Actualitate
Ionică și Florică au început să strângă bani de pensie, unul din timp, altul mai mulți. Care e mai câștigat? Explicațiile analistului Adrian Măniuțiu
În contextul în presiunilor asupra sistemului public de pensii, ca urmare a declinului demografic, implicit a îmbătrânirii populației și reducerii numărului de contribuabili, românii activi trebuie să se gândească din timp la soluții de economisire sau investire, pentru a putea compensa scăderea veniturilor, cele din pensia de stat, la ieșirea din câmpul muncii, explică analistul Adrian Măniuțiu, invitat al emisiunii GÂNDUL FINANCIAR.
„Evident că nu au cum să continui așa, pentru că este un drum către dezastru”, a spus analistul, referindu-se la estimările priviind viitorul actualului sistem public de pensii.
„Care sunt soluțiile? Să-ți vezi tu de pensia ta”
„Pe de o parte, ceea ce vei primi de la pensia de stat va fi tot mai puțin, iar vârsta de pensionare va fi tot mai ridicată. E un proces care deja la nivel legislativ a început, cel puțin la nivel de consultări și la nivel de discuții, la Bruxelles, în Parlamentul European. Sigur că se tot amână de la o legislatură la alta, pentru că e o măsură total nepopulară, e o măsură care nu se va bucura de aplauze și care va costa electoral foarte mult pe cei care o vor împinge și atunci e nevoie de consens”, a spus analistul Adrian Măniuțiu, la GÂNDUL FINANCIAR.
„Ne confruntăm cu două lucruri: scăderea valorii în sumă reală pe care statul o va putea plăti în timp – e un curent politic de care se discută – și o creștere a vârstei de pensionare. Și atunci e evident că noi trebuie să ne gândim cum am putea să ne ferim, respetiv să compensăm tot acest context, creându-ne niște premise care să ne asigure un trai decent”, a precizat Adrian Măniuțiu.
Planuri de economisire
Intră în scenă Ionică și Florică, doi tineri români generici, care au două modele diferite de contribuție pentru pensionare, conform exemplului de calcul oferit de analist.
- Ionică începe la 35 de ani să acumuleze și acumulează doar 5.000 de euro pe an.
- Florică începe a 45 de ani și acumulează 10.000 de euro pe an.
- Amândoi se opresc la vârsta de 65 de ani.
- Ionică, cel care a început mai din timp, dar la jumătate față de Florică, are cu 10% mai mult decât Florică – diferența venind din perioada cu 10 ani mai îndelungată.
„Pe scurt, cel care începe la 35 de ani poate pune jumătate deoparte din suma pe care ar trebui să o pună cineva la 45 de ani și are cu 10% mai mult”, a explicat Adrian Măniuțiu.
Suma ar fi și mai mare dacă Ionică ar începe la 30 de ani să strângă bani. „Dar e mai puțin probabil, sociologic dovedit, ca un tânăr la 30 de ani să se gândească că e nevoie să se gândească și la o perioadă în care lucrurile nu vor mai fi atât de efervescente ca la vârsta tinereții, cei mai mulți spunând că au timp destul. Doar că timpul trece foarte repede și realitatea vine și ne ia din urmă și atunci, evident, trebuie să te gândești la soluții alternative”, spune analistul care recomandă fie mici tatonări cu bursa, fie investiții imobiliare care să ducă la acumularea, din chirii și rente, a unei sume pentru completarea pensiei publice, și mizarea pe o pensie privată cu acumulare, o asigurare de viață cu acumulare – o formă de investiție care poate presupune chiar rambursarea unei sume masive la sfârșitul perioadei, la maturitate.
În ceea ce privește aurul, acesta este un mijloc solid și foarte stabil în timp pentru păstrarea unei valori, te ferește de situații de criză, de devalorizări, de curente puternic inflaționiste, dar nu e o investiție, ci mai mult o rezervă, a explicat analistul Adrian Măniuțiu. „Aurul e bine (de cumpărat – n.r.) pentru că nu e ok să ai toate ouăle în același coș și atunci aurul e bine să fie poate parte din strategia ta, într-un procent mic, să spunem, pentru a avea o protecție legată de devalorizare, dar aurul e mai puțin probabil să îți dea de mâncare”, a detaliat invitatul emisiunii GÂNDUL FINANCIAR.
„Sunt foarte mute posibilități, dar mesajul pe care aș vrea să îl dau este că și cu 150 de lei, și cu 250 de lei, nu mai spun cu 400 – 500 de lei pe lună – pentru mulți, din păcate, bani de țigări, lucrurile pot să arat cu totul și cu totul altfel în 20, 30, 35 de ani de acumulare”, a conchis Adrian Mănuțiu.
Cum se va schimba legislația
În prezent, vârsta standard de pensionare pentru bărbați este de 65 de ani, iar pentru femei vârsta standard de pensionare este de 61 de ani și 6 luni și crește eșalonat până în anul 2030, la 63 de ani.
Conform documentelor oficiale, proiecțiile incluse în Raportul privind îmbătrânirea populației, ediția 2021, indică o creștere a ponderii cheltuielilor cu pensiile din pilonul I , de la 8,1% din PIB în anul 2019 la circa 14% din PIB la finele decadei 2040-50, urmată de o scădere treptată, către finele perioadei de prognoză în 2070.
Reforma sistemulului public de pensii din România, pe care Guvernul s-a angajat, în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), să o implementeze până în martie 2023, implică adoptarea unei noi legi privind sistemul public de pensii, în urma acordării de asistență tehnică, lege care va înlocui Legea nr. 127/2019. Unul dintre obiectivele noii legislații va fi de a asigura stabilitatea pe termen lung (2022-2070) a cheltuielilor publice brute totale cu pensiile (incluzând toate sistemele publice de pensii existente), respectiv la 9,4 % din PIB, inclusiv de a prevedea un mecanism de frânare în cazul în care se depășește acest plafon al cheltuielilor.
Conform obiectivelor enunțate în PNRR, noua legislație va reduce în mod semnificativ posibilitățile de pensionare anticipată, va introduce stimulente pentru prelungirea vieții profesionale și majorarea voluntară a vârstei standard de pensionare până la 70 de ani, în conformitate cu creșterea speranței de viață, și va egaliza vârsta legală de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani până în 2035.
Comisia Europeană a adoptat, luni, o evaluare pozitivă a Planului de redresare și reziliență al României, care va putea primi, astfel, din partea UE granturi în valoare de 14,2 miliarde EUR și împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR), potrivit comunicatului de presă al Comisiei Europene.
Actualitate
Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu
Un bărbat din Brașov
a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL,
USR și UDMR, susţinând că cele trei partide au încălcat drepturile
pensionarilor.
Eugen Nicodim Lupea cere dizolvarea PNL, USR şi UDMR. FOTO: Ziarul de Iaşi
Un demers mai puțin
obișnuit a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Eugen
Nicodim Lupea, un pensionar din Brașov cunoscut pentru numeroasele acțiuni pe
care le-a deschis de-a lungul timpului în instanță, a chemat în judecată,
separat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea
Democrată Maghiară din România, solicitând dizolvarea fiecărei formațiuni
politice.
Cele trei acțiuni au
fost depuse luna trecută și au un conținut aproape identic, diferența fiind doar
numele partidului vizat. În cererile adresate instanței, reclamantul susține că
PNL, USR și UDMR au promovat măsuri care au dus la suspendarea indexării
pensiilor și consideră că acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituționale
și a drepturilor pensionarilor, notează ziaruldeiasi.
În deschiderea
fiecărei acțiuni, Eugen Nicodim Lupea se prezintă într-un mod atipic,
descriindu-se drept: „(…) cetățean
român și cetățean al Uniunii Europene, CONTRIBUABIL EUROPEAN, (…) PLĂTITOR DE
TAXE ŞI IMPOZITE secundă de secundă, minut de minut timp de 365 de zile, an de
an, la Bugetul Public al României UE etc.”
După această
prezentare, reclamantul solicită instanței să constate că activitatea fiecărui
partid a încălcat în mod repetat ordinea constituțională, să analizeze dacă
sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea formațiunii și să oblige
partidul la plata cheltuielilor de judecată și a unor daune în valoare de
10.000 de lei.
„1. Constatarea faptului că activitățile şi acţiunile
politice promovate de pârât (PNL, USR, UDMR – n.r.) au încălcat în mod repetat
principiile fundamentale ale ordinii constituționale;
Constatarea încălcării drepturilor fundamentale ale
pensionarilor prin susținerea şi promovarea actelor normative care au suspendat
aplicarea mecanismului legal de indexare a pensiilor;
Analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege
pentru dizolvarea partidului;
Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi
la daunele conexe în valoare de 10.000 de lei până în prezent”, a cerut Eugen Nicodim Lupea.
Motivul invocat
În motivarea
acțiunilor, brașoveanul arată că este beneficiar al sistemului public de pensii
și spune că a fost afectat direct de suspendarea indexării pensiilor. astfel
că, în opinia sa, formațiunile politice trebuie să supiorte consecinţele legale
pentru această măsură.
Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate
Reclamantul susține
că un stat social are obligația de a proteja persoanele aflate într-o situație
de vulnerabilitate economică, iar suspendarea repetată a indexării pensiilor
contravine acestui principiu.
Totodată, el
consideră că folosirea ordonanțelor de urgență pentru amânarea aplicării unei
legi adoptate de Parlament afectează separația puterilor în stat și securitatea
raporturilor juridice.
„Caracterul social al statului presupune obligația
pozitivă a autorităților de a proteja persoanele aflate într-o situaţie de
vulnerabilitate economică. Suspendarea repetată a indexării pensiilor este, în
opinia reclamantului, incompatibilă cu această obligație constituțională.
Totodată, utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență pentru suspendarea
efectelor unei legi adoptate de Parlament afectează principiul separației
puterilor în stat şi securitatea raporturilor juridice”, a scris acesta în documentele înaintate instanţei.
„Atunci când un partid politic ajunge la exercitarea
puterii executive şi promovează în mod repetat măsuri care golesc de conținut
drepturi recunoscute prin lege, problema nu mai este exclusiv una de
oportunitate politică, ci poate deveni o problemă de conformitate
constituțională. (…) Reclamantul solicită instanței să verifice dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de legislația privind partidele politice pentru
aplicarea sancțiunii dizolvării, având în vedere caracterul repetitiv al
măsurilor contestate, efectele produse asupra unui număr foarte mare de
cetățeni şi pretinsa afectare a principiilor fundamentale consacrate de
Constituția României”, a
completat el.
Cine este Eugen
Nicodim Lupea
Numele lui Eugen
Nicodim Lupea nu apare pentru prima dată pe portalul instanțelor de judecată.
De-a lungul ultimilor ani, brașoveanul a deschis sau a intervenit în numeroase
dosare, multe dintre ele având ca obiect acte administrative, litigii cu
instituții publice sau cauze cu puternică miză politică.
Printre cele mai
cunoscute demersuri ale sale se numără intervențiile în toate procesele
intentate de fostul președinte Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Băsescu a contestat ulterior mai multe măsuri privind recuperarea unor
prejudicii de către stat, iar Lupea a solicitat să intervină în toate aceste
dosare.
La începutul acestui
an, brașoveanul a formulat și două acțiuni prin care a cerut suspendarea
Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost
anulate alegerile prezidențiale, precum și suspendarea actelor administrative
prin care Marian Enache și Doina Livia Stanciu au fost numiți judecători ai
Curții Constituționale. În aceste dosare a chemat în judecată Curtea
Constituțională, Administrația Prezidențială, Guvernul, Parlamentul și
Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit datelor
disponibile pe portalul instanțelor, până în prezent niciuna dintre acțiunile
formulate de Eugen Nicodim Lupea nu s-a încheiat cu o soluție favorabilă
reclamantului.
Actualitate
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă
În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp.
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY
Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.
„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată.
Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.
Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.
Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.
Actualitate
Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”
Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.
Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images
Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.
„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”
Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.
„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.
Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.
Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.
În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.
-
Breakingacum 3 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 3 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Breakingacum 21 de oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 2 zileAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 16 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
-
Actualitateacum 3 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”





