Nicio localitate din Ilfov nu mai este carantinată, după ce restricțiile din Chiajna şi Copăceni au fost ridicate

0
91

Prefectura Ilfov a transmis că măsura de carantinare în localitățile Chiajna şi Copăceni a fost ridicată, începând de marţi, 27 aprilie, de la ora 22:00. Acestea sunt ultimele localități din judeţ în care mai era în vigoare această măsură. Judeţul Ilfov este în continuare în scenariul roşu, având o incidenţă de 3,20 la mie, potrivit News.ro.

Ilfovul, fără localități carantinate

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a adoptat marţi o hotărâre în legătură cu încetarea măsurii de carantină zonală pentru comuna Chiajna.

Ulterior evaluării analizei de risc a comunităţii din comuna Copăceni, înaintată de către DSP Ilfov Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, pe baza procedurii de avizare/ridicare a carantinei zonale existentă la nivelul INSP-CNSCBT, a fost avizată măsura de ridicare a carantinei zonale pentru comuna Copăceni.

Incidenţa COVID-19 la mia de locuitori este marţi de 4,10 în Chiajna şi de 1,02 în Copăceni, potrivit Agerpres. Chiajna a intrat în carantină din seara zilei de 16 martie, pentru o perioadă de 14 zile.

Din 30 martie măsura de carantinare zonală a fost prelungită cu două săptămâni, iar din 13 aprilie pentru alte 14 zile. Copăceni a intrat în carantină din 6 aprilie, pentru 14 zile. Din 20 aprilie măsura a fost prelungită şapte zile.

Când va fi ridicată carantina de noapte? Răspunsul premierului Florin Cîțu

Premierul Florin Cîțu a vorbit despre ridicarea carantinei de noapte. Este unul dintre subiectele cele mai arzătoare în România. După ce s-a decis ridicarea carantinei de weekend în București, mulți cred că este momentul și pentru alte măsuri de relaxare.

Totuși, primul-ministru spune că, în momentul de față, nici nu se pune problema. Carantina de noapte rămâne în vigoare! La fel și obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice.

„Avem un obiectiv important. 1 iunie, 5 milioane de persoane vaccinate! Pentru romani, trebuie sa fie foarte clar că, dacă vrem să revenim la normalitate, să mergem la restaurante, la concerte, la plajă, în vacanțe, trebuie să ne vaccinăm. Vom discuta despre toate celelalte după ce o să atingem aceste ținte”, a declarat Florin Cîțu.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here