Actualitate
DOSARUL GOLFUL PESCARILOR. Primarul din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, a expropriat ilegal Pescăria lui Matei pentru a vinde terenurile apropiaților. Cristian Cîrjaliu a fost trimis în judecată de DNA pentru expropriere abuzivă
Primarul din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, s-a folosit de funcția de autoritate publică pentru a-și însuși atribuții de constatare a validității unor titluri de propietate care aparțineau unei familii de pescari, având ca scop final expropierea ilegală a terenurilor restaurantului Pescăria lui Matei de la Agigea și trecerea acestora în cadrul propietății propriei familii și a apropiaților, devenind în timp o afacere de familie. Primarul Cristian Cîrjaliu a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanța în 9 iunie, fiind acuzat de abuz în serviciu și provocarea unui prejudiciu evaluat la peste 200.000 de euro propietarilor Pescăriei lui Matei.
Două imobile ale unei întreprinderi piscicole au fost cumpărate la începutul anilor 2000 de o familie de pescari, astfel un teren de aproape un hectar care se află pe malul mării, în zona Agigea devine propietatea acestora, potrivit info-sud-est.ro.
După ce a fost modernizată, încă de la deschidere, în 2013, Pescăria lui Matei de la Agigea a fost un business care a crescut constant.
În 2012, Primăria Agigea a decis că expropieze terenul pescarilor invocând motivul că terenul respectiv nu are titlu de propietate valabil. Astfel, primarul Cristian Cîrjaliu (trei mandate) a stabilit că el poate decide dacă terenurile din localitate au sau nu titluri de proprietate valabile și a inițiat acțiunea de expropriere.
Dreptul de proprietate a pescarilor asupra terenului a fost decis prin două hotărâri judecătorești, ale Curții de Apel Constanța și Înaltei Curți de Casație și Justiție, ultima fiind definitivă și irevocabilă.
Primăria Agigea a recunoscut de-a lungul timpului dreptul de propietate a familiei de pescari, prin emiterea de adeverințe de atestare a propietății
Mai mult decât atât, societatea a plătit la Primăria Agigea taxe și impozite aferente celor două imobile, încă din 2004, momentul cumpărării lor, iar administrația locală recunoscând proprietatea pescarilor în tot acest timp.
Primăria Agigea a emis de-a lungul timpului mai multe adeverințe care atestau dreptul de proprietate al Sarda Fish SRL, societatea pescarilor, asupra terenului de un hectar de pe plaja din Agigea.
O hotărâre a Consiliului Local din 2009 a stabilit că unul dintre terenuri nu are titlul de proprietate valid, iar documentele de vânzare-cumpărare ale pescarilor erau false
Printr-o hotărâre de CL din 2009, s-a stabilit că primarul consideră că un teren nu are titlul de proprietate valid, în consecință primarul poate începe procedura de expropriere aimobilului. Ba mai mult, primarul a considerat că facturile care atestau că pescarii au cumpărat terenul sunt false.
DNA Constanța au sesizat faptul că primarul Cîrjaliu Cristian Maricel și-a însușit atribuții de constatare a validității unor titluri de propietate și a demarat ulterior, în urma unei decizii propii, expropierea imobilelor respective.
„Prin HCL nr.42/2009, inculpatul Cîrjaliu Cristian Maricel s-a autoînvestit cu puterea de a analiza și de a constata existența sau inexistența titlurilor de proprietate pentru terenurile de pe raza com. Agigea, aparținând unor persoane fizice sau juridice de drept privat, și respectiv validitatea ori nevaliditatea lor, iar în cazul în care aprecia că acestea nu existau ori nu erau valabile, să procedeze la exproprierea imobilelor respective (…) Apoi, suspiciunile inculpatului privind posibila falsificare a unor facturi nu pot constitui temei al unei exproprieri având ca obiect bunurile la care se refereau facturile respective”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA Constanța.
Procurorii susțin că primarul a acționat nu numai ilegal, însușindu-și dreptul de a expropria terenurile despre care considera că nu au titluri valabile, dar a blocat accesul pescarilor atât la drumul public, cât și la mal, intenționând să boicoteze activitatea acestora.
Primăria Agigea a decis ca următorul pas să fie întreruperea activității restaurantului, prin blocarea clienților de a intra în local și prin aprovizionarea acestuia. După expropriere, Primăria Agigea a împărțit terenul în șapte loturi, astfel încât bărcile pescarilor nu mai puteau fi scoase la mal, iar pescăria nu mai avea acces la drumul public, deci clienții nu mai puteau intra în local:
„Deosebit de relevant în ceea ce privește reaua credință a inculpatului Cîrjaliu Cristian Maricel și intenția sa de a vătăma interesele SC Sarda Fish SRL este și modul în care a fost efectuată dezmembrarea terenului (…). Astfel, lotul nr.6, reprezentând latura sudică a imobilului (…) constituie singura latură a imobilului expropriat de inculpat prin care angajații SC Sarda Fish SRL puteau scoate bărcile de pescuit din mare pe uscat, fiind o porțiune de plajă, în timp ce cealaltă latură a imobilului învecinată cu marea, cea de pe latura estică constituind un dig de protecție din blocuri de beton peste care nu pot fi urcate bărcile pescărești. În mod similar, lotul nr.7, reprezentând latura nordică a imobilului expropriat (…) constituie legătura terenului pe care este construit restaurantul Pescăria lui Matei cu drumul public”, se arată în rechizitoriul DNA Constanța.
După ce a boicotat activitatea restaurantului, primarul a concesionat, în aprilie 2013, o bucată de 1700 de mp din terenul expropriat, pentru 25 de ani, societății Cherhana Bibanu SRL. Prețul concesiunii: 0,83 de euro/mp/lună.
Primăria Agigea vinde terenul fără licitație către societatea Cherhana Bibanu SRL, iar prețul este stabilit printr-o hotărâre a Consiliului Local
În mai 2014, Primăria Agigea întrerupe concesiunea și vinde societății cei 1700 de mp de pe plajă cu 86 de lei/mp, adică în jur de 18 euro/mp. Tranzacția are loc fără licitație, iar prețul vânzării este stabilit printr-o hotărâre a Consiliului Local.
Procurorii arată cum concesiunea inițială a fost, de fapt, portița prin care primăria a încercat să ocolească prevederile legale pentru a putea vinde terenul fără licitație către societatea Cherhana Bibanu SRL.
Primarul din Agigea i-a vândut golful cu 18 euro/mp administratorul firmei, Dumitru Stanciu
Firma a fost înființată în 2013 de Ianis Stere Caracotă, domiciliat în Agigea, iar la scurt timp în societate intră Dumitru Stanciu, care devine administrator și care îl numește ”naș” pe fratele primarului Cîrjaliu, Bogdan Cîrjaliu, care, de altfel, i-a fost și martor la nuntă și cu care a călătorit în vacanțele petrecute în țară sau în străinătate. Lotul de teren de pe malul mării a fost vândut către finul de cununie al fratelui primarului Cîrjaliu cu 18 euro/mp, fără licitație publică. Înstrăinarea bunului s-a făcut la un preț subevaluat.
Firma a devenit o afacere de familie a primarului Cristian Cîrjaliu, firma fiind preluată de fratele acestuia, iar ulterior terenul a fost cumpărat cu suma de 128.000 de lei de la administratorul firmei, Dumitru Stanciu
Mai mult decât atât, fratele primarului împrumută firma ”finului” cu 128.000 de lei, pentru ca aceasta să poată cumpăra terenul de pe plajă. La momentul de față, în societate este asociat și ginerele primarului Maricel Cîrjaliu, care mai este asociat cu Cristian Mihai Lupoiu și Daniel Petre Popa.
Societatea finului fratelui Cîrjaliu și a ginerelui primarului operează acum Golful Pescarilor, un restaurant cu același specific ca al Pescăriei lui Matei, căruia primarul Cîrjaliu i-a luat terenul și i-a blocat accesul clienților și al bărcilor care aduceau peștele din larg.
Primarul Cristian Cîrjaliu a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanța în 9 iunie, fiind acuzat de abuz în serviciu, pentru că i-ar fi expropriat ilegal pe proprietarii Pescăriei lui Matei cărora le-au provocat un prejudiciu evaluat la peste 200.000 de euro și, astfel, primarul a adus un folos necuvenit societății deținută de ginerele său și de finul fratelui său.
Primarul din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție, pe baza unui rechizitoriu întocmit de DNA Constanța. Dosarul penal a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța.
Alături de Cîrjaliu, a fost trimisă în judecată și Ancuța Calust (fostă Mihail), care ocupa funcția de secretar al comunei Agigea. Faptele reținute în sarcina celor doi sunt de abuz în serviciu, conform articolului 132 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Societatea piscicolă Sarda Fish SRL Agigea s-a constituit parte civilă în dosar.
Cine este Cristian Cîrjaliu
Cristian Maricel Cîrjaliu este primar PSD din anul 2008 și unul dintre cei mai fideli edili ai lui Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța. Cîrjaliu le-a reproșat în mai multe rânduri colegilor de partid că l-au trădat pe Nicușor Constantinescu după ce președintele CJC a început să aibă probleme penale. Comuna Agigea, pe care Cîrjaliu o conduce de 12 ani, este cea mai bogată localitate din mediul rural constănțean și unul dintre cele mai importante fiefuri ale social-democraților.
Actualitate
Piața auto din România își revine. Dacia ajunge la un pas de BMW, iar BYD urcă puternic în top
Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil. În primul semestru din 2026, românii au înmatriculat peste 236.000 de autoturisme, iar luna iunie a adus cea mai bună evoluție din acest an. Deși mașinile second-hand continuă să domine piața, segmentul autoturismelor noi câștigă teren.
Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil
În același timp, Dacia se apropie de BMW în clasamentul general al mărcilor preferate, iar producătorii chinezi, în special BYD, schimbă rapid echilibrul pe piața automobilelor electrice.
Piața auto a crescut ușor, dar mașinile rulate domină în continuare
Piața auto din România a ajuns la 236.126 de înmatriculări în primele șase luni ale anului 2026, potrivit unei analize realizate de plus-auto.ro pe baza datelor oficiale DRPCIV.
Structura pieței arată însă că România rămâne o piață dominată de autoturismele second-hand. Din totalul înmatriculărilor, 171.276 de mașini au fost rulate, reprezentând 72,5% din piață, în timp ce autoturismele noi au totalizat 64.850 de unități, respectiv 27,5%.
Comparativ cu primul trimestru al anului, când ponderea mașinilor rulate ajunsese la 76,7%, datele indică o ușoară revenire a segmentului de mașini noi.
Situația este apropiată de cea înregistrată în 2025, când raportul dintre mașini rulate și mașini noi era de aproximativ 71,5% la 28,5%.
Iunie a fost cea mai bună lună pentru piața auto din 2026
Evoluția lunară arată un parcurs oscilant în prima jumătate a anului.
Piața a pornit de la 33.912 înmatriculări în ianuarie, a crescut până la 42.739 de unități în martie, apoi a încetinit în aprilie și mai, cu 38.216, respectiv 37.590 de autoturisme.
Revenirea a venit în iunie, când au fost înmatriculate 43.461 de autoturisme, cel mai ridicat nivel lunar din primul semestru.
Creșterea a fost susținută în special de segmentul mașinilor noi. În iunie au fost înmatriculate 16.120 de autoturisme noi, cu aproape 60% mai multe decât în aprilie.
„Iunie a fost o lună de accelerare pentru piața de mașini noi. Am văzut un apetit mult mai mare pentru Dacia, Toyota și pentru mărcile chinezești, în special BYD, ceea ce ne spune că bugetele consumatorilor rămân concentrate pe modele accesibile, dar mai mulți români aleg acum să cumpere direct o mașină nouă”, a explicat expertul auto Veronica Negru.
Dacia recuperează teren în fața BMW
În clasamentul general al mărcilor, Volkswagen rămâne lider detașat.
Marca germană a acumulat 33.468 de înmatriculări în primul semestru, fiind susținută în special de piața autoturismelor rulate.
Pe locul al doilea se află BMW, cu 23.404 unități, însă avantajul față de Dacia este aproape dispărut.
Constructorul român a ajuns la 23.278 de autoturisme înmatriculate, la doar 126 de unități distanță de BMW.
Apropierea vine în special datorită cererii ridicate pentru modele Dacia noi, unde marca este lider incontestabil, a declarat pentru „Adevărul” Veronica Negru.
„Apropierea dintre BMW și Dacia nu înseamnă un interes egal pentru cele două mărci, ci două comportamente de cumpărare diferite care converg spre un total similar. BMW ajunge la acest volum aproape exclusiv prin piața de mașini rulate (peste 90% din unități), acesta fiind modul în care mulți români accesează o mașină premium, prin depreciere. Dacia, în schimb, e singura marcă unde cererea e la fel de puternică atât pe mașini noi, cât și pe rulate, ceea ce confirmă poziția sa de lider incontestabil pe segmentul de mașini noi din România„, a spus ea.
Topul general al mărcilor este completat de Audi, cu 17.487 de unități, Renault cu 15.438, Skoda cu 14.153, Mercedes-Benz cu 13.376, Ford cu 10.599, Toyota cu 10.011 și Hyundai cu 7.155.
„Volkswagen și BMW rămân alegerile de încredere pentru cumpărătorii care caută performanță, fiabilitate și valoare de revânzare pe piața second-hand. În același timp, Dacia confirmă statutul de brand național preferat”, a adăugat experta.
Dacia conduce piața mașinilor noi, iar BYD intră în top 10
Dacă analizăm doar autoturismele noi, clasamentul este diferit. Dacia conduce cu 11.673 de unități și o cotă de 18% din piață. Pe următoarele poziții se află Toyota, cu 6.031 de mașini noi, Skoda cu 5.447 și Volkswagen cu 4.799.
Surpriza primului semestru este BYD, care intră direct în top 10 al celor mai cumpărate mărci noi din România. Constructorul chinez a ajuns la 2.140 de autoturisme noi înmatriculate, depășind numeroși producători consacrați.
Clasamentul complet al mașinilor noi este:
- Dacia – 11.673 unități
- Toyota – 6.031 unități
- Skoda – 5.447 unități
- Volkswagen – 4.799 unități
- Renault – 2.983 unități
- Hyundai – 2.789 unități
- Ford – 2.724 unități
- Mercedes-Benz – 2.399 unități
- BMW – 2.335 unități
- BYD – 2.140 unități
BYD intră în lupta cu Tesla pe electrice
Segmentul automobilelor electrice este unul dintre cele mai interesante puncte ale pieței auto din 2026.
Tesla rămâne foarte aproape de BYD la nivel general, cu 2.446 de înmatriculări în primul semestru, dintre care 1.459 de mașini noi și 987 rulate.
BYD a ajuns la 2.340 de unități, însă diferența importantă este structura vânzărilor: 2.140 de automobile noi și doar 200 second-hand.
Pe segmentul strict al mașinilor electrice noi, BYD a ajuns la 1.092 de unități și se apropie rapid de Tesla, care are 1.459.
La electrice rulate, Tesla rămâne lider detașat.
Hibridul domină mașinile noi, dieselul domină piața second-hand
Preferințele românilor diferă radical între mașinile noi și cele rulate.
La automobilele noi, hibridul este alegerea dominantă. 57,9% dintre mașinile noi înmatriculate în primul semestru sunt hibride.
Mașinile pe benzină sau GPL reprezintă 27,2%, electricele 8,5%, iar dieselul doar 6,3%.
Pe piața second-hand situația este inversată. Motorina reprezintă 61% din înmatriculări, urmată de benzină și GPL cu 25,9%, hibride cu 11,3% și electrice cu doar 1,8%.
Bucureștiul concentrează mai mult de jumătate din mașinile noi
Un alt element important al pieței este concentrarea foarte mare în Capitală.
Din cele 64.850 de autoturisme noi înmatriculate în România în primul semestru, 35.062 au fost înregistrate în București.
Asta înseamnă că Bucureștiul concentrează 54,1% din toate mașinile noi cumpărate în România.
Ilfov, aflat pe locul al doilea, are doar 2.942 de unități.
Diferența este și mai vizibilă la automobilele electrice. Aproape jumătate dintre toate electricele noi din România au fost înmatriculate în Capitală: 2.565 dintr-un total de 5.522.
Cum ajung în România mașini second hand cu daună totală. Chichița legală care permite vânzarea mașinilor care ar trebui casate
Piața diferă puternic de la un județ la altul
Preferințele regionale confirmă diferențe importante.
Dacia domină în județe precum Mureș și Argeș, unde are cote de peste 39% din piața mașinilor noi, în tinp ce în Cluj, Audi a devenit cea mai cumpărată marcă nouă, schimbând clasamentul față de începutul anului.
Greșeala care îți scade valoarea mașinii cu mii de euro la revânzare
Pe piața second-hand, Volkswagen și BMW rămân lideri în majoritatea județelor.
În București, BMW este cea mai cumpărată marcă rulată, cu o pondere de 17,7%, urmat de Mercedes-Benz cu 13,1%.
APIA: Revenirea trebuie privită cu prudență. Electrificarea devine noua regulă a pieței
Potrivit datelor APIA consultate de „Adevărul”, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 53% în iunie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, însă evoluția este influențată în mare parte de lichidarea stocurilor și anticiparea unor schimbări de reglementare. Astfel, creșterea nu indică încă o revenire structurală a pieței.
„Rezultatul din luna iunie trebuie analizat cu prudență. Această evoluție reflectă într-o măsură importantă efectul unui sfârșit de serie, determinat de lichidarea stocurilor și de anticiparea schimbărilor de reglementare și de piață”, spune Dan Vardie, președintele APIA.
În același timp, datele APIA confirmă accelerarea electrificării. Automobilele electrificate au ajuns la o cotă de piață de 64% în luna iunie și la 67% după primele șase luni ale anului, depășind pentru prima dată motorizările clasice.
Cele mai mari creșteri vin din zona automobilelor pur electrice și plug-in hybrid. Mașinile 100% electrice au crescut cu 352% în iunie față de aceeași lună din 2025, ajungând la o cotă de piață de 9,4%, în timp ce modelele plug-in hybrid au crescut cu 125%, până la o cotă de 9,6%.
Clasamentul electricelor confirmă ascensiunea BYD. Tesla conduce încă după volumul total al mașinilor electrice noi, cu 1.459 de unități în primele șase luni, însă BYD a ajuns rapid la 1.092 de unități, după doar patru mașini în aceeași perioadă din anul precedent.
Pe segmentul plug-in hybrid, producătorul chinez este deja lider, cu 1.048 de unități, depășind mărci tradiționale precum Volkswagen, Mercedes-Benz sau BMW.
O altă schimbare importantă este dominația SUV-urilor. În luna iunie, acest segment a avut o cotă de piață de 58,5% din totalul mașinilor noi, mult peste clasa compactă (21%) și clasa mică (12,8%).
Actualitate
Puya, nervos după ce i-a fost întrerupt concertul pentru un fan urcat pe un stâlp: „Ești de la Poliție? Treaba lui dacă vrea să stea acolo”
Un moment tensionat
din timpul unui concert susținut de Puya a ajuns viral pe TikTok. Artistul a
fost rugat să oprească show-ul şi să convingă un spectator cocoţat pe un stâlp
să coboare, însă reacția rapperului nu a fost cea așteptată.
Incidentul a avut loc sâmbătă, 4 iulie, în timpul concertui susținut de Puya în cadrul evenimentelor organizate cu prilejul Zilelor Orașului Ghimbav, județul Brașov.
Imaginile, surprinse
în timpul show-lui lui Puya, au fost publicate pe TikTok și îl arată pe
artist în timp ce un bărbat din apropierea scenei îi tot face semn din mâini să
întrerupă muzica. Iniţial, artistul se întrerupe şi se apropie de cel care îi
solicitase asta, încercând să afle ce se întâmplă.
Puya, chemat la marginea scenei. FOTO: captură video
Însă, imediat ce află ce
anume vrea spectatotul de la el, adică să convingă un un fan cocoţat pe un
stâlp să coboare de acolo, rapperul se enervează.
„Ești de la poliție? De la scenă? Păi, și îmi
oprești mie concertul ca să îi spun ăluia să se dea jos de pe stâlp? Ferească
Dumnezeu!
Băi, fraților, hai ca
să înțelegeți: aici, când se suie lumea pe scenă, face un spectacol. Mă oprești
din spectacol… este treaba lui dacă vrea să stea acolo”, se aude Puya
comentând.
Scena surprinsă în
videoclipul devenit viral a generat reacții diferite în rândul celor care au
urmărit imaginile. O parte dintre cei care au comentat i-au dat dreptate lui
Puya, considerând că nu era rolul lui să oprească un concert pentru a rezolva
problema unui spectator, în timp ce alții au susținut că ar trebui ca siguranţa
spectatorilor să fie prioritară pentru organizatori şi artişti.
În ciuda criticilor, Puya,
pe numele său real Dragoș Gărdescu, este unul dintre cei mai cunoscuți rapperi
români și unul dintre artiștii care au pus bazele scenei hip-hop autohtone.
El a devenit cunoscut
în special ca membru al trupei La Familia, care a avut un rol important în
dezvoltarea rapului românesc. După perioada La Familia, Puya a continuat pe
cont propriu și a lansat numeroase piese care au ajuns cunoscute publicului
larg.
Stilul său combină
rapul de stradă cu teme sociale, povești personale și influențe mai comerciale,
iar printre piesele sale cele mai cunoscute se numără „Undeva-n Balkani”,
„Change” și „Americandrim”.
Un semn că artistul
are încă mulţi fani şi este apreciat este faptul că şi în 2026 Puya se află pe
lista artiștilor români care vor urca pe scena Festivalului Beach, Please!,
eveniment dedicat în special zonei hip-hop, rap și muzicii urbane.
Actualitate
A cumpărat o casă veche de 120 de ani, iar ce a descoperit în interior i-a schimbat complet planurile: „Nu am putut să o distrug”
O tânără din Statele Unite, care plănuia să renoveze complet o casă colonială construită în 1905, și-a schimbat radical planurile după ce a descoperit o scară ascunsă, veche de peste un secol. Folosită odinioară de personalul locuinței, aceasta a convins-o să renunțe, cel puțin deocamdată, la demolările pe care le avea în vedere.
Casa veche de 120 de ani care ascundea un detaliu istoric foto:captura tiktok
Nina Becht, în vârstă de 27 de ani, și-a documentat prima săptămână în casa veche de 120 de ani într-un videoclip publicat pe TikTok, care a devenit viral în rândul proprietarilor de locuințe istorice.
La momentul cumpărării imobilului, Becht și soțul ei aveau în vedere un proiect de renovare de amploare. Planul prevedea unirea sufrageriei, bucătăriei și a camerei de serviciu într-o singură bucătărie spațioasă, precum și combinarea mai multor dormitoare pentru a crea un dormitor matrimonial mai mare, potrivit People.
„Când am cumpărat casa, intenționam să începem imediat o renovare mult mai amplă”, a declarat Nina Becht pentru People.
Casa și-a spus propria poveste
Totul s-a schimbat însă imediat după mutare. În loc să înceapă demolările, tânăra și-a petrecut prima săptămână curățând geamurile, transportând cutii și explorând fiecare încăpere.
Pe măsură ce locuiau în casă, cei doi au început să descopere numeroase detalii originale care rezistaseră mai bine de un secol. „Sincer, schimbarea de perspectivă a venit aproape imediat ce am intrat și am început să locuim aici. Pe măsură ce făceam curățenie și începeam să trăim cu adevărat în casă, descopeream tot mai multe detalii originale care supraviețuiseră mai bine de un secol”, a spus ea.
Scara ascunsă care i-a făcut să renunțe la demolare
Momentul decisiv a venit odată cu descoperirea unei scări ascunse, amplasată lângă bucătărie. În urmă cu peste 100 de ani, aceasta era utilizată în principal de personalul care lucra în locuință.
„Extinderea bucătăriei, așa cum plănuiserăm, ar însemna, cel mai probabil, eliminarea acelei scări. Nu am putut să o distrug. Discuția despre demolarea ei m-a făcut să realizez că unele elemente merită apreciate înainte de a fi schimbate pentru totdeauna”, a explicat Becht.
În prezent, Nina Becht spune că încearcă să găsească un echilibru între confortul unei locuințe moderne și păstrarea identității istorice a casei.
Tânăra mărturisește că avea și o altă idee preconcepută despre viața într-o casă veche de peste un secol.
„Mă așteptam ca locuința să pară puțin bântuită. Dar este surprinzător de luminoasă, caldă și plină de viață, așa că nu am simțit nici măcar o clipă vreo atmosferă ciudată”, a spus ea.
Deși proiectul de renovare a fost regândit, Becht afirmă că nu exclude posibilitatea extinderii bucătăriei în viitor, deoarece atât ea, cât și soțul ei, sunt pasionați de gătit și le place să primească prieteni și rude.
Totuși, după numai o săptămână petrecută în locuință, anumite idei au fost deja abandonate.
„Inițial vorbeam despre transformarea casei într-un spațiu complet deschis, dar acum nu-mi mai pot imagina să renunț la sufragerie”, a declarat ea.
-
Actualitateacum 3 zile
Se știe data la care Soarele va distruge Planeta Pământ. Ce au descoperit oamenii de știință
-
Breakingacum o ziEmmanuel Macron și-a luat cu el faimoșii ochelari de soare la cina cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa
-
Actualitateacum 2 zile
Mâncărurile delicioase pe care le poți face cu numai două ingrediente. Printre acestea se numără și un desert italian legendar
-
Actualitateacum 2 zile
Avertismentul medicilor privind pastilele banale din farmacii care pot deveni toxice sau își pierd efectul din cauza caniculei
-
Actualitateacum 3 zile
Cea mai frumoasă poveste din fotbalul românesc: dubla lui Răducioiu și cele cinci minute până la visul semifinalei
-
Actualitateacum o zi
Concediul care te obosește mai mult decât munca. De ce a ajuns relaxarea o misiune imposibilă pentru mulți dintre noi
-
Actualitateacum 2 zilePeste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite
-
Actualitateacum o zi
Chinezii promovează ideea că „energia verde” va rămâne determinată în dinamica pieței. China la zi





