Alfred Simonis anunță demisii în PSD/ Deputatul cere PNL și USR PLUS să treacă la treabă „lăsând greaua moştenire” şi certurile

0
76

Preşedintele PSD Timiş, deputatul Alfred Simonis, a declarat, sâmbătă, că mai mulţi membri importanţi ai filialei au demisionat din funcţii, iar unul a renunţat şi la calitatea de membru PSD, în urma scorurilor obţinute la recentele alegeri locale.

„Săptămâna viitoare se va găsi o soluţie privind preluarea interimară a conducerii Organizaţiei din Lugoj până se vor organiza acolo alegeri, după ce preşedintele acesteia, Francisc Boldea, primar în exerciţiu, a pierdut alegerile”, a afirmat Simonis, într-o conferinţă de presă, conform agerpres.ro.

Demisii la vârf în PSD

El a spus că au mai demisionat Ramona Olteanu din funcţia de vicepreşedinte al filialei, dar şi din partid, şi Romaniţa Jumanca din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Femeilor Social Democrate Timiş.

„Preşedintele PSD Timişoara, Florică Bîrsăşteanu, a demisionat din funcţie ieri, fără a avea legătură cu rezultatul alegerilor. El voia încă de dinainte de campania electorală să demisioneze, dar a rămas la insistenţele mele. El rămâne în continuare vicepreşedinte al PSD Timiş. Astăzi Biroul Politic Judeţean l-a validat ca interimar pe Mihai Ritivoiu”, a afirmat Simonis.

Simonis  a transmis PNL și USR PLUS să treacă la treabă „lăsând greaua moştenire” şi certurile pentru impunerea viceprimarilor

Alfred Simonis le-a transmis partidelor de dreapta, care au câştigat alegerile, să treacă la treabă „lăsând greaua moştenire” şi certurile pentru impunerea viceprimarilor.

Le cerem celor două partide (PNL şi Alianţei USR PLUS – n.r.) care ‘sunt condamnate’ să facă majoritatea în consiliul local şi cel judeţean să vină urgent cu două propuneri de viceprimar şi două de vicepreşedinţi astfel încât după ce se încheie sărbătoarea, care se pare că nu se mai încheie, să înceapă să lucreze pentru Timişoara şi pentru judeţ”, a susţinut Simonis.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here