
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a criticat dur, luni, bombardamentele armatei israeliene asupra civililor din Fâșia Gaza, afirmând că nu mai pot fi justificate prin combaterea grupului...
UPDATE. Doi angajați CFR au fost depistați pozitiv la consumul de substanțe psihoactive, în urma cercetărilor făcute după incidentul din Gara Mărășești, județul Vrancea, în urma...
Criza de muniție antiaeriană devine acută în Ucraina, unde cele două baterii de rachete sol-aer SAMP/T, furnizate de aliații occidentali, sunt în prezent inutilizabile, din lipsa...
O avarie la metrou a afectat, luni dimineața, circulația trenurilor pe Magistrala 2 din Capitală. Defecțiunea tehnică a apărut la un izolator, aflat între stațiile Tineretului...
În ședința Biroului Permanent Național al PSD de luni dimineață, majoritatea liderilor din teritoriu a exprimat sprijin pentru intrarea partidului la guvernare, potrivit unor surse din...
Mircea Man, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a declarat luni, într-o conferinţă de specialitate, că schema de sprijin care a funcţionat în România...
Ilie Bolojan își încheie mandatul de președinte interimar semnând mai multe decrete de eliberare din funcție, la cerere, pentru consilieri prezidențiali și un general din MApN....
Damaris Lupu este concurenta care a câștigat marele premiu pus în joc la Românii au Talent, sezon 15. Tânăra din Tecuci a susținut un moment de...
Negocierile care vor fi demarate în curând pe marginea formării noului guvern scot la iveală un Partid Social Democrat care nu pretinde „absolut nimic în acest...
Biroul președintelui francez a minimalizat luni un incident în care Emmanuel Macron a părut să fie bruscat de soția sa Brigitte în timp ce cei doi...