Diana Șoșoacă, apel disperat către Parchetul General: “Să se autosesizeze! Oamenii nu vor de COVID, ci pentru că nu sunt tratați!”

0
497

Diana Șoșoacă solicită Parchetului General să se autosesizeze și să pornească, urgent, o anchetă. Senatoarea susține că oamenii nu ar muri răpuși de COVID-19 în România, ci din cauza faptului că nu ar fi tratați pentru bolile de care suferă în realitate.

Diana Șoșoacă solicită autorităților să cerceteze toate decesele care au avut loc în România, de la începutul pandemiei de COVID-19, precizând că există medici dispuși să dezvăluie ce se întâmplă cu adevărat în unitățile medicale din țară.

Din vară se întâmplă aceste crime în spitalele din România şi solicit inclusiv Parchetului General să se autosesizeze. Aşa a murit şi Bogdan Stanoevici, aşa mor toţi. Sunt omorâţi cu zilele. Să te ferească Dumnezeu să ajungi în spitalele din România la ATI, sunt zeci de medici care au venit la mine şi îmi spun, sunt în stare să depună declaraţii şi evident că vor trebui să fie puşi sub protecţia de martor, pentru că în această tara repercursiunile sunt cumplite. Am spus de luni de zile că la ATI oamenii sunt omorâţi”, a spus Diana Șoșoacă, potrivit România TV.

Diana Șoșoacă: “Aceşti reprezentanţi ai puterii în România trebuie judecaţi pentru omor calificat”

În continuare, Diana Șoșoacă a făcut o acuzație foarte grevă, precizând că ar exista medici care nu i-ar lăsa pe colegii lor să intervină și să salveze viețile pacienților.

Protocoalele domnului Arafat îl incriminează. Aceşti reprezentanţi ai puterii în România trebuie judecaţi pentru omor calificat. Au venit la mine mulţi asistenţi şi îmi spun că li se comandă acest lucru. Există înregistrări cu oameni care puteau fi salvaţi, unii medici îi ţin pe ceilalţi medici să nu intervină. Parchetul din România trebuie să intre în absolut toate spitalele, să ridice toate dosarele medicale, toate fişele de observaţie ale tututuror persoanelor care au murit în această perioadă de COVID. Este obloigatoriu să se cerceteze toate decesele care au avut loc în România. Oamenii nu mor de COVID, oamenii mor din cauză că nu sunt trataţi pentru bolile lor”, a mai precizat senatoarea.

“România trebuie să înființeze un tribunal pentru a-l judeca pe Raed Arafat”

Diana Șoșoacă mai susține că România ar trebui să înființeze un tribunal, unde să fie judecat Raed Arafat, șeful DSU, dar și celelalte persoane care au distrus țara. Senatoarea mai precizează că testele PCR care nu ar putea detecta COVID-19, ele fiind fabricate pentru HIV.

După un an de zile, cu niște restricții inimaginabile, toată lumea este distrusă, iar Arafat are tupeul să amenințe poporul român că după ora 10 trebuie să stăm în casă. Românii să iasă în stradă! Să înceteze cu aceste restricții care nu ai nicio bază legală! Legea nu impune acest lucru, când va vota Parlamentul, atunci va fi altceva. Este o minciună, în București se fac teste PCR care nu pot detecta nicio boală. A fost fabricat pentru testarea HIV-ului, nu COVID-ului. Oamenii fac gripă și sunt tratați de gripă. Trăim iluzia COVID-ului. Oamenii nu sunt trataţi de bolile lor. Sunt băgaţi la ATI şi sunt băgaţi pe un tratament şi mor pe capete, cu zilele. România trebuie să înființeze un tribunal pentru a-l judeca în primul rând pe Raed Arafat şi pe toţi care au distrus România şi au omorât oameni. Este vorba de genocid. Să oprească nebunia omorârii românilor la ATI”, a mai spus Diana Şoşoacă.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here