Elevii din anii terminali se întorc la școală în format fizic, dacă localitatea nu este carantinată

0
393

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, miercuri seară, o hotărâre prin care se permite ca elevii din învăţământul special să participe fizic la ore, indiferent de rata de infectare din localitate, dacă nu este instituită carantina. În același timp, efectivele claselor terminale, care fac ore fizic, nu mai trebuie înjumătăţite. 

Comunicatul CNSU

„Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 28 aprilie 2021, Hotărârea numărul 25.


Prin această Hotărâre, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației sunt abilitate să emită un ordin comun de ministru pentru reluarea anului școlar în condiții de siguranță, cu respectarea următoarelor prevederi:


a) permiterea participării zilnice cu prezență fizică la cursuri, a elevilor cu cerințe
educaționale speciale, indiferent de clasă, în toate unitățile de învățământ care
funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția
respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2;


b) permiterea participării zilnice cu prezența fizică la cursuri a întregului efectiv al
claselor a VIII-a și a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul
profesional și postliceal, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități
în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a
normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2; 


c) permiterea organizării orelor remediale, cu prezența fizică, în toate unitățile de
învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei
zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului
SARS-CoV-2”, se arată în comunicatul CNSU.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here