Actualitate
Amănunte în premieră despre rețeaua lui ”Sheik”, liderul mafiot care a introdus în România droguri de 200 de milioane €!
2019, luna martie. Peste 3 tone de cocaină se îndreaptă către apele teritoriale ale României, urmând să fie plasate, apoi, în Europa de Vest printr-o filieră infracțională pusă la punct până în cele mai mici amănunte. Procurorii DIICOT au declanșat o operațiune de proporții – ”Grimm Brothers” (n.red. – ”Frații Grimm”) – pentru destructurarea rețelei, în urma anchetei efectuate fiind devoalat modul în care funcționa întreg ”angrenajul infracțional”, iar 16 persoane au fost trimise în judecată.
GÂNDUL.RO vă prezintă, în exclusivitate, informații senzaționale din acest dosar supranumit ”Cocaina de la Marea Neagră”, procurorii DIICOT formulând acuzații extrem de grave – ”trafic internaţional de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de mare risc, dare de mită, luare de mită şi fals în declaraţii în formă continuată”.
Punctul de plecare – ”Sheik”-ul din Brazilia și ”Șeful” Balkan Cartel
Procurorii DIICOT au constatat, în timpul anchetei, că în toată această operațiune de anvergură în urma căreia cocaina trebuia să ajungă – tranzitând România – în Balcanii de Vest și în Europa de Vest, a fost implicată o grupare care se ocupa cu transportul drogurilor de mare risc pe cale maritimă.
Respectiva grupare și-a început ”activitatea” la începutul anului trecut, iar punctul de plecare al drogurilor a fost Portul Belem din Brazilia. Un libanez numit ”Sheik”-ul – cetățean cu reședință în Brazilia – era cel care furniza drogurile, după ce acestea erau ”colectate” din țări ”producătoare” – Bolivia, Columbia sau Peru. Anchetatorii au stabilit că ”Sheik”-ul a trimis cele 3 tone de cocaină spre România la cererea Balkan Cartel, grupare al cărei lider era numit ”Șeful”.
Acesta a contactat diverse grupări care sa preia și să transporte drogurile până la destinație, fiind implicate persoane cu cetățenie română și spaniolă.
”Inculpatul Pălăncean Silvius- Augustin împreună cu coinculpaţii Şugar Bogdan Alin, Manole Gabriel, Matei luliana, Postolea Alexandru, Duran Domenech Antonio, Leon Palacios Ruben Pedro, Leon Palacios Edgar Juan, Stojic Predrag, Alexandru Claudiu, Şugar Iosif Augustin, Calero Henares Alvaro Jesus, Kimos Rostyslav, Krstic Tode şi Cvetkovic Nenad au acţionat în mod coordonat, în cadrul unui grup infracţional organizat, în vederea introducerii în ţară şi transportului pe teritoriul României a cantităţii de 1.797,399 kilograme cocaină”
DIICOT
După ce au fost transportate către România pe cale maritimă, drogurile au fost aruncate în apele Mării Negre, fiind ambalate special și prevăzute cu ”veste de salvare pentru a pluti”.
Membrii rețelei au reușit să recupereze din apele Mării Negre pachete care cântăreau 1 kg, ambalate în genți de voiaj și rucsacuri.
”Drogurile de mare risc au fost transportate din America de Sud către România pe cale maritimă, fiind aruncate în apele Mării Negre, special ambalate şi prevăzute cu veste de salvare pentru a pluti. Coinculpaţii, membri ai grupări infracţionale, au reuşit să recupereze, din apele teritoriale ale Mării Negre, o parte din aceste droguri, respectiv mai multe pachete de cocaină a câte aproximativ 1 kg., pachete ambalate în genţi de voiaj şi în rucsacuri”, au transmis procurorii.
Operațiunea, pusă la punct în cele mai mici amănunte. Nu au lipsit stații de emisie-recepție și ”anvelope speciale” pentru deplasarea pe nisip
Membrii rețelei care urma să preia drogurile sosite din Brazilia pentru a le transporta, ulterior, în țări vestice ale Europei, au acționat ”ca la carte”. Au fost închiriate locații în care să fie depozitate drogurile, s-au cumpărat autoturisme, dar și două bărci de mare viteză.
Bineînțeles, membrii rețelei erau ”dotați” cu telefoane mobile, cartele SIM prepaid și chiar stații de emisie-recepție care să asigure o comunicare permanentă și rapidă.
”Au închiriat locaţii, autovehicule, au cumpărat autovehicule şi alte bunuri folosite la săvârşirea infracţiunilor (spre exemplu, două bărci de mare viteză, un autoturism şi un peridoc, telefoane mobile, cartele sim prepaid, staţii de emisie recepţiem anvelope speciale pentru deplasarea pe nisip, saci de rafie, ferăstrău electric) şi au desfăşurat activităţi specifice asigurării în condiţii de siguranţă a manipulării drogurilor de mare risc”, precizează procurorii DIICOT.
Pachetele care conțineau cocaina erau prevăzute, pe de altă parte, și cu… corzi de alpinism, pentru ca ele să poată fi cât mai ușor agățate cu căngi și urcate la bordul celor două bărci de mare viteză.
”(n.red. – pachetele cu droguri) erau legate între ele cu corzi de alpinism, pentru a putea fi agăţate cu căngi şi urcate la bordul celor două ambarcaţiuni – marca Bayliner Tropfy şi Beneteau Antares, fiind descărcate în zona localităţii Sfantu Gheorghe, judeţul Tulcea, de unde au fost preluate cu autoturismele de teren şi transportate iniţial în zona carierei de piatră de lângă localitatea Zebil, judeţul Tulcea.
Traficații au închiriat o pensiune, dar unul dintre ei a dormit într-o dubă, pentru a… păzi drogurile
Procurorii DIICOT care au destructurat această rețea infracțională au fost realmente suprinși văzând cum traficanții au încercat să nu lase niciun amănut la voia întâmplării.
Totul a fost pregătit din timp, fiind închiriată chiar și o pensiune – ”în integralitate” – acolo unde traficanții se întâlneau și puneau la punct pașii următori ai operațiunii. Ca o pată de culoare, după preluarea drogurilor, unul dintre traficanți a dormit chiar în dubă, pentru a… păzi cocaina recuperată din valuri.
”Astfel, se constată că acţiunile membrilor grupului infracţional organizat, implicaţi activ în efectuarea demersurilor necesare recuperării drogurilor, nu au fost în niciun fel disimulate, ci, din contră, au discutat deschis, au închiriat o pensiune în integralitate, unde s-au întâlnit cu toţii şi unde urmau să fie depozitate iniţial pachetele de droguri”
”Au pregătit ambarcaţiunile, prin înlăturarea pernelor de burete, a uşilor şi a unui val de furtun, pentru a crea spaţii de depozitare mai mari, au achiziţionat o cantitate mare de saci din rafie, necesari transportului pachetelor recuperate, precum şi alte bunuri destinate aceluiaşi scop (anvelope speciale pentru deplasarea pe nisip, ferăstrău electric pentru tăierea pereţilor ambarcaţiunii în care s(aspecte declarate de martora…), iar ulterior au recuperat o parte din droguri, prin supravegherea atentă a acestora (unul dintre participanţi a dormit peste noapte în dubă, deşi existau locuri libere în pensiunea deja închiriată în integralitate – potrivit martorei care a precizat chiar că i s-a spus că persoana în cauză păzeşte încărcătura)”, au constatat procurorii DIICOT în urma amplei anchete desfășurate.
Valoarea de piață a cocainei – aproximativ 200.000.000 euro!
Din probe a rezultat că 300 de kilograme de cocaină a rămas în Turcia, o cantitate s-a pierdut în mare, iar o cantitate a fost scoasă din ţară cu destinaţia Serbia, la scurt timp după răsturnarea bărcii în zona plajei Sf. Gheorghe.
”Se impune menţiunea că, dată fiind puritatea (gradul de concentraţie deosebit de ridicat, în jur de aproximativ 90%) cocainei depistate (1.797,399 kilograme în total), valoarea de piaţă a acesteia este de aproximativ 200.000.000 euro en gros, respectiv aproximativ 600.000.000 euro en detail, astfel cum rezultă şi din datele furnizate de către Agenţia Naţională Antidrog, potrivit Raportului anual cu privire la traficul şi consumul de droguri în anul 2018 în România”, au mai precizat procurorii DIICOT.
Liderul grupării – Sheik-ul din Brazilia – este unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţ și distribuitori de droguri din America de Sud. El nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor cu ocazia audierii efectuate de către procurorii DIICOT în Brazilia. Potrivit informaţiilor transmise de către Interpol Brazilia, el este închis în Brazilia, în Penitenciarul „Paulo Luciano Campos” din statul Sao Paulo, oraş Avare, fiind condamnat la o pedeapsa de 22 ani închisoare pentru trafic de droguri.
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Actualitateacum 2 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 2 zileAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum 2 zileImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Lifeacum 2 zileAvantajele utilizării aparatelor de încălzit moderne pentru familiile cu copii
-
Comunicateacum o ziComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Lifeacum 2 zilePerformanță sub presiune: de ce industria se bazează pe țevi din oțel fără sudură pentru fluide critice?
-
Comunicateacum 2 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului
-
Comunicateacum 2 zileJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv




