SUCEAVA. Verificări ale poliției, după sesizarea prefectului: Asistentele fură dezinfectanți și măști

0
107

Prefectul județului Suceava cere polițiștilor să verifice, în regim de urgență, o sesizare primită pe telefon conform căreia unele asistente de la Spitalul Județean Suceava fură dezinfectanți, măști și mănuși.

Asistentele ar folosi sticluțe și borcane de mici dimensiuni pentru a nu fi prinse, au sesizat reprezentanții Prefecturii Suceava, relatează Mediafax.

În plus, în sesizare se vorbește și de furtul unor măști sau al unor mănuși de protecție destinate personalului medical.

„Astfel de fapte în aceste clipe nu numai că nu fac cinste celor care le comit, dar ele reprezintă un risc crescut atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical care are atât de mare nevoie de aceste materiale de protecție pentru a se proteja și pentru a ne proteja!”, au transmis reprezentanții Prefecturii Suceava, într-un comunicat de presă.

Totodată, prefectul județului Suceava face apel la toate cadrele medicale din Spitalul Județean Suceava, dar și către oameni, să fie solidari, să acționeze împreună pentru a depăși criza și să respecte regulile și măsurile dispuse pentru combaterea răspândirii COVID-19.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here