
Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC) a anunțat că americanii complet vaccinați nu trebuie să poarte o mască atunci când sunt în...
În Pastorala de Paști, Patriarhul Daniel afirmă că trăim vremuri grele, dată fiind pandemia Covid-19. Dar această perioadă de criză medicală poate fi transformată într-una de...
„Eu aș gândi o variantă echilibrată, aș face diferența între spațiu închis și spațiu deschis, dar tot foarte adevărat e că ar trebui ca noi toți...
România și încă cinci state din Uniunea Europeană trimit ajutoare pentru India. Marți seară, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea de...
Prefectura Ilfov a transmis că măsura de carantinare în localitățile Chiajna şi Copăceni a fost ridicată, începând de marţi, 27 aprilie, de la ora 22:00. Acestea...
Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că există probleme tehnice și probleme politice.În ceea ce privește problemele politice, Ghinea a dat ca exemple sistemele...
Publicația online ProSport lansează secțiunea specială ProSport +, acolo unde cititorii vor putea găsi opiniile unei echipe de jurnaliști sportivi cu experiență de peste 25 de...
Ședința CSAT s-a încheiat. Pe ordinea de zi au fost discuții referitoare la situația din regiunea Mării Negre, în contextul acumulării de trupe ale Federației Ruse...
Electricitatea ocupa un loc foarte important pentru toti cei care desfasoara zilnic activitati care sunt sustinute intr-un fel sau altul de curentul electric. Există cateva criterii...
În ce constă detoxifierea dincolo de “salate” si “apa cu lamaie”? Mergem la sala/spa ca sa ne simtim bine, sa ne relaxam, sa dam jos kilogramele in plus,...
Un videoclip realizat la bordul submarinului indonezian dispărut în apele din Bali prezintă momente emoționante. Membrii echipajului cântă o melodie de „La revedere” cu câteva săptămâni...
Şase câini au fost antrenaţi să recunoască persoanele infectate SARS-CoV-2. Este vorba despre cinci exemplare din rasa Ciobănesc German şi unul din rasa Ciobănesc Belgian Malinois....