Actualitate
GÂNDUL LIVE. Alfred Simonis, deputat PSD: „Primar în Sectorul 1 este Daniel Tudorache, până la depunerea jurământului. Cred că a câștigat alegerile, altfel nu înțeleg disperarea celor care nu vor renumărarea voturilor”
Alfred Simonis, deputat PSD, a declarat, la GÂNDUL LIVE, că există suspiciuni de fraudă electorală la alegerile locale 2020 pentru Primăria Sectorului 1, arătând cu degetul spre USR. Potrivit acestuia, chiar Dan Barna a recunoscut că „au existat inadverdențe” între numărul de semnături și cel de voturi exprimate.
„Rezultatul a fost clar viciat de fraudele de la numărătoarea voturilor. Dacă îl ascultăm pe dl. Barna sau PNL, ne spun că au existat inadvertențe între numărul de semnături și cel de voturi exprimate. Am fost la niște alegeri locale, în urmă cu 10 ani și observatorii, candidații nu au ce să caute în sală. Nu este permis de lege! Membrii biroului secției de votare sunt cei care merg acolo și ar trebui să aibă reprezentanți din toate partidele.
Altfel există posibilitatea de a vicia votul. Dacă era un PSD-ist – subscriu la ce spune dl. Tudorache – Indiferent cine fură, trebuie pedepsit. Cei care pare că fură sunt cei de la USR. Trebuie renumărate acele voturi.
„Dacă există suspiciuni de fraudă, voturile trebuie renumărate”
În opinia mea, văzând disperarea doamnei Clotilde Armand, a domnului Dan Barna, el cu transparența, până când îi pun în situația în care pot pierde niște alegeri. Ne spune că nu există temei legal. Dar a existat un vot, 6-5. Nu sunt la curent cu fiecare sector în parte, dar indiferent de cine pierde sau câștigă, important este ca rezultatul votului să reiasă din numărătoare.
Dacă există suspiciuni de fraudă, voturile trebuie renumărate. Pentru a avea garanția că ceea ce au ales oamenii a ieșit la numărătoare. Când a fost întrebată de ce nu vrea renumărarea voturilor, Clotilde Armand a spus că nu e cadru legal. Când îi convine USR…avem cadru legal. Când nu, nu există.
„Le înțeleg disperarea…”
Această dublă măsură… Eu le înțeleg disperarea. E prima dată că USR are aceleași practică de 30 de ani în politică. D-aia sunt disperați. Lovește ca un bumerang. Sunt ăia noi, ăia curați. Doamna Clotilde, care vorbește franceză, română cu jumătate de gură…
Ar fi trebuit să aibă și acea mentalitate europeană deschisă și când e în detrimentul dânsei. Avem zeci de procese verbale greșite, nu e mai important să avem certitudinea că voturile au fost exprimate corect, numărate corect?
Atac la Clotilde Armand: „Dacă este foarte obosită”
Doamna Armand este foarte obosită, haideți să renumărăm voturile, că asta e important. Cu siguranță primar este domnul Tudorache, până la depunerea jurământului. Cred că a câștigat alegerile, altfel nu înțeleg disperarea celor care nu vor renumărarea voturilor. Domnul Tudorache va face contestații peste contestații, pentru a vedea cine este primarul ales. Singura soluție e renumărarea voturilor din Sectorul 1!
Cred că există suficiente elemente pentru a cere în instanță renumărarea voturilor. Nu sunt specialist, o să vă spun că e foarte important să avem certitudinea că cel investit primar este cel care a câștigat alegerile în Sectorul 1.
PSD este pe drumul cel bun. De la ultimele alegeri, PSD a crescut în intenția de vot mai mult de 10%. Evident că am pierdut niște primării în România. Probabil că am câștigat prea mult în 2016. După un asemenea scor… Cu bune și rele. Asta vă spun și cu o guvernare complicată, cu bune și cu rele, nu ne mai puteam aștepta la 45%. Este greu să faci 30% în Europa. Parcursul PSD este unul bun. Situația nu este cea mai simplă, indiferent cât de mult vei câștiga, când ai mai puțin, e o situație. Nu este atât de complicat, așa cum spune USR. Care a făcut 12%.
Marcel Vela, criticat la sânge: „În afară de înălțimea de doi metri, nu transmite nimic”
Din punctul meu de vedere, domnul Marcel Vela, pe care îl cunosc foarte bine, nu are nicio legătură cu calitățile unui ministru de interne. A făcut multe erori, e unul dintre cei mai slabi miniștri ai României. În afară de înălțime, nu transmite nimic. Indiferent că vorbim de întâlnirile cu interlopi…Vedem incapacitatea sa de a gestiona această situație. Când vezi membri USR cu saci de voturi în cârcă, Jandarmeria a dat ieri un comunicat în care a spus că nimeni nu a intrat în încăperea aia… Este un motiv în plus pentru care Vela ar trebui să plece la Caransebeș, unde a candidat la funcția de consilier județean, acela fiind nivelul dânsului.
Asta este corect. Orice om trebuie să învețe să piardă (vizavi de Gabriela Firea). Dar când există suspiciuni, precum la Sectorul 1, trebuie revizuit. Eu cred că acel partid care nu poate fi niciodată victimă… Atitudinea asta ne-a dăunat în ultimii 30 de ani. E bine să fii victimă când ești victimă. Am o problemă cu cei care fac pe victima deși nu au de ce. PSD are de ce să facă pe victima.
Ce spune despre solicitarea lui Firea de renumărare a voturilor pentru PMB
În moment ce în cel mai important sector din București există suspiciuni, pot exista și la celelalte sectoare și chiar la PMB. Dar la Primăria Capitalei este diferența mare, nu mă pronunț.
Eu pot fi de acord cu dumneavoastră și bine ar fi să le facem pe toate. Dacă există elemente concrete că la PMB s-a întâmplat ce a fost la Sectorul 1, evident că doamna Gabriela Firea poate să facă ce consideră domnia sa”, a declarat Alfred Simonis la GÂNDUL LIVE.
Actualitate
Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare
Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde din comerțul global. Sub coordonarea Comisiei Europene, acest demers vizează trecerea de la un model administrativ fragmentat, bazat pe sisteme naționale, la unul integrat, digital și coordonat la nivel european.
Sistemele vamale tradiționale sunt supuse unei presiuni semnificative. Foto AVR
Necesitatea reformei este determinată în principal de creșterea exponențială a comerțului electronic, care a generat un volum fără precedent de colete de mică valoare provenite din afara Uniunii. Sistemele vamale tradiționale, concepute pentru fluxuri comerciale mai reduse și mai previzibile, sunt astăzi supuse unei presiuni semnificative, atât din punct de vedere operațional, cât și în ceea ce privește capacitatea de control și colectare a veniturilor.
Deși direcțiile strategice sunt clare, reforma se află încă în proces legislativ, fiind analizată și negociată între instituțiile europene, inclusiv în cadrul Consiliul Uniunii Europene și al Parlamentului European. Implementarea completă este estimată a avea loc etapizat.
Direcțiile principale ale reformei europene
Pachetul de reformă propune o schimbare de paradigmă în modul de funcționare a autorităților vamale. Un element central este crearea unei Autorități Vamale a Uniunii Europene, care ar urma să aibă un rol de coordonare strategică și operațională, contribuind la uniformizarea practicilor și la reducerea diferențelor dintre statele membre.
În paralel, se propune dezvoltarea unei platforme digitale comune — EU Customs Data Hub – care va permite colectarea și analiza centralizată a datelor privind importurile. Această platformă ar urma să înlocuiască treptat sistemele naționale disparate, facilitând schimbul de informații în timp real și utilizarea unor instrumente avansate de analiză de risc.
Un alt pilon important al reformei este diferențierea tratamentului aplicat operatorilor economici. Astfel, companiile considerate „de încredere” (trusted traders) ar putea beneficia de proceduri simplificate, în timp ce controalele se vor concentra asupra fluxurilor cu risc ridicat. Această abordare urmărește atât eficientizarea activității vamale, cât și reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri.
Coletele de mică valoare: provocări și soluții propuse
Unul dintre cele mai dezbătute aspecte ale reformei îl reprezintă regimul aplicabil coletelor cu valoare sub 150 de euro.
Creșterea masivă a importurilor de produse ieftine, în special prin platforme online, a evidențiat limitele acestui sistem: dificultăți în verificarea conformității produselor, riscuri pentru consumatori și pierderi de venituri bugetare. În plus, comercianții europeni se confruntă cu o concurență considerată adesea neloială.
Unul dintre cele mai importante elemente ale reformei pe care Consiliul Uniunii Europene l-a aprobat în mod oficial în iarna 2025–2026 a fost eliminarea treptată a scutirii de taxe vamale pentru coletele de valoare mică (sub 150 euro), care până acum intrau în UE fără taxe vamale. Partenerii la negocieri au convenit să aplice o taxă vamală fixă de 3 euro pentru fiecare articol din aceste colete mici importate, în principal prin comerțul electronic. Măsura este temporară, dar va rămâne în vigoare până când intră în funcțiune noul sistem vamal complet bazat pe platforma de date a UE, în jurul anului 2028, după care scutirea va fi eliminată definitiv.
A intrat în vigoare taxa pe coletele din afara UE. Cât se plătește și pentru ce tip de pachete se aplică
Această taxă de 3 euro are scopul clar de a:
– elimina concurența neloială creată de importurile scutite de taxe, care avantajează vânzătorii extracomunitari față de comercianții europeni;
– reduce frauda vamală și riscurile pentru consumatori generate de produse care nu respectă standardele de siguranță sau sănătate;
– genera venituri suplimentare pentru bugetul UE și pentru statele membre;
încuraja plățile și conformarea fiscală în comerțul electronic.
În paralel cu aceste măsuri concrete, factorii de decizie din UE au stabilit un mandat de negociere pentru un cadrul vamal mai modern, mai eficient și mai sigur, care să includă instrumente avansate de control și monitorizare, dar și facilități pentru operatorii economici considerați de încredere.
Impactul asupra administrațiilor vamale și al mediului de afaceri
Implementarea reformei va avea implicații semnificative atât pentru autoritățile publice, cât și pentru operatorii economici. Administrațiile vamale vor trebui să investească în infrastructură digitală, să își adapteze procesele interne și să dezvolte competențe noi, inclusiv în domeniul analizei datelor și al gestionării riscurilor.
Pentru mediul de afaceri, reforma poate aduce beneficii importante, în special prin simplificarea procedurilor și reducerea timpilor de vămuire. Totuși, aceste avantaje vor fi însoțite și de cerințe sporite de conformare, în special în ceea ce privește furnizarea de date și transparența operațiunilor comerciale.
În același timp, noile reguli ar putea influența modelele de business ale platformelor de comerț electronic și ale importatorilor, determinând o mai bună integrare fiscală și vamală a acestora în piața europeană.
România: adaptare instituțională și provocări de implementare
În acest context european, România se află într-un proces de adaptare și modernizare a propriului sistem vamal. Prin intermediul Autorității Vamale Română și al Ministerul Finanțelor, sunt promovate inițiative care vizează digitalizarea proceselor, modernizarea infrastructurii IT și creșterea capacității administrative.
Cum fentează Temu și Shein taxele logistice impuse de România și Italia
Actualizarea strategiilor instituționale și alinierea legislației naționale la viitorul cadru european sunt pași esențiali pentru asigurarea unei implementări eficiente. Totuși, aceste transformări presupun eforturi considerabile, atât din punct de vedere financiar, cât și organizatoric.
Printre provocările majore se numără integrarea sistemelor informatice, formarea personalului și gestionarea tranziției către noile modele operaționale. În același timp, România are oportunitatea de a recupera decalaje existente și de a construi un sistem vamal mai performant și mai bine conectat la rețelele europene.
Reforma vamală europeană reflectă o realitate incontestabilă: sistemele tradiționale nu mai sunt suficiente pentru a gestiona complexitatea comerțului modern. Digitalizarea, cooperarea și utilizarea inteligentă a datelor devin elemente esențiale pentru funcționarea eficientă a uniunii vamale.
Deși procesul este complex și de durată, beneficiile pot fi semnificative: o mai bună colectare a veniturilor, protejarea pieței interne și facilitarea comerțului legitim. Pentru România, această reformă reprezintă nu doar o obligație de aliniere, ci și o oportunitate strategică de modernizare și consolidare instituțională într-un domeniu esențial pentru economie.
Articol susținut de eMag
Actualitate
Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.
Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.
Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.
Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.
„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.
Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.
Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.
Despre Klass Coating System
Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.
Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.
Actualitate
Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor
Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de acasă, au fost găsite în viață la peste 24 de ore de la dispariție. Ele au fost descoperite într-o zonă împădurită, la aproximativ 4 kilometri de localitate, după o amplă operațiune de căutare.
FOTO: IPJ Mureș
IPJ Mureș a anunțat că a sesizat DGASPC pentru efectuarea de verificări specifice privind situația minorilor.
„Cu privire la cele două minore de 4 respectiv 5 ani, din Târnăveni, dispărute la data de 29 martie a.c. de la domiciliu și depistate a doua zi, cu sprijinul unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, într-o zonă împădurită la aproximativ 4 kilometri de localitate, vă informăm următoarele: Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au sesizat Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru efectuarea de verificări specifice, potrivit competențelor. De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care cele două minore au ajuns în acea zonă, în vederea luării măsurilor care se impun”, au transmis reprezentanții instituției, potrivit Agerpres.
Autoritățile urmează să stabilească modul în care cele două fetițe au ajuns în zona împădurită și dacă au existat eventuale neglijențe.
Reprezentanții DGASPC vor evalua situația familială a minorilor, urmând să fie luate măsurile necesare pentru protecția acestora.
Mobilizare impresionantă pentru găsirea fetițelor
Cele două minore au fost găsite de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, în apropierea satului Dâmbău, după ce s-au rătăcit și au petrecut noaptea în condiții dificile.
Dispariția fetițelor a declanșat o intervenție de amploare. Autoritățile au emis patru mesaje RO-Alert și au mobilizat echipe formate din polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști, voluntari din comunitate.
În operațiuni au fost folosite inclusiv un elicopter, drone, ATV-uri, vehicule șenilate și câini de urmă.
-
Actualitateacum 2 zile„Poarta Lacrimilor”, următorul punct de blocaj care ar putea pune sub presiune transportatorii globali după Ormuz
-
Comunicateacum 3 zileStiriTimis.ro, 8 ani de jurnalism local independent în județul Timiș
-
Anunturiacum 2 zile
Anunț Public : CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC COMPLET ECHIPAT, RACORDARE LA RETEAUA ELECTRICA SI IMPREJMUIRE TERENAnunț Public :
-
Actualitateacum 2 zileDouă fetițe de 4 și 5 ani din Târnăveni, căutate de aproape 24 de ore. Răpirea, una dintre ipoteze
-
Breakingacum 2 zilePSD discută trei scenarii politice, inclusiv ieșirea din coaliție
-
Actualitateacum 2 zileConac de 5 milioane de dolari închiriat pe Airbnb, devastat după o petrecere cu 800 de tineri: focuri de armă, pereți distruși și mobilă scoasă
-
Actualitateacum o ziCe NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie
-
Breakingacum 2 zileSă încercăm ca pe o perioadă de șase luni, produsele să aibă un adaos comercial de 20%




