. În pielea goală, comisarii arătau la fel. Se aliniaseră încă de la prima oră a dimineţii la rând la cantină, cu cănile de ceai pregătite. Paritatea era perfectă: 14 bărbaţi şi 14 femei, punând-o la socoteală inclusiv pe şefa Comisiei.

Cu excepţia Brexitului (vai, ce oroare!) la Bruxelles nu existau probleme majore. Doctori, asistente şi pacienţi intraseră într-o rutină agreabilă. Tratamentele progresiste de extracţie marxistă îi făceau să zâmbească în permanenţă, să privească spre viitoarele pensii nesimţite cu încredere şi optimism. 

În separeul dedicat comisarilor, Frans şi Ursula şuşoteau despre ultimele evoluţii din spitalul londonez. Îl detestau pe Boris în egală măsură. Un Brexit lejer, fără convulsii majore, ar fi reprezentat un precedent periculos, un instrument eficace de şantaj pentru alte spitale nemulţumite de politica de la Bruxelles.

Teoretic subaltern, doctorul Frans era de fapt eminenţa cenuşie din spatele Ursulei. Tartorii Emmanuel şi Angela îl sunau pe olandez ori de câte ori aveau nevoie de-o informaţie sensibilă, o suplimentare de buget, o iniţiativă legislativă sau o luare de poziţie tranşantă faţă de derapajele spitalelor de mâna a doua. Doctoriţa ginecolog fusese aleasă doar ca să dea bine la televizor. Avusese noroc de eşecul negocierilor cu grupul dizidenţilor populişti, supăraţi că Frans sărise calul de prea multe ori cu aşa-zisul stat de drept.

Comisarii fură din nou aliniaţi, doi câte doi, la ieşirea din cantină. Frans dădu tonul la melodia ”Salut voios de pionier”. O plesni la fund pe Ursula, în joacă, apoi plecară cu toţii cântând spre sala de şedinţe. În curând aveau să ia decizii cruciale pentru viitorul UE: directive noi de combatere a încălzirii globale (cutii de medicamente din fier, în loc de plastic sau carton), măsuri mai ferme în sprijinul luptei anti-discriminare (paritate gay-hetero la conducerea spitalelor), planuri ambiţioase de integrare a migranţilor ilegali (câte doi în fiecare salon cu patru paturi).

― Luaţi loc, vă rog! îi îndemnă Ursula pe colegii de cabinet.

Pentru a scoate în evidenţă şi mai mult paritatea perfectă, comisarii-femei se aşezară în braţele bărbaţilor. Ursula sări vioaie în poalele lui Frans, în timp ce Rovana pierdu secunde bune înainte de-a se îndrepta către comisarul din partea Austriei (singurul rămas fără pereche).

― Doktor Johannes! se prezentă austriacul, întinzându-i mâna.

Rovana făcu ochii mari, de parcă bărbatul ar fi curentat-o cu un ţipar ascuns în chiloţi.

― Herr Iohannis?!! îl întrebă, încă nevenindu-i să creadă.

― Ja, ja! Johannes aus Österreich. Te fac un poker pe dezbrăcatelea, păpuşă?

Fără să stea pe gânduri, Rovana îi cârpi o palmă cu sete, apoi ieşi din încăpere plină de nervi.

. În timpul ăsta, la circa 2.000 de kilometri distanţă, Viorica îi convocă în biroul ei pe Teodor, Klaus şi Călin. Frământările politice din ultima vreme o vizau în mod direct. Intenţiona să amâne deznodământul previzibil, în care conducerea spitalului avea să fie preluată de tabăra adversă. Îşi spunea că dacă tot urma să iasă din scenă, măcar s-o facă în stil de mare campioană, de lider rămas în memoria pacienţilor drept aprigă luptătoare pentru emanciparea femeilor.

Îi privi pe Klaus cu dispreţ, pe Teodor cu simpatie şi pe Călin cu uşoare urme de regret. Deşi ex-preşedintele Liviu fusese internat la salonul fără clanţă, spiritul său încă se simţea prin încăpere (cel puţin asta era impresia lui Klaus). 

Şefa spitalului îşi ridică picioarele pe masă şi îşi puse halatul în cuier. Pe tricoul alb, mulat pe sâni, inscripţionase cu majuscule mesajul MAI BINE ÎNAPOI LA VIDELE, DECÂT SĂ MĂ PREDAU FĂRĂ LUPTĂ.

Trase pe nas o doză de Prozac şi-i servi pe oaspeţi cu zahăr vanilat. Teodor invocă un început de diabet, iar Klaus se temu să nu fie otrăvit cu poloniu radioactiv. Doar Călin scoase cardul ING pentru o liniuţă de zahăr. Voia să-i transmită Vioricăi un mesaj clar: ne batem de la egal la egal!

― Uitaţi de ce v-am chemat, le spuse Viorica. Intenţionez să găsim metode de îngropare a securii războiului. 

Rânjetul lui Klaus era de rău augur. Bărbatul îşi luă din rucsac bicicleta mică (de voiaj) şi începu să pedaleze cu căştile pe urechi. Un semn evident că-l interesau discuţiile cu Viorica la fel de mult ca mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.

Doctorul Călin profită de moment ca să-l strângă de gât pe fostul său coleg, Teodor.

― Trădătorule! Crezi că poţi conduce spitalul cu doi-trei ameţiţi de la ALDE pe care i-ai cules din şanţ?! Te-am bănuit de la bun început de joc dublu. Tu şi Viorica vreţi să-mi furaţi partidul. S-o credeţi voi! Numai peste cadavrul meu!

Îl dădu pe Teodor cu capul de birou până Viorica îi făcu semn să înceteze.

― Ajunge, Călin! Haideţi să ne comportăm ca nişte oameni civilizaţi… Suntem intelectuali, ce mama dracului! Klaus, te-ai încălzit destul. Dă-te jos de pe bicicletă!

Şeful Statului paralel o ignoră. Tocmai asculta la căşti ultimul sondaj în care conducea detaşat, cu 80 la sută. Pas cu pas, spera să ajungă la sută la sută şi chiar mai mult.

Cu mişcări îndelung studiate, Viorica îşi lepădă tricoul şi rămase într-un combinezon negru, din piele, specific saloanelor de sadomasochism. Îl trase pe Klaus de pe bicicletă şi-l legă cu cătuşe de ţeava caloriferului. Pe urmă îl puse pe Teodor să-i dea jos pantalonii de pijama. În fundul gol, Klaus primi loviturile de bici ca pe-o adevărată binecuvântare. O ispăşire a păcatelor din ultimii cinci ani, în care numai Dumnezeu ştie de câte ori a trebuit să tacă (dintr-un calcul meschin), copleşit de laşitate, în loc să ia taurul de coarne şi să spună lucrurilor pe nume.

Când Viorica obosi, îi dădu biciul lui Teodor. Fostul şef al Serviciului Psihiatric de Externe mânui arma cu dexteritatea unui James Bond pensionat, călare pe şase cai frumoşi. Doctorului Călin i se făcu milă de bietul Klaus şi se oferi să încasese el ultimele lovituri.

― Daţi-mi mie cât trebuie, până leşin, numai nu-l forţaţi pe Klaus să semneze porcăria asta cu remanierea… Rămân fără partid, oameni buni! Haideţi să fim rezonabili.

Zorii zilei îi găsi pe cei patru îmbrăţişaţi în acelaşi pat matrimonial: Teodor cu Viorica şi Klaus cu Călin. Zâmbeau prin somn visându-se pe cai mari la spitalul din Bruxelles, acolo unde nu există durere, nici întristare şi nici suspin, ci doar un simplu calcul politic meschin.

(va urma)