Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Viitorul global al auto-mobilității? Automobile electrice, local curate, dar consumând curent pe bază de cărbune și petrol

Publicat

pe

Viitorul global al auto-mobilității? Automobile electrice, local curate, dar consumând curent pe bază de cărbune și petrol

Automobilele electrice, vor constitui, începând din anul
2035, singura soluție tehnică inmatriculabilă în Uniunea Europeană.

Este adevărat, această decizie se referă numai la
automobilele noi. Dar este la fel de adevărat, o breșă pentru motoarele cu
ardere internă a fost inițiată și introdusă de Germania, prin combustibilii
sintetici creați pe bază de curent « curat » și de dioxid de carbon
din atmosferă – adică E-fuels.

Un E Fuel este însă un cal
troian,
breșa prin care vor fi introdusi, mai apoi,
combustibili absolut similari, așa cum este HVO (Hidrogenated Vegetable Oil –
uleiuri vegetale hidrogenate), care a pătruns deja în multe domenii de
transport naval, aerian și chiar terestru, apoi algele, dimetileterul,
uleiurile rafinate din toate resturile de plante, din nuci și arahide.

Următorul deceniu ne va clarifica asupra faptului că în
propulsia autovehiculelor, vitală pentru economia și prosperitatea lumii
întregi, decretarea unei soluții științifice sau tehnice unice, așa cum
este propulsia electrică 
– e adevărat, fără emisii la locul în care se
duce la roți – este o greșeală care poate deveni fatală. 

Reprezentanții Comunității, respectiv ai Comisiei
Europene, ar face bine să lase asemenea decizii la latitudinea celor care au
studiat și practicat multă fizică, termodinamică și inginerie, specialiști care
sunt foarte greu de găsit printre dumnealor: unii sau unele au studiat
politică, alții psihologie, mulți nu au studiat de loc. O lume mai bună vor
însă toți, fiecare în felul în care o înțelege el sau ea! 

Este la fel de adevarat ca există imperative
clare de electrificare a mobilitatii : 4,5 
miliarde de oameni din cei 7,9 de pe globul pământesc (2021), adică 57%
trăiesc în orașe, metropole, conurbatii, cu câte peste 10 milioane de locuitori
fiecare: New York, Tokyo, Kanton (Guanzhou), Manila, Mexico City, Kinshasa,
Lagos.

În asemenea mega-babilonii
nu mai există efectiv aer respirabil, nici pe orizontală, nici pe verticală,
din cauza vehiculelor de tot felul care se înghesuie pe străzi, care se învârt
prin aer sau plutesc pe tot felul de ape.

Și
ce a mai rămas din oxigen este supt de rapacele motoare cu ardere și eliminat
apoi ca dioxid de carbon și alte otrăvuri! Parcă omul nu face la fel? 

Stan, C.: Future Fire Forms, Springer
International, 2023: focul generează căldură, transformată apoi în lucru
mecanic, dar și emisii de dioxid de carbon si gaze toxice

Stan, C.: Energy versus Carbon Dioxide: How can we save the world? 59
Theses, Springer International, 2021: 0,038% CO2 in aerul inspirat,
dar 4,03% CO2 in aerul expirat, 4% O2 fiind retinute in
organism

Numai în China există
actualmente peste o duzină de orașe al căror număr de locuitori depășește 20 de
milioane fiecare! Kanton (Guangzhou) a depășit chiar 65 de milioane de
locuitori. Densitatea populației este hotărâtoare pentru aerul respirabil, sau
ce mai este respirabil în el. Datele
statistice sunt însă, în parte, înșelătoare : densități de 4000 până la
8000 de locuitori pe kilometrul pătrat par teribile (Singapore are 8700,
Hongkong 6800, Bucureștiul este, cu 8000 de locuitori între ele).

Doar Monte Carlo ne
înfioară cu 24.475 de locuitori pe kilometrul pătrat! Oare or fi fiind toți monegasii
acasă în același timp, sau au lăsat numai adresa la primărie, din rațiuni
foarte fiscale? Altfel, la Monte Carlo, aerul e mai mereu curat, suprafața
totală fiind extrem de mică, înconjurată de mare, de munte, de yachturi care
stau în port pentru a fi văzute, și de Ferrari și alte opere de artă cu
motoare-mega-arzătoare pe roți, care stau pe străzi din același motiv. 

Oraș din China, 2023

Așadar, aerul irespirabil
din miile de megalopolisuri chinezești a impus renunțarea la orice fel de gaze
de evacuare, de la dioxid de carbon, netoxic in sine, și azot pur, până la
vaporii de apă, ca să nu mai vorbim de oxizi de azot, funingine, particule sau
monoxid de carbon.

Un motor electric nu aspiră
nimic și nu emite absolut nimic. Un motor cu ardere internă aspiră aer și
emite, în cel mai bun caz, dioxid de carbon, azot și vapori de apă.

Așadar, China a început să
producă în trombă mașini și autobuze electrice, cele mai multe pentru uz
intern, o parte pentru export. Cererile din China au explodat însă în ultimii
ani. În anul 2022, în lume au fost produse 26 de milioane de automobile
electrice, dintre care China a importat, nici mai mult, nici mai puțîn decât
10,7 milioane, ceea ce este comparabil cu toată productia anuală a concernului
Volkswgen, cu mașini având toate tipurile de propulsie.

Și de unde obține China
energia electrică, din surse regenerative, cum ar fi cele eoliene sau
fotovoltaice? Nu, 80% din energia electrică folosită în China, în ultimele
3 decenii,
provine din combustibili
fosili. Iar în privința producției de cărbune, China depășește toate
celelalte state luate împreună!

Cele
mai multe mașini electrice in China, dar cu 80% energie electrică produsă din
combustibili fosili și cu cea mai mare producție de cărbune din lume!

Un argument des folosit în apărarea automobilelor
electrice, nespecificand însă niciodată de unde provine curentul: motoarele
electrice de tracțiune au randamente (lucrul mecanic obținut raportat la
energia consumată pentru acesta) de peste 90%, față de motoarele termice, care
obțîn maxim 45%. Adică pentru aceeași energie la roată, motorul termic ar consuma o
energie dublă (aici se menționează clar de către pionierii mobilității
electrice combustibilii fosili aferenți motoarelor termice), reducând rezervele
de energie și infestand lumea cu gaze toxice. Să nu uităm însă, că și energia
electrică ajunsă la motorul cu bobine trebuie produsă, în China, în cea mai
mare parte în termocentrale, cu un randament comparabil cu cel al motoarelor
termice, adică sub 45%, chiar dacă din alte motive legate de procesele de
transformare a energiei. În diverse studii internaționale se demonstrează chiar
faptul că un automobil electric cu energia provenind dintr-o termocentrală pe
cărbune emite, în comparație cu un automobil similar dar cu motor Diesel, mai
mult dioxid de carbon la același lucru mecanic la roți. Să nu-l mâniem pe
Dumnezeu, așa că vom lasă ambele randamente în aceeași plajă de valori,
problema gravă este alta! Energia provenită din cărbune, sau din combustibili
fosili, in general, la a cărei generare rezultă, implicit, și dioxid de carbon!

Energia electrică obținută
în lume, din anul 1990 până în anul 2022 din combustibili fosili (cărbune, gaz,
petrol): media mondială este de peste 60%, în China chiar de 80%!

Se poate obține energie
electrică și fără combustibili fosili? Bineînțeles, mereu se spune, în context
cu mașinile propulsate electric, că pentru acestea avem combustibili
sustenabili, regenarativi, fără impact cu mediul și așa mai departe. Tristă
realitate este însă că numai 2,2% din energia primară a lumii revin energiei
eoliene și numai 1,1% celei fotovoltaice, așa cum precizasem în articolul „ Electromobilitatea,
o re-revoluție care transformă motorul cu ardere internă…
“.

Așadar, șoferul din vila de
Voluntari respiră aer curat iar oamenii din casele din Rovinari aer intoxicat?

Producția de cărbune în
lume, din anul 1990 până în anul 2022 : China, cu 23.651 TWh, mai mult
decât India, USA și Germania împreună!

Energia electrică,
este, deocamdată, când cererea de mașini electrice nu a explodat încă, la
un nivel de circa 20%, la care se menține de mai mulți ani. Așa ajungem la
situația prezentată în grafic, în care China consumă totuși aproape 65% energie
primară din surse fosile, iar lumea aproape 61%. Explozia electrică va provoca
însă o deplasare a acestori poli: la ora actuală, circa 92% din toată energia
primară pe glob provine din surse fosile! Vrem mai multă electricitate? O dăm
mai întâi mașinilor de lux, sau oamenilor săraci de pe lume? Este incredibil,
dar

13%
din oamenii acestei lumi nu au nici un fel de acces la electricitate – nici
becuri, nici internet, nici pompe de apă!

Dar această situație
dezolantă este ignorată de cei care produc și vând mașini electrice: 
Dintr-o concurență prost înțeleasă, industria se întrece pe sine cu puterile
mașinilor electrice 
(exprimate mai nou în kilowatt, până acum în
cai-putere),
 nimic nu mai este sub 500 de cai-putere, acum se
preconizează, la americani, (care sunt, de altfel, campioni la
energia obținută din cărbune), chiar de 2000 de cai-putere! 

Să repetăm demonstrația
învățată la cursurile de inginerie automobilistică : pentru a crește
demarajul mașinii (reducerea timpului de parcus o distanță dată), o mașină cu greutate
definită are nevoie de cuplu la roată, nu de putere, care rezultă
din înmulțirea acelui cuplu cu turația și cu
niște coeficienți invariabili.

Or, un motor electric are
marele avantaj, față de un motor termic, al cuplului maxim de la prima
revoluție, adică de la zero, ca la tramvai. Pentru care este suficientă o
putere moderată!

Pentru turații sporite,
corespunzătoare vitezelor mai mari ale vehiculului, crește, într-adevăr,
puterea, ceea ce se obține de obicei printr-o treaptă de viteze. Dar pentru 500
de cai-putere ne gândim la 200 de kilometri la ora pe autostradă, unde mașina
trebuie să mai și depășească în trombă, adică
să aibă cuplu disponibil! Cui prodest?

La putere mare se cere însă
curent din baterie, care trebuie să aibă deci o capacitate sporită: așa
ajungem repede la 100-130 kilowatt-oră, ceea ce înseamnă creșterea greutății
bateriei la peste o tonă. Dar bateria trebuie să o cărăm în sau pe sub mașînă,
că pe un geamantan imens plin de beton, și la mare, și la munte.

Așa ajungem la un consum efectiv
de peste 30 de kilowatt-oră la suta de kilometri, și chiar mai mult,
valoare verificată în presa de specialitate din Europa din ultimii doi ani, dar
și prin experiențe proprii. Doar că 120 de kilowatt-oră în bateria de
peste o tonă înseamnă mai puțin de 400 de kilometri!

Un
automobil electric modern are, în concluzie, 500 până la 800 de cai-putere, o
rază de acțiune de mai mult sau mai puțîn de 300 de kilometri, cântărind rar
mai puțîn de două tone, prețurile uzuale, fie în Europa, fie în China, fiind
între 60 de mii și 100 de mii de euro.

Și cum încărcăm rapid o
baterie mare și ultramodernă dintr-un automobil care costă cât un Mustang sau
cât un Corvette? Mărim puterea de alimentare, așa cum a făcut Porsche sau
Tesla, la 200-300 kilowatt-oră. Această putere implică însă o tensiune de
800-900 volți, pentru a limita curentul (amperajul). Patru mașini electrice la
o asemenea stație se revendică o putere momentană de peste 1 megawatt!

Stație demonstrativă de încărcare cu energie
electrică a unui Porsche electric la peste 300 kilowați 

Spre comparație, o
instalație eoliană on-shore poate livra, corespunzător tipului respectiv de
stație, 2-3 megawați, off-shore (pe mare) am ajunge la 5 megawați sau mai mult.

Iar o instalație
fotovoltaică având 20 de metri pătrați de panouri livrează, în momentele în
care bate tare soarele, nu mai mult decât 2 kilowați, față de cei 300 de
kilowați necesari momentan unei singure mașini electrice. 

Așadar, pentru a asigura,
pentru o perioada măsurabilă în ore un megawatt de putere efectivă,
instalațiile eoliene și cele fotovoltaice on-site nu sunt practic eficiente.

Prototip de automobil
electric cu panouri solare, cu puterea momentană sub 200 W

Având în vedere că și alți
consumatori de energie electrică, în speță noii posesorii de pompe de căldură,
care vor trebui să înlocuiască, în scurt timp, conform unui alt decret al
Uniunii Europene, centralele de apartament sau alte feluri de instalații de
încălzire cu gaze, cărbune și lemne, ajungem la o mare penurie locală de energie
electrică.

Ce consum raționăm? Pe cel
de la automobilele electrice, de la pompele de căldură sau de la instalațiile
de uz casnic?

De căldură nu ne atingem,
ferească Dumnezeu: avem grădinițe cu proprii noștri copii, avem părinți
bătrîni, pe cea pentru frigidere – nu, pentru că se strică mâncarea, pe
cea pentru mașina de spălat – nu, pentru că miroase… 

Rămâne automobilul
electric.

Mai nou s-au vehiculat prin
presă diverse rationari de energie electrică pentru automobile. 

Și ce facem cu cozile
interminabile, 4-5 ore pentru un traseu de o jumătate de oră prin oraș, sau
spre mare, pe o caniculă pe care nu dăm însă drumul la climatizator, care
consumă tot curent. Luptele pentru câte un loc la priză la Sinaia, Bușteni
sau Lehliu-Gara, 40 de minute fiecare mașînă, vor deveni lucruri comune.

Patru prize de câte 300 de
kilowați în parcarea subterană a blocului?

Ideile cu panouri
fotovoltaice pe mașină sau cu încărcare continuă, cu unde electromagnetice,
adică fără contact, pe sub străzi și autostrăzi, le lăsăm pe mai târziu.

Cu toate dezavantajele legate de încărcarea
de lungă durata, de raza de acțiune limitată, de greutatea vehiculului și de
prețul în general exorbitant în comparație cu mașinile cu motoare cu ardere, de
automobile electrice avem o nevoie imperioasă, pentru dezaxfisierea
megametropolelor lumii. Dar nu cu prețul combustibililor fosili!

O soluție viabilă:

Electric în oraș, ne-electric afară, cu
energia produsă într-un generator de curent acționat de un motor cu ardere de
combustibili sintetici (EFuels). 

Comentarii Facebook

Actualitate

Fermă de animale cuprinsă de flăcări în județul Suceava. Zeci de porci au ars de vii

Publicat

pe

Un incendiu puternic a afectat, marţi seară, o fermă zootehnică de pe raza oraşului Milişăuţi, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Pompierii au intervenit cu 11 echipaje FOTO: captură video

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit acestora, pentru stingerea incendiului au intervenit 11 autospeciale de pompieri, atât militari, cât şi de la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă (SVSU).

„Pompierii militari de la subunităţile Suceava, Rădăuţi, Solca, Siret şi Gura Humorului, împreună cu lucrătorii SVSU din localităţile Iaslovăţ, Milişăuţi, Grăniceşti şi Arbore, intervin cu 11 autospeciale de stingere pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o fermă de animale, pe raza oraşului Milişăuţi. Incendiul se manifesta la clădirea fermei”, au precizat oficialii ISU Suceava, scrie Agerpres.

Potrivit unui prim bilanţ, construcţia fermei a fost afectată pe aproximativ 3.000 mp. Flăcările au mai distrus şi un depozit de furaje în aer liber, pe aproximativ 1.000 mp

În interiorul fermei se aflau aproximativ 300 de suine, inclusiv scroafe gestante și purcei. O parte dintre animale au fost evacuate la timp și salvate de către echipele de intervenție. Numărul exact al suinelor care au pierit în incendiu urmează să fie stabilit de proprietar, după finalizarea bilanțului.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Incendiul a fost lichidat. În prezent, forțele de intervenție lucrează pentru îndepărtarea efectelor negative și asigurarea zonei.

„La finalul intervenţiei, proprietarul va efectua bilanţul exact al victimelor din rândul suinelor. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor este în curs de stabilire”, au mai precizat oficialii ISU Suceava.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Medic șef de secție, reținut pentru mită. Sumele pe care le-ar fi cerut pacienților

Publicat

pe

Un medic şef de secţie la un spital municipal din judeţul Dâmboviţa a fost reţinut de poliţişti pentru luare de mită, el fiind acuzat că lua bani de la pacienţi sau aparţinători pentru consult, reţete şi internări.

Medic reținut pentru șapagă FOTO: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un medic din Dâmbovița a fost reținut pentru mită în formă continuată.

„La data de 09.06.2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană având calitatea de medic şef-secţie în cadrul unui spital municipal aflat pe raza judeţului Dâmboviţa, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului.

Anchetatorii spun că, în perioada 14 aprilie-22 mai, medicul ar fi primit, în mod repetat, pentru sine, sume de bani cuprinse între 100 lei şi 400 lei, de la pacienţi sau de la aparţinătorii acestora, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv consultaţii medicale, prescrierea, efectuarea de tratamente medicale şi internări.

El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Dâmboviţa, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Cum te ajută SOLO să nu ratezi niciun termen fiscal

Publicat

pe

Cum te ajută SOLO să nu ratezi niciun termen fiscal

Pentru un PFA, cele mai scumpe greșeli nu vin din rea-voință, ci din uitare. Un termen depășit cu câteva zile se transformă în penalități, iar stresul de a ține minte ce ai de depus și până când îți mănâncă exact energia pe care ai vrea s-o pui în munca ta. 

Vestea bună e că nu trebuie să porți tu calendarul fiscal în cap. SOLO e construit special ca să nu ratezi niciun termen, fără să devii expert în fiscalitate.

Pe scurt:

  • Un PFA are mai multe termene de urmărit pe parcursul anului, nu doar unul
  • SOLO ține evidența și depune declarațiile pentru tine, la timp
  • Dacă apare o greșeală din partea platformei, SOLO plătește amenda, nu tu

De ce termenele fiscale sunt o bătaie de cap pentru un PFA

Când lucrezi pe cont propriu, ești în același timp și cel care prestează, și cel care se ocupă de partea administrativă. Iar partea administrativă vine cu termene care nu te așteaptă. Declarația Unică are un termen anual. Dacă ești plătitor de TVA, apar termene periodice pentru decont. Pe lângă astea, sunt momente în care trebuie să acționezi la timp, de exemplu când te apropii de un prag care îți schimbă obligațiile.

Problema nu e că termenele sunt multe, ci că sunt ușor de pierdut din vedere când ești prins cu treaba ta. Și, spre deosebire de alte scăpări, aici fiecare zi de întârziere costă.

Ce termene are de urmărit, de fapt, un PFA

Ca să înțelegi cum te ajută SOLO, e util să vezi ce intră în calendarul tău fiscal.

Declarația Unică este reperul principal. Prin ea declari veniturile și stabilești ce ai de plată, cu un termen anual de depunere. Dacă ești plătitor de TVA, ai în plus deconturi de depus periodic, lunar sau trimestrial, în funcție de situația ta. Apoi mai sunt plățile contribuțiilor, care urmează propriul ritm. Și, ocazional, obligații punctuale care apar când se schimbă ceva în activitatea ta.

Niciuna nu e complicată în sine. Greu e să le ții pe toate minte, în ordinea și la datele potrivite, lună după lună.

Cum te ajută SOLO să nu ratezi niciunul

Aici intervine platforma. SOLO nu îți pune doar un memento, ci preia efectiv responsabilitatea de a ține evidența la zi și de a depune ce trebuie, când trebuie.

Evidența ta este mereu actualizată. Pe măsură ce îți emiti facturile și îți încarci cheltuielile, datele se adună automat, așa că atunci când vine un termen, informația e deja pregătită, nu o cauți pe ultima sută de metri.

Declarațiile se depun pentru tine. Nu trebuie să intri tu pe portalul ANAF și să te lupți cu formularele. SOLO se ocupă de depunere, în baza datelor din platformă.

Cu SOLO

  • Declarația Unică este generată automat din veniturile tale lunare
  • E verificată de echipa SOLO
  • Se transmite direct la ANAF, la termen
  • Primești confirmarea de depunere în contul tău SOLO
  • Scapi complet de formular, completezi doar un chestionar pe telefon

Sistemul rămâne la curent cu modificările. Regulile fiscale se mai schimbă de la un an la altul, iar platforma e actualizată în consecință, ca să nu ajungi să aplici din inerție o regulă veche.

Și ai pe cineva la care întrebi. Când nu ești sigur ce te privește, primești consultanță în limbaj clar, fără legaleză, prin email.

Și dacă totuși apare o greșeală?

Aici e diferența care contează cel mai mult când vorbim despre termene. Dacă SOLO greșește o declarație din vina platformei, SOLO plătește amenda, nu tu. Este un angajament asumat, nu o promisiune vagă, și exact genul de plasă de siguranță pe care ți-o dorești când miza e o penalitate de la ANAF.

Asta schimbă complet felul în care te raportezi la termene: în loc să verifici de trei ori de teama unei greșeli, te poți baza că partea asta e acoperită.

Întrebări frecvente

SOLO depune Declarația Unică în locul meu? 

Da, depunerea declarațiilor se face prin platformă, pe baza datelor pe care le ai deja acolo, fără să intri tu pe portalul ANAF.

Mă anunță cineva dacă se schimbă obligațiile mele? 

Platforma este ținută la curent cu modificările fiscale, iar pentru situațiile în care nu ești sigur ce te privește, ai consultanță prin email, explicată pe înțelesul tău.

Lasă termenele în grija altcuiva

Lucrul pe cont propriu ar trebui să însemne libertate, nu un calendar fiscal care îți stă pe cap. Cu SOLO, evidența rămâne la zi, declarațiile se depun la timp, iar dacă ceva merge prost din partea platformei, factura o plătește ea, nu tu. Așa poți să te concentrezi pe ce știi să faci cel mai bine și să uiți, în sfârșit, că ai un PFA de administrat. Poți testa cum funcționează printr-un cont demo, înainte de orice decizie.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 3 ore

Fermă de animale cuprinsă de flăcări în județul Suceava. Zeci de porci au ars de vii

Un incendiu puternic a afectat, marţi seară, o fermă zootehnică de pe raza oraşului Milişăuţi, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Actualitateacum 9 ore

Medic șef de secție, reținut pentru mită. Sumele pe care le-ar fi cerut pacienților

Un medic şef de secţie la un spital municipal din judeţul Dâmboviţa a fost reţinut de poliţişti pentru luare de...

Cum te ajută SOLO să nu ratezi niciun termen fiscal Cum te ajută SOLO să nu ratezi niciun termen fiscal
Actualitateacum 14 ore

Cum te ajută SOLO să nu ratezi niciun termen fiscal

Pentru un PFA, cele mai scumpe greșeli nu vin din rea-voință, ci din uitare. Un termen depășit cu câteva zile...

Actualitateacum 15 ore

Zelenski, discuție telefonică cu emisarii lui Trump, în timpul escalei de la Chișinău . Kievul speră la relansarea negocierilor de pace cu Rusia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că a avut o conversație „foarte pozitivă” cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared...

Actualitateacum 22 de ore

Povestea tulburătoare a sașilor din Transilvania. „În 1990, toți au spus: acum să plecăm, până nu închid din nou granițele”

Christa Moldovan, ghid al bisericii monument din Mediaș, a dezvăluit pentru „Adevărul” povestea comunității orașului medieval și a vorbit deportările...

Actualitateacum o zi

Primele nume confirmate de Eugen Tomac în guvernul tehnocrat. Cele 5 probleme urgente ale țării și soluțiile pentru deblocarea PNRR

Un eventual guvern tehnocrat reprezintă, în opinia lui Eugen Tomac, o soluție de compromis după eșecul partidelor de a ajunge...

Actualitateacum o zi

Primii kilometri ai lotului 3 din A7 intră la asfaltare. Termenul estimat pentru deschiderea circulației

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat luni, 8 iunie, începerea lucrărilor...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro