Viteza a provocat un sfert din numărul total al persoanelor decedate în accidentele rutiere, în România

0
79

Şapte şoferi români din zece consideră insuficiente măsurile existente şi acţiunile desfăşurate, în acest moment, în România pentru reducerea accidentelor rutiere provocate de viteza excesivă sau depăşirea vitezei legale.

Potrivit unui sondaj desfăşurat în cadrul campaniei „Fii treaz la volan!”, iniţiată de Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA), în ultimii 10 ani (perioada 2011 – 2020), viteza a provocat, în medie, un sfert din numărul total al persoanelor decedate în accidente rutiere în România şi, de asemenea, 23% din numărul persoanelor rănite grav.

În acest context, 60% dintre şoferii care au participat la sondajul de specialitate au afirmat că viteza excesivă sau depăşirea vitezei legale reprezintă un risc crescut pentru siguranţa rutieră. Cu toate acestea, patru şoferi din zece depăşesc aproape zilnic viteza legală, în special pe drumurile din afara localităţii.

Printre cele mai eficiente măsuri sunt considerate, aproape la egalitate, radarele inscripţionate (30% dintre respondenţi), respectiv radarele neinscripţionate (28%).

Cercetarea de specialitate relevă faptul că cei mai mulţi şoferi depăşesc, de obicei, viteza legală în afara localităţii (66%), dar un şofer din patru (26%) declară că face acest lucru când are ocazia, indiferent dacă este în localitate sau în afara acesteia. Principalul „motiv” pentru depăşirea vitezei legale, ales de 40% dintre respondenţi, este faptul că „limitele de viteză sunt prea mici”.

Mai mult de jumătate dintre participanţii la sondaj (53%) nu îşi doresc interzicerea radarelor neinscripţionate

Întrebaţi ce efecte consideră că ar avea interzicerea radarelor neinscripţionate asupra siguranţei rutiere în România, 43% dintre conducătorii auto au subliniat că acest lucru ar avea efecte negative, în timp ce trei din zece intervievaţi nu pot evalua impactul unei astfel de măsuri. De altfel, mai mult de jumătate dintre participanţii la sondaj (53%) nu îşi doresc interzicerea radarelor neinscripţionate în ţara noastră.

La nivel european, date preluate din Raportul tematic de siguranţă rutieră privind viteza, realizat de Comisia Europeană prin intermediul Observatorului European de Siguranţa Rutieră din cadrul Directoratului General pentru Transport, confirmă că punctele de control cu radare au o influenţă pozitivă asupra reducerii numărului de accidente cauzate de viteză.

„Se estimează că acestea conduc la o reducere între 5% şi 69% a accidentelor. Cu toate acestea, experţii atrag atenţia că dacă verificările de viteză sunt făcute doar în anumite locuri, va scădea sentimentul şoferilor că pot fi „prinşi” – tocmai de aceea autorităţile trebuie să aibă grijă ca şoferii să fie conştienţi că trebuie să respecte limitele de viteză tot timpul, peste tot, nu doar în acele zone unde şoferii ştiu că există radare. În ceea ce priveşte limitele de viteză, percepţia şoferilor cu privire la faptul că acestea sunt „prea mici” contrazic mai multe studii care arată relaţia directă dintre reducerea acestora şi reducerea numărului de accidente. Conform Raportului tematic de siguranţă rutieră privind viteza, 2000 de vieţi ar putea fi salvate în fiecare an dacă am putea reduce cu 1 km/h viteza medie pe toate drumurile din Uniunea Europeană”, notează APPA.

Mai mult, numeroase studii au demonstrat că, atunci când limitele de viteză sunt scăzute, viteza medie de deplasare pe drumurile respective scade, ceea ce conduce la o reducere a numărului de persoane decedate în urma accidentelor.

Mai mult, numeroase studii au demonstrat că, atunci când limitele de viteză sunt scăzute, viteza medie de deplasare pe drumurile respective scade, ceea ce conduce la o reducere a numărului de persoane decedate în urma accidentelor.

„Un exemplu este iniţiativa de succes de reducere a limitei de viteză de la 90 km/h la 80 km/h pe drumurile rurale din Franţa. O evaluare a arătat că această msură a condus la salvarea a 349 de vieţi în primele 20 de luni de la implementarea măsurii (CEREMA, 2020). În Toronto (Canada), numărul pietonilor decedaţi în urma accidentelor a scăzut cu 67% pe străzile unde limita de viteză a fost redusă de la 40 la 30 km/h (Fridman et al., 2020)”, menţionează sursa citată.

La sondajul desfăşurat în cadrul campaniei „Fii treaz la volan!” au participat 4.029 de respondenţi, dintre care 3.935 şoferi (98%). Circa 77% dintre ei conduc zilnic, iar 19%, de câteva ori pe săptămână.

În ceea ce priveşte genul respondenţilor, 81% sunt bărbaţi şi 16% femei, iar 3% au preferat să nu specifice. Majoritatea celor chestionaţi se încadrează în categoria de vârstă 18 – 55 de ani (33% din total au între 18 – 25 de ani, 32%, între 35 – 55 de ani şi 17%, între 26 – 34 de ani).

Sondajul s-a derulat online, în perioada 11 – 30 iunie 2021.

Campania „Fii treaz la volan!” este iniţiată de APPA şi se derulează cu sprijinul Poliţiei Române, Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here