GCS: Amenzi de peste un milion de lei în ajun de Crăciun pentru încălcarea regulilor antiepidemice

0
146

Polițiștii și jandarmii au aplicat joi, 24 decembrie, peste 5.000 de amenzi pentru încălcarea regulilor impuse de către autorități pentru limitarea răspândirii noului tip de coronavirus (SARS-CoV-2), a anunțat vineri Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Valoarea totală a amenzilor aplicate joi se ridică la peste 1,1 milioane de lei.

„În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.619 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 329 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 24 decembrie a.c., 5.669 de  sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.131.480 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal”, se arată în comunicatul GCS.

3.812 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore

România a înregistrat vineri, 25 decembrie, 3.812 noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

Totodată, au fost înregistrate și 111 decese față de raportarea de joi.

În prezent, 1.233 de persoane sunt internate la ATI.

Astfel, până astăzi, 25 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 612.373 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 

 530.308 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.812 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 15.023 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 24.12.2020 (10:00) – 25.12.2020 (10:00) au fost raportate 111 decese (70 bărbați și 41 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău,   Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin,  Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova,  Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 28 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 40 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de peste 80 de ani.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here