Actualitate
Moartea unui dictator: Stalin, Führerul Roșu. „Ocupantul ne-a rescris trecutul, ne-a secat resursele și a izolat țara noastră pentru 45 de ani“
În urmă cu 70 de
ani, pe 5 martie 1953, cel mai crud și mai violent lider din istoria Rusiei,
Iosif Stalin, murea la vârsta de 75 de ani, lăsând în urma lui o lume în
agonie, care își plângea propriii morți și soarta.
Moartea unui dictator FOTO Getty Images
În seara de 1
martie, Stalin este descoperit în camera sa întins pe podea, conștient, dar
incapabil să vorbească. Abia când zorii au apărut au fost anunțați și medicii.
Practic, Stalin a fost lăsat fără îngrijiri medicale timp de 14 ore. În seara
zilei de 5 martie, Stalin a deschis ochii, i-a fixat cu privirea furioasă pe
cei prezenți, a ridicat brațul stâng și a murit.
Cum au primit
românii moartea lui Stalin
Când decesul
dictatorului sovietic a fost anunţat, s-a declarat doliu naţional timp de trei
zile și o mare demonstrație de „doliu“ în Piaţa Stalin.
Oraşul a fost împodobit cu steaguri roşii, decorate în negru. Timp de aproape o
lună, presa a scris elogios despre Stalin, s-au difuzat filme documentare
despre viaţa şi activitatea lui, au fost organizate mitinguri, sesiuni
ştiinţifice, lungi discursuri elogioase şi mobilizatoare. Lideri comunişti din
România, dar și elevi și studenți, țărani și înalți clerici se angajau să
continue opera de construire a socialismului, contribuind astfel la atingerea
apogeului cultului personalității tiranului.
Conform
documentelor de la Arhivele Naționale, în toată țara, în intervalul 6-9 martie,
s-au desfășurat adunări, mitinguri și alte manifestări de doliu – unele
spontane, cele mai multe organizate, care au adunat aproape șapte milioane de
oameni, adică 40% din populația de atunci a țării. Acest lucru înseamnă, spun
cercetătorii CNSAS Adrian Cioflâncă și Adriana Radu, că în acel an s-a
înregistrat cea mai mare mobilizare populară din istoria României, cu excepția
momentelor electorale și plebiscitare.
„Difuzoarele
transmiteau muzică funebră“
În însemnările
sale, scriitoarea Annie Bentoiu notează în detaliu procesiunea de la București:
„Mitingul de doliu a avut loc în Bucureşti, luni 9 martie 1953. A fost, pentru
cei care au participat la el, una dintre cele mai ciudate şi impresionante
experienţe. Toate ţările din sistem au coordonat participarea lor la funeralii
cu ora Moscovei. Simultaneitatea realizată, într-o vreme când nu exista
procedeul unificator al televiziunii, era ceva cu totul nou. La noi, centrul
ceremoniei a fost în Piaţa Stalin, unde se aflau cele două tribune oficiale,
una pentru demnitarii români, alta pentru ambasadori, iar coroanele şi florile
se adunau pe un postament central. Dar şi Piaţa Victoriei, şi cea a
Dorobanţilor erau, cum spune Scânteia, o mare de oameni. (…) Eu eram
fascinată în primul rând de întinderea geografică asupra căreia se purta acea
manifestaţie. Niciodată, în istorie, nu avusese loc ceva comparabil. Când
încercam să-mi reprezint dimensiunea ei exactă în spaţiu şi unificarea ei în
timp, mi se oprea mintea. (…) Tăcerea extremă care domnea în piaţă, în ciuda
atâtor zeci de mii de prezenţe umane, răspundea unui cer cenuşiu, aproape
compact. Nu ne uitam unii la alţii, ştiind că arătam la fel: cenuşii, săraci,
docili. Unii, fără îndoială, plângeau: misterul morţii era mai prezent ca
niciodată şi ne aştepta pe toţi, pe cei mai umili ca şi, iată, pe cei mai
puternici. Difuzoarele transmiteau muzică funebră; drapele şi câteva rare
portrete cu însemne de doliu punctau prezenţa tăcută a uriaşei mase de oameni.
La un moment dat a început o transmisie în limba rusă – vorbea tovarăşul Malenkov
–, apoi i-au urmat, pe româneşte, glasurile lui Chivu Stoica, Leontin Sălăjan, acad.
Traian Săvulescu şi ale diferitor stahanovişti. Partea asta a «slujbei» semăna cu manifestaţiile obişnuite şi ne-am
fi desconcentrat, dacă nu ar fi sosit ora unsprezece, care corespundea cu ora
12 a Moscovei. Atunci a izbucnit bubuitul tunurilor, cutremurând văzduhul,
urmat de plângerea repetată a sirenelor. Cine mai auzise aşa ceva?
Semăna cu
războiul, dar nu era decât un ritual nemaicunoscut: oricum, era vorba de moarte
şi numai de ea. Cât timp au urlat sirenele (câteva minute foarte lungi),
circulaţia vehiculelor s-a oprit, conform instrucţiunilor, în toate oraşele
ţării, şoferii şi vatmanii au coborât, descoperindu-se. Chiar şi trenurile au
stat în drum. Difuzoarele au transmis, de la Moscova, imnul de stat al URSS şi
în final, Internaţionala, care a răsunat atunci în toată grava, complexa şi
semnificativa ei putere. Şi în sfârşit, în tăcere, lumea s-a risipit“.
„Stalin ocupă
locul lui Dumnezeu cu toate atributele sale“
De cealaltă parte,
lumea civilizată răsufla ușurată. Marii politicieni ai lumii au înțeles că a
murit un om, dar nu un regim. Europa de Est continua să rămână încătușată
pentru încă multe decenii.
Richard Nixon l-a
catalogat pe Stalin ca fiind „unul dintre cei mai brutali lideri ai tuturor
timpurilor“. Dintre memorialiști, Milovan Djilas a aflat în Stalin cel mai mare
criminal din istorie, în care „se împletește absurdul criminal al lui Caligula
cu rafinamentul lui Borgia și cu brutalitatea țarului Ivan cel Groaznic“.
La rândul său, Roy
Medvedev scria în cartea „Despre Stalin și stalinism“: „În comportamentul și în
actele lui Stalin erau evidente elemente patologice ca: suspiciunea maladivă,
care s-a accentuat cu trecerea anilor, intoleranța față de critică, ranchiuna
și spiritul vindicativ, supraaprecierea personalității proprii, vecină cu mania
grandorii, cruzimea împinsă până la sadism“.
Revoluționarul
bolșevic Lev Troțki scria despre Stalin: „Stalin ocupă locul lui Dumnezeu cu
toate atributele sale. Dar acesta nu e un Dumnezeu creștin, care se contopește
în Treime. Stalin a lăsat demult în urmă perioada troicii. E mai degrabă Allah
– nu este alt Dumnezeu în afară de Dumnezeu – care umple Universul cu
infinitatea sa. El este punctul central în care se concentrează totul“.
Boris Souvarine,
unul dintre întemeietorii partidului comunist din Franța, l-a descris pe Stalin
în cartea „Stalin. Studiu de caz al bolșevismului“: „Toți istoricii serioși îl
recunosc în Ivan cel Groaznic pe adevăratul precursor al lui Petru cel Mare ca
inițiator de reforme și văd în el întruchiparea cea mai desăvârșită a
mentalităților lor comune. Nimănui nu-i trece prin cap să-i atribuie lui Stalin
epitetul «cel Mare», toată lumea acordându-i-l în schimb pe acela de
«Groaznic». Folosirea metodelor barbare pentru a forța industrializarea, cum
spunea Lenin, nu este suficientă în zilele noastre ca să dea grandoarea unui
țar industrializator, atunci când metodele civilizației există. Barbaria,
scuzabilă la Ivan, explicabilă la Petru, trăsătură a timpului lor ținând cont
de întârzierea rusă, este anacronică la culme în cazul lui Stalin, și deci de
neiertat“.
Stalin FOTO Getty Images
Stalin, văzut de
medici
Stalin, ca și alți
dictatori, era bolnav. Maladia psihică de care sufereau este explicată de
specialiști. Paul Ștefănescu scrie în „Lumea văzută de medici. Mari bolnavi,
mari conducători de stat“ că Stalin „a suferit de ceea ce se cheamă narcisism
malign. Această maladie psihică a caracterizat comportamentul nu numai al lui
Stalin, ci și al altor personaje: Hitler, Mao, Ceaușescu și, mai nou,
dictatorul irakian Saddam Hussein. Amestec insolit de paranoia, megalomanie și
isterie, bolnavul este susceptibil la orice, se consideră atotștiutor și nu
admite nici cea mai mică observație, crezându-se ținta unor atacuri și
conspirații. Ia hotărâri aberante, neținând seama de consecințe și trăiește
într-o lume imaginară. Se înconjoară de persoane docile și fidele, pe care le
copleșește cu debitul verbal. Bolnavii de narcisism sunt incapabili să închege
o căsnicie, în schimb reușesc să fie adulați de mase“.
„Subjugați de Ana
Pauker, o nebună, care și-a vândut sufletul lui Stalin“
Mareșalul Ion
Antonescu dezvăluia într-un interviu luat în anul 1943: „Am informații secrete
despre comuniștii români emigranți la școala de la Moscova. Sunt subjugați de o
nebună, Ana Pauker, care și-a vândut sufletul lui Stalin și le impune
compatrioților să vorbească rusește, chiar și între ei, susținând că limba
românilor e un amestec bastard de dialecte, de înlocuit imediat cu aceea
sublimă, a lui Tolstoi. Pierzând noi războiul, acei îndoctrinați și fanatici
emigranți își vor asuma puterea pentru a impune, cu riguroasele sisteme ale
marxismului, slavizarea, mai mult, rusificarea României. Și atunci, amintirea
părinților morți acum, luptând în numele României române, va fi aceea care îi
va obliga pe fii, fie ei și comuniști, să se păstreze români și să vorbească
românește și să rămână, cu fruntea sus, descendenți ai coloniștilor lui Traian,
latini, nu slavi“.
„Ocupantul care
ne-a rescris trecutul și ne-a secat resursele“
România, sub
conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a Anei Pauker, a devenit un stat
comunist. De altfel, întreaga Europă de Est se „supunea mișcării unui mecanism
de acum bine cunoscut: naționalizări, planificare centralizată, colectivizare a
agriculturii. Pe lângă represiuni și deportări, persecuțiile și presiunile
constante exercitate de partid și de serviciile secrete ale poliției împotriva
oricui era bănuit că nu sprijină cu destulă convingere noua conducere
deveniseră o rutină“, scrie Edward Behr în „Sărută mâna pe care n-o poți mușca.
Românii și Ceaușeștii. Investigația unui blestem al istoriei“.
După moartea lui
Stalin, unele schimbări au venit rapid, altele gradual. Colectivizarea a fost
întreruptă, șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră a fost închis, coloniile de
muncă au fost desființate oficial, ritmul arestărilor a scăzut simțitor. În
Europa ocupată, au început mişcări de destalinizare, unele violente, cum au fost
cele din Ungaria în 1956 şi în Cehoslovacia în 1968.
„Stalin rămâne
încarnarea diavolului în istorie“
Diplomatul Teodor
Baconschi spune că Stalin „și-a început cariera ca gangster gruzin și a
terminat-o ca lider suprem al URSS, într-o baltă de urină. Între aceste două
puncte mizerabile, viața sa a fost o capodoperă a crimei, trădării, intrigilor
de palat și represiunii de masă, folosită ca metodă politică pe scară largă. El
este inventatorul unei economii bazate pe munca forțată – faimosul Gulag –, dar
și autorul foametei organizate contra culacilor ucraineni, la fel de sinistrul
Holodomor. Nici cele mai negre perioade din istoria cezarilor romani nu
egalează teroarea declanșată de Stalin la finalul anilor ’30, când paranoia și
arbitrariul au atins un paroxism demonic. Șansa nesperată și nemeritată a lui
Stalin a fost înfrângerea lui Hitler (fostul său tovarăș de fantasme
geopolitice totalitare). Doar căderea nazismului în confruntarea cu Aliații,
care s-au asociat, de nevoie, cu URSS, i-a deschis dictatorului sovietic drumul
către aservirea Europei de Est, până la Berlin. Criminalul cel mai cinic al
secolului XX a devenit astfel nu doar frecventabil, ci și imparabil“.
Sovietizarea
României a constituit, de departe, cel mai sumbru episod din istoria noastră.
Ocupantul, spune Teodor Baconschi, „ne-a rescris trecutul, ne-a secat resursele,
a exportat cea mai brutală formă de poliție politică și a izolat țara noastră
pentru 45 de ani. Nu trebuie să uităm că «independentul» Ceaușescu a fost
ultimul stalinist din lagărul socialist, la care până și Gorbaciov se uita ca
la un dinozaur ideologic...“.
Politica lui
Stalin a rămas moștenire și celor care au urmat. „Din păcate, după colapsul
URSS, rușii au continuat să-l venereze pe succesorul lui Lenin cu un soi de
pasiune masochistă, potențată de complexul frustrat al unei grandori imaginare.
Dacă s-ar fi dezis complet de moștenirea lui toxică, așa cum a încercat relativ
liberalul Boris Elțîn, ei nu i-ar fi pavat drumul spre putere obscurului
kaghebist Putin și ar fi avut un destin potențial respectabil. Când mă gândesc
că Stalin era gata să apară printre «sfinții» ruși în frescele noii catedrale a
Forțelor Armate, de lângă Moscova, deplâng și mai intens pervertirea
creștinismului rus, transformat în pretext ideologic al revizionismului
neo-imperial al autocratului de la Kremlin. Stalin rămâne, vorba lui Vladimir
Tismăneanu, încarnarea diavolului în istorie, iar farsa sângeroasă a domniei
lui Putin nu face decât să confirme eșecul mult prea costisitor al acestei
furibunde întruchipări a dezumanizării“, spune Teodor Baconschi pentru „Weekend
Adevărul“.
Victimele
stalinismului
Jacques de Launay
scrie în „Istorie secretă a Cominternului. Eșecul unei speranțe“ că, în
perioada 1924-1947 au fost lichidați din rațiuni de stat 2.050.000 de oameni.
De foamete, în urma colectivizării, au murit alți 7.000.000. Peste 750.000 de
ruși au fost victime ale aceleiași colectivizări. Numai în perioada 1933-1936
au fost împușcați 1.600.000 de oameni. Peste 21.000.000 au murit în lagăre sau
în închisori și 2.700.000 au fost lichidați din rațiuni de stat în perioada
1939-1947.
Printre victimele
lui Stalin se află și prieteni sau rude. „Era mai neîndurător cu rudele“,
dezvăluie însăşi Svetlana Alliluyeva (devenită
Lana Peters, după ce a fugit în SUA), fiica dictatorului, referindu-se la cele
două surori ale mamei sale. „Socotea că erau periculoase fiindcă «știau prea
multe și nu erau în stare să-și țină clanța». Nimeni n-a putut să-l împiedice
să le trimită în pușcărie pe aceste două femei vârstnice, bolnave, văduve,
neajutorate și care avuseseră destule de îndurat“.
Actualitate
Obiceiul care distruge financiar o întreaga generație de bărbați tineri
Un expert financiar avertizează că tinerii adulți sunt tot mai expuși unor comportamente financiare riscante, în special pariurilor sportive și altor forme de „câștiguri rapide”, care pot avea efecte negative pe termen lung asupra stabilității financiare.
Tinerii sunt tot mai expuși unor comportamente financiare riscante. Foto Shutterstock
Rachel Cruze, coach financiar, autoare de bestselleruri și co-gazdă a emisiunii „The Ramsey Show”, îi îndeamnă pe tinerii adulți să evite „câștigurile rapide” către bogăție, susținând că dorința de îmbogățire rapidă prin pariuri sportive, criptomonede și tranzacții imobiliare riscante le poate pune în pericol viitorul financiar.
Ea a declarat pentru FOX Business că greșeala pe care o observă „constant” în rândul tinerilor adulți este alegerea unor strategii rapide de investiții.
„O greșeală pe care o vedem constant la tinerii adulți, sincer, și care mă scoate din minți, este jocurile de noroc online sau câștigurile rapide pentru a-și construi averea – lucruri precum criptomonedele sau intrarea în domeniul imobiliar atunci când nu ar trebui”, a spus Cruze.
Fiica expertului în finanțe personale Dave Ramsey a subliniat că pariurile sportive sunt deosebit de riscante pentru bărbații tineri.
„De obicei, bărbații de 20 de ani fac asta, așa că este extrem de important să te ferești de asta”, a spus ea. „Îți arunci banii pe pariuri sportive… Chiar distruge o generație din punct de vedere economic.”
Expunerea la pariuri online în rândul tinerilor
Aproximativ 52% dintre bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani spun că au un cont activ la o casă de pariuri online, cum ar fi Caesars, DraftKings, BetMGM sau FanDuel, potrivit unui sondaj realizat de Institutul de Cercetare Siena și Școala de Comunicare Jandoli a Universității St. Bonaventure.
Influența rețelelor sociale și a influencerilor
Cruze a spus că tinerii adulți sunt bombardați pe rețelele sociale cu promisiuni de bani ușori, în timp ce influencerii promovează frecvent criptomonede, imobiliare și alte strategii rapide de investiții.
„Pe TikTok poți auzi și vedea lucruri despre imobiliare sau criptomonede”, a spus Cruze, adăugând: „dacă ceva pare prea frumos ca să fie adevărat, probabil că așa este.”
Se gândește statul român să le permită minorilor să joace la pariuri sportive? Reacția ONJN
De asemenea, ea a avertizat că rețelele sociale distorsionează așteptările legate de cariere, proprietatea locuinței și cheltuieli.
Cruze a spus că generațiile mai tinere văd constant vacanțele, promovările, casele și etapele importante ale vieții altor oameni, ceea ce poate crea presiune pentru a cheltui peste posibilitățile lor.
„Un lucru cu care se confruntă această generație, spre deosebire de oricare alta, este partea de social media, adică ai posibilitatea de a vedea ce fac alți oameni – de la promovări la restaurante și vacanțe”, a spus ea.
Modelul alternativ de construire a averii
În schimb, Cruze a spus că a-ți construi averea este de obicei mai puțin ostentativ, dar mai fiabil.
„Modul de a construi avere și de a deveni stabil financiar se face pe o perioadă lungă de timp și făcând lucruri foarte plictisitoare, care nu sunt nici interesante, nici distractive, cum ar fi să trăiești cu mai puțin decât câștigi, să scapi de datorii și să investești”, a spus ea.
Cruze a spus că tinerii adulți își doresc adesea rezultate instantanee, dar nu există nicio scurtătură către stabilitatea financiară pe termen lung.
„Acest lucru va fi esențial pentru tinerii adulți, pentru că își doresc câștiguri rapide, își doresc satisfacție instantanee, dar asta nu se întâmplă când vine vorba de bani pe termen lung”, a spus ea. „Trebuie să mergi încet și constant.”
Presiunea social media asupra stilului de viață
De asemenea, ea a avertizat că rețelele sociale distorsionează așteptările legate de cariere, proprietatea de locuințe și cheltuieli.
Cruze a spus că tinerii sunt expuși constant la stiluri de viață afișate online, vacanțe, promovări, achiziții și alte etape personale, ceea ce poate influența comportamentele de consum.
Concluzia mesajului transmis de Rachel Cruze
Cruze a spus că soluția este ca tinerii să nu se mai compare cu ceilalți, să nu mai urmărească „câștiguri rapide” și să se concentreze pe propria situație financiară.
„Trebuie să-ți pui ochelarii și să te concentrezi asupra vieții tale, a carierei tale, a situației tale financiare”, a spus Cruze. „Poți să-i celebrezi pe alții dacă câștigă și asta promovează. E în regulă. Dar concentrarea asupra vieții tale și faptul că ești realist în privința cifrelor tale este foarte, foarte importantă.”
Avertismentul lui Cruze se aliniază cu îndrumările financiare mai ample ale Ramsey Solutions, care se concentrează pe planul său „7 pași pentru bebeluși” pentru a ajuta oamenii să își achite datoriile, să economisească bani și să își construiască averea în timp.
Actualitate
Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu
Un bărbat din Brașov
a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL,
USR și UDMR, susţinând că cele trei partide au încălcat drepturile
pensionarilor.
Eugen Nicodim Lupea cere dizolvarea PNL, USR şi UDMR. FOTO: Ziarul de Iaşi
Un demers mai puțin
obișnuit a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Eugen
Nicodim Lupea, un pensionar din Brașov cunoscut pentru numeroasele acțiuni pe
care le-a deschis de-a lungul timpului în instanță, a chemat în judecată,
separat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea
Democrată Maghiară din România, solicitând dizolvarea fiecărei formațiuni
politice.
Cele trei acțiuni au
fost depuse luna trecută și au un conținut aproape identic, diferența fiind doar
numele partidului vizat. În cererile adresate instanței, reclamantul susține că
PNL, USR și UDMR au promovat măsuri care au dus la suspendarea indexării
pensiilor și consideră că acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituționale
și a drepturilor pensionarilor, notează ziaruldeiasi.
În deschiderea
fiecărei acțiuni, Eugen Nicodim Lupea se prezintă într-un mod atipic,
descriindu-se drept: „(…) cetățean
român și cetățean al Uniunii Europene, CONTRIBUABIL EUROPEAN, (…) PLĂTITOR DE
TAXE ŞI IMPOZITE secundă de secundă, minut de minut timp de 365 de zile, an de
an, la Bugetul Public al României UE etc.”
După această
prezentare, reclamantul solicită instanței să constate că activitatea fiecărui
partid a încălcat în mod repetat ordinea constituțională, să analizeze dacă
sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea formațiunii și să oblige
partidul la plata cheltuielilor de judecată și a unor daune în valoare de
10.000 de lei.
„1. Constatarea faptului că activitățile şi acţiunile
politice promovate de pârât (PNL, USR, UDMR – n.r.) au încălcat în mod repetat
principiile fundamentale ale ordinii constituționale;
Constatarea încălcării drepturilor fundamentale ale
pensionarilor prin susținerea şi promovarea actelor normative care au suspendat
aplicarea mecanismului legal de indexare a pensiilor;
Analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege
pentru dizolvarea partidului;
Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi
la daunele conexe în valoare de 10.000 de lei până în prezent”, a cerut Eugen Nicodim Lupea.
Motivul invocat
În motivarea
acțiunilor, brașoveanul arată că este beneficiar al sistemului public de pensii
și spune că a fost afectat direct de suspendarea indexării pensiilor. astfel
că, în opinia sa, formațiunile politice trebuie să supiorte consecinţele legale
pentru această măsură.
Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate
Reclamantul susține
că un stat social are obligația de a proteja persoanele aflate într-o situație
de vulnerabilitate economică, iar suspendarea repetată a indexării pensiilor
contravine acestui principiu.
Totodată, el
consideră că folosirea ordonanțelor de urgență pentru amânarea aplicării unei
legi adoptate de Parlament afectează separația puterilor în stat și securitatea
raporturilor juridice.
„Caracterul social al statului presupune obligația
pozitivă a autorităților de a proteja persoanele aflate într-o situaţie de
vulnerabilitate economică. Suspendarea repetată a indexării pensiilor este, în
opinia reclamantului, incompatibilă cu această obligație constituțională.
Totodată, utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență pentru suspendarea
efectelor unei legi adoptate de Parlament afectează principiul separației
puterilor în stat şi securitatea raporturilor juridice”, a scris acesta în documentele înaintate instanţei.
„Atunci când un partid politic ajunge la exercitarea
puterii executive şi promovează în mod repetat măsuri care golesc de conținut
drepturi recunoscute prin lege, problema nu mai este exclusiv una de
oportunitate politică, ci poate deveni o problemă de conformitate
constituțională. (…) Reclamantul solicită instanței să verifice dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de legislația privind partidele politice pentru
aplicarea sancțiunii dizolvării, având în vedere caracterul repetitiv al
măsurilor contestate, efectele produse asupra unui număr foarte mare de
cetățeni şi pretinsa afectare a principiilor fundamentale consacrate de
Constituția României”, a
completat el.
Cine este Eugen
Nicodim Lupea
Numele lui Eugen
Nicodim Lupea nu apare pentru prima dată pe portalul instanțelor de judecată.
De-a lungul ultimilor ani, brașoveanul a deschis sau a intervenit în numeroase
dosare, multe dintre ele având ca obiect acte administrative, litigii cu
instituții publice sau cauze cu puternică miză politică.
Printre cele mai
cunoscute demersuri ale sale se numără intervențiile în toate procesele
intentate de fostul președinte Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Băsescu a contestat ulterior mai multe măsuri privind recuperarea unor
prejudicii de către stat, iar Lupea a solicitat să intervină în toate aceste
dosare.
La începutul acestui
an, brașoveanul a formulat și două acțiuni prin care a cerut suspendarea
Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost
anulate alegerile prezidențiale, precum și suspendarea actelor administrative
prin care Marian Enache și Doina Livia Stanciu au fost numiți judecători ai
Curții Constituționale. În aceste dosare a chemat în judecată Curtea
Constituțională, Administrația Prezidențială, Guvernul, Parlamentul și
Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit datelor
disponibile pe portalul instanțelor, până în prezent niciuna dintre acțiunile
formulate de Eugen Nicodim Lupea nu s-a încheiat cu o soluție favorabilă
reclamantului.
Actualitate
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă
În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp.
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY
Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.
„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată.
Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.
Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.
Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.
-
Breakingacum 3 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Breakingacum 22 de oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 2 zileAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 17 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
-
Actualitateacum 3 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”
-
Actualitateacum 3 zileEconomia de proximitate: rolul tichetelor de masă în susținerea afacerilor locale din orașele mici și medii





