Actualitate
Dăncilă îi răspunde lui Cioloş, legat de Plumb şi Nica: Să analizeze activitatea lui
Întrebată la Iaşi despre faptul că liderii USR-PLUS au criticat propunerile PSD pentru comisar european, Dăncilă a răspuns: „Eu cred că domnul Cioloş trebuie să îşi facă o analiză a activităţii dumnealui de când a fost comisar european pe agricultură şi dezvoltare rurală şi să vadă cum a gestionat acest portofoliu şi care au fost beneficiile pentru România şi atunci o să îi răspund şi eu domnului Cioloş şi domnului Barna”.
În opinia preşedintelui PSD, aceste critici fac rău ţării.
„Încă nu au înţeles (Cioloş şi Barba – n.r.) că lupta politică trebuie să fie aici, în România şi nu trebuie să externalizeze această luptă, pentru că acest lucru nu face decât să aducă o imagine negativă pentru România. Dacă într-adevăr sunt buni români şi vor să avem o imagine bună pe plan extern, să vină pe luptă politică aici în ţară, nu pe posturile de comisari. Trebuie să vedem dacă comisarii sunt buni sau nu atunci când vor trece de examenul comisiei de specialitate. (…) Dacă aceste două nominalizări nu vor fi bune, vom veni cu alte nominalizări”, a adăugat Dăncilă.
Preşedintele PLUS Dacian Cioloş şi liderul USR Dan Barna au scris, pe Facebook, că propunerile Guvernului pentru postul de comisar european, Dan Nica şi Rovana Plumb, nu sunt potrivite pentru că nu ar respecta rigorile de integritate ale funcţiei de comisar european, având probleme cu Justiţia.
Liderul PLUS Dacian Cioloş, a scris, miercuri, pe Facebook că nu există argumente pentru a susţine cele două propuneri ale Guvernului pentru postul de comisar european.
„Dan Nica şi Rovana Plumb l-au susţinut pe Liviu Dragnea în discursul său antieuropean, i-au justificat lupta împotriva justiţiei şi a statului de drept şi i-au acoperit afaceri penale precum <<Belina>>. Cei doi nu au cum să respecte rigorile de integritate ale funcţiei de comisar european, pe care le cunosc foarte bine”, mai arată mesajul fostului premier.
Cioloş a adăugat că Guvernul PSD „se va face de râs” şi va fi forţat să vină cu alte nominalizări.
Preşedintele USR Dan Barna susţinea că „problemele PSD” privind justiţia nu s-au terminat în momentul condamnării lui Liviu Dragnea.
„Propunerile de comisar ale PSD – Dan Nica şi Rovana Plumb – arată exact motivul pentru care acest partid nu mai trebuie să guverneze sau să reprezinte România în Europa. Cele două propuneri ne arată încă o dată, dacă mai era nevoie, că problemele PSD-ului cu Justiţia şi integritatea nu au început şi nu s-au terminat cu condamnarea lui Liviu Dragnea. Şi Rovana Plumb, şi Dan Nica au fost implicaţi în dosare grave de corupţie. Amândoi au fost protejaţi de colegii de partid şi amândoi s-au sustras, astfel, urmăririi penale”, a reacţionat liderul USR Dan Barna.
Totodată, Barna a caracterizat propunerea celor doi parlamentari PSD la funcţia de comisari europeni, „o bătaie de joc”.
Reacţiile celor doi preşedinţi ai Alianţei USR-PLUS au venit în contextul în care, potrivit unor surse politice, europarlamentarii PSD Rovana Plumb şi Dan Nica ar fi fost propuşi de Guvernul României pentru funcţia de comisar european în noul Executiv de la Bruxelles.
Actualitate
Gigantul Carrefour îşi vânde operaţiunile din România fraților Pavăl, proprietarii Dedeman. Tranzacție de 823 milioane de euro
Carrefour a anunțat joi, pe Bursa franceză Euronext, că a intrat în negocieri exclusive cu Paval Holding pentru vânzarea tuturor activităților sale din România, tranzacția fiind evaluată la 823 milioane de euro.
FOTO Shutterstock
Potrivit comunicatului oficial, această decizie face parte din analiza strategică pe care Carrefour a demarat-o la începutul anului 2025.
„Această operaţiune face parte din analiza strategică iniţiată de Carrefour la începutul anului 2025. Paval Holding este vehiculul de investiţii al familiei Paval, antreprenori români de top şi proprietarii Dedeman, liderul naţional în domeniul bricolajului şi una dintre cele mai mari poveşti de succes antreprenorial din ţară”, se arată în comunicatul grupului francez, scrie Ziarul Financiar.
Carrefour operează în România o rețea de 478 de magazine, incluzând 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 magazine de proximitate și 30 de magazine discount.
Vânzarea Carrefour România ar urma să fie finalizată în a doua jumătate a anului 2026.
În primele nouă luni ale anului 2025, Carrefour România a înregistrat vânzări de 2,29 miliarde de euro, în creștere cu 1,9% în termeni comparabili față de perioada similară din 2024.
Compania și-a menținut poziția solidă pe piață prin oferte și politici adaptate contextului economic și a continuat programul de reduceri pe termen lung, care include până la 2.000 de articole la preț redus, consolidându-și astfel poziția de partener de încredere pentru clienți.
Adrian Pavăl și Dragoș Pavăl, proprietarii Dedeman, dețin afaceri în numeroase domenii, fiind acționari în peste 100 de firme. Averea lor era estimată la finalul anului trecut la peste 3,4 miliarde de dolari, conform ediției Forbes din SUA.
În 2024, afacerile lor au generat venituri totale de 20,04 miliarde de lei. Forbes a evaluat averea personală a lui Dragoș Pavăl la 2 miliarde de dolari, iar a lui Adrian Pavăl la 1,4 miliarde de dolari, totalizând 3,4 miliarde de dolari, ceea ce îi plasează înaintea lui Daniel Dineș, care are o avere estimată la 2,7 miliarde de dolari.
abonează-te la ZF e-paperCaută doar în titlu
Cele mai citite ştiri ultimele 24 ore ultimele 7 zile ultimele 30 zile
- Sorin Pâslaru, ZF: PIB-ul României va trece în 2026 de o bornă istorică: 400 mld. euro. A fost nevoie de 12 ani să treacă de la 100 mld. euro la 200 mld. euro, de 5 ani să treacă de la 200 mld. euro la 300 mld. euro, iar de la 300 mld. euro la 400 mld. euro a trecut în doar 3 ani. În 5-7 ani vom depăşi Austria
- Bursă. România, pe penultimul loc în Europa la activele nete pe cap de locuitor în fonduri de investiţii, cu 588 de euro, dar peste Bulgaria; marile economii ating valori de peste 30.000 de euro per capita. Piaţa locală a fondurilor de investiţii se află încă într-o fază timpurie de dezvoltare, cu active nete pe cap de locuitor mult sub cele din economiile europene mature
- Cutremur la o multinaţională prezentă şi în România: Tocmai a anunţat că va da afară 6.000 de persoane
- Bursă. Hidroelectrica, cea mai mare companie de stat din România, anunţă o scădere de 15% a producţiei nete de energie în 2025, în timp ce achiziţiile din piaţă au crescut cu 175%
- ZF Index Imobiliar ianuarie 2026. Preţul mediu cerut pentru un apartament vechi cu trei camere din Bucureşti a continuat să urce în ianuarie 2026. Piaţa revânzărilor de locuinţe a debutat în forţă în 2026, pe fondul dobânzilor ipotecare în scădere şi al cererii redirecţionate de la proiectele noi
Linkuri utile
Business Magazin
ZF Comunicate
ZF 27 de aniPrincipalele valuteBNR – ieri, 13:37
EUR
USD
Cine este moştenitoarea uneia dintre cele mai mari afaceri de familie din România, un imperiu de sute de milioane de euro şi mii de angajaţi?
Caută:
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TECU 87% DISCOUNT
Carrefour operează în România o rețea de 478 de magazine, incluzând 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 magazine de proximitate și 30 de magazine discount. Vânzarea Carrefour România ar urma să fie finalizată în a doua jumătate a anului 2026.
În primele nouă luni ale anului 2025, Carrefour România a înregistrat vânzări de 2,29 miliarde de euro, în creștere cu 1,9% în termeni comparabili față de perioada similară din 2024.
Compania și-a menținut poziția solidă pe piață prin oferte și politici adaptate contextului economic și a continuat programul de reduceri pe termen lung, care include până la 2.000 de articole la preț redus, consolidându-și astfel poziția de partener de încredere pentru clienți.
Paval Holding este deținut de frații Pavăl, antreprenori români de top și proprietarii Dedeman, liderul național în bricolaj, recunoscuți drept una dintre cele mai mari povești de succes antreprenorial din România.
Adrian Pavăl și Dragoș Pavăl, proprietarii Dedeman, dețin afaceri în numeroase domenii, fiind acționari în peste 100 de firme. Averea lor era estimată la finalul anului trecut la peste 3,4 miliarde de dolari, conform ediției Forbes din SUA.
În 2024, afacerile lor au generat venituri totale de 20,04 miliarde de lei. Forbes a evaluat averea personală a lui Dragoș Pavăl la 2 miliarde de dolari, iar a lui Adrian Pavăl la 1,4 miliarde de dolari, totalizând 3,4 miliarde de dolari, ceea ce îi plasează înaintea lui Daniel Dineș, care are o avere estimată la 2,7 miliarde de dolari.
Actualitate
Costul ascuns al războiului lui Putin: o Rusie tot mai dependentă de China
Președintele rus Vladimir Putin a descris în repetate rânduri invazia pe scară largă a Ucrainei drept o luptă pentru „suveranitate”. Totuși, potrivit mai multor analiști, câștigurile teritoriale limitate obținute de Moscova din 2022 sunt umbrite de o consecință strategică majoră: dependența tot mai accentuată de China.
Președintele Chinei, Xi Jinping și omologul rus Vladimir Putin/FOTO:Getty Images
Deși Kremlinul promovase anterior o „orientare spre Est”, conflictul prelungit și sancțiunile occidentale au accelerat semnificativ apropierea de Beijing. Pe fondul restricțiilor economice impuse de Statele Unite și Uniunea Europeană, Rusia a fost nevoită să își redirecționeze comerțul și finanțarea externă.
Dumitru Minzarari, lector în studii de securitate la Colegiul Baltic de Apărare din Estonia, a declarat pentru Kyiv Independent că Rusia riscă să intre într-un parteneriat asimetric cu China. „Rusia este atrasă într-o relație în care ar putea fi nevoită să facă concesii care îi afectează suveranitatea”, afirmă el, adăugând însă că, din perspectiva Kremlinului, riscurile imediate sunt considerate gestionabile.
China – principalul partener comercial
Din 2022, China a devenit principalul partener comercial al Rusiei. Potrivit datelor citate de Institutul vienez pentru Studii Economice Internaționale, aproximativ 30% din exporturile rusești și 35% din importuri sunt legate de China. Înainte de război, aceste procente erau considerabil mai mici.
În paralel, comerțul cu Europa s-a redus drastic, de la aproximativ jumătate din exporturile rusești la doar 8% la jumătatea anului 2025.
Moneda chineză, renminbi, a căpătat o pondere semnificativă în tranzacțiile externe ale Rusiei. Potrivit Centrului pentru Studii Estice (OSW) din Varșovia, în ianuarie 2024 aceasta reprezenta până la 40% din comerțul exterior al Rusiei, comparativ cu mai puțin de 2% înainte de invazie.
Energie și bunuri „cu dublă utilizare”
Majoritatea exporturilor rusești de hidrocarburi sunt direcționate în prezent către China, adesea la prețuri reduse. India a devenit, la rândul său, un cumpărător important, însă s-a dovedit vulnerabilă la presiuni externe, inclusiv din partea Statelor Unite.
În același timp, economia rusă, puternic dependentă de exportul de materii prime, are nevoie de importuri de bunuri cu valoare adăugată mai mare din China. Printre acestea se numără echipamente industriale și produse tehnologice, inclusiv componente cu „dublă utilizare” — adică bunuri care pot avea atât aplicații civile, cât și militare.
Deși Beijingul se declară neutru în conflict, livrările de componente pentru drone sau alte echipamente tehnologice sunt considerate esențiale pentru susținerea efortului militar rus.
Cu toate acestea, China nu poate substitui integral tehnologia occidentală. Lipsa echipamentelor industriale avansate și a tehnologiilor specializate pentru sectorul petrolier și gazier reprezintă o provocare pentru Moscova. În plus, investițiile directe chineze nu au compensat pierderea capitalului occidental.
Presiuni asupra economiei ruse
Costurile războiului sunt considerabile. Potrivit estimărilor, cheltuielile militare ale Rusiei au atins 13,5 trilioane de ruble în 2025 — echivalentul a peste 6% din PIB — față de aproximativ 3–3,6 trilioane de ruble anual înainte de război.
Inflația persistentă a determinat Banca Centrală a Rusiei să majoreze rata dobânzii până la un nivel record de 21% în 2024, ulterior redus la 16%. Ratele ridicate ale dobânzilor și accesul limitat la finanțare externă au crescut costurile serviciului datoriei publice.
În decembrie, Rusia a emis pentru prima dată obligațiuni denominate în renminbi, în valoare de 20 de miliarde de yuani, urmând să înlocuiască treptat datoria în dolari și euro cu instrumente financiare în moneda chineză.
Interese divergente
În ciuda relației apropiate dintre liderii Vladimir Putin și Xi Jinping, interesele celor două state nu coincid întotdeauna. China își consolidează influența în Asia Centrală — o regiune considerată tradițional parte a sferei de influență ruse.
De asemenea, proiecte energetice majore, precum gazoductul „Power of Siberia 2”, sunt încă în fază de negocieri, fără o confirmare publică definitivă din partea Beijingului.
În plus, sancțiunile occidentale suplimentare, inclusiv măsuri coordonate împotriva unor mari companii petroliere rusești, au afectat exporturile. Unele companii chineze au suspendat temporar achizițiile de petrol rusesc din cauza riscului de sancțiuni secundare.
O dependență în creștere
Deși Kremlinul nu dă semne că ar fi dispus să facă concesii majore în Ucraina, presiunile economice sunt tot mai vizibile. Pe măsură ce sancțiunile occidentale se intensifică, iar veniturile din exporturile energetice sunt supuse unor noi constrângeri, Rusia pare să aibă tot mai puține alternative în afara consolidării relației cu China.
Pentru Moscova, miza declarată este suveranitatea. Însă evoluțiile economice sugerează că prețul războiului ar putea fi o dependență strategică tot mai profundă față de Beijing.
Actualitate
Prima zi la Berlin, minus 48 de ore până începe cu covor roșu cu tot
Deja o mare victorie pentru Bad Unicorn, distribuitorii premiați: Monica Felea și Ștefan Bradea, care au avut și au curajul să aducă producții rare și de valoare.
-
Actualitateacum 2 zileCe îi preocupă pe părinți când vine vorba despre învățarea englezei? Novakid răspunde curiozităților frecvente
-
Actualitateacum 2 zileCrimă incredibilă în Texas: o tânără de 23 de ani a fost împușcată de tatăl său după o ceartă legată de Donald Trump
-
Actualitateacum 2 zileCFD explicat simplu: cum funcționează, costuri și riscuri
-
Actualitateacum 2 zile„Remarcăm pentru a n-a oară impostura”. De ce refuză România să-și privatizeze marile companii de stat
-
Actualitateacum 2 zileStrategii prin care companiile își reduc costurile fără riscuri inutile
-
Actualitateacum 2 zileMituri despre „dinți ficși” și ce este posibil în realitate
-
Actualitateacum 2 zileRomân arestat în cazul exploziilor la bancomate din Austria. Cum a aruncat gruparea sa în aer ușa unui seif, chiar lângă un agent de securitate
-
Actualitateacum 3 zileDaniel Băluță, propunere în consiliul municipal. Apa caldă și căldura să fie plătite doar dacă sunt livrate la temperaturile stabilite în contract




