O mașină s-a scufundat într-o balastieră din Maramureș

0
420

Un șofer băut a căzut și s-a scufundat cu mașina într-o balastieră, în zona comunei maramureșene Sarasău. Acesta s-a putut salva, dar nu același lucru s-a întâmplat și cu pasagerul aflat în dreapta sa.

Un autoturism a căzut într-o balastieră, pe raza comunei Sarasău, la circa 5 km de Sighetu Marmației. Conducătorul auto a reușit să iasă din autoturism și a încercat, inițial, să salveze pasagerul, dar nu a reușit și a sunat apoi la 112”, a au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș, care precizează că autoturismul s-a scufundat la o adâncime de cel puțin 3 metri.

La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri din cadrul ISU Maramureș. A acționat personalul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației, cu un echipaj de descarcerare, unul SMURD și o barcă, împreună cu un echipaj de scafandri.

“Azi, 23 mai, ora 18.38, polițiștii Secției 6 Sarasău au fost sesizați cu privire la faptul că în zona unei balastiere din comuna Sarasău, un autovehicul a sărit într-un lac, iar o persoană a rămas captivă în habitaclul autovehiculului. La fața locului polițiștii au constatat faptul că un autovehicul de teren condus de către un tânăr de 28 de ani din comună, dispre Sighetu Marmației înspre Negrești-Oaș a derapat și a sărit cu autovehiculul în lac și s-a scufundat.

În urma accidentului șoferul a ieșit din autovehicul prin geamul lateral, iar pasagerul, un bărbat de 39 de ani a rămas captiv în autovehicul. Polițiștii au testat șoferul cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1.01 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii împreună cu mai multe echipaje ISU, SMURD și cu ajutorul scafandrilor au procedat la recuperarea autoturismului precum și a corpului neînsuflețit al pasagerului.

În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat”, au declarat reprezentanții IPJ Maramureș.


Citește și:

Un autobuz din Sibiu a fost la un pas să ajungă în râul Cibin, după ce șoferului i s-a făcut rău la volan (FOTO)

Un camion plin cu stupi a fost lovit de un tren de călători, în orașul Piatra-Olt din județul Olt (FOTO-VIDEO)

Doi tineri au murit într-un accident cumplit la Medgidia (Galerie FOTO&VIDEO)

Trei persoane au fost rănite pe un drum din Bistrița-Năsăud, după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod. Șoferul nu avea permis auto (VIDEO)


 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here