Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, afirmă că nu există o aşa-zisă „taxă” oficială solicitată constrângător pentru oficierea slujbei de înmormântare. Vasile Bănescu, purtătorul...
Canada a decis să impună marţi sancţiuni împotriva a 11 lideri şi susţinători ai organizației Hamas care, potrivit Ottawa, se află în spatele atacului fără precedent...
Vedeta americană Tucker Carlson, care se află în prezent într-o vizită în Federația Rusă, a anunțat că îl va intervieva pe președintele Vladimir Putin într-o postare...
Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) susține că se așteaptă ca președintele Klaus Iohannis să vorbească în plenul Parlamentului European, miercuri, despre obiectivele propuse la nivelul UE de...
Programul Noua Casă a intrat în linie dreaptă și în 2024, însă cu un buget total mai mic decât anul trecut. Pentru a putea cumpăra locuința...
Tot pe 6 februarie s-au născut scriitorul Geo Bogza, fostul președinte al SUA TRonald Reagan, cântărețul Bob Marley. Alexandru Apolzan FOTO: Wikipedia 1908: S-a născut scriitorul...
Când am citit despre fantoma lui Patrocle, în Iliada (cântul XXIII), m-am gândit imediat că Ahile visase sub imperiul emoției. Totuși un amănunt din întâlnirea asta mi s-a...
Deputatul Cornel Vasile Folescu, ales în Parlament pe listele PSD, și-a anunțat demisia din grupul formațiunii social-democrate și a intrat în grupul parlamentar AUR, potrivit unui...
Este alertă în Chile din cauza incendiilor puternice. Focurile uriașe care devastează regiunea turistică de coastă Valparaiso, în centrul statului. s-au soldat cu cel puţin 112...
Purtătorul de cuvânt al guvernului kenyan, Isaac Maigua Mwaura, a declarat că dintre cele 280 de victime, 53 erau încă tratate în două spitale din oraș....