Dr. Monica Pop, război total cu OMS, în plină pandemie de COVID-19. “Ce a făcut este incredibil și de neconceput. Toate medicamentele…”

0
172

Medicul oftalmolog Monica Pop a pornit un război și cu OMS, nemulțumită de faptul că organizația a recomandat, la începutul pandemiei de COVID-19, anumite medicamente pentru tratamentul virusului, după care le-a retras.

Dr. Monica Pop este revoltată de faptul că medicii au interzis să folosească anumite medicamente, în condițiile în care pacientul ar putea răspunde pozitiv atunci când îi sunt administrate. Renumitul medic oftalmolog a lansat un atac dur către Organizația Mondială a Sănătății.

Ce s-a întâmplat și ce a făcut OMS este incredibil și de neconceput. Toate medicamentele care au fost indicate (n.r. pentru COVID-19) au fost retrase între timp. Ba că e bun, ba că nu-i bun. Ca și cu masca știm foarte bine.

Mi se pare inadmisibil să li se interzică unor doctori să folosească ceva. Dacă doctorul a constatat că îi merge bine pacientului cu un tratament de ce să i-l interzici și pentru ce? Să răspundă el, dacă greșește”, a declarat Monica Pop la Antena 3.

“De ce nu-i trage nimeni la răspundere?”

Hidroxiclorochina, Kaletra sau Remdesivir sunt trei dintre medicamentele care, în primă fază, au fost recomandate de mai multe organizații pentru tratarea noului coronavirus. Ulterior, acestea au fost retrase.

Decidenții voiau să moară (n.r. pacienții COVID) nu să se facă bine. Că altfel nu se poate crede că puteau să facă așa ceva. De ce nu-i trage la răspundere nimeni pe cei care au făcut asta?”, a mai spus dr. Monica Pop.

Dr. Monica Pop, despre vaccinul anti-COVID: “Nu întrerupe boala!”

Totodată, Monica Pop a atras atenția că serul nu ar întrerupe, sub nicio formă, virusul, contrazicându-l, astfel, pe Raed Arafat, șeful DSU, care a declarat că vaccinarea a 60-70% din populație este soluția perfectă prin care pandemia poate fi învinsă.

Vaccinul nu întrerupe boala. Cine spune prostia asta? Cel care face vaccin împotriva oricărei boli face boala, dar face o formă foarte ușoară. Nu se întrerupe lanțul. Se întrerupe șirul cazurilor grave. Să citească fiecare om prospectul. Și apoi să ia hotărârea. Vaccinurile au salvat omenirea, dar toată lumea are nevoie ca un vaccin să fie testat și timpul e scurt”, a declarat Monica Pop.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here