Actualitate
COTAR cere Guvernului să protejeze românii cu asigurări auto obligatorii. „Milioane de oameni sunt afectați de fraudele în cascadă”
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită Guvernului intervenția urgentă pentru a proteja asigurările auto ale românilor, după trimiterea în faliment a celei mai mari companii de profil, City Insurance, sunținând că „milioane de oameni care și-au plătit asigurările obligatorii sunt, în prezent, afectați de fraudele în cascadă generate de lăcomia asiguratorilor și indiferența complice a celor plătiți să împiedice astfel de practici”.
Reprezentanții COTAR solicită autorităților să elimine din proiectul de Ordonanță pentru modificarea legii RCA, care, potrivit acestora, vor permite companiilor de asigurare să-și însușească pe nedrept banii asiguraților români și să-și maximizeze profiturile. „City Insurance a intrat în faliment, iar ceilalți asiguratori vor crește prețurile și cer modificare legislativă pentru co-plată. Victime vor fi cei peste 8 milioane de plătitori de polițe obligatorii RCA și service-urile auto”, au transmis reprezentanții COTAR, amintind că prețul RCA s-a dublat deja, în ultimele două săptămâni.
Fondul de garantare a asiguraților(FGA) a anunțat, luni, că poate primi cereri de deschidere a dosarelor de daună din partea potențialilor creditori de asigurare ai City Insurance, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus retragerea autorizației de funcționare. Consiliul ASF a hotărât, vineri, 17 septembrie, să constate starea de insolvență a liderului pieței RCA City Insurance și să îi retragă autorizația de funcționare, iar compania se îndreaptă spre faliment. City Insurance, cu peste 3 milioane de polițe RCA încheiate și o cotă de piață de 45%, deține 20% din piața totală a asigurărilor.
Argumentele COTAR
„Contăm pe buna-credință a Premierului și a Ministerului Finanțelor, cu care ne vom întâlni azi, pe tema Proiectului de OUG de modificare a legii RCA, publicat pe website-ul Ministerului Finantelor, pe 22 aprilie 2021 și față de care am semnalat problemele grave de neconstituționalitate și nelegalitate. Este incredibil cum au ajuns interesele unor asiguratori iresponsabili și lacomi să-i forțeze pe români să scoată iar bani din buzunar când vor merge cu mașinile lovite la reparat”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.
Potrivit sursei citate, în plin scandal generat de prăbușirea City Insurance, care deținea jumătate din polițele RCA din România, Guvernul se pregătește să le ofere asiguratorilor auto o Ordonanță de Urgență prin care tocmai aceștia vor ajunge să limiteze despăgubirile după accidente, iar diferențele vor fi achitate din buzunarele proprii ale oamenilor asigurați/pagubiți.
„Fixarea unor așa-zise prețuri de referință pentru lucrările de reparație va oficializa și legaliza unele practici deja apărute pe piața asigurărilor, din cauza cărora păgubiții cu daune neplătite au ajuns în fața instanței pentru a-și recupera de la asigurător banii de reparații. Dacă această ordonanță va intra în vigoare in actuala formă, există riscul ca, în timp ce firmele de asigurare vor putea majora după bunul plac, în continuare, prețul polițelor, asigurații să fie nevoiți să-și achite reparațiile prin co-plată”, se arată în comunicatul transmis.
Reprezentanții COTAR susțin că următoarele victime ale acestor prevederi vor fi service-urile auto corecte, care vor refuza efectuarea unor reparații îndoielnice, sub prețul real al pieselor și manoperei. „Parte a unei componente economice care contribuie cu procente semnificative la PIB-ul României, acestea vor ajunge să dea faliment, după ce de ani de zile au susținut reparațiile beneficiarilor, cu riscul de a aștepta ani de zile hotărârile instanțelor de judecată pentru a-și recupera banii de la societățile de asigurare. Introducerea co-plății va constitui o povară financiară suplimentară pentru români, și așa afectați de prețurile tot mai mari ale polițelor RCA, și va garanta profituri tot mai mari pentru asiguratori, a căror contribuție la bugentul național prin taxe și impozite este modică, în cel mai bun caz”, consideră reprezenții transportatorilor.
COTAR apreciază demersul, anunțat de premier, privind verificarea condițiilor care au dus la retragerea autorizației pentru City Insurace, atrăgând atenția asupra angajaților statului celor care nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile.
Premierul a dat asigurări, la sfârșitul săptămânii trecute, că niciun client al companiei de asigurări City Insurance nu va avea de suferit.
„Înțelegem din informațiile prezente în spațiul public faptul că Premierul vrea să afle dacă falimentul celui mai mare asigurator auto din România este o fraudă. Salutăm această poziție și solicităm concret și identificarea persoanelor vinovate de dezastrul din piata de asigurări. De acest tun financiar trebuie să răspundă inclusiv persoane din cadrul sectorului de asigurari din cadrul ASF, Consiliul Concurenței – pentru piața de tip oligopol, dominată de doi asiguratori rău-platnici care au acumulat peste 75% din piața RCA -, din cadrul Parchetelor, care au omis să-și îndeplinească atribuțiile, din cadrul Oficiului de Combatere a Spălării Banilor care ar fi trebuit să cunoască toate tranzacțiile ilegale făcute de unii asiguratori de rea-credință din piață, etc”, se arată în comunicat.
Creșteri uriașe de prețuri
Potrivit documentului COTAR, statul este dator să protejeze interesele cetățenilor români, în contextul în care avem creșteri uriașe de prețuri la gaze, curent, RCA, materiale de construcții, avem cea mai mare societate de asigurare prăbușită, cu consecințe sistemice în piața de asigurări și toate ramurile conexe: transporturi, service auto. „Prețul RCA s-a dublat în ultimele două săptămâni, așa că, dacă Guvernul analizează posibilitatea plafonării prețurilor, ar trebui să le plafoneze pe cele ale polițelor RCA, nicidecum să impună service-urilor tarifele preferate de asiguratori”, a transmis COTAR.
O altă soluție, potivit COTAR, ar fi plafonarea salariilor uriașe, a celor numiti de catre Parlamentul Romaniei sa supravegheze sectorul de asigurari RCA , care nu sunt justificate în contextul lipsei de responsabilitate a persoanelor din cadrul acestui sector din cadrul ASF, în mandatul cărora s-au petrecut fraudele de sute de milioane de euro, pe banii românilor. „Aducem la cunoștința Ministerului Finanțelor că are o problemă dacă nu observă că inclusiv salariile unor directori din societățile de asigurări sau BAAR sunt de zeci de mii de Euro pe lună – cum este cazul domnului Mădălin Roșu, director al BAAR, dar care ocupă mai multe funcții în același timp. Astfel de persoane trăiesc de mulți ani pe spatele șoferilor români, încasând anual echivalentul a peste 3.000 de polițe RCA, doar pentru ca, ulterior, să aibă numeroase apariții publice în care atribuie vina pentru situația creată tot consumatorilor, pentru că nu își cumpără polițe RCA mai scumpe, că să fie despăgubiți la timp”, se arată în documentul citat.
Potrivit COTAR, în România, piața de asigurări a scăpat total de sub control, inclusiv din cauza neîndeplinirii atribuțiilor care le revin conform legii, de către unele persoane aflate în functii de conducere din cadrul ASF. „Cel mai cunoscut exemplu este chiar domnul Cristian Roșu, vice-președinte al ASF, pe care întreaga piață îl consideră responsabil pentru dezechilibrele create. La fel stau lucrurile și în cazul Consiliului Concurenței, în mandatul prezentei conduceri a instituției, piața RCA devenind una de tip oligopol, în care doua companii de asigurari rău-platnice dețin peste 75% din piață. Aceste două companii sunt vizate de peste 90% din totalul reclamațiilor înregistrate la ASF și peste 90% din totalul litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată. Rapoartele Autorității de Supraveghere Financiară reflectă o deteriorare continuă și semnificativă a conduitei societăților de asigurare, în condițiile în care service-urile auto sunt grav afectate de scumpirile din ultima perioadă și de un pronunțat deficit de personal calificat”, consideră reprezenții transportatorilor.
RCA a crescut cu peste 100%
Potrivit COTAR. prețul RCA crește fără nicio justificare (alta decât îmbogățirea asigurătorilor) ultimul val cu o creștere de peste 100% fiind chiar în aceste zile, odată cu oficilizarea falimentului City Insurance.
COTAR precizează că doar ca urmare a presiunii transportatorilor, care au ieșit în stradă la mitingurile organizate la nivel național din cauza exploziei prețurilor la RCA, Consiliul Concurentei a decis, în cele din urmă, să înceapă o anchetă care viza creșterea artificială a prețului RCA în perioada 2012 – 2016, societățile implicate fiind amendate abia în anul 2018, cu peste 53 milioane de euro.
„Din păcate, ineficientul Consiliu al Concurenței a găsit vinovații din piața de asigurări abia la 6 ani distanță de când aceștia au încălcat legea, dând timp unor asiguratori să dispară de pe piață cu banii milioanelor de romani – (Exemplu: Astra Asigurări și Carpatica Asig). „Astăzi, aceiași actori (Consiliul Concurenței, ASF și societățile de asigurări) vor să modifice legea RCA și legislația conexă, astfel încat să fie acoperite urmele fraudei financiare din piața de asigurări și sa dea o aparentă legalitate unui fenomen care va rămâne în memoria colectivă a românilor ca fiind jaful deceniului”, susțin cei de la COTAR.
Care sunt prevederile criticate
COTAR detaliază. „pentru corecta informare a cetățenilor României, care urmează să fie furați cu legea în mână”, câteva dintre prevederile pe care le consideră „revoltătoare” și „introduse de către lobby-știi societăților de asigurări infiltrați în ASF, Consiliul Concurenței și Ministerul de Finanțe, prin OUG-urile care urmează a fi adoptate, în mare grabă, în următoarele zile.
Documentul COTAR:
„Executarea silită pentru titlurile executorii obținute împotriva asigurătorului nu poate fi demarată împotriva Fondului; în acest caz, creditorul de asigurări depune o nouă cerere de plată motivată, în condițiile art.14 alin.(1), cu respectarea procedurii și a plafonului stabilite prin prezenta lege.”
- Traducere pe înțelesul tuturor: Dacă nu ai primit banii de despăgubire de la City Insurance și ai inceput proces în instanță acum 2 ani și jumatate și ai obținut o hotarare favorabilă executorie, nu poți executa FGA-ul, trebuie să depui o nouă cerere de plată la FGA, să te așezi la rând cu toți ceilalți care nu au mers în instanță și să aștepți alți câțiva ani până îți vine rândul să fii despăgubit de către FGA!
- Vi se pare corect ca după ce ați așteptat 2 ani și jumătate în instanță să mai asteptați câțiva ani până vă vine randul să primiți banii de la FGA?
- În cel de-al doilea OUG cu dedicație pentru societățile de asigurari – care au majorat prețul RCA acum 4 ani și care majorează și în prezent prețul RCA fără nicio justificare, împreună cu Consiliul Concurenței sub ochii căruia Euroins și City Insurance au acaparat peste 75% din piața RCA, guvernanții vor să introducă CO-PLATA REPARAȚIILOR din partea persoanelor păgubite – nevinovate de producerea accidentelor de circulatie, dar care urmează a fi despagubite de o polița RCA care VA ACOPERI NUMAI O PARTE DIN COSTURILE DE REPARAȚIE:
- Introducerea tarifelor de referință la reparatii, calculate chiar de către societățile de asigurări (BAAR), adică tocmai de cei care ar trebui să plătească despăgubirile, creează un evident conflict de interese. Societățile de asigurări au tot interesul să achite despăgubiri cât mai reduse și să majoreze tarifele RCA, conducând la situația în care persoana nevinovată de producerea unui accident de circulație acoperit printr-o polită RCA să suporte din propriul buzunar diferența de cost nedespăgubită. Asigurătorii nu sunt abilitați (autorizați RAR) să facă evaluări și nu au nicio răspundere cu privire la o reparație neconformă care poate pune în pericol viața oamenilor și siguranța circulației.
- Această OUG va asigura cadrul legal societăților de asigurări care, pe de o parte pot majora prețul RCA oricât doresc, iar pe de altă parte vor achita, în caz de daună, doar o parte din reparații.
„Instituțiile românești nu trebuie lăsate sub influența unor reprezentanți ai multinaționalelor, care urmăresc adoptarea de acte normative cu dedicație pentru interesele lor financiare și în detrimentul milioanelor de români din ce în ce mai împovărați. Niciun asigurător nu a ajuns în situația de faliment din cauza daunelor achitate, ci din cauza ingineriilor financiare. Este datoria Guvernului să apere interesele românilor. Este inacceptabil să continuam să atribuim vina societăților de consultanță, pe service-uri, pe consumator – cu pretextul că își cumpară o poliță obligatorie prea ieftina – iar acești asigurători să rămână în continuare nepedepsiți și cu profituri mai mari – preferabil neimpozabile”, mai precizează Vasile Ștefănescu.
Actualitate
Ce fac dacă baloanele se lipesc de piele sau haine?
Un balon se apropie de mâneca unei bluze și rămâne acolo, de parcă și-ar fi găsit locul. Îl desprinzi, iar peste câteva secunde se întoarce. Dacă atinge și părul, câteva fire pornesc după el. E o scenă destul de comică până când ai de aranjat o sală întreagă și baloanele se prind de fiecare persoană care trece.
În cele mai multe cazuri, nu trebuie să repari balonul. Oprești frecarea, îl îndepărtezi cu grijă și schimbi puțin condițiile din jur. Mai întâi, însă, uită-te la felul în care se lipește. Atracția ușoară, fără urme și fără disconfort, cere altă soluție decât o suprafață lipicioasă sau o piele care începe să te mănânce.
Ce faci pe loc, fără să strici balonul sau hainele
Când balonul s-a prins de tricou, de rochie ori de braț, prinde-l de nod sau de șnur și ridică-l încet. Dacă este foarte încărcat static, ține materialul întins cu cealaltă mână și depărtează balonul fără să-l târăști peste țesătură. Mișcarea bruscă poate agăța o broderie, iar frecarea suplimentară îl poate face să se lipească din nou.
Lasă-l apoi câteva clipe la distanță de persoană și de hainele pe care tocmai le-a atins. Sună banal, dar mulți fac exact gestul care întreține problema: desprind balonul și îl plimbă imediat peste același pulover. Dacă pregătești un buchet decorativ, așază-l temporar pe un suport sau ține-l de panglică, fără să-l strângi între braț și corp.
Dacă balonul se agață de o suprafață cu paiete, dantelă sau fibre lungi, verifică dacă există un fir prins de nod ori de banda decorativă. În acest caz, nu electricitatea este singura vinovată. Eliberează firul cu mâna, la lumină bună, înainte de a trage de balon. O haină delicată se poate deteriora mai repede decât se poate sparge balonul.
Un truc pe care îl vezi uneori este să umezești tot balonul. Eu l-aș lăsa pentru situații foarte limitate, fiindcă apa poate păta hainele, poate desprinde un decor lipit și poate lăsa urme pe anumite baloane. Dacă ai nevoie de puțină umiditate, lucrează mai degrabă cu mediul sau cu partea ascunsă a unei țesături rezistente, după ce verifici eticheta de îngrijire.
Dacă s-a lipit de piele
Ține balonul de nod și desprinde-l ușor, fără să îl rulezi apăsat pe braț sau pe față. O piele transpirată poate opune puțină rezistență mecanică, chiar dacă electricitatea statică nu este puternică. Dacă ai cremă proaspăt aplicată, loțiune ori resturi de adeziv de la un accesoriu, balonul poate adera și din acest motiv.
După desprindere, privește locul câteva minute. Dacă nu apare nimic, iar senzația dispare, probabil ai avut un contact neplăcut, dar trecător. Când rămâne o substanță lipicioasă pe piele, spală blând zona cu apă călduță și un produs de curățare potrivit pielii tale, apoi usuc-o prin tamponare. Nu freca insistent și nu folosi alcool sau solvenți pentru a scoate o urmă mică.
Cu un copil, încetinește și mai mult gesturile. Poate smulge balonul din reflex, mai ales dacă acesta s-a lipit de obraz sau de păr. Ține-i mâinile departe de față, desprinde balonul și mută jocul în alt loc dacă situația se repetă. Uneori rezolvarea practică este atât de simplă: balonul stă mai bine în decor decât în mâinile copilului.
Dacă s-a lipit de o haină
Pe un tricou de bumbac, de obicei ajunge să separi cele două suprafețe și să lași balonul deoparte. Pe o fustă sintetică subțire sau pe un sacou căptușit, materialul poate continua să se lipească și după ce ai îndepărtat balonul. Netezește țesătura cu palma și las-o să se așeze, în loc să o scuturi energic.
Pentru o haină obișnuită, poți încerca o atingere foarte ușoară cu o cârpă curată, abia umezită, pe dosul materialului. Verifică întâi într-un loc ascuns și nu face asta pe mătase, catifea, piele sau o piesă care cere curățare specială. Ideea este să reduci uscăciunea locală, nicidecum să uzi haina. Dacă ești deja la eveniment, câteva minute de răbdare pot fi o alegere mai bună decât o pată de apă la vedere.
Produsele antistatice pentru textile sunt o opțiune atunci când problema apare des, dar urmează instrucțiunile produsului și ale hainei. Aplică-le pe materialul compatibil, la distanță de față și de copii, și lasă țesătura să se usuce înainte de contactul cu pielea. Un spray pentru haine nu devine automat potrivit pentru baloane sau pentru corp. Mai ales pe o rochie împrumutată, testează întâi pe o zonă ascunsă.
Dacă nu ai nimic la îndemână, schimbă măcar locul în care ții baloanele. Evită să le transporți lipite de pulover sau sub braț, pentru că tocmai acolo se freacă mult. Folosește șnururile, o cutie încăpătoare ori un suport. E mai puțină improvizație decât pare și salvează destulă bătaie de cap.
Dacă au ajuns și în păr
Părul se ridică spre balon din același motiv pentru care se lipește materialul, numai că firele subțiri reacționează mai vizibil. Ține balonul departe de cap și desprinde firele unul câte unul, fără să răsucești șnurul prin ele. Nu încerca să rezolvi totul frecând părul cu balonul, chiar dacă gestul pare amuzant. Așa se încarcă și mai tare.
Dacă ai o coafură pregătită pentru fotografii, roagă pe altcineva să mute baloanele în locul tău. Agrafele și produsele de styling complică desprinderea firelor prinse în nod sau în panglică. Pentru un copil, contează mai mult să nu îl doară decât să recuperezi balonul perfect. Câteva secunde de calm schimbă complet scena.
De ce se întâmplă asta, de fapt?
Imaginează-ți două suprafețe care se ating și se despart de multe ori: balonul și puloverul, balonul și părul, uneori balonul și o perdea. În timpul acestui contact, sarcinile electrice se pot redistribui. Balonul ajunge să atragă fire de păr, scame sau o porțiune de țesătură, deși nimeni nu a pus lipici pe el. American Chemical Society folosește tocmai experimentul cu balonul frecat de haine pentru a arăta cum apare această atracție.
Nu trebuie să simți o scânteie ca să existe electricitate statică. Uneori vezi doar materialul urmând balonul ori auzi un foșnet fin când le desparți. Nici faptul că balonul este nou nu îl ferește: dacă a fost frecat de o pungă, de un covor sau de alte baloane, poate fi deja încărcat. Transportul într-un sac prea strâmt e suficient să-l pună în mișcare minute întregi.
Aerul uscat face fenomenul mai supărător. Un profesor de fizică de la Northeastern University explică faptul că umiditatea ajută sarcinile să se redistribuie, pe când aerul uscat le lasă să se acumuleze. De aceea, într-o sală încălzită iarna, baloanele pot face mai multe năzbâtii decât într-o încăpere cu un aer mai puțin uscat. Nu e o regulă fără excepții: contează și hainele, și felul în care manevrezi decorul.
Țesăturile sintetice merită observate separat. O rochie din poliester, căptușeala unei geci ori un fular din fibre sintetice se pot încărca prin frecare, mai ales când sunt foarte uscate. Bumbacul se comportă adesea mai liniștit, dar nu oferă vreo garanție absolută. Dacă două persoane ating același balon și numai uneia i se lipește de mânecă, uită-te și la materialul hainelor înainte să dai vina pe balon.
Umflarea cu heliu nu anulează atracția statică. Heliul schimbă felul în care plutește balonul, nu felul în care exteriorul lui se freacă de o haină. Un balon cu aer poate sta lipit de un pulover, iar unul cu heliu se poate prinde de păr când îl cobori pentru o fotografie. Încurcăturile apar la suprafață, nu în gazul dinăuntru.
Electricitate statică sau o suprafață cu adevărat lipicioasă?
Distincția te scutește de încercări inutile. Dacă balonul atrage firele fără să lase urme și se desprinde ușor, cauza probabilă este încărcarea statică. Dacă simți un strat cleios, observi pete pe mâini ori balonul se agață numai acolo unde are o bandă aplicată, verifică suprafața. Umiditatea din aer nu va îndepărta un adeziv.
Unele decoruri folosesc puncte de lipire, bandă dublu adezivă sau alte accesorii prinse de balon. Când acestea ating un material textil, pot lăsa reziduuri sau pot smulge fire. Ține partea cu adeziv spre suportul pentru care a fost gândită, nu spre haine sau piele. Dacă ai moștenit un decor montat de altcineva, cercetează întâi locul de contact, fiindcă adezivul poate fi greu de văzut pe un balon transparent.
Și mediul schimbă senzația la atingere. Pe o mână cu loțiune neabsorbită, pe pielea umedă după dans sau pe o bluză atinsă de băuturi dulci, latexul poate părea lipicios fără să fie încărcat static. Spală sau schimbă ce poți curăța în siguranță și pune deoparte balonul care lasă urme. Nu încerca să îi salvezi aspectul cu parfum, spirt, ulei ori produse de curățare pentru casă.
Un balon vechi, păstrat în condiții nepotrivite, poate avea o suprafață schimbată. Uneori se simte neobișnuit de lipicios, își pierde elasticitatea sau miroase altfel decât restul pachetului. Nu există un test rapid, făcut în mijlocul petrecerii, care să îți spună exact de ce. Eu aș renunța la el, mai ales dacă ar ajunge în mâinile copiilor sau lângă mâncare.
Există și varianta în care problema pornește de la piele. O roșeață care apare după contact nu dovedește singură o alergie la latex; poate fi iritație de la frecare sau de la alt produs folosit în decor. Totuși, dacă apar mâncărime, pete umflate ori alte simptome, oprește contactul și urmărește ce se întâmplă. În secțiunea despre sensibilitate găsești semnele pentru care merită să ceri ajutor medical.
Cum reduci lipirea pe durata petrecerii
Dacă mai ai câteva ore până vin invitații, începe cu încăperea. Într-o sală foarte uscată, un umidificator folosit corect poate reduce electricitatea statică. Agenția americană pentru protecția mediului menționează acest efect, dar avertizează și că excesul de umiditate favorizează alte probleme. Nu încerca să transformi camera într-o seră doar pentru a ține baloanele la distanță de un pulover.
Dacă folosești un umidificator, urmărește umiditatea cu un higrometru și îngrijește aparatul după instrucțiuni. Recomandarea aceleiași agenții este să nu depășești 50% umiditate relativă în interior. Nu orienta aburul spre baloane, instalații electrice, fotografii sau textile delicate. Pentru o petrecere de două ore într-un spațiu închiriat, poate fi mai realist să schimbi locul decorului decât să reglezi toată încăperea.
Hainele contează și înainte să pleci de acasă. Dacă știi că o anumită rochie se electrizează când o scoți din uscător, probeaz-o cu decorul înainte de eveniment. Las-o să se usuce conform etichetei și evită uscarea excesivă în aparat, dacă materialul permite altă metodă. Un strat de bumbac pe dedesubt poate ajuta în unele combinații, dar uneori schimbă felul în care cade haina; merită verificat în oglindă, nu presupus.
Pe piele, hidratarea obișnuită poate reduce senzația de uscăciune, însă crema proaspătă poate face balonul să adere fizic pentru o vreme. Aplic-o din timp și las-o să se absoarbă. Nu unge baloanele ca să nu se mai lipească. Un produs destinat pielii nu este neapărat potrivit pentru materialul balonului și poate păta decorul sau hainele.
În timpul evenimentului, cea mai simplă schimbare este distanța. Ridică buchetele de baloane din locurile pe unde oamenii se strecoară cu pahare în mână. Lasă suficient spațiu în jurul mesei, al intrării și al colțului pentru fotografii. Când baloanele ating mereu sacouri, eșarfe și păr, problema revine chiar dacă ai reușit să le desprinzi de câteva ori.
Ce schimbi când pregătești decorul de la început
Umflă baloanele într-un spațiu curat și lucrează cu mâinile uscate. Dacă le așezi pe covor, le împingi unele peste altele și le freci cu o cârpă ca să capete luciu, le dai mai multe ocazii să se încarce. Nu e nevoie de un ritual complicat. Evită numai mișcările care produc frecare multă și fără rost.
Pentru transport, folosește un recipient încăpător ori o pungă potrivită dimensiunii lor, astfel încât baloanele să nu fie presate de haine și tapițerie. Ține șnururile organizate; nodurile încâlcite ajung adesea să fie desfăcute chiar lângă fața cuiva. Dacă baloanele trebuie montate unul câte unul, pregătește suporturile înainte. Cu mâinile libere lucrezi mai liniștit și le atingi mai puțin de haine.
La cumpărare, verifică materialul și accesoriile, nu numai culoarea din fotografie. Poți porni de la o selecție precum https://www.departy.ro, apoi să citești descrierea fiecărui produs și ambalajul înainte de a-l folosi. Contează dacă balonul este din latex ori din folie, dacă decorul include puncte adezive și cine va intra în contact cu el. O alegere făcută pentru un panou înalt poate fi nepotrivită ca jucărie ținută lângă obraz.
Un balon din folie poate fi o alegere când vrei să eviți latexul, dar nu îl trata ca pe un obiect imun la orice fel de electricitate statică. Poate totuși să atingă hainele, iar marginile, șnururile și accesoriile pot agăța materiale fragile. Dacă îl folosești pentru cineva cu alergie cunoscută, verifică întregul aranjament, inclusiv celelalte baloane și materialele din jur. Important este ce ajunge efectiv lângă persoană.
Uneori văd recomandarea de a freca baloanele pentru a le lipi de tavan fără bandă. Metoda funcționează tocmai fiindcă le încarcă electric. Dacă după aceea le cobori între oameni, nu te mira că se prind de haine. Păstrează efectul acolo unde îți trebuie sau alege un suport care să le țină la loc fără frecare.
Când lipirea este însoțită de mâncărime sau erupție
Atracția statică nu este, prin ea însăși, o alergie. Dacă balonul se desprinde și pielea rămâne liniștită, ai de rezolvat în primul rând contactul dintre materiale. Dacă însă pielea se înroșește, apar pete ridicate, mâncărime ori umflături, lasă balonul jos și evită un nou contact. Nu continua jocul ca să vezi dacă reacția se repetă.
Multe baloane elastice sunt fabricate din latex natural. Academia Americană de Alergie, Astm și Imunologie arată că latexul poate provoca reacții pe piele și, la persoanele sensibilizate, simptome respiratorii. Unele reacții apar repede, în timp ce iritațiile provocate de anumite substanțe folosite la fabricarea cauciucului pot apărea mai târziu. Din aspectul unei singure pete nu poți stabili sigur cauza.
Dacă bănuiești o reacție de contact, îndepărtează balonul și clătește delicat zona. NHS recomandă îndepărtarea substanței iritante sau alergene și curățarea pielii, iar simptomele persistente ori repetate merită evaluate de un medic. Păstrează ambalajul sau fă o fotografie a produsului, dacă îl ai. Detaliul poate ajuta la o discuție ulterioară cu medicul, fără să fie nevoie să atingi din nou balonul pentru a-i arăta ce s-a întâmplat.
Respirația dificilă, senzația de gât care se strânge, umflarea buzelor sau a limbii, amețeala puternică ori o reacție care se extinde repede cer ajutor medical imediat. În România, sună la 112. Dacă persoana are un plan de urgență și un autoinjector cu adrenalină prescris, urmează planul primit de la medic în timp ce aștepți ajutorul. Nu încerca să rezolvi o posibilă reacție severă doar mutând baloanele în alt colț al camerei.
Pentru cineva cu alergie la latex deja confirmată, cel mai practic este să eviți baloanele din latex în încăperea în care va sta. Great Ormond Street Hospital folosește baloanele din folie ca alternativă pentru copiii cu această alergie. Totuși, verifică și celelalte obiecte din decor; un singur balon din folie nu ajută dacă buchetul este înconjurat de latex. Iar dacă nu știi ce material conține un produs, întreabă furnizorul înainte de eveniment.
Nu transforma fiecare atingere supărătoare într-un diagnostic. Căldura, transpirația, frecarea și un adeziv pot irita pielea, iar cauzele diferă de la om la om. În același timp, nici nu ignora un tipar: aceeași persoană face erupție ori de câte ori atinge baloane elastice. Aici conversația cu un alergolog este mai utilă decât o serie de încercări acasă.
Când sunt copii în jur, gândește și după ce se sparge balonul
Un balon care se lipește de hainele unui copil poate deveni repede o jucărie agitată: e tras, mușcat ori strâns până pocnește. Strânge imediat bucățile și ține baloanele neumflate în afara accesului celor mici. Comisia americană pentru siguranța produselor de consum avertizează că baloanele neumflate și fragmentele celor sparte pot provoca sufocare, inclusiv la copiii sub opt ani. Aici merită să întrerupi decorarea și să cureți podeaua pe loc.
E tentant să îi dai copilului balonul care se încăpățânează să se lipească de tricou, numai ca să te poți întoarce la ce făceai. Eu aș verifica mai întâi vârsta, felul balonului și cât de atent poate fi supravegheat. Pentru copiii foarte mici, decorul așezat departe de mâini e adesea alegerea mai liniștită. Și un adult poate ridica imediat resturile dacă se sparge vreun balon.
Dacă problema revine la fiecare eveniment
Privește tiparul înainte să cumperi un arsenal de soluții. Se întâmplă numai iarna, într-o încăpere încălzită? Numai cu un anumit pulover sau numai după ce scoți hainele din uscător? Dacă da, lucrează la uscăciunea aerului, la frecarea din timpul pregătirii și la felul în care depozitezi baloanele.
Dacă un singur pachet lasă urme pe degete, iar celelalte nu, scoate-l din decor. Dacă lipirea apare doar acolo unde ai montat puncte adezive, schimbă metoda de prindere. Dacă există mâncărime, erupție sau simptome care reapar după contact, oprește experimentul și cere sfat medical. Aceeași soluție nu poate rezolva, la fel de bine, un material încărcat static, un reziduu de adeziv și o reacție a pielii.
La următoarea petrecere, fă o probă cu câteva baloane înainte să montezi tot aranjamentul. Atinge-le de o bucată din materialul care va fi lângă ele, fără să le freci intenționat, și vezi dacă apar probleme. Dacă decorul urmează să stea lângă persoane cu sensibilitate cunoscută, discută din timp despre materialele potrivite. Testul cu o haină îți spune ceva despre lipire, nu îți poate confirma că un balon este sigur pentru cineva cu alergie.
Până la urmă, răspunsul începe cu un gest mic: desprinzi balonul încet și te uiți la ce a rămas în urmă. Dacă n-a rămas nimic, reduci frecarea și îi găsești un loc mai bun. Dacă rămâne o urmă pe material sau o reacție pe piele, schimbi balonul și iei situația în serios. Restul petrecerii poate merge înainte, cu baloanele sus și hainele lăsate în pace.
Actualitate
Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală
De la Constanța și Tulcea la Galați, Brăila, Bacău, Iași și Suceava, companiile din Estul României pot transforma presa locală într-un canal strategic de comunicare. CityPress.ro centralizează accesul la publicații locale și permite construirea unor campanii în funcție de orașele, județele și regiunile importante pentru fiecare business.
Pentru o companie care face business regional, relevanța nu se construiește doar la nivel național.
Se construiește în piețele în care compania vinde, investește, angajează, dezvoltă proiecte și caută noi parteneri.
O companie din Constanța poate avea interese comerciale în Tulcea, Brăila și Galați. Un business din Iași poate urmări dezvoltarea în Bacău, Suceava sau în alte județe ale Moldovei. Un dezvoltator, un operator logistic, o companie din agricultură sau un furnizor de servicii B2B poate avea nevoie să comunice simultan în mai multe centre economice.
În toate aceste situații apare aceeași întrebare:
Cum ajunge mesajul companiei în presa din piețele care contează pentru business?
CityPress.ro propune un răspuns simplu: un singur punct de acces la presa locală din România.
Presa locală, privită ca instrument de geo-marketing
CityPress.ro funcționează ca un media buyer specializat în presa locală și oferă companiilor acces la o rețea de peste 1.000 de publicații locale din România, dintre care peste 100 sunt prezentate de platformă ca publicații exclusive.
Diferența importantă pentru un business este posibilitatea de a construi campanii în funcție de geografie.
Compania poate selecta localitățile și zonele în care dorește să fie prezentă, iar campaniile pot fi construite pe localități, județe, regiuni sau grupuri de localități.
Pentru un business din Estul României, acest model schimbă perspectiva asupra presei locale.
Nu mai vorbim doar despre „a publica un articol”, ci despre posibilitatea de a utiliza publicațiile locale pentru a susține obiective comerciale și de comunicare în piețe geografice bine definite.
De la Constanța la Iași: comunicarea poate urma harta businessului
Să luăm exemplul unei companii cu sediul în Constanța care deservește clienți din Dobrogea și sud-estul țării.
Compania poate construi o campanie concentrată inițial pe Constanța, apoi poate extinde comunicarea către Tulcea, Brăila și Galați pe măsură ce își dezvoltă activitatea comercială.
Același principiu se aplică unei companii din Iași care dorește să își consolideze prezența în Moldova. Comunicarea poate porni din Iași și poate fi extinsă către Bacău, Suceava și alte piețe relevante.
În rețeaua prezentată public de City Press se regăsește, de exemplu, Ziarul de Iași, publicație pe care platforma o evidențiază în zona Moldovei.
Dincolo de publicațiile promovate individual, City Press oferă acces la o rețea mult mai extinsă de publicații și localități, astfel încât selecția canalelor să poată fi realizată în funcție de obiectivul concret al campaniei.
Nu fiecare companie are nevoie să comunice peste tot. Are nevoie să comunice acolo unde face business.
Ce poate comunica o companie B2B în presa regională?
Presa locală nu trebuie privită exclusiv ca un canal pentru promovarea produselor către consumatorul final.
Pentru mediul B2B, subiectele relevante sunt diferite.
O companie poate comunica deschiderea unei noi unități de producție, o investiție, extinderea într-un alt județ, lansarea unei divizii, dezvoltarea unui proiect imobiliar, intrarea pe o piață nouă, crearea de locuri de muncă, un parteneriat important sau rezultatele unui proiect regional.
În același mod, managementul și specialiștii companiei pot utiliza conținutul editorial pentru a comunica expertiză și perspective relevante pentru industria în care activează.
Astfel, publicarea regională poate contribui la construirea unei prezențe constante în ecosistemul economic în care compania își desfășoară activitatea.
Un instrument pentru companii, dar și pentru agențiile care gestionează mai multe piețe
Fragmentarea este una dintre dificultățile comunicării regionale.
O campanie care presupune apariții în Constanța, Galați, Iași, Bacău și Suceava poate însemna identificarea publicațiilor relevante și administrarea separată a relației cu fiecare dintre acestea. CityPress.ro centralizează procesul.
Platforma permite alegerea publicațiilor și gestionarea publicărilor dintr-un singur loc, inclusiv pentru agențiile de marketing și PR care coordonează campanii regionale pentru mai mulți clienți.
City Press poate recomanda publicații și combinații media în funcție de localitate, industrie, obiectiv, buget și audiență, iar pentru anumite publicații partenere platforma oferă inclusiv publicare instant.
De ce contează componenta regională pentru un brand național?
Logica funcționează și în sens invers.
O companie națională care vrea să comunice în Estul României nu trebuie să trateze întreaga regiune ca pe o singură audiență.
Constanța, Galați, Iași sau Suceava reprezintă piețe și comunități diferite.
Prin presa locală, o campanie națională poate primi o componentă regională, iar mesajele companiei pot fi distribuite în publicațiile din zonele în care există un interes comercial concret.
Un retailer poate comunica deschiderea unor noi locații. Un dezvoltator poate susține lansarea unui proiect. Un operator din energie sau infrastructură poate comunica investițiile realizate într-un județ. O companie de logistică poate face cunoscută extinderea operațiunilor într-un nou hub regional.
Campania rămâne națională. Distribuția mesajului devine locală.
Estul României are businessuri care merită o voce mai puternică
Dobrogea și Moldova reunesc centre economice importante și companii active în logistică, transport, agricultură, industrie, energie, construcții, real estate, HoReCa, servicii profesionale, retail, sănătate și tehnologie.
Multe dintre aceste companii au depășit de mult granițele orașului în care au fost fondate.
Comunicarea lor poate urma aceeași evoluție.
De la un oraș la mai multe județe. De la o prezență locală la una regională. Și, atunci când strategia companiei o cere, de la regional la național.
CityPress.ro își propune să ofere infrastructura prin care această comunicare devine mai ușor de administrat.
Peste 1.000 de publicații locale. Sute de localități. Un singur punct de acces.
CityPress.ro – presa locală, transformată într-un canal de comunicare pentru business.
Comunică acolo unde faci business.
Website: https://citypress.ro
E-mail: contact@citypress.ro
Telefon/Watsapp: 0729967754
Actualitate
De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală
Când vorbești despre îngrijire personală, probabil te gândești mai întâi la lucrurile care au intrat deja firesc în rutina de zi cu zi: produse pentru piele, mișcare, alimentație, somn, o baie relaxantă sau câteva ore în care îți faci timp pentru tine.
În ultimii ani, însă, ideea de stare de bine a devenit mai cuprinzătoare. Nu mai este vorba doar despre felul în care arăți, ci și despre cum te simți în propriul corp, despre confort, relaxare și despre lucrurile care îți fac plăcere.
În acest context, wellnessul intim nu trebuie privit ca un subiect separat sau incomod. Poate face parte, pur și simplu, din felul în care alegi să ai grijă de tine.
Pe Sensualia, această zonă poate fi explorată fără grabă, pornind de la propriile preferințe și de la ceea ce te face să te simți confortabil.
Îngrijirea personală nu se oprește la ceea ce se vede
Este ușor să investești timp în lucrurile vizibile: o cremă bună, o tunsoare care îți place, haine în care te simți bine sau o rutină de sport.
Dar relația pe care o ai cu propriul corp înseamnă mai mult decât atât.
Contează și să știi ce te relaxează, ce îți place, ce te face să te simți confortabil și unde sunt limitele tale. Nu trebuie să existe o explicație complicată pentru toate aceste lucruri și nici nu este nevoie să le compari cu ale altcuiva.
Unele femei sunt foarte deschise când vine vorba despre astfel de subiecte. Altele preferă să le păstreze pentru ele. Ambele variante sunt firești.
Important este să poți face alegeri pentru tine fără să simți că trebuie să urmezi o anumită tendință sau să te încadrezi într-un model.
Relaxarea poate fi cea mai simplă formă de wellness intim
Nu toate produsele din această zonă trebuie asociate imediat cu sexualitatea.
Masajul este probabil unul dintre cele mai bune exemple. Poate face parte dintr-o seară în doi, dar la fel de bine poate fi un simplu moment de relaxare după o zi obositoare.
Dacă sunteți împreună, un masaj poate fi un mod plăcut de a vă opri pentru câteva minute din ritmul zilnic. Nu aveți nevoie de tehnici speciale și nici de un plan pentru ceea ce urmează. Este suficient să vă simțiți bine și să nu vă grăbiți.
În astfel de momente, diferitele uleiuri de masaj pot completa experiența. Le poți alege în funcție de textură, aromă și modul de utilizare, după ce verifici indicațiile produsului.
Nu produsul este cel care transformă momentul. El este doar un detaliu care poate face experiența mai plăcută. Restul ține de timp, confort și de faptul că îți permiți să te relaxezi.
Să îți cunoști preferințele nu ar trebui să fie un subiect incomod
Există încă multe rețineri atunci când discuția ajunge la produsele intime pentru femei. Uneori din lipsă de informații, alteori pentru că mult timp această zonă a fost tratată fie în glumă, fie într-un registru exagerat de sexualizat.
În realitate, curiozitatea față de propriul corp este ceva cât se poate de firesc.
Nu trebuie să fii într-o relație și nici să urmărești un anumit rezultat pentru a vrea să afli ce îți place. La fel cum îți descoperi preferințele în materie de parfumuri, cosmetice sau haine, poți afla în timp și ce te face să te simți bine în zona intimă.
Dacă vrei să explorezi această latură, gama de jucării intime pentru ea îți permite să vezi ce tipuri de produse există și să alegi doar ceea ce îți stârnește interesul.
Nu este nevoie să începi cu ceva complicat. Poți citi descrierile, poți compara opțiunile și poți decide în liniște ce ți se potrivește.
Cumpărăturile online au făcut alegerea mai simplă
Unul dintre lucrurile care au schimbat mult această piață este faptul că astăzi poți descoperi produsele intime online, în ritmul tău.
Nu trebuie să iei o decizie pe loc și nici să porți o conversație cu cineva dacă nu îți dorești acest lucru. Poți citi informațiile disponibile, poți compara mai multe variante și poți reveni asupra unei alegeri înainte de a comanda.
Pentru produsele pe care nu le cunoști, merită să verifici întotdeauna câteva lucruri simple: materialele, dimensiunile, modul de utilizare, întreținerea și recomandările producătorului.
Prețul sau popularitatea unui produs nu îți spun automat dacă acesta este potrivit pentru tine.
Mai util este să te întrebi ce cauți, ce ți se pare confortabil și cât de simplu vrei să fie produsul pe care îl alegi.
În cuplu, alegerile rămân la fel de personale
Produsele intime pot face parte și din viața de cuplu, dar faptul că sunteți împreună nu înseamnă că trebuie să aveți aceleași preferințe.
Dacă vreți să încercați ceva nou, cel mai simplu este să vorbiți despre asta.
Puteți spune ce vă atrage, ce ați vrea să încercați și ce nu vă interesează. Nu este nevoie ca unul dintre voi să îl convingă pe celălalt.
Uneori veți fi curioși în legătură cu același lucru. Alteori, nu. Tocmai această libertate de a spune ce vă place și ce nu vă place face discuția mai simplă.
Produsele pot aduce varietate, dar nu trebuie să devină o obligație și nici o măsură a calității relației voastre.
Wellnessul intim înseamnă, înainte de toate, alegere
Poate că cea mai importantă schimbare este faptul că despre această zonă putem vorbi astăzi mai normal.
Nu trebuie să îi dăm o importanță exagerată, dar nici să o tratăm ca pe ceva ce trebuie ascuns.
Pentru tine, wellnessul intim poate însemna relaxare. Poate însemna curiozitate. Poate fi ceva ce explorezi singură sau împreună cu partenerul. Și poate exista perioade în care pur și simplu nu te interesează.
Nu există o variantă corectă.
La fel ca în orice altă zonă a îngrijirii personale, contează să ai acces la informații, să îți cunoști preferințele și să alegi ceea ce are sens pentru tine.
Fără presiune, fără reguli inventate și fără ideea că trebuie să demonstrezi ceva. Doar în ritmul tău.
-
Economieacum 2 zileCAZUL VIDRA: PESTE 50 DE MILIOANE DE EURO INVESTIȚI, 300 DE LOCURI DE MUNCĂ ȘI DEȘEURI TRATATE
-
Fashionacum 3 zileCum îți afli corect mărimea la inel, acasă, fără să greșești
-
Uncategorizedacum 2 zilePeste 60 de expozanti la Romanian Security Fair 2026
-
Lifeacum 3 zileCe transmite fiecare culoare: ghid scurt de simbolistică florală
-
Uncategorizedacum 2 zileHONOR înregistrează cea mai rapidă creștere dintre brandurile Android pe piața tabletelor din EMEA
-
Socialacum 3 zileUnde ne îngropăm animalele de companie? România are puține locuri pentru ultimul rămas-bun
-
Comunicateacum 2 zileBVON.ro, marcă înregistrată și platformă online dedicată știrilor, evenimentelor și informațiilor din Brașov
-
Uncategorizedacum 3 zileArta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum





