Un parapantist a fost rănit grav după ce s-a prăbușit pe un câmp din județul Arad

0
58

Un bărbat care zbura cu o parapantă s-a prăbuşit, în această după-amiază, pe un câmp aflat la peste 15 kilometri de locul de lansare. Bărbatul a fost transportat la spital fiind cu un elicopter SMURD. 

Bărbatul a fost găsit pe un teren situat între localităţile arădene Sâmbăteni şi Ghioroc. El a căzut pe un câmp aflat la peste 15 kilometri distanță de locul de lansare.

George Pleşca, purtătorul de cuvânt ISU Arad, a vorbit la Antena 3, despre accident.

„Apelul s-a făcut la 112, bărbatul manevra un dispozitiv de zbor, de tip parapantă, în zona localităţii Şiria Ghioroc. Din câte am înţeles, a pierdut controlul asupra aparatului de zbor şi a picat undeva între localităţile Ghioroc şi Sâmbăteni. Au fost alocate două echipaje de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad. În primă fază un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, iar apoi pentru a urgenta intervenţia a fost trimis în zonă elicopterul SMURD. La faţa locului au găsit victima în viaţă, stabilă. A fost preluată de către elicopterul SMURD şi va fi transportată la Spitalul Judeţean din Arad”, a spus George Pleşca, purtător de cuvânt ISU Arad.

Reprezentanţii unităţii medicale au declarat că victima a ajuns la spital în stare de conştienţă şi urmează să primească îngrijiri şi să i se facă mai multe investigaţii medicale, relatează Agerpres.

Un parapantist a murit anul trecut în Bucegi

În octombrie 2020, o persoană și-a pierdut viața după ce s-a prăbușit cu parapanta într-o prăpastie din Munții Bucegi.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here