Actualitate

Maria Dragomiroiu, despre persecutarea credincioșilor pe timpul lui Ceaușescu: „Aproape că am fost exmatriculată“ INTERVIU

Publicat

acum 3 ani

mai 6, 2023

Nationalul

Maria Dragomiroiu, despre persecutarea credincioșilor pe timpul lui Ceaușescu: „Aproape că am fost exmatriculată“ INTERVIU

Asemănarea cu Maria Tănase i-a fost și povară, dar Dumnezeu i-a scos în cale Mariei Dragomiroiu oameni care i-au observat unicitatea vocii.

Imaginea 1/30:
Maria Dragomiroiu a început să cânte din copilărie. FOTO: arhiva personală

Copilăria la țară, în satul vâlcean Marcea, unde munca era esențială, a fost un pilon important în viața Mariei Dragomiroiu (67 de ani), așa cum ea însăși ne-a mărturisit: „Copiii de la țară sunt mai căliți și altfel pornesc în viață, când sunt puși în fața anumitor situații se descurcă mai ușor“. „Weekend Adevărul“ a discutat cu interpreta de muzică populară despre cum a descoperit faptul că doar cântecul îi aduce bucurie sufletului, cum a ajuns de la cântatul la bâlci la cel pe marile scene, despre asemănarea cu Maria Tănase din punct de vedere vocal, dar și despre secretele părului lung la care nu ar renunța nici dacă nu ar mai cânta.

„Weekend Adevărul“: Ați copilărit în localitatea vâlceană Marcea, unde ați descoperit lumea satului așa cum era ea odinioară. Care au fost micile sau marile bucurii ale copilăriei dumneavoastră?

Maria Dragomiroiu: Ca orice copil născut și crescut la țară, ești diferit, pentru că viața ta este altfel și ai mai multe responsabilități. La țară, un copil este mai muncit, pentru că nu există altă posibilitate, trebuie să îți ajuți părinții la muncile câmpului, la îngrijirea animalelor… Toate acestea fac parte din viața ta. Faptul că sunt de la țară m-a întărit, m-a călit, m-a făcut să mă dezmeticesc mai bine și să îmi dau seama că numai muncind cu seriozitate și consecvență poți ajunge undeva. Eu am vrut să plec de la țară și mi-am dat seama, cu mintea mea de copil, că numai învățând pot face asta.

Cum erați în copilărie? Făceați năzbâtii?

Eu sunt mezina familiei, Prâslea. Aveam o personalitate aparte: eram curajoasă, năzdrăvană și un fel de șefă, pentru că le propuneam fraților mei ce să facem, iar ei mă puneau pe mine să îl rog pe tăticu’ să ne lase la scăldat la Olt. Insistam atât de mult, încât se sătura de rugămințile mele și în cele din urmă ne lăsa, dar cu program: mai întâi trebuia să aducem animalele acasă de la păscut și să le lăsăm de mâncare, apoi mergeam la scăldat și după mergeam din nou cu animalele pe câmp. Ni se întâmplau tot felul de lucruri la limită – odată, la scăldat, era cât pe ce să ne înecăm –, dar părinții nu știau (râde). Uneori ne urcam în copaci și stăteam cu capul în jos, făceam tot felul de năzbâtii. Copiii de la țară sunt mai căliți și altfel pornesc în viață, când sunt puși în fața anumitor situații se descurcă mai ușor.

De la bâlci la televiziunea națională

Când ați făcut cunoștință cu muzica?

Când eram mică, atunci cântam ce auzeam la radio. Mai târziu mi-am dat seama că îmi aduce bucurie sufletului. Nimic nu este întâmplător și acesta a fost destinul meu – să pornesc pe drumul cântecului. În acest parcurs muzical, am fost ajutată și de mătușa mea tanti Nuța din București, sora mai mică a mamei.

Vă mai amintiți primul spectacol în fața unui public?

Publicul meu de la început au fost oamenii de la bâlci, de la Râureni, unde m-a dus tăticu’ să cânt la un acordeon mic cu 12 bași, pe care el mi-l luase. Am învățat acasă, după ureche, un cântecel al Mariei Lătărețu, „Cine trece câmpul mare“. La târg ne duceam cu bucurie, pentru că tăticu’ ne cumpăra mie și fraților mei, Dana și Iustin, un cocoșel de alviță și turtă dulce. Era așa frumos la târg, iar eu cântam și lumea nu știa de unde se auzea vocea aceea puternică. Lumea era impresionată, iar în jurul meu se adunau mulți oameni încât nu mă mai vedeam de ei. Mai mergeam cu tăticu’ prin sat la botezuri, nunți, iar oamenii îmi dădeau și mie câte o sută de lei. Pentru mine însemna foarte mult. Așa mi-a intrat în suflet această bucurie a cântecului.

Maria Dragomiroiu l-a întâlnit pe Tudor Gheorghe la Cenaclul Flacăra

Cum ați ajuns în București?

După clasa a IX-a, pe care am făcut-o la Liceul „Nicolae Bălcescu“ din Râmnicu Vâlcea, mătușa mea, tanti Nuța, m-a luat la București și m-a înscris la Liceul „Ion Luca Caragiale“. Așa am ajuns eu în Capitală, iar de atunci am rămas aici, dar nu îmi uit rădăcinile și merg la țară ori de câte ori pot. Dacă nu era tanti Nuța, poate nu ajungeam să pornesc pe drumul cântecului. Nu poți singur, ci Dumnezeu lucrează prin oameni, situații și întâlniri în viața ta, apoi urci treaptă cu treaptă. Tot mătușa mea m-a înscris și la Școala Populară de Artă, la acordeon și canto popular, pe care le-am absolvit odată cu liceul.

Dar înainte de a veni în București, ați participat la concursuri muzicale?

Da, la sfârșitul clasei a IX-a, la Râmnicu Vâlcea, am participat la preselecția concursului „Floarea din grădină“, al Televiziunii Naționale. A venit o comisie de profesioniști de la televiziune. Atunci trebuia să ai un cântec autentic, cules din popor, deci să fie valoros, să exprime ceva, nu puteai cânta orice. Am fost foarte emoționată și l-am așteptat pe profesorul meu de muzică să vină să mă susțină, dar când am văzut că nu mai vine, iar comisia se pregătea să plece, mi-am dat seama că trebuie să mă descurc singură. Am deschis ușa și am intrat în sală, unde membrii comisiei erau în picioare și își strângeau lucrurile pentru plecare. Când m-au văzut, mi-au spus: „Dar tu ce vrei, măi fetiță?“. Și le-am spus cu o voce pierită: „Vreau să mă ascultați și pe mine“. Până la urmă m-au ascultat și i-a impresionat ceva la mine: vocea puternică, dăruirea sau dorința mea arzătoare de a mă exprima prin cântec… Din felul meu de a cânta și de a transmite, i-am făcut să se oprească din strânsul lucrurilor și s-au uitat la mine spunându-mi: „Să vii și tu la București“.

Cum v-ați dat seama că muzica și cântecul vă sunt destin?

După ce am participat la concursul televiziunii „Floarea din grădină“ mi-am dat seama că nu simt să fac altceva decât să cânt, pentru că este singurul lucru care îmi aduce bucurie sufletului.

La Cenaclul Flacăra

Povestiți-ne, vă rog, cum l-ați cunoscut pe folcloristul și etnomuzicologul Harry Brauner și cum v-a schimbat viața întâlnirea cu el?

Eram elevă în clasa a X-a la București și am participat la un concurs între licee, iar Harry Brauner era șeful comisiei. Dumnealui a fost impresionat de puterea vocii mele, de timbrul meu asemănător cu cel al Mariei Tănase, pe care o cunoscuse și o sprijinise, dar și-a dat seama că în cazul meu este altceva – „O altă Mărie, cu altă pălărie“. Am câștigat acel concurs, iar apoi m-a recomandat să particip din partea Bucureștiului la Festivalul „Maria Tănase“ de la Craiova, la care participau concurenți excepționali din toată țara. În cadrul acestui festival, în 1972, am câștigat Premiul de Popularitate, deci al publicului, cel care m-a iubit de la început pentru că a simțit că este ceva special în vocea mea.

Ce impact a avut asupra dumneavoastră asemănarea cu Maria Tănase?

Mi-a fost foarte greu. Toți membrii comisiilor prin care am trecut mi-au spus să cânt ca mine și să nu o imit pe Maria Tănase, dar nu puteam cânta altfel pentru că acesta este timbrul meu vocal și așa simțeam eu să cânt.

Artista a participat la concursul Televiziunii Naționale „Floarea din grădină”

Iar la Cenaclul Flacăra cum ați ajuns?

Tot prin intermediul lui Harry Brauner, care m-a prezentat lui Adrian Păunescu, iar el mi-a propus să cânt în Cenaclul Flacăra. Aici am întâlnit artiști mari de folk, dar și pe inegalabilul Tudor Gheorghe. Închideam ochii și cântam pur și simplu singură, neacompaniată, iar lumea era încântată de puterea și căldură vocii mele nuanțate. Majoritatea dintre ei simțeau că vocea mea este ceva deosebit, special, și m-au primit cu mare drag în rândul lor.

Apoi ce a urmat?

L-am cunoscut pe marele scriitor vâlcean Dinu Săraru, care a fost și directorul Televiziunii Române și m-a ajutat. El m-a recomandat directorului Electrecord, Vasile Șirli, pentru a face singură un album pentru că am cântece autentice – la vremea respectivă, ca începător, era album ori de doi artiști, ori de patru. Astfel, cu ajutorul lui, am făcut primul album, „Floricică de pe coastă“, în 1982.

„Dacă ești artist, nu înseamnă că ai totul, ci treci printr-o muncă titanică, te lupți cu multe“

Știm că sunteți o persoană plină de emoții, așa cum ați declarat de multe ori. Cum se împacă aceste emoții cu scena?

Am peste 45 de ani de cântec și am aceleași emoții înainte de a intra pe scenă ca la început. Emoțiile sunt și constructive, pentru că îți dau o anumită stare, iar lumea simte că ești acolo pentru că îți place ceea ce faci. Prin intermediul emoțiilor transmiți altfel cântecul și se creează o legătură aparte cu publicul tău. Când sunt prea multe emoții, este greu. Lumea nici nu trebuie să vadă prea mult ce simți tu în suflet. Când sunt pe scenă, mă mișc foarte mult, iar lumea crede că sunt dezinvoltă, dar de fapt mă mișc atât de mult pentru a-mi acoperi emoțiile. Cântecul popular reprezintă leagănul sufletului și toate sentimentele pe care le trăim, deci trebuie să le simți atunci când cânți pentru a atinge sufletele oamenilor prin cântec. Degeaba ai o voce bună dacă nu transmiți.

„Lucrurile simple erau o bucurie mare“

Cum vă pregătiți mental și spiritual înainte de a urca pe scenă, aveți vreun anumit ritual?

Mă rog la Dumnezeu să mă ajute pentru a trece peste emoții. Fiecare apariție pe scenă este pentru mine un examen pe care îmi doresc să îl trec. După ce ies de pe scenă și simt că a fost totul în regulă și am reușit să fac lumea să se simtă bine, să fie atentă la mine și să simtă ceea ce transmit, atunci mă liniștesc și mă relaxez. Când ești pe scenă, este important să simți că toți oamenii sunt cu tine și toate inimile bat la unison ca una singură.

Ați menționat mai devreme că vă rugați înainte de a urca pe scenă. Când a început relația dumneavoastră cu Dumnezeu?

Toată familia este credincioasă. Când eram mici, duminica mergeam cu toții la biserică și mămica ne-a învățat câteva rugăciuni, inclusiv „Tatăl Nostru“. Pe timpul lui Ceaușescu, când nu era permis, am reușit să învăț „Crezul“ și era să fiu exmatriculată din cauza asta, dar am scăpat. Credința m-a ajutat foarte mult, m-a ținut și mă ține în continuare în echilibru. Îmi amintesc că în copilărie, în noaptea de Înviere, îmi doream să fiu la slujbă să spun „Crezul“ și „Tatăl Nostru“ atunci când se ieșea cu Sfintele Daruri. Odată nu a venit nimeni cu mine la slujbă pentru că erau obosiți și am plecat singură doi kilometri prin pădure, cu o bâtă într-o mână, iar în cealaltă cu lumânarea, spunându-mi „Doamne, ajută-mă!“ și mergând înainte cu încredere că Dumnezeu mă protejează. De fiecare dată am ajuns cu bine la biserică și mă întorceam acasă cu bucurie, spunându-mi rugăciunile. Când se crăpa de ziua, mămica ne îmbrăca cu hăinuțele noi și mergeam la biserică să luăm Sfintele Paști, apoi ne jucam cu ceilalți copii în curtea bisericii. Era o atmosferă foarte frumoasă! Aceste lucruri simple îți aduceau o bucurie atât de mare, încât îți ajungea un an. Atunci lumea era mai tihnită și mai liniștită.

Pentru artistă, armonia și pace în familie sunt cele mai importante

Ați publicat cartea „Maria Dragomiroiu – cântecul și dragostea“ în care v-ați spus povestea, cu bucurii și tristeți. Ați regretat după?

Mi-a părut rău că am publicat-o pentru că media a promovat foarte mult lucrurile dureroase despre care am scris, pe care le-au luat din context. Și acum mai apar știri despre ele și de multe ori nici măcar nu sunt preluate corect. Am învățat să nu mă mai expun atât de mult. În același timp, sunt împăcată oarecum pentru că poate multe suflete pot învăța din experiența mea de viață, se pot inspira și poate le dă putere să meargă mai departe. Dacă ești artist, nu înseamnă că ai totul, ci treci printr-o muncă titanică, te lupți cu multe, trebuie să muncești constant pentru a te menține, să lași în urma ta ceva ce contează, să ții pasul cu ce vor oamenii, dar și să rămâi un model. De multe ori, oamenii nu știu cât trebuie să muncești pentru a investi constant în tine, a-ți păstra imaginea și a ține pasul cu vremurile.

Secretele părului lung

V-ați creat o imagine aparte datorită părului lung. Care este povestea lui?

Face parte din imaginea mea ca artist de foarte mulți ani. Când eram mică, părul nu îmi creștea mai mult de linia umerilor, dar după ce am trecut prin două nașteri a început să crească mult mai mult. Cred că îl moștenesc de la una dintre bunici.

Cum reușiți să vi-l mențineți?

Nu este ușor deloc. Când îl spăl, mi-e greu, pentru că am un anumit ritual: îl spăl la lighean, stând în picioare cu capul aplecat în jos pentru a nu-l încurca. A devenit prietenul meu și nu aș renunța la el nici dacă nu aș mai cânta. Primăvara și toamna, când simt că îmi cade mai mult decât în mod obișnuit, îmi pun la rădăcină un amestec din cinci-șase gălbenușuri de ou, pe care le bat cu ulei de măsline și puțină apă. Las acest amestec în păr aproximativ 20 de minute, iar apoi îmi spăl părul de două ori cu ce șampon găsesc și apoi îl dau cu balsam. Spălatul părului durează aproape 40 de minute, iar apoi îl zvânt în prosop. Îl vopsesc cam o dată pe lună singură, acasă, cu una dintre cele mai ieftine vopsele de păr. Îl țin desprins doar atunci când cânt, în rest îl țin prins în coc, pentru că altfel se freacă de spate și firele de păr încep să se tocească și se rup.

Dincolo de carieră și de imagine, reușiți să aveți grijă și de viața personală…

De la familie pornește totul. Contează foarte mult să fie armonie, pace, liniște, înțelegere și iubire, iar dacă nu sunt, atunci nu poți face față pentru că nu te simți împlinit. Mie îmi este foarte bine așa cum sunt, alături de soțul meu, copiii și nepoții noștri. Ani de zile am fost plecați de sărbători pentru concerte și spectacole, iar acum a venit timpul să rămân acasă de sărbătorile mari, chiar dacă sunt solicitată pentru evenimente.

Mărturiseați în urmă cu câțiva ani că aveți mai multe frici. Acum, la aproape 68 de ani, ce temeri aveți?

Mi-e teamă să nu se termine Pământul. Această planetă uimitoare are atâta frumusețe! Mie îmi este foarte drag să mă uit la emisiunile din care am câte ceva de învățat despre lucrurile minunate de pe această planetă. M-aș bucura ca oamenii care conduc lumea să se întoarcă cu sufletul către Pământ și să îl iubească. Această planetă ne găzduiește de atâția ani și trebuie să avem grijă de ea să se bucure și nepoții noștri și nepoții nepoților lor de ea. Îmi pare rău că se degradează pe zi ce trece, asemenea relațiilor dintre oameni. În ziua de astăzi, oamenii au frica zilei de mâine, nu mai sunt siguri pe ceea ce se întâmplă, nu mai există tihnă sufletească… Direcția asta în care merge lumea nu este tocmai normală și bună. Totul se întâmplă foarte repede, ceea ce este prea mult pentru organismul uman, care nu suportă această viteză. Omul nu mai are timp să se bucure de viață, ci este tot timpul într-un stres continuu, parcă merge fără țintă. În fiecare seară îl rog pe Dumnezeu să ne îndrepte pe noi oamenii și să aibă grijă de Pământul acesta pe care îl consider minunea Lui.

Comentarii Facebook

Articole pe aceiasi tema:aproape ca Ceauşescu credincioșilor despre Dragomiroiu exmatriculată fost interviu lui Maria pe persecutarea prima timpul

Urmatorul

Farul – Rapid, „măcel“ la Ovidiu: Echipa lui Hagi a umilit-o pe cea a lui Mutu cu un scor șocant VIDEO

Nu ratati

7 mai: Ziua în care „Steaua” Bucureşti cucerește, pentru prima dată în istoria fotbalului românesc, Cupa Campionilor Europeni

Nationalul

Comenteaza si tu

Actualitate

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Publicat

acum 2 zile

ianuarie 30, 2026

1SEO

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.

Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.

Reducerea dezordinii și a distragerilor

Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.

Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.

De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.

Creșterea productivității angajaților

Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.

Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.

În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.

Un spațiu de lucru mai curat și sigur

Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.

Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.

Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.

Concluzie

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.

Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

Publicat

acum 2 zile

ianuarie 30, 2026

1SEO

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.

Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.

Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.

Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)

Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.

Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:

Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
Creșterea confortului interior;
Prevenirea condensului pe margini.

Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.

Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul

O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.

Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:

Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.

Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.

Măsurarea performanței înainte și după schimbare

O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.

Evaluarea performanței se poate face prin:

Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).

După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.

Concluzie

Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.

Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Publicat

acum 2 zile

ianuarie 29, 2026

1SEO

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.

Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.

Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?

O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.

Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.

Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile

Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.

Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.

Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer

Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.

Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:

Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.

Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.

Concluzie

Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.

În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare