Pe 30 mai, Biserica Catolică o sărbătorește pe Sf. Ioana d’Arc, eroina națională a Franței, care a fost arsă pe rug, după ce a fost acuzată de erezie. La aceeași dată, s-au născut celebrul bijutier rus Carl Faberge (1846 ), actorul Mel Blanc (1908), disidenta anticomunistă Doina Cornea (1929).

1431 – În timpul Războiului de 100 de Ani, Ioana d’Arc,
eroina naţională a Franţei, a fost acuzată de erezie și arsă pe rug, după ce a fost condamnată de un tribunal dominat
de englezi

Ioana d’Arc  este una din figurile emblematice ale Franței și sfântă a Bisericii Catolice dar și foarte controversată întrucât unii autori au considerat că era schizofrenică (auzea voci). A fost supranumită de naționaliștii francezi „Fecioara din Orleans” și i s-a atribuit faptul că, în urma unor viziuni, Dumnezeu i-a spus să elibereze pământurile Franței care erau dominate de Anglia după Războiul de 100 de ani (1337–1453).  

Ioana d’Arc s-a născut în anul 1412, în Burgundia, la Domremy. A copilărit într-o Franță devastată de război, pentru că regii Angliei, urmași ai ducelui de Normania, William Cuceritorul, aveau pretenții la coroana franceză. Armata engleză, sprijinită de ducele de Burgundia, ocupase o mare parte din teritoriul Franței. Mai mult, moartea regelui francez Carol al VI-lea a complicat situația și mai mult. Fiul său fusese renegat de mama sa, Regina Isabela, care susținea pretențiile la tronul francez ale regelui englez Henric al V-lea, căsătorit cu o principesă franceză. Viitorul rege Carol al VII-lea al Franței controla doar teritoriul de la sud de Loara.

În anul 1429, o tânără de 16 ani, Ioana d’Arc, a avut o viziune și a mers la viitorul rege ca să i-o împărtășească. Se spune că acesta a încercat să îi joace o farsă și s-a deghizat, însă Ioana d’Arc  l-a recunoscut, după un semn divin, și i-a dezvăluit patru profeții.

Cazul tinerei a stârnit vâlvă, iar Ioana d’Arc a fost interogată de clerici și de teologi, care în cele din urmă au fost convinși de răspunsurile ei. Tânăra a primit o armură, un drapel, precum și dreptul de a conduce o armată. Ea a reușit să stârnească o adevărată fervoare religioasă și a pornit să elibereze Orleans-ul, asediat de multă vreme de englezi.

A obținut o victorie cu un imens impact psihologic, pentru că era pentru prima dată după multă vreme când francezii îi învingeau pe englezi. Trupele franceze au prins curaj, astfel încât au urmat și alte victorii, în urma cărora Ioana d’Arc a impus ungerea ca rege a principelui Carol al VII-lea, act ce i-a oferit regelui statutul de suveran legitim.

După încoronarea de la Reims, Ioana d’Arc a încetat să mai audă vocile divine care îi conduseseră acțiunile. Ea a mai participat la o serie de lupte, însă fără prea mare succes. În 24 mai 1430, Ioana d’Arc a fost luată prizonieră de un cavaler burgund și apoi a fost vândută regelui Angliei.

Ea era convisă că va fi răscumpărată de Regele Franței, însă Carol al VII-lea a refuzat să o ajute pe cea căreia îi datora tronul. Într-un proces controversat, Ioana d’Arc a fost judecată de Inchiziție sub acuzația de erezie și condamnată la ardere pe rug. Execuția a avut loc în 30 mai 1431. A murit cu numele lui Isus Crisos pe buze.

Ioana d’Arc a intrat în legendă, pentru că intervenția ei a schimbat soarta războiului, câștigat de francezi. După secole, în anul 1909, Biserica a recunoscut greșeala comisă de Inchiziție, iar Ioana d’Arc a fost beatificată. În anul 1920, Papa Benedict al XV-lea a decis sanctificarea eroinei.

1778 – A murit scriitorul Voltaire (Francois – Marie Arouet). (n. 21 nov. 1694)

S-a născut la Paris. A făcut studii la Colegiul Louis le Grand. S-a dedicat literelor. Conflictul cu cavalerul de Rohan a dus la exilarea sa în Anglia, unde i-a cunoscut pe Pope şi Swift, fiind profund impresionat de creaţia lor literară. Dar ceea ce l-a cucerit în primul rând în Anglia a fost modul de organizare a societăţii şi sistemul parlamentar. La aceste prime impresii se adaugă cunoaşterea scrierilor ştiinţifice ale lui Newton şi a operelor filosofi ce ale lui J. Locke, care vor exercita o profundă influenţă asupra formaţiei sale intelectuale. Rodul acestor idei şi convingeri va fi însumat în „Scrisorile filosofice” (1734).

Condamnarea „Scrisorilor filosofice” şi considerarea autorului ca tip subversiv îl vor determina pe Voltaire să părăsească Parisul, stabilindu-se la Cirey, alături de marchiza de Chatelet, pentru care va scrie „Filosofia lui Newton” (1738). Corespondenţa cu regele Frederich al II-lea şi propunerile acestuia de a veni la Berlin modifică o anumită vreme situaţia scriitorului şi în Franţa. Ales la Academia franceză, numit istoriograf al regelui, Voltaire a traversat o scurtă etapă de glorie oficializată, după care, în urma unei alte rupturi cu cei de la curte, scriitorul pleacă la Berlin (1750), unde Frederich al II-lea îi acordă titlul de şambelan. Confl ictul cu regele Prusiei încheie perioada de la Berlin (1753), unde a publicat „Secolul lui Ludovic al XIVlea”.

Dornic de independenţă, scriitorul îmbogăţit îşi va cumpăra un domeniu lângă Geneva pe care îl va numi Delices, de unde revine în Franţa, la Ferney, abia în 1759. Dintre scrisorile filosofice menţionăm „Tratatul despre toleranţă” (1763), „Chestiuni despre enciclopedie” (1764), la care se adaugă şi alte articole ce duc la „Dicţionarul filosofiei”.

„Tratatul de metafizică” a fost publicat postum.

30 mai 1846 – S-a născut Peter Carl Fabergé, celebru
bijutier din Rusia

Peter Carl Fabergé, cunoscut de asemenea sub numele de „Karl Gustavovici Fabergé”, (n. 30 mai 1846 – d. 24 septembrie 1920) bijutier rus, cunoscut îndeosebi pentru „Ouăle Fabergé”, bijuterii realizate din metale și pietre prețioase, la baza cărora se află tradiția pascală.

Peter Carl Faberge era un maestru bijutier cu origini germane şi baltice. Era fiul lui Gustav Faberge, la rândul său un faimos bijutier, şi al lui Charlotte Jungstedt. Peter Carl Faberge s-a născut în Sankt Petersburg, acolo unde tatăl său a deschis un atelier de bijuterii devenit faimos. În 1860, familia Faberge s-a retras în Germania lăsând afacerea pe mâna unui partener rămas la Sankt Petersburg. Carl a împărtăşit pasiunea tatălui pentru bijuterii şi a urmat şcoli importante de bijutieri din Germania.

În 1882, preia afacerea familiei şi se întoarce la Sankt Petersburg. Se dovedeşte a fi unul dintre cei mai talentaţi bijutieri şi primeşte titlul de „Maestru Aurar”. După 1885, devine bijutier al casei imperiale. Pe lângă faimoasele ouă imperiale, Faberge a realizat sute de alte bijuterii mai ales pentru capete încoronate şi membri ai caselor nobiliare. După Revoluţia rusă fuge în ţările baltice, iar mai apoi către Elveţia. Nu-şi va mai reveni niciodată după şocul pierderii afacerii. Moare în anul 1920. 

Povestea ouălor Faberge începe în anul In 1885, când ţarul rus Alexandru al III-lea a dorit să-şi impresioneze soţia, cu ocazia Paştelui, cu un cadou deosebit. Ţarina Maria Fedorovna trăise mai mult la Copenhaga, în Danemarca, înainte să se căsătorească cu Alexandru al III-lea, iar acest dar ar fi fost o urare de bun venit. Aşa că împăratul rus a apelat la un bijutier faimos din Sankt Petersburg, Peter Carl Faberge să-i facă o bijuterie cu tematică pascală. Faberge a preferat să confecţioneze un ou simplu, alb la exterior şi căptuşit cu aur, pe interior. Oul se deschidea iar în interior se afla o găinuşă din aur, în miniatură.

Găinuşa avea o coroană minusculă cu diamante şi un pendant cu rubin. Bijuteria a fost atât de reuşită încât a impresionat-o extrem pe împărăteasă, dar şi întreaga curte imperială. Ţarul a fost atât de mulţumit încât a ajuns să comande în fiecare an câte un astfel de ou, evident lucrat în mod diferit, şi cu tematici diverse. Iniţial, ţarul dădea indicaţiile privind decoraţiile sau tematica, dar mai apoi Faberge a primit mână liber să-şi dea frâu liber imaginaţiei. 

1908 – S-a născut actorul Mel Blanc, vocea personajelor de desene
animate Bugs Bunny, Duffy Duck şi altele 

Melvin Jerome „Mel” Blanc (n. 30 mai 1908, San Francisco, California – d. 10 iulie 1989, Los Angeles, California) a fost un actor american evreu specializat în dublajul desenelor animate. A lucrat pentru numeroase studiouri de animație, în special la Warner Brothers și Hanna-Barbera.

A interpretat o gamă largă de personaje create de Tex Avery și de realizatorii de la Warner (Porky Pig, Daffy Duck, Bugs Bunny, Sam piratul, etc.).

1929 – S-a născut dizidenta anticomunistă Doina Cornea

A fost
asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de
Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. În 1980 a realizat primul
„samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin rețele de prieteni),
„Încercarea labirintului”. Între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și
proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983 a fost destituită de la
universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi,
amenințări. Urmărirea ei politică a fost coordonată de colonelul de
Securitate Alexandru Pereș, tatăl senatorului Alexandru Pereș (PDL).

Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste
de solidaritate cu muncitorii din Brașov răsculați la 15 noiembrie 1987, ambii
fiind arestați pentru 5 săptămâni (noiembrie-decembrie 1987). În
septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al
II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți
cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din
ilegalitate. Practic, apoi a fost urmărită permanent până la 21 decembrie
1989. A participat la manifestația stradală de la Cluj din 21 decembrie 1989,
sub gloanțe.

După 22 decembrie 1989, a fost cooptată în Consiliul Frontului
Salvării Naționale, organism din care și-a dat demisia la 23 ianuarie 1990, din
cauza transformării FSN în partid politic și a reminiscențelor comuniste ale
acestuia. A fondat (împreună cu alții, devenind apoi președintă) Forumul
Democrat Antitotalitar din România (6 august 1990, la Cluj), ca o primă mișcare
de unificare a opoziției democrate, din care s-a format mai târziu Convenția
Democrată din România (CDR).

Este membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a
Alianței Civice și a Fundației Culturale Memoria. A publicat peste 100 de
articole în ziare și reviste (22, România liberă, Vatra, Memoria etc.). A
ținut conferințe în țară și străinătate, multe dintre ele publicate în volume
colective (Une culture pour l’Europe de demain, Il nuovo Areopago, Mission,
Quelle sécurité en Europe à l’aube du XXIème siècle?, Europe: les chemins de la
démocratie, Politique Internationale, Amicizia fra i popoli).

1945 – În România, începe
procesul ziariștilor acuzați că s-au pus „în slujba propagandei fasciste” și făcuți „criminali de război și vinovați de dezastrul
țării”

Printre acuzați au fost Pamfil
Șeicaru, Radu Gyr, Nichifor Crainic.

Sentința va fi pronunțată la 4 iunie
1945. Acest proces are loc după ce la 14 mai 1945 regimul comunist
a declanșat procesul primului lot de aşa numiţi „criminali de război”.

Pamfil Șeicaru (n. 18 aprilie
1894, Buzău — d. 21 octombrie 1980, München, Germania) a fost un ziarist român,
director al ziarului „Curentul”, cel mai combativ cotidian românesc în perioada
dintre cele două războaie mondiale. Este considerat a fi cel mai mare gazetar
dintre cele două războaie mondiale.

Radu Gyr (n. 2 martie 1905 la
Câmpulung Muscel – d. 29 aprilie 1975, București, pseudonimul literar al lui
Radu Demetrescu) a fost un poet, dramaturg, eseist și gazetar român. O bună
perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului
Mihail Dragomirescu.

Nichifor Crainic (pseudonimul lui Ion Dobre, n. 22
decembrie 1889, Bulbucata, județul Vlașca – d. 20 august 1972, Mogoșoaia) a
fost un teolog, scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof român și
important ideolog rasist, de extremă dreaptă. În perioada de început a mai
folosit pseudonimele Victor Rațiu (1908), D. Crainic (1909), D.I. Crainic, D.I.
Nichifor, N. Crainic (1910), Victor Mărginaș. Din aprilie 1926 Nichifor Crainic
este numele lui legal. În 1940 este ales membru al Academiei Române (pe locul
devenit vacant al lui Octavian Goga), exclus în 1945 și reconfirmat post-mortem
în 1994.