Caz incredibil în Brașov: Un adolescent de 15 ani ar fi decedat din cauza neglijenței medicale

0
168

Un adoelscent de 15 ani din Sfântu Gheorghe ar fi decedat din cauza unei neglijențe medicale care a avut loc la o clinică oftalmologică unde fusese pregătit pentru o operație la ochi.

Adolescentul a decedat la Spitalul de Copii din Braşov după ce fusese transportat de urgență de către SMURD de la o clinică oftalmologică unde fusese pregătit pentru a fi supus unei operații la nivelul ochilor.

Adoelscent de 15 ani, decedat după ce s-ar fi înecat cu propria vomă

Pe certificatul de deces se specifică faptul că un „incident terapeutic” este cauza decesului. Cazul a fost prezentat pe Facebook de Ion Mânzală.

„Conform certificatului de deces, cauza morții o constituie un incident terapeutic care, cel mai probabil, s-a produs din neglijența personalului medical al clinicii oftalmologice în cauză.

Din datele medicale şi declaraţiile părinţilor, există ipoteza lipsei de supraveghere medicală a unui pacient aflat sub anestezie şi căruia i s-a făcut rău, sufocându-se cu propria vomă…

De altfel, Spitalul de Copii Braşov, care a preluat cazul după ce pacientul a fost adus în comă de la clinica privată, menţionează pe certificatul de deces că este vorba clar de un incident terapeutic. Cauza decesului fiind insuficienţă cardio-respiratorie acută, provocată de o «bronhopneumonie de aspiraţie (incident terapeutic)»”, arată sursa citată.

De asemenea, Ion Mânzală precizează faptul că în acest caz a fost întocmit dosar penal de către Biroul Investigații Criminale din Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov „cu scopul de a descoperi eventualii vinovați pentru decesul tânărului de 15 ani”.

Caz incredibil în Brașov: Un adolescent de 15 ani ar fi decedat din cauza neglijenței medicale
Caz incredibil în Brașov: Un adolescent de 15 ani ar fi decedat din cauza neglijenței medicale / Sursă FOTO: Ion Mânzală – Facebook

O femeie își strigă durerea și acuză medicii care au operat-o de neglijență: „Mi-au spus că am să mor în trei luni și mi-au propus amputarea piciorului”

O femeie din Târgoviște care s-a operat la picior în luna ianuarie făcea acuzații grave la începutul acestui an la adresa medicului care a operat-o. Aceasta susținea că ar fi făcut o infecție în spital imediat după operație. Ba mai mult, femeia spunea că medicii care i-au curățat rana, i-au recomandat amputarea piciorului: „O substanță gălbuie a început să curgă din picior. Mi-au spus că așa se întâmplă la obezi”. (MAI MULTE DETALII AICI)

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here