Actualitate
Jean-Michel Jarre – „Oxygene” | adevarul.ro
Există muzica de dinainte și de după acest album. Mai exact, au existat instrumente electronice generatoare de sunete și înainte de ”Oxygene”, dar după apariția acestui material muzical ele au putut fi integral adoptate de muzicieni. ”Clapele” au fost promovate în ”mainstream”. Marea calitate, adevărata noutate a muzicii electronice este aceea de a produce sunete, de a aduce reale contribuții la spectrul timbral. Instrumentele clasice produc un sunet definit, cu identitate, devenit ușor de recunoscut. Instrumentele electronice vin cu celelalte sunete, oferindu-ne infinit mai multe posibilități de a combina și de a crea. Ele sunt artificiale, dar nu in sens estetic. Nu sunt produse de o vibrație, ci de o oscilație, dar noi beneficiem de o mult mai mare diversitate de sunete. Cei care au folosit la început sunetul sintetic au fost mai mult ingineri decăt artiști, de aici atmosfera de laborator secret în care a crescut acest gen derivat într-o multitudine de valuri și ramuri. Totul s-a schimbat după ”Oxygene”, muzica electronică, concretă sau sintetizată în forme academice a devenit muzică creată cu instrumente electronice, atractivă, melodică, îmbogățită de multe sunete noi, capabilă să ne ofere atmosferă și stare bună fără niciunul din instrumentele acustice cu care ne-am obișnuit. Repet ideea legată de momentul în care apare o operă muzicală, de posibilitățile de atunci, de condițiile în care a fost concepută. Apoi realizez că impactul pe care l-a avut se menține în momentul în care ascult din nou muzica. De fiecare dată ascult muzica despre care scriu. E uimitor cum acele tonuri sunt atât de estetic compilate, susținând cu atât de mult bun gust frumusețea melodică. Deși sunt sunete artificiale, par avea originea într-un organism viu, cu energie și ritm circadian. Plăcut și straniu, cu origini enigmatice. E posibil să te miri și dacă afli cum a fost făcut acest album.
Dacă punem cap la cap sursele de inspirație și instrumentele din care a ieșit ceea ce azi încă ne minunează, realizăm că majoritatea ar fi obținut ceva imposibil de luat în serios. Jean-Michel Jarre, fiul compozitorului Maurice Jarre, a cântat în trupe rock în adolescență și folosea un reportofon primit de la bunicul lui pe care-l folosea pentru a procesa sunetele chitarei. Dorința lui era să inventeze sunete noi. Evident că mulți îl întrebau ”ce e porcăria asta?”, dar asta îl bucura pentru că îi confirma calea alternativă de a combina muzica experimentală cu aria de adresare a muzicii pop. În 1967 a mers până la Londra pentru a-și vinde chitara electrică în schimbul unui sintetizator EMS VCS3, unul dintre primele exemplare, folosit ulterior pe mai multe albume. A cântat într-o trupă numită The Dustbins, unde combina chitara cu flautul și diverse efecte și sunete de pe bandă. A aprofundat studiul sintetizatoarelor și al efectelor de bandă magnetică iar în 1969 a intrat în Grupul de Cercetare Muzicală condus de Pierre Schaeffer, creatorul ”musique concrete”, care l-a inițiat pe Jarre în lumea claviaturilor și l-a învățat să gândească prin sunete în loc de note. Primele lui două producții arată tendința clară de căutare, de expunere prin experiment. ”Deserted Palace” a fost făcut pentru radio și televiziune. În 1973 a scris muzica pentru filmul francez ”Les Granges Brulees”. A produs pentru câțiva artiști rock (Francoise Hardy, Gerard Lenorman, Patrick Juvet, Christophe), câștigând suficient pentru a-și instala un studio în bucătărie. Câteva pedale de chitară și prima lui atracție, EMS VCS3. Apoi a adăugat un ARP 2600, o orgă ”Farfisa” și una ”Eminent 310 Unique”. La un moment dat și-a dat seama că dacă folosește un magnetofon Revox pentru a întârzia sunetul venit dintr-o boxă creează o vastă senzație de spațialitate. Putea fi creativ folosind foarte puține scule. Un Mellotron vechi avea doar câteva clape active, dar și așa a putut scrie ”Oxygene – Part II”. Korg Mini Pops era o mașină de ritm primitivă folosită mai mult prin pub-uri, dar cu ajutorul benzii adezive (Sellotape) reușea s-o facă să reproducă două ritmuri simultan, obținând ritmuri mai atractive. ”Part IV”, una dintre cele mai cunoscute, era o combinație de ritmuri rock, în timp ce ”Part VI” amesteca ritmul de rumba cu cel de bossa nova. Ce am crezut eu și ce a fost de fapt… de aici măiestria, detaliul genial care-i separă pe acești fenomenali artiști de producătorii de banalitate. Un monument peren născut din minimum de resurse. Ceea ce auzim e tras într-o bucătărie, mixat în Paris, la Gang Studio de Michel Geiss și Jean-Pierre Janiaud, asistați de Patrick Foulon și masterizat la Translab. Era 1976 iar Jean-Michel avea 28 de ani.
Nimeni nu prea știa de sintetizatoare pe atunci. Muzicienii le foloseau, dar încă sub emblema ermetică a mașinăriei, cu teama de a întina sufletul instrumentului cu vibrație. Wendy Carlos făcuse un album cu muzica lui Bach printr-un proces extrem de meticulos, Kraftwerk făceau ”Autobahn”, Tangerine Dream aveau deja albume de perspectivă, Gershon Kingsley lansase ”Music To Moog By”, albumul care conține extrem de cunoscuta temă ”Poopcorn”, Keith Emerson și toată elita rock-ului progresiv exploatau produsele lui Robert Moog cu curaj și imaginație, dar publicul era încă reținut în admirație, reacționa firesc la stimulul organic al insturmentului convențional. Restul era avant-garde. Jean-Michel era fascinat de muzica electronică instrumentală. Când a auzit prima dată ”Autobahn” (Kraftwerk), a crezut că e vorba de o trupă californiană care încearcă să imite stilul Beach Boys, cu mai puține voci. Dar tot era o voce acolo, tot pop era pentru el. Își dorea o muzică legată de natură.
Apoi, într-o zi din septembrie 1976, Jean-Michel Jarre împingea ușa unei expoziții din Paris dedicate tinerilor artiști francezi. Acolo a cumpărat lucrarea lui Michel Granger numită ”Oxygene”, lucrată în acuarelă, înfățișând Pământul care se cojea, dezvăluind un craniu, cu un puternic mesaj ecologic. Când a văzut-o, a zis ”asta e coperta” și și-a dorit să-l întâlnească pe autorul imaginii. Întâlnirea a avut loc iar discuția a fost cât se poate de constructivă. Imaginea, publicată prima dată în 1972, urma să fie adaptată la forma pătrată a LP-ului. Pe 15 septembrie, albumul la care lucra de multă vreme a primit un concept și un nume. Nu-și dorea activism, albumul era o declarație, nu un diagnostic. Mesajul nu era pesimist, ci mai degrabă formula recurenta întrebare ”încotro o apucăm?”.
Înregistrările au durat până în noiembrie, în studioul domestic din Rue de la Tremoille, din ce în ce mai bine echipat. Primele trei părți din noua lucrare erau gata. Timp nu prea avea, trebuia să-l împartă între propriul proiect, colaborarea mai veche cu Patrick Juvet și alte comenzi, cum ar fi muzica la un ”jingle” pentru autostrada franceză A4 (Autorute de l’Est). Așa a apelat la prietenul său Michel Geiss, designer de instrumente pe care l-a cunoscut la o conferință pe tema sintetizatoarelor analogice, care l-a jutat să înregistreze și să programeze sunete, recomandându-i să cumpere un RMI Harmonic Synthesiser și un RMI Keyboard Computer. Totul era tras direct pe bandă, nu exista sequencer sau ”midi”. Sunetele erau programate manual, nu exista memorie care să le stocheze. Reverbul era obținut pe VCS3 și pe un AKG stereo. Lungimea reverbului nu se discuta în click-uri de plug-in, nici în rotiri de buton, ci în metri de bandă. Era distractiv. Cine vrea să încerce, încă mai are ocazia. Spre deosebire de ”musique concrete”, care folosea înregistrări din mediul natural, precedând metoda ”sampling”, efectele obținute prin SynthyAKS și alte aparate evocă anumite sunete precum păsări sau valuri, nu le reproduc. În stereofonia albumului, partea stângă e ”uscată”, fără efecte, în timp ce partea dreaptă conține acea combinație de efecte care dă de fapt sunetul nou. Muzica lui Jarre nu e foarte complexă, ci foarte bine alcătuită, prin metode ingenioase. Elemente deja inexistente sunt aranjate într-un mod care îmbogățește totalul, peste suma părților. Fără acele efecte, aceleași piese cântate cu instrumente convenționale ar fi sunat banal. Jarre a inventat posibilități de prelucrare a sunetului, unele prin metode șocant de simple, altele prin multe filtre găsite după multe încercări. A fost ideea lui să treacă un sunet sec de orgă (Farfisa) prin efecte de ”delay”, ”reverb” și ”phaser” într-o vreme în care acest mod de procesare a sunetului nu exista. A împrumutat idei și pedale de la chitariști. Lumea chitarei era cunoscută, extinsă, în timp ce lumea claviaturilor excentrice pianului abia se forma, așa a ajuns să folosească o pedală Electro-Harmonix Small Stone Phaser pentru a obține sunetul de coarde de pe album. Geniul lui stă în firul care te poartă prin piese ca printr-o simfonie, schimbând tonuri și stări. Poți auzi fiecare sunet separat în timp ce întregul te cuprinde și-ți face bine.
”Oxygene” s-a născut într-o lume care nu era pregătită pentru așa ceva. În 1976 urmărim ascensiunea pieselor ABBA, împărțind succesul cu Chicago, Elton John, Queen și Bay City Rollers. Stevie Wonder storsese deja sintetizatoarele pe acele albume dintr-o ligă separată a muzicii vocal-instrumentale. Ceva ”deosebit” găseam în ”Disco Duck”, ”50 Ways To Leave Your Lover” sau ”Play That Funky Music White Boy”. Nimic nu avea să anticipeze lansarea din decembrie din Franța. Evident, la început a fost respins pe rând de toate casele de discuri. Era o muzică nedefinită, nu era nici punk, nici disco nici soul sau ceva care să se încadreze în audiența pop. Conținea șase piese legate între ele care nu aveau titlu, erau numite ”Part I – VI”. Nu avea ”single”, nu avea tobe, nici voci, piesele aveau durate extinse și mai era și francez. Remarca mamei lui rămâne memorabilă: ”de ce ai numit albumul după un gaz și ai pus un craniu pe copertă?”. Doar Charlotte Rampling, viitoarea lui soție a fost singura care în acel moment avea încredere în ce face el, spunându-i că ori nu ajunge nicăieri ori va avea un succes fenomenal. Finalmente, albumul a ajuns la Francis Dreyfus prin soția acestuia și prietena lui Jean-Michel. Dreyfus era un fel de Richard Branson francez care a simțit potențialul muzical al materialului și a scos un tiraj inițial de 50.000 de copii. De fapt, era extaziat, a ascultat albumul lipit de podea și visa deja impactul mondial. La început, câțiva cumpărători au returnat discul, crezând că e stricat. Inițial, DJ-ii, fascinați de balonul de săpun provocat de punk respingeau sunetele electronice. Apoi, cele mai importante posturi de radio din Franța și Marea Britanie îl difuzau integral iar BBC l-a folosit într-un documentar. A ajuns în vârful vânzărilor britanice în săptămâna în care a murit Elvis. Un ginecolog american a observat că muzica lui Jarre calmează pacientele înainte de travaliu. În 2016, cifra vânzărilor a ajuns la 18 milioane iar mie-mi vine să-l cumpăr de fiecare dată când îl văd. Pentru Jean-Michel Jarre a devenit ca un tatuaj permanent. E marca lui, primul cuvânt cu care-l putem asocia. Între timp, instrumentele electronice s-au democratizat până aproape de derizoriu, acest gen muzical a fost diluat în multe șabloane ”new age” și acum putem auzi peste tot melodioare puse pe acorduri planante, oricine poate sta turcește făcând meditații cu ciuperci, dar momentul ”Oxygene” rămâne singular, inițiatic, formator al unui val cu adevărat nou în muzică. Era cea mai bună prezentare a unei relații dinamice dintre tonuri sonore imaginative și melodii accesibile, aspect mai puțin prioritizat de artiști ai muzicii electronice de dinainte. Franța nu a mai pomenit așa ceva, ca atare îi oferă Grand Prix du Disque prin Academia Charles Cros. Jean-Michel desființează prejudecățile legate de instrumentele electronice, le oferă tuturor un exemplu prin care ele pot fi instrumente uzuale și devine una dintre primele cinci mari personalități ale anului 1977. Un bun comunicator, acesta participă generos la interviuri și oferă un videoclip televiziunilor, urmând exemplul trupei Queen. ”Oxygene” primește cam 25 de discuri de aur la nivel mondial. Casele de discuri erau în șoc, nimeni nu se aștepta la așa ceva.
Observându-i traseul, nu pot să evit comparația cu ”Tubular Bells”, o altă lucrare cu amprentă și impact, multiplicată în diverse replici mai mult sau mai puțin inspirate. Mike Oldfield a perpetuat tema de succes prin tot felul de variațiuni întinse pe zeci de ani. ”Oxygene” s-a transformat în trilogie, fiind lipsit, din câte știu, doar de tratamentul simfonic. În rest, a trecut prin același tip de traiectorie. ”Oxygene 7-13” a apărut după 20 de ani, în 1997, sugerând prin titlu și conținut posibilitatea de a crea continuitate unei lucrări atemporale, folosind cam aceleași instrumente și uneori aceleași sunete, imaginate diferit. În 2007 a apărut o nouă versiune a albumului original, reînregistrată cu aceleași instrumente, intitulată ”Oxygene:New Master Recording” iar în 2016 a apărut o altă continuare, ”Oxygene 3”, aniversând 40 de ani de la prima înfățișare, în același stil minimalist dar cu o considerabilă actualizare tehnologică. Materialul grupat sub numele ”Oxygene Trilogy”, apărut tot în 2016 e binevenit, pentru că ne oferă cea mai bună posibiltate de a urmări enunțul și dezvoltarea muzicală, în timp și repere estetice. Mult mai interesant a fost concertul din cadrul turneului ”Oxygene:30-th Anniversary Tour”, în care albumul a fost reprodus cu instrumentele originale. Scena era un muzeu al muzicii electronice, o orchestră simfonică formată din aproape toate claviaturile ingenios inventate în anii în care s-a născut acest album. O colecție frumoasă și fragilă, atent supravegheată de tehnicieni atenți ca niște chirurgi. Concertul a fost impresionant, nimeni nu credea că sintetizatoarele pot provoca atâta emoție. Publicul era avertizat că oricând se poate întâmpla ceva cu echipamentul analogic vechi de aproape 50 de ani. Am fost acolo. Am plâns.
”Oxygene” e proto-albumul de muzică electronică de largă audiență, nici cel mai mare, nici cel mai tare, nici cel mai lung sau liniștit, în schimb a fost primul, conținând tot ce e nevoie pentru a compune un nou univers, sclipirea care a dus la discografia unui mare artist precum și marea influență asupra viitorului, de la synth-pop la trance.
Dacă trăiești aceleași senzații de fiecare dată când asculți un album, înseamnă că e esențial, e parte din existența ta, are loc în cel mai important raft al colecției, așa cum ceea ce-ți oferă e prețuit în colțul ales al sufletului. ”Oxygene” e imperfect, ca noi, dar e original și consitent într-o măsură în care toți ne-am dori să fim, mai matur și mai inventiv decât multe alte albume are au precedat noi drumuri și sunete. Când te gândești la el, adică la Jean-Michel Jarre sau la al treila album al său, nu te gândești doar la muzică, la melodie sau la ritm, nu rămâi doar cu ceva de fredonat, ci cu o lucrare de artă care a dat tonul lumii în care trăiești, care te minunează și-ți aduce aminte că e momentul pentru a transcende.
Actualitate
Un intrus care s-a aventurat pe insula lui Epstein susține că a fost legat la ochi, mâini și picioare și aruncat într-o temniță
Un YouTuber care s-a aventurat recent pe o insulă privată care a aparținut cândva lui Jeffrey Epstein susține că a fost legat cu mâinile și picioarele și aruncat într-o temniță, cu ochii legați.
Benjamin Owen FOTO: X
Benjamin Owen, în vârstă de 44 de ani, din Memphis, a călătorit pe 25 aprilie în insula Little St James din Caraibe, cunoscută pentru reputația sa proastă, împreună cu prietenul său Ryan Dalton și o a treia persoană neidentificată.
Însă, atunci când cei trei au fost zăriți de un grup, Owen a declarat că a fost legat de mâini și picioare, legat la ochi și aruncat într-o cameră pe care a numit-o „temniță”, potrivit Daily Mail.
Câteva ore mai târziu, a spus el, a sosit poliția din Insulele Virgine și l-a arestat.
„Nu cred că era menit să părăsesc insula aceea în viață”, a declarat Owen pentru CBS News.
Poliția susține acum că cei care lucrează pe insulă pentru noul proprietar, Stephen Deckoff, încercau să-și facă dreptate, pe fondul unui val de influenceri care se înghesuiau pe celebra insulă din Caraibe.
În proces intentat de holdingul insulei împotriva lui Owen și a asociaților săi se arată că aceștia sunt „căutători de faimă pe internet” și „teoreticieni ai conspirației” care au acționat cu „indiferență nesăbuită și imprudentă”.
De asemenea, se susține că grupul face parte dintr-o „subcultură în creștere rapidă a așa-numiților «exploratori urbani», influencerii de pe rețelele sociale, YouTub-eri și persoane în căutare de publicitate pe internet care… profită financiar de notorietatea insulei și de asocierea acesteia cu Jeffrey Epstein”.
Se susține, de asemenea, că Owen și Dalton „se delectează cu teoriile lor conspiraționiste nebunești și le folosesc pentru a-și justifica comportamentul criminal”.
Este unul dintre cele trei procese civile de acest gen prin care se solicită despăgubiri împotriva presupușilor intruși de către o societate cu răspundere limitată (LLC) legată de Deckoff, miliardarul fondator al Black Diamond Capital Management.
Owen a postat videoclipuri online în care își împărtășește teoria că Epstein este încă în viață – o opinie pe care Dalton a spus că o împărtășește.
„Nu am văzut nicio dovadă că ar fi încă în viață acolo, dar asta face parte din căutarea adevărului”, a explicat el pentru WREG.
Owen a mai spus că „încerca să facă niște cercetări pentru a readuce povestea aceea în lumina reflectoarelor și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la organizația noastră non-profit We Fight Monsters, care combate traficul de persoane și exploatarea”.
Într-o declarație pentru CBS News, un purtător de cuvânt al proprietății insulare a lui Deckoff, pe care acesta intenționează să o transforme într-o „stațiune de lux de ultimă generație, de cinci stele, de clasă mondială, cu 25 de camere”, a declarat: „A existat o creștere alarmantă a numărului de persoane care intră ilegal pe proprietăți private de pe insula Little St James. Accesarea proprietății dincolo de plajă, inclusiv prin intrarea sau manipularea oricăreia dintre structurile insulei – așa cum au făcut acești intruși – este o încălcare clară a legii și va fi tratată ca atare fără excepție.”
Epstein a cumpărat inițial Little Saint James în 1998, apoi a achiziționat o insulă vecină, Great Saint James, în 2016.
Martorii au declarat că nu au observat niciodată vreo infracțiune pe insulă, dar după arestarea lui Epstein în 2019 pentru acuzații federale de trafic sexual și moartea sa în închisoare o lună mai târziu, Insulele Virgine au intentat un proces civil împotriva moștenitorilor săi, acuzându-l că a transportat fete minore pe insulă pentru a le abuza sexual.
Cazul a fost soluționat în 2022, o sumă de 105 milioane de dolari fiind plătită Insulelor Virgine.
În același an, moștenitorii lui Epstein au scos insula la vânzare, iar un an mai târziu, miliardarul Stephen Deckoff a cumpărat cele două insule pentru 60 de milioane de dolari.
Actualitate
23 mai: Ziua în care au fost uciși Bonnie și Clyde, celebrul cuplu de gangsteri americani
În ziua de 23 mai 1934, celebrul cuplu de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow a fost împușcat de poliție. Tot pe 23 mai, în 1871, s-a născut Garabet Ibrăileanu, critic și teoretician literar român.
Bonnie și Clyde/FOTO: Wikipedia
1430: Ioana D’Arc este capturată de către burgunzi
Supranumită Fecioara din Orleans, Ioana d’Arc este considerată cea mai importantă figură din Evul Mediu francez.
Ioana d’Arc/FOTO: Wikipedia
A afirmat de nenumărate ori că auzea voci de origine divină (considerate astăzi simptome ale schizofreniei), voci care-i porunceau să mobilizeze armata în lupta pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză. A condus armata franceză într-o victorie memorabilă la Orléans, care a respins o încercare engleză de a cuceri Franța în timpul Războiului de o sută de ani, scrie Britanica.
La 14 mai 1430, Ioana d’Arc se afla la Compiègne, unde s-a întâlnit cu arhiepiscopul Renaud de Chartres și cu Louis I de Bourbon. Împreună au mers la Soissons, însă locuitorii le-au refuzat intrarea. În timp ce ceilalți au decis să se retragă, Ioana s-a întors la Compiègne.
Pe 23 mai 1430, ea a respins de două ori atacurile burgunzilor, dar a fost în cele din urmă capturată după sosirea întăririlor engleze. A fost dusă la Margny, iar după capturare, Renaud de Chartres a acuzat-o că a ignorat sfaturile primite. Regele Carol al VII-lea nu a încercat să o salveze.
Pe 30 mai 1431, Ioana d’Arc a fost arsă pe rug în piața Vieux-Marché din Rouen, murind în timp ce striga numele lui Iisus Hristos.
1871: S-a născut criticul și teoreticianul literar Garabet Ibrăileanu
Garabet Ibrăileanu s-a născut la 23 mai 1871, la Târgu Frumos, judeţul Iaşi. Acesta rămâne în istorie pentru activitatea sa de critic şi istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier.
Garabet Ibrăileanu/FOTO: Muzeul Național al Literaturii Române
În 1891, se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, fiind în paralel şi bursier al Şcolii Normale Superioare, secţia de istorie-filosofie, pe care o termină în 1895, scrie Rador.
A fost căsătorit, din 5 iulie 1901, cu Elena Carp şi a avut o fiică, Maria, născută în anul 1902.
În anul 1904, Ibrăileanu s-a îmbolnăvit, a devenit neurastenic, având o insomnie permanentă. Din cauza bolii, Ibrăileanu lucra noaptea, se culca în zorii zilei şi dormea până la ora trei după-amiaza, păzit de soţie, care avea grijă să nu fie deranjat.
În martie 1906, a fondat la Iaşi, împreună cu Constantin Stere şi Paul Bujor, revista „Viaţa românească”, de care va fi legat toată viaţa.
A rămas la conducerea revistei şi a cenaclului acesteia până în 1933 şi a susţinut, prin publicarea lor în revistă, mai mulţi scriitori, între care M. Sadoveanu, T. Arghezi, Al. Philippide, G. Topârceanu. În anul 1912, devine doctor în litere, cu teza „Opera literară a d-lui Vlahuţă”.
Garabet Ibrăileanu a murit în noaptea de 10/11 martie 1936, la Bucureşti.
1929: Este lansată animația „Karnival Kid” în care Mickey Mouse rostește primele sale cuvinte
„Karnival Kid” („Copilul carnavalului”) este un scurtmetraj animat american din 1929 și al nouălea film din seria Mickey Mouse.
A fost regizat de Walt Disney și animat de Ub Iwerks, cu muzica realizată de Carl W. Stalling.
Prima replică rostită de Mickey este celebra „Hot dogs! Hot dogs!”, vocea fiind asigurată de Carl W. Stalling, și nu de Walt Disney. Expresia avea să inspire ulterior celebra replică asociată personajului, „Hot dog!”.
Scurtmetrajul a fost lansat pe 31 iulie 1929 de Celebrity Productions. După ce The Walt Disney Company și-a schimbat distribuitorul, filmul a fost relansat de Columbia Pictures. De la 1 ianuarie 2025, filmul a intrat în domeniul public.
1934: Faimosul cuplul de gangsteri americani Bonnie și Clyde au fost împușcați de polițiști
Bonnie Elizabeth Parker și Clyde „Champion” Barrow au fost doi infractori americani care au călătorit prin partea centrală a SUA alături de banda lor în timpul Marii Crize Economice, comițând între 1932 și 1934 o serie de infracțiuni precum jafuri bancare, răpiri și crime.
Bonnie și Clyde/FOTO: FBI
Avertismentul antropologului care a contactat un trib izolat din India: de ce izolarea nu îi mai garantează supraviețuirea
Bonnie s-a născut pe 1 octombrie 1910, iar Clyde pe 24 martie 1909.
FBI transmite că cei doi s-au cunoscut în Texas, în ianuarie 1930. Bonnie avea 19 ani și era căsătorită cu un criminal aflat în închisoare, iar Clyde avea 21 de ani și era necăsătorit.
La scurt timp, Clyde a fost arestat pentru furt și trimis la închisoare. A evadat cu ajutorul unui pistol introdus ilegal de Bonnie, dar a fost prins din nou și reîncarcerat.
Eliberat condiționat în februarie 1932, Clyde s-a întors la Bonnie și a reluat viața infracțională.
În anii următori li s-au alăturat tânărul infractor Raymond Hamilton, fratele lui Clyde, Buck Barrow și soția sa, Blanche Barrow.
Banda a devenit cunoscută în întreaga țară pentru jafurile îndrăznețe și confruntările armate cu poliția. În iulie 1933, Buck Barrow a fost rănit mortal într-un schimb de focuri cu poliția în Iowa, iar Blanche a fost capturată.
Bonnie și Clyde au continuat însă activitatea criminală, reușind de mai multe ori să scape de autorități.
La 13 aprilie 1934, un agent FBI obținut informații potrivit cărora cuplul se ascundea într-o zonă izolată din apropierea localității Sailes, în Louisiana. Autoritățile au aflat că cei doi petrecuseră noaptea de 21 mai 1934 la Black Lake, Louisiana, și urmau să revină în zonă două zile mai târziu.
Mașina în care se aflau Bonnie și Clyde/FOTO: Caters News
Înainte de răsăritul zilei de 23 mai 1934, polițiști din Louisiana și Texas s-au ascuns de-a lungul unei șosele din apropiere de Sailes.
Polițiștii au tras aproape 200 de gloanțe, care le-au fost fatale lui Bonnie și Clyde. Clyde a murit în urma primul val, dar Bonnie care se afla în maşina a fost auziţă ţipând în timp ce gloanţele se repezeau asupra ei.
Presa a condamnat felul de a acţiona al poliţiei, mai ales că tâlharii nu erau înarmaţi şi despre Bonnie nu se ştie cu exactitate dacă ar fi săvârşit vreo crimă. De atunci, poliţia este obligată să someze orice persoană înainte de a trage.
1971: Este inaugurat Hotelul Intercontinental din București
Hotelul Intercontinental a fost inaugurat în luna mai a anului 1975. De-a lungul timpului, aici au înnoptat personalități ale lumii și tot aici s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar”.
FOTO: Inquam photos/David Muntean
Terenul unde se află astăzi impunătorul hotel aparținea Mănăstirii Cernica. În secolul al XIX-lea, acesta a trecut în proprietatea familiei Hagi-Moscu.
Clădirea Hotelului Intercontinental a fost construită între 1968-1971, în cooperare cu firma „Intercontinental Hotel Corporation“, având o înălţime de 88 de metri şi 23 de etaje, după planurile unui colectiv de arhitecţi: Dinu Hariton, şef de proiect, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu şi Romeo Ştefan Belea. Costurile de construcție s-au ridicat la şase milioane de dolari.
Inaugurat la 23 mai 1971, hotelul a avut drept prim oaspete un cetățean american. În 2021 a devenit Grand Hotel Bucharest, în urma încheierii contractului de management cu Intercontinental Hotels Group. În prezent, hotelul are 257 de camere și 3 restaurante.
„Călăreții Apocalipsei”, cea mai de temut bandă de războinici din Europa. Se credea că-și vânduseră sufletul diavolului
1992: Magistratul italian anti-mafie, Giovanni Falcone, a fost ucis de clanul Corleonesi cu o bombă
Născut pe 18 mai 1939, în Palermo, Italia, Giovanni Falcone a fost un magistrat italian care și-a dedicat viața luptei împotriva crimei organizate.
Giovanni Falcone/FOTO: Wikipedia
ONU scrie că Falcone a dezvoltat o metodă inovatoare de investigație bazată pe principiul „urmărește banii”, aplicată în anchetele financiare care vizau bănci și instituții financiare din Italia și din străinătate.
Falcone a fost unul din principalii organizatori ai Procesului Maxi dintre anii 1986-1987, în urma căruia, din 474 de mafioți acuzați inițial, au fost condamnați 360 pentru crime grave, inclusiv 119 în absență.
Acest proces a reprezentat o lovitură majoră pentru Cosa Nostra, una dintre cele mai periculoase grupări criminale din istoria recentă. Ca reacție, liderul mafiot Salvatore Riina a ordonat asasinarea politicianului Salvatore Lima și a judecătorului Giovanni Falcone. Lima a fost ucis pe 12 martie 1992.
Asasinarea lui Falcone a fost organizată de mafiotul Giovanni Brusca, care a detonat de la distanță 400 de kilograme de explozibil amplasate sub autostrada A29, lângă localitatea Capaci, la 23 mai 1992. În atentat au murit Falcone, soția sa, Francesca Morvillo, și trei polițiști din escortă.
La doar 57 de zile după atentat, colegul său Paolo Borsellino a fost și el ucis într-un atac cu bombă. După cele două asasinate, autoritățile italiene au lansat o amplă ofensivă împotriva Mafiei.
Salvatore Riina a fost arestat în 1993 și condamnat pe viață, iar Giovanni Brusca a recunoscut că a detonat explozibilul. Zeci de mafioți au primit condamnări pe viață pentru implicarea în uciderea lui Falcone.
Anul trecut, în iunie, Brusca a fost eliberat, după 25 de ani de închisoare și patru ani de eliberare condiționată.
Pedeapsa i-a fost redusă deoarece a cooperat cu sistemul judiciar, graţie unei legi promovate chiar de Falcone. Prin urmare, „după ce a executat şi cei patru ani de eliberare condiţionată, este acum un om liber”.
Actualitate
Alexandru Rogobete critică blocajul politic: „Avem nevoie de un Guvern funcțional. Orgoliile mari au mize mici”
Deputatul PSD Alexandru Rogobete a făcut vineri, 22 mai, un apel către clasa politică, solicitând renunțarea la orgolii și găsirea unei soluții pentru formarea unui guvern stabil.
Fostul ministru al Sănătății avertizează, într-o postare pe Facebook, că blocajul politic pune în pericol proiecte majore pentru România.
„Cred mult în oameni. În capacitatea noastră de a găsi resurse și de a repara ce pare ireconciliabil, stricat sau iremediabil. De aceea, aici şi acum am decis să transmit un mesaj prin care cer ceea ce pare imposibil de dat: o nouă investiție de încredere în România noastră, a tuturor, pro-occidentală, onestă şi demnă şi performantă”, a scris Rogobete.
Social-democratul subliniază că România are nevoie urgentă de un executiv funcțional:
„Avem nevoie de o țară cu un Guvern funcțional, cu putere de decizie şi curaj”.
Deputatul critică lipsa de responsabilitate a unor actori politici, în contextul în care proiecte de miliarde de euro depind de stabilitatea guvernamentală.
„Refuz să cred că, în momentul critic în care proiecte de miliarde pentru români atârnă de un fir de ață, nu avem maturitatea și responsabilitatea de a renunța la mituri și salvatori mesianici în favoarea unei construcții stabile și funcționale. Am intuiția care îmi spune că, indiferent de emoția de moment, la final, pierdem toți. Deja am început să pierdem. Un singur exemplu: proiecte și parteneriate strategice puse la grea încercare de orgoliile care alimentează lupta politică. Greșit! Dacă mandatele mele publice la ministerul Sănătății m-au învățat ceva este că numai atunci când livrezi ce ai promis poți să generezi încredere. Restul e publicitate sau marketing, cum vreți să-i spuneți. Atunci când ești într-o funcție de responsabilitate publică, orgoliul și confortul tău ajung pe ultimul loc, nu pe primul”, se mai arată în postare.
„Orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici”
Rogobete face un apel direct către toți politicienii care susțin direcția pro-occidentală a României.
„Am încredere în oameni şi îmi permit să fac un apel public către fiecare politician, om politic, decident, în parte care crede în construcţia României pro-occidentale. Înţeleg că este greu, înţeleg că tranşeele par atât de adânc săpate încât nu poţi ieşi din ele, dar orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici”, a transmis social-democratul.
Fostul ministru avertizează cu pribire la alegerea între responsabilitate și calcule politice.
„Dacă politicienii vor găsi împreună drumul corect şi responsabil acum, românii ne vor aprecia. Dacă alegem calcule meschine, orgolii nesfârşite sau iluzii îndepărtate vom plăti, cu toţii”.
Amintim că România este într-o criză politică după ce PSD a votat alături de AUR moțiunea de cenzură care a dus la demiterea Guvernului Bolojan. Partidele parlamentare nu au reușit până acum să contureze o nouă majoritate. PSD insistă pentru refacerea fostei coaliții, însă fără Ilie Bolojan ca premier, în timp ce PNL, USR și UDMR cer social-democraților să vină cu o propunere de prim-ministru.
-
Actualitateacum 2 zileFenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans
-
Actualitateacum 3 zile
SUA vor să reducă forțele militare puse la dispoziția NATO în caz de criză. Când ar urma să fie făcut anunțul oficial
-
Actualitateacum 3 zile
Antrenorul de box din București care a agresat sexual și fizic o cursantă minoră timp de peste doi ani a fost arestat preventiv
-
Actualitateacum 2 zile
Planul lui Trump pentru Gaza, în impas: fonduri neplătite și progrese inexistente pe teren
-
Breakingacum 2 zileTrump spune că negocierile SUA-Iran au intrat în „faza finală”
-
Actualitateacum o zi
Iranul își reconstruiește baza industrial-militară mai repede decât se anticipa. Producția de drone a fost deja reluată, arată rapoartele SUA
-
Actualitateacum 2 zile
SUA vor tehnologia dronelor ucrainene. Washingtonul cere acces la sistemele AI și navigația fără GPS, dar Zelenski trasează o „linie roșie”
-
Actualitateacum 2 zile
Miniștrii de Externe ai NATO se reunesc în Suedia după anunțurile SUA legate de reducerea implicării în securitatea Europei





