
Studiile privind beneficiile oferite de stevia sunt însă vechi. Cel puţin în ceea ce ne priveşte. Institutele de cercetare din România primiseră ordin să descopere plante...
Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă cu rang de secretar de stat, a transmis: „New York Times scrie un articol foarte realist tragand un...
Jurnalistul Eben Diskin a ales câteva ţări în care anul care vine este luat în considerare din alte puncte de vedere decât cele cu care ne-am...
Trei români au făcut o mică avere din afaceri ilegale. Doi şoferi de TIR, conduşi de un alt român au fost desconspiraţi transportând migranţi în Italia....
„În condiţiile prezentei legi, profesia de etolog se exercită, pe teritoriul României, în ariile naturale protejate (parcuri naturale, parcuri naţionale, rezervaţii naturale etc.), în instituţii care...
„Ziua naţională a copilului prematur din România poate fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de către organizaţiile non-guvernamentale prin organizarea...
„Eu am fost peste tot şi am văzut că nu mai avem sportivi, dar nu mai avem tehnicieni, iar asta e cea mai mare problemă. M-am...
„În primul rând, anticipate sunt când există o criză. Mă uit că avem un Guvern, un preşedinte ales, un Parlament, anul viitor urmează alegeri, deci care...
Pagina de Media a dezvăluit în exclusivitate că oligarhul a depus deja o ofertă. Prima Tv este insolventă şi creditorii au fost anunţaţi de dorinţa lui...
”În urma unei anchete disciplinare condusă de un Inspector UEFA de Etică şi Disciplină, în conformitate cu Articolul 31 (4) din Regulamentul de Disciplină UEFA, o...