„Vreau să vă transmit tuturor, dar în primul rând simpatizanţilor şi votanţilor ALDE, faptul că eu rămân în ALDE. Eu, astăzi, am demisionat din Grupul ALDE...
Managerul Spitalului de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, Nicuşor Bîgiu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a dispus o comisie de analiză după ce a primit informaţii că...
După ce în ultimele două săptămâni a suferit mai mult înfrângeri pe tema Brexit în Parlament, premierul britanic a luat decizia să suspende legislativul, acţiune criticată...
Preşedintele ALDE Bihor, Ciprian Blejan, susţine că premierul Viorica Dăncilă „a renunţat la orice brumă de coerenţă şi decenţă şi încearcă acum să-şi peticească Guvernul cu...
Potrivit documentului obţinut de MEDIAFAX, legislaţia electorală se modifică astfel încât „la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019 (…) termenul de înregistrare ca alegător în...
„Săptămâna aceasta am avut o întâlnire, alături de premierul Viorica Dăncilă, cu reprezentanţii companiei ce se va ocupa de construcţia aeroportului privat de la Giurgiu. În...
„Pe domnul Diaconu nu aveam altă soluţie practic, trebuia să avem un candidat, lucrurile erau deja foarte aproape de, suntem în perioada de precampanie deja electorală,...
„La procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 participă numai elevii care au susţinut evaluarea naţională şi a căror medie de...
„Este un moment stânjenitor pentru unii dintre noi, pentru că Teodor Meleşcanu a venit cu o propunere de a fi numit în funcţia de preşedinte al...
Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat din cadrul sesiunii de toamnă, respectiv cele de dinainte de contestaţii, vor fi publicate, marţi, potrivit datelor calendarului elaborat de...