducte. Vechimea rețelei influențează experiența finală.
- Conductele vechi pot elibera urme de fier, ceea ce duce la gust metalic.
- Apa care stagnează peste noapte în țevi capătă un gust mai intens.
De ce simți uneori gust de clor?
Clorul este principalul dezinfectant folosit în tratarea apei potabile. El distruge bacteriile și menține apa sigură pe tot traseul până la robinet.
Gustul de clor depinde de:
- Distanța față de stația de tratare.
- Temperatură (vara se ajustează dozajul).
- Timpul petrecut în rețea.
Dacă locuiești aproape de stație, este posibil să percepi un gust mai intens. De regulă, nivelul rămâne în limitele admise.
De ce apa îmbuteliată este diferită?
Apa îmbuteliată are un profil mineral stabil, specific sursei sau stabilit prin procesare. De aceea, gustul rămâne constant de la o sticlă la alta. Apa de la robinet reflectă variațiile locale.
Dacă preferi un gust uniform, dar vrei să reduci numărul de sticle mici și costurile asociate, poți alege varianta cu bidoane reutilizabile. Descoperă oferta H2On și poți beneficia de bidoane de 19 litri, livrate direct la domiciliu, fără contract și cu livrare proprie.
Această opțiune oferă:
- Cost per litru mai redus comparativ cu apa îmbuteliată la 2L.
- Mai puțin plastic de unică folosință.
- Aprovizionare planificată, fără drumuri repetate la magazin.
Ce poți face pentru un gust mai plăcut al apei?
Dacă vrei să îți îmbunătățești experiența zilnică, urmează acești pași:
Verifică informațiile oficiale
Intră pe site-ul operatorului local și citește valorile pentru duritate, pH și mineralizare. Astfel, vei înțelege de unde provin diferențele.
Aplică soluții simple
- Lasă apa să curgă după perioade de stagnare.
- Curăță periodic aeratorul robinetului.
- Păstrează apa la frigider pentru consum.
Alege un sistem de filtrare potrivit
Pentru rezultate optime, instalează un filtru certificat conform standardelor europene. Respectă intervalele de schimbare a cartușelor.
Evaluează alternativele
Dacă îți dorești gust constant și control mai bun asupra aprovizionării, analizează opțiunile de apă livrată la bidon. Compară costul per litru, condițiile de livrare și posibilitatea de a comanda fără contract pe termen lung.
Nu există un singur tip de apă potrivit pentru toată lumea. Important este ca apa să respecte standardele de potabilitate și să îți ofere confort în consumul zilnic. Dacă vrei să înțelegi mai bine ce bei, informează-te, testează soluții simple și discută deschis cu furnizorul. Astfel, poți lua decizii bazate pe date clare.
Actualitate
Un baschetbalist este singurul elev din Sibiu care a obținut media 10 la Bac. „Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu la 10 curat”
Un sportiv din Sibiu este singurul din județ care a obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat. Acesta absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, dar și jucător de baschet.
Paul Itu FOTO: Facebook Mesagerul de Sibiu
Paul Itu joacă la CSU Sibiu, încă de la 7 ani. De acum, planurile sale se vor axa pe facultate.
„Sunt foarte fericit. Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu mă așteptam la 10 curat. M-am trezit, am verificat telefonul și am rămas destul de surprins. Chiar nu mă așteptam la o notă atât de mare”, a declarat Paul.
El a mai adăugat că părinții lui au fost surprinși plăcut de notă și sunt foarte mândri de el.
Pregătirea pentru examen a fost diferită în funcție de disciplină. Procesul de învățare a început chiar din clasa a IX-a, când abia pășea pe băncile liceului.
„La matematică m-am pregătit pentru Bacalaureat încă din clasa a IX-a. La biologie și la limba română am început pregătirea cu aproximativ o lună înainte de examen, dar foarte intens”, a mărturisit absolventul.
Paul va studia Business Management la universitatea prestigioasă din Bruxelles, KU Leuven, alegere despre care spune că i se potrivește și îi oferă mai multe oportunități de dezvoltare.
„Am găsit o facultate care îmi place, într-un domeniu care mă pasionează. În străinătate cred că mă pot dezvolta mai mult și pe plan personal”, explică Paul.
De asemenea, doi elevi din județul Hunedoara au obținut media 10 la sesiunea din iulie a examenului de Bacalaureat, Ana Maria Chirițoiu din Hunedoara și Victor Buble din Simeria fiind felicitați de autorități și conducerile școlilor de unde provin
„Ana-Maria Chirițoiu de la Colegiul Național Iancu de Hunedoara este singura absolventă din municipiul Hunedoara care a obținut media 10 la Bacalaureat, în această sesiune. Practic, ea și-a confirmat statutul de șefă de promoție.
Ana-Maria a fost timp de 4 ani o liceană doar de nota 10, la profilul Matematică – Informatică. (…) Felicitări, Ana-Maria! Hunedoara se mândrește cu tine! Mult succes!”, a transmis Primăria Hunedoara.
Citește mai departe pe Click!
Actualitate
„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei
Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război și intrând direct în zona instigării deschise la genocid.
Aleksei Juravliov, liderul partidului ultranaționalist Patria FOTO: X
Deputatul Dumei de Stat a Rusiei, AleKsei Juravliov, a făcut o altă declarație scandaloasă despre Ucraina. Într-un interviu, el a declarat deschis că până la jumătate din populația țării ar putea fi distrusă pentru a combate așa-numitul „nazism”.
Politicianul rus și-a explicat cuvintele spunând că, în opinia sa, unii ucraineni nu își vor schimba opiniile. De asemenea, a afirmat că cei care nu „își schimbă hainele” ar trebui fie expulzați, fie uciși, potrivit ua.news.
„Toți naziștii trebuie exterminați. Toți! Vedeți, chiar dacă este vorba de 50% – chiar 50% – cu toții trebuie să exterminați. Pentru ca această infecție să nu existe acolo, pentru ca nimeni să nu ne amenințe”, a declarat Juravliov.
Această dinamică a cifrelor arată cum mașinăria de propagandă își modifică justificările pe măsură ce conflictul se prelungește. Dacă la debutul invaziei declanșate de Vladimir Putin ponderea elementelor catalogate de Moscova drept periculoase era estimată de deputat la doar două procente, prelungirea rezistenței ucrainene l-a determinat pe acesta să declare că procentul celor care manifestă o atitudine ostilă a urcat artificial la 20-30%, considerând că aplicarea măsurilor extreme este o opțiune de preferat.
Mitraliera ca singur criteriu de departajare între viață și moarte
Sistemul de clasificare propus de deputatul rus elimină orice nuanță juridică sau investigație specifică, reducând identificarea inamicului la un singur element factual: deținerea unui mijloc de protecție sau a unei arme de foc în fața trupelor de ocupație. Întrebat cum ar trebui să se facă distincția clară în teren între combatanți și civili, oficialul de la Moscova a oferit o soluție simplistă și violentă.
„Dacă are o mitralieră, da, trebuie ucis. Ce este de distins? Dacă îl vezi, omoară-l”, a spus el.
Analiștii politici și experții în relații internaționale avertizează că această alunecare ideologică a Moscovei, vizibilă accentuat după anul 2012 și consolidată prin anexarea Crimeei în 2014, poartă numele de „ruscism”.
Acest curent totalitar contemporan se manifestă prin cultul liderului absolut, imperialism agresiv, revizionism istoric și o subjugare strictă a societății civile prin intermediul legilor abuzive și al aparatului administrativ de represiune.
Utilizarea obsesivă a etichetelor de tip „fascism” sau „nazism” la adresa criticilor externi servește doar ca paravan menit să ascundă propriile practici totalitare și să legitimeze epurarea etnică în fața publicului intern.
-
Actualitateacum 3 zile
Avertismentul medicilor privind pastilele banale din farmacii care pot deveni toxice sau își pierd efectul din cauza caniculei
-
Actualitateacum 2 zile
Mâncărurile delicioase pe care le poți face cu numai două ingrediente. Printre acestea se numără și un desert italian legendar
-
Actualitateacum 2 zilePeste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite
-
Breakingacum 2 zileEmmanuel Macron și-a luat cu el faimoșii ochelari de soare la cina cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa
-
Actualitateacum 3 zile
Cea mai frumoasă poveste din fotbalul românesc: dubla lui Răducioiu și cele cinci minute până la visul semifinalei
-
Actualitateacum 2 zile
Concediul care te obosește mai mult decât munca. De ce a ajuns relaxarea o misiune imposibilă pentru mulți dintre noi
-
Actualitateacum o zi
A cumpărat o casă veche de 120 de ani, iar ce a descoperit în interior i-a schimbat complet planurile: „Nu am putut să o distrug”
-
Actualitateacum 2 zile
Presa din Italia scrie că Radu Drăgușin va pleca de la Tottenham Hotspur





