Plantaţii de cannabis în valoare de 500.000 de euro au fost găsite de DIICOT în gospodăriile unor vâlceni

0
82

Un număr de 16 percheziţii domiciliare au fost făcute, marţi, în judeţul Vâlcea, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în trafic de droguri de risc.

Potrivit procurorilor, 14 suspecţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 52 de ani, au format grupul infracţional începând din luna mai. Ei au înfiinţat a cel puţin cinci culturi de cannabis, pentru obţinerea unor cantităţi importante de droguri de risc, pe care intenţionau să le comercializeze către alte persoane.

 

„În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a reţinut faptul că cei doi liderii ai grupului infracţional au racolat prin intermediari un număr de patru suspecţi care pentru a obţine un câştig financiar rapid, au acceptat ca începând cu luna iunie 2019 să înfiinţeze culturi de cannabis, constând în 150-200 plante, la imobilele deţinute de către acestia pe raza judeţului Vâlcea. Aceste imobile erau situate în zone izolate şi greu accesibile, pentru a evita depistarea activităţii ilicite desfăşurate”, se arată într-un comunicat transmis de DIICOT.

Procurorii mai spun că îngrijirea şi creşterea plantelor a fost făcută de către membrii grupării, sub supravegherea celor doi lideri care ulterior au vândut drogurile în Râmnicu Vâlcea şi în alte localităţi.

La percheziţiile domiciliare, au fost găsite cinci culturi outdoor de canabis cu peste 668 de plante în diferite stadii de dezvoltare, 1,5 kilograme cannabis, 20 de comprimate ecstasy, două ţigarete confecţionate artizanal, şapte grindere, recipiente cu urme de fragmente vegetale, 39 de telefoane mobile şi 18 cartele SIM, cinci laptop-uri, trei stick-uri de memorie, două carduri SD, suma de 400 de euro şi 4.480 de lei, autoturisme şi alte bunuri care vor fi confiscate.

„Cantitatea de cannabis rezultată de pe culturile astfel depistate este de cel puţin 60 kilograme şi urma să fie comercializată de către liderii grupării la o valoare de piaţă de minim 500.000 euro”, se mai arată în comunicatul citat.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea vor fi duse, marţi, pentru audieri, un număr de 16 persoane.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here