Actualitate
Horoscopul zilei de 11 septembrie 2021. Balanțele pot avea pierderi financiare
Horoscopul zilei de 11 septembrie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
Luna trece astăzi prin zodia Scorpion, zodie unde ieri și-a făcut intrarea și planeta iubirii, Venus. S-ar putea să trăim intens această zi la nivel emoțional, să ducem trăirile la extrem și să devenim mai geloși, mai posesivi și suspicioși și mai manipulatori cu cei din jur.
Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească atât previziunile pentru ascendent, cât și previziunile pentru zodie!
Horoscop zilnic Berbec
Sunt griji și temeri financiare pe care le ai și te vei lupta să obții niște drepturi materiale sau te preocupă o datorie pe care o aștepți și persoana în cauză pare de negăsit saiu te amână. S-ar putea să ai parte de unele discuții în cuplu pe tema banilor sau a intimității. Unii nativi pot fi tentați să caute dedesupturile unei relații și să afle secrete.
Horoscop zilnic Taur
Luna îți tranzitează sectorul relațiilor, însă aspectele pe care le face nu sunt deloc favorabile pentru viața de cuplu. Poți deveni suspicios, gelos, mult prea posesiv și autoritar și poți dezgroba trecutul partenerului, poți căuta adevăruri. Aceste atitudini pot aduce conflicte. În alte cazuri, neîncrederea o vei manifesta vizavi de partenerii de afaceri sau colaboratori.
Horoscop zilnic Gemeni
Azi va trebui să ai mai multă grijă la starea ta de sănătate pentru că există posibilitatea ca afecțiuni netratate sau tratate necorespunzător să se manifeste. O serie de activități pe care le aveai planificate pentru astăzi ar putea fi amânate din cauza stării generale și oricum ar fi de preferat să le amâni decât să te suprasoliciți.
Horoscop zilnic Rac
Luna îți tranzitează sectorul iubirii și simți intens nevoia de afecțiune, de a avea pe cineva alături, însă ai grijă la manifestări. Unii nativi, ca urmare a nevoilor sufletești copleșitoare, pot căuta un fost partener, pot intra într-o aventură sau pot da naștere tensiunilor în cuplu. Totodată, ai grijă la tendința de a te lăsa cucerit de prima persoană care-ți iese în cale sau de a ceda în fața insistențelor unei persoane pe care oricum nu o placi.
Horoscop zilnic Leu
Azi vei avea parte de trăiri interioare intense, de stări emoționale duse la extrem și va trebui să faci un efort să te menții în echilibru. Relațiile cu familia pot fi mai agitate și nu sunt excluse conflicte între părinți și partener, conflicte pe care tu va trebui să le aplanezi. Posibil ca cei dragi să-ți ceară un favor și să fii nevoit să te implici deși aveai alte planuri.
Horoscop zilnic Fecioară
Ai grijă la discuțiile pe care le porți, la felul în care înțelegi anumite lucruri. Posibil să fii mai curios și să vrei să afli niște adevăruri, să pui prea multe întrebări și să trezești suspiciuni printre apropiați. Evită să intri în conflicte, să te cerți din cauza viziunilor și părerilor diferite și, mai ales, evită să iei decizii sau să negociezi.
Horoscop zilnic Balanță
Dincolo de niște stări de neliniște pe care le poți resimți ca urmare a unor griji financiare pe care le ai, astăzi s-ar putea să te duci în extreme cu cheltuielile, mai ales pentru distracții sau pentru a epata în fața cuiva. Ai grijă că te poți păcăli foarte ușor în fața unor oferte promoționale, reduceri și poți pierde bani dacă faci speculă financiară.
Horoscop zilnic Scorpion
Luna îți traversează astăzi zodia și, în mod subtil, te susține din punct de vedere emoțional, însă cu toate astea, starea ta poate fi foarte vulnerabilă și te poți lăsa ușor copleșit de gânduri, de amintiri și regrete. Nu este exclus să devii mai manipulator cu cei dragi, mai ales cu partenerul de viață și să-ți duci trăirile interioare la extrem.
Horoscop zilnic Săgetător
Trecutul pare să nu-ți dea pace și poți fi cuprins de melancolie, de remușcări și stări de vină, iar tendința va fi de interiorizare. Pe acest fond destul de instabil emoțional și psihic, problemele de sănătate mai vechi, cele cronice sau netratate la timpul lor, se pot manifesta. Profită că este weekend și odihnește-te mai mult, dar mai ales evită stresul.
Horoscop zilnic Capricorn
Niște planuri pe care ți le-ai făcut se pot schimba într-un mod nu tocmai plăcut pentru tine. Azi nimic nu pare să-ți convină la cei dragi și s-ar putea să ai parte de unele tensiuni cu prietenii, chiar să afli niște secrete despre cineva din anturaj și asta să te îndepărteze de persoana respectivă. Și pe parte profesională s-ar putea să fii dezamăgit de niște persoane în care ai avut încredere.
Horoscop zilnic Vărsător
Evită să intri în conflicte cu persoanele care reprezintă o autoritate în viața ta, mai ales dacă este vorba de părinți sau reprezentanți ai instituțiilor statului. Fă un efort și nu pune la suflet ce se petrece în jurul tău și fii mai atent la reputația ta, la imaginea ta, mai ales dacă te afli într-un cadru public și ochii celorlalți sunt pe tine.
Horoscop zilnic Pești
Ziua de astăzi poate aduce conflicte de opinii între tine și cei din jur și s-ar putea să trebuiască să ții lecții de moralitate și corectitudine, să faci pe justițiarul, însă ține cont că va trebui să lupți pentru a-ți menține o atitudine obiectivă. Unii nativi au impresia că nu-și poți atinge niște idealuri, că sunt mult prea departe de un vis pe care-l au în minte și asta îi poate demoraliza pe moment.
Actualitate
„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro
Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele rezidențiale exclusiviste.
Recent, argentinianul a luat o decizie importantă legată de familia sa, dorind să le ofere copiilor un viitor stabil chiar în locul pe care îl consideră „acasă” în Europa. Astfel, el a inițiat un proiect prin care se vor construi trei locuințe destinate celor trei fii ai săi, în aceeași zonă în care locuiește și în prezent.
Case pentru Thiago, Mateo și Ciro. Proiect de 600.000 de euro
Planul vine în continuarea intenției sale de a rămâne stabilit în zona Barcelonei și după încheierea carierei de fotbalist.
Potrivit presei locale, autoritățile din Castelldefels au aprobat recent dezvoltarea unei zone rezidențiale în partea de deal a orașului, unde terenurile vor fi transformate pentru construcții.
Proiectul îi vizează direct pe copiii săi, Thiago, Mateo și Ciro, și presupune o investiție totală estimată la aproximativ 600.000 de euro. Pe lângă ridicarea celor trei case, planul include și modernizarea infrastructurii din zonă, cu utilități precum apă, electricitate, canalizare și telecomunicații, dar și îmbunătățirea accesului rutier către noile proprietăți.
Messi va ceda gratuit o parte din teren pentru comunitate
Argentinianul dorește să pună bazele unei zone cu vegetație mediteraneană pentru comunitatea din zonă, unde se vor planta măslini, carob și migdali. De asemenea, se plănuiește și montarea unui sistem de irigații.
Messi deține nu mai puțin de 10.000 de metri pătrați în zonă, un domeniu pe care l-a extins din aproape în aproape, de-a lungul carierei de fotbalist profesionist. Pe lângă locuința propriu-zisă a familiei, acesta mai dispune și de un teren privat de fotbal, piscină proprie, sală de sport, teren de tenis și zone de agrement.
Lionel Messi nu va reveni curând la Barcelona. Argentinianul și-a prelungit contractul cu Inter Miami până în 2028. Totuși, în înțelegere există clauze care permit o posibilă încheiere mai devreme: Messi ar putea propune rezilierea înțelegerii în 2026, iar clubul în 2027.
Actualitate
Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”
Duminică, 19 aprilie, Bulgaria organizează noi alegeri parlamentare, a opta rundă electorală din ultimii 5 ani. Jurnalistul bulgar Vladimir Mitev explică pentru „Adevărul” ce forțe politice au șanse să intre în Parlament, modul în care s-a desfășurat campania electorală și mai ales ce promite fostul președinte Rumen Radev, marele favorit pentru a prelua funcția de premier.
Rumen Radev. FOTO: Inquam Photos
După mai mulți ani marcați de instabilitate politică cronică și guverne efemere, bulgarii sunt chemați duminică din nou la urne pentru a-și alege Parlamentul și implicit un nou Guvern.
Cu principala șansă în aceste alegeri pleacă președintele demisionar al țării, Rumen Radev, aflat în fruntea unei alianțe de trei partide, numită „Bulgaria Progresistă”. Potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Analiză și Marketing, formațiunea lui Radev se află pe primul loc, cu 32,1% din intențiile de vot în rândul alegătorilor deciși. Acest rezultat s-ar traduce în aproximativ 90 de mandate în viitoarea Adunare Națională, scrie publicația bulgară Novinite.
Pe locul al doilea se situează partidul GERB, cu 19,4%, deci circa 55 de mandate, urmat de alianța „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democratică” (PP-DB), cotată la 12% și aproximativ 34 de deputați. În continuare, Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS) ar obține 11,2% și circa 31 de mandate, în timp ce partidul Renașterea este estimat la 7% și 20 de deputați. Partidul Socialist Bulgar (BSP) ar depăși la limită pragul electoral, cu 4,2% și aproximativ 10 mandate. Mai multe formațiuni rămân sub pragul de intrare în parlament, inclusiv „Moralitate, Unitate, Onoare” (MECH), „Siyanie”, „Măreție” și „Bulgaria Albastră”.
Jurnalistul Vladimir Mitev explică în detaliu această distribuție a forțelor politice.
„Cred că, în mod cert, vor intra în Parlament cinci formațiuni politice. În primul rând, coaliția Bulgaria Progresistă, asociată cu președintele Rumen Radev, care este creditată cu peste 30% din voturi. Apoi, GERB-SDS, formațiunea condusă de Boiko Borisov, afiliată Partidului Popular European, cu un scor estimat între 18 și 20%. Pe locul următor ar fi alianța Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată, o formațiune reformistă, anticorupție, cu aproximativ 11–12%. Mai este și DPS – partidul susținut în mod tradițional de minoritatea turcă, dar care este perceput și ca un partid oligarhic, avându-l ca figură centrală pe Delian Peevski. Al cincilea partid este, cel mai probabil, Renaștere, o formațiune suveranistă. Nu este foarte clar dacă Partidul Socialist Bulgar va trece pragul electoral. Unele sondaje îl dau peste 4%, altele sub. În general, ceea ce se observă este că Rumen Radev reușește să absoarbă o parte din electoratul populist sau suveranist, care anterior era distribuit între mai multe partide”, a explicat Mitev.
Economie pro-business, luptă anticorupție și „pragmatism energetic”
Popularitatea mișcării politice grupate în jurul lui Radev se bazează pe o strategie inteligentă și pe mesaje bine calibrate. În loc să lanseze atacuri frontale și zgomotoase, fostul președinte preferă o abordare subtilă, axată pe soluții și reforme economice. Programul politic propus vizează în mod direct destructurarea rețelelor oligarhice. Aceasta este o temă extrem de populară în rândul populației bulgare, o societate obosită de scandaluri de corupție.
Cu toate acestea, pe plan extern, poziția noii coaliții ridică unele semne de întrebare în cancelariile occidentale și la Bruxelles. Anumite mesaje despre resursele energetice rusești sugerează o politică externă cu accente proprii, mai nuanțate.
Aderarea Bulgariei la zona euro nu a dus la dublarea prețurilor, iar inflația este la un minim istoric
„De altfel, Bulgaria Progresistă este, în acest moment, o coaliție de partide existente, deoarece Radev nu a avut timpul necesar să-și înregistreze un partid propriu. Este de așteptat ca pe viitor să facă acest pas. Programul lui Radev este centrat pe lupta împotriva oligarhiei, deși fără a numi explicit ținte. Totuși, se poate deduce că Delian Peevski este una dintre figurile vizate. În același timp, programul este pro-business și nu propune creșteri de taxe, ci mai degrabă un model în care statul sprijină mediul de afaceri, inclusiv în zona IT și financiară. În politica externă, discursul este mai nuanțat. Există semnale de „pragmatism energetic”, care pot fi interpretate ca o deschidere mai mare față de resursele energetice din Rusia, în contrast cu linia europeană de reducere a dependenței”, subliniază Vladimir Mitev
O campanie electorală atipică
Campania electorală nu a fost lipsită de incidente. Poliţiştii au confiscat peste un milion de euro şi au reţinut zeci de persoane. Oamenii legii vorbesc despre rețele organizate, care plătesc alegătorii cu aproximativ 50 de euro pentru un vot la comandă. Premierul interimar avertizează că în circulaţie ar fi şi cantităţi uriaşe de bancnote false, folosite în acelaşi scop. Într-o altă operațiune, Ministerul de Interne a descoperit aproape 15.000 de euro și o listă de nume. Au fost verificate persoane din mediul infracțional, dar şi lideri cunoscuţi ca având influență asupra procesului electoral, precum și proprietari de firme, cu scopul de a preveni votul corporativ.
„Campania, în ansamblu, este una relativ lipsită de confruntări directe. Fiecare partid pare să vorbească mai degrabă cu propriul electorat, decât să încerce să convingă alegătorii altora. În ceea ce privește cumpărarea voturilor, autoritățile par să fi intensificat controalele. Ministerul de Interne a desfășurat operațiuni în mai multe orașe – Ruse, Veliko Târnovo, Sliven, Lom, Kiustendil – și s-a anunțat confiscarea unor sume importante de bani, în jur de un milion de euro, suspectate că ar fi destinate cumpărării de voturi. Există un accent mai mare pe anumite comunități vulnerabile, inclusiv minorități, unde influența DPS a fost tradițional puternică. În același timp, autoritățile au respins acuzațiile de acțiuni selective, afirmând că toate partidele sunt vizate în mod egal”, a explicat jurnalistul bulgar.
Rumen Radev ar putea prelua funcția de premier
În acest moment, ținând cont de proiecțiile făcute pe baza sondajelor de opinie, „Bulgaria Progresistă” ar putea fi polul în jurul căruia ar urma să se formeze o nouă majoritate politică.
„În privința scenariilor post-electorale, există foarte multă incertitudine. Unele sondaje sugerează că formațiunea asociată cu Radev ar putea obține peste 100 de mandate, aproape de majoritatea necesară pentru a guverna singură, dar aceste estimări variază. Cel mai probabil, dacă se va forma un guvern, acesta va presupune o alianță între prima forță politică și unul dintre partidele pro-europene din clasament. Există însă și scenarii în care nu se ajunge la o înțelegere și se ajunge la alegeri anticipate. De asemenea, există ipoteza că Partidul Socialist Bulgar ar putea sprijini un guvern condus de Radev, dacă va intra în Parlament”, a afirmat Vladimir Mitev.
Alegerile parlamentare de duminică au o miză colosală pentru viitorul statului bulgar, dar și pentru echilibrul european. O Bulgaria stabilă, predictibilă și puternică din punct de vedere economic este absolut esențială pentru întreaga regiune a Balcanilor și a Mării Negre.
Actualitate
Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi
Doar șapte zile de meditație îți pot crește semnificativ șansele de a-ți aminti să faci un lucru la momentul potrivit, fără niciun reminder, arată un studiu recent.
Sursă foto: Pixabay
De altfel, ideea că atenția îți modelează memoria este un principiu de bază în tradițiile vechi, confirmat acum și de neuroștiință. De exemplu, în tradițiile orientale există o regulă simplă: „unde este atenția, acolo este și energia”. Practicanții sunt antrenați să își observe respirația și să reducă „zgomotul mental”, tocmai pentru că distragerea constantă era văzută ca o slăbiciune a minții.
Instrucțiunile pentru antrenarea atenției apar în unele dintre cele mai vechi texte budiste. În Ānāpānassati Sutta (unul dintre cele mai vechi texte budiste, atribuit tradiției budiste timpurii) și Satipaṭṭhāna Sutta, tehnica este descrisă destul de simplu. Practicantul se așază, își ține corpul drept și își concentrează atenția asupra respirației, observând conștient fiecare inspirație și expirație, potrivit materialelor puse la dispoziție de proiectul independent SuttaCentral, o inițiativă non-profit coordonată de călugărul Bhante Sujato din Australia, care traduce manuscrise străvechi din pali, chineză sau tibetană.
Textele descriu această practică drept un exercițiu de cultivare a atenției, al observării corpului, senzațiilor, minții și proceselor mentale. În Satipaṭṭhāna Sutta apare chiar și o formulare remarcabilă: cine dezvoltă această practică „în acest fel” timp de șapte zile poate ajunge la transformări profunde ale minții. Desigur, limbajul este unul spiritual, nu psihologic, însă ideea de bază rămâne recognoscibilă: atenția susținută schimbă felul în care funcționează mintea.
Ce arată știința despre ceasul tău intern
Faptul că această tehnică funcționează a fost demonstrat recent și în laborator. Într-un studiu publicat în jurnalul Consciousness and Cognition, o echipă de cercetători a vrut să vadă dacă meditația ne poate salva de povara alarmelor nesfârșite de pe telefon, relevă un material publicat de curând în Psy Post.
În psihologie, capacitatea de a-ți aminti să faci ceva la o oră exactă se numește memorie prospectivă bazată pe timp. Este un efort mental epuizant. Spre deosebire de momentul în care îți sună alarma (un stimul extern), aici trebuie să te bazezi exclusiv pe ceasul tău intern, în timp ce jonglezi cu alte activități zilnice.
Pentru a testa acest lucru, cercetătorii au împărțit 95 de studenți în două grupuri. Primul grup a practicat meditația zilnic, timp de o săptămână, concentrându-se exclusiv pe respirație. Dacă mintea le fugea, erau instruiți să o aducă blând înapoi în prezent. Celălalt grup și-a petrecut timpul citind.
Rezultate vizibile când ești deconectat de la ecrane
La finalul săptămânii, toți au fost supuși unui test pe calculator care le-a solicitat la maximum atenția. În timp ce rezolvau o sarcină vizuală rapidă, trebuiau să își amintească să apese o tastă exact la interval de un minut.
Când participanții au avut voie să se uite la ceas de câte ori au vrut, ambele grupuri s-au descurcat la fel de bine (cu o rată de succes de 75%). Însă lucrurile s-au schimbat dramatic atunci când li s-a permis să vadă cât timp a trecut o singură dată pe minut.
Aici s-a văzut efectul meditației. Fără acces constant la ecran, grupul care a meditat a reușit să apese tasta la momentul potrivit în 52% din încercări, în timp ce grupul de control abia a atins 28%.
Milioane de oameni cer sfaturi medicale inteligenței artificiale. Cum poate fi de folos ChatGPT
Autorii studiului, Mingyuan Wang și Yunfei Guo, citați de Psy Post, susțin că, fără un ceas la îndemână, concentrarea pe momentul prezent i-a ajutat să evalueze câte secunde s-au scurs.
Mai mult, cercetătorii au observat că exercițiile de mindfulness nu le-a consumat energia pentru sarcina principală, ci, dimpotrivă, le-a extins resursele mentale disponibile.
Așadar, data viitoare când simți că îți scapă lucrurile de sub control și uiți detalii esențiale, soluția s-ar putea să nu fie o nouă aplicație de productivitate. Poate că tot ce trebuie să faci este să te oprești, să îți asculți respirația și să îți aduci mintea înapoi în prezent.
Nu doar că nu uiți, dar îți eliberezi mintea
Dacă te întrebi cum de un simplu exercițiu de respirație poate avea un impact atât de mare, răspunsul vine din zeci de alte cercetări clinice. Potrivit unei ample revizuiri a studiilor din psihologie, s-a demonstrat deja că mindfulness-ul antrenează memoria de lucru, atenția susținută și scade rata erorilor cognitive.
Atunci când îți obișnuiești mintea să nu mai fugă după o mie de gânduri în același timp (acel zgomot mental epuizant), eliberezi, practic, „spațiu”. Astfel, creierul tău capătă resursele necesare nu doar să își amintească când trebuie să faci un anumit lucru, ci și cum să o facă fără stres.
Așadar, data viitoare când simți că îți scapă lucrurile de sub control și uiți detalii esențiale, soluția s-ar putea să nu fie o nouă aplicație de productivitate sau o altă agendă. Poate că tot ce trebuie să faci este să te oprești, să îți asculți respirația și să îți aduci mintea înapoi în prezent.
Cum să meditezi: Instrucțiunile originale, vechi de mii de ani
Dacă tot vorbim despre meditație ca formă de antrenament al memoriei și atenției, cum se face, mai exact, corect?
Dincolo de zecile de aplicații și metode promovate astăzi, instrucțiunile originale din Satipaṭṭhānasutta (unul dintre cele mai vechi texte budiste privind meditația, tradus de arhiva independentă SuttaCentral) sunt extrem de simple. Aici, atenția pe respirație este prezentată ca baza întregii practici.
Iată cum arată tehnica de bază, redată clar din textele vechi:
1. Așază-te într-un loc liniștit
Găsește un loc în care să nu fii întrerupt. Stai cu spatele drept și adu-ți atenția exclusiv în momentul prezent.
2. Nu controla, doar observă
Regula de aur este să nu privești respirația ca pe un obiect de concentrare forțată, ci pur și simplu să fii conștient de ea. Nu încerca să respiri într-un anume fel. Dacă inspiră adânc, fii conștient că inspiri astfel. Dacă respiri scurt și superficial, fii conștient de asta.
Paradoxul despărțirii de sărbători: de ce idealizăm relația tocmai când ne simțim mai singuri și cum ne putem proteja
3. Ancorează-ți corpul
Pe măsură ce mintea ți se liniștește, respirația ta va deveni tot mai subtilă. Următorul pas este să fii conștient/ă de corpul tău ca un întreg pe durata fiecărei respirații, lăsând tensiunea fizică să dispară.
4. Renunță la analiză și etichetare
În meditație, nu ai nimic de rezolvat. Nu trebuie să judeci nici senzațiile fizice, nici gândurile. Așa cum observi aerul, învață să observi dacă în mintea ta este agitație, dorință sau plictiseală, și apoi lasă-le să treacă. „Liniștirea proceselor mentale” apare fix atunci când încetezi să te mai agăți de fiecare gând.
Potrivit aceluiași text străvechi, nu ai nevoie de zeci de ani pe care să-i petreci pe vreun munte ca să vezi rezultate. Efectele clare de eliberare a minții (și deci, de recăpătare a clarității mentale) apar chiar și după 7 zile de practică zilnică riguroasă. Ceea ce este exact perioada de timp după care cercetătorii chinezi de astăzi au observat îmbunătățiri pe testele de laborator.
Nu te costă nimic, nu ai nevoie de un echipament special și, cel mai probabil, este cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru a-ți îmbunătăți memoria astăzi.
-
Actualitateacum 3 zileAr putea impune Iranul taxe de tranzit pentru Strâmtoarea Ormuz? Trump ar fi de acord cu o condiție
-
Actualitateacum 3 zileVacanțele de vară, incerte. Temeri privind creșterea prețului biletelor de avion și anularea unor zboruri
-
Actualitateacum 2 zile„Potențiale ținte pentru Rusia”: Ministerul rus al Apărării a publicat o listă a companiilor europene care ar produce drone pentru Ucraina
-
Actualitateacum o ziDonald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni”
-
Actualitateacum 2 zileCE analizează ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă
-
Actualitateacum o ziTraduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
-
Actualitateacum o ziCele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu
-
Actualitateacum 2 zileIluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor




