Purtătorul de cuvânt al PNL susține că „nimeni nu își permite să se joace cu instabilitatea instituțională” și a precizat că nu se va discuta despre...
Florin Spătaru, ministru al Economiei, a precizat că trebuie să aibă loc un dialog între Putere și sindicate, subliniind că știe bine problemele din educație, pentru...
Protestele declanșate ieri de profesori riscă să pericliteze buna desfășurare a examenelor de anul acesta. Oficial, negocierile continuă. În caz de nevoie, autoritățile dispun de pârghii...
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) anunţă că declanșează o serie de proteste. Primul va avea loc mâine, la Iași. Protest al sindicaliștilor din Educație /...
PMP transmite un mesaj politicienilor de la putere, odată cu începerea noului an școlar, subliniind că „incompetența la nivelul educației și lipsa de predictibilitate și de...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a sesizat Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară cu solicitarea de analiză/verificare a conformităţii propriei teze de doctorat. Ministrul a solicitat...
Narada alături de partenerii săi lansează, pe 12 iulie, Naradix, o platformă de educație remedială pe care o pune la dispoziția elevilor și profesorilor în mod...
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, îi cer președintelui Iohannis să stabilească o întâlnire cu...
Traian Băsescu, fostul președinte al României, a comentat, vineri seară , la România TV, proiectul de buget prezentat de Guvernul Cîţu. Despre Klaus Iohannis, europarlamentarul a...
Florin Cîțu este premierul propus de coaliția PNL, USR-PLUS și UDMR, a anunțat Ludovic Orban, vineri seară, după negocierile dintre cele trei formațiuni politice. Așa cum...