„Este o onoare și o mare responsabilitate pentru care suntem pregătiți”

0
76

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat, luni, pe liderul USR, Dacian Cioloș, să formeze un nou guvern. La câteva minute de la conferința în care șeful statului a făcut anunțul, Dacian Cioloș a scris, pe pagina sa de Facebook, că „este o onoare și o mare responsabilitate pentru care” el și partidul pe care îl conduce sunt pregătiți.

Cioloș a menționat că urmează să aibă o ședință de Birou Național pentru stabilirea echipei de negocieri și a mandatului de a forma cât mai rapid un guvern.

Acesta a subliniat că liniile principale sunt gestionarea pandemiei, explozia prețurilor la energie și reformele din PNRR.

„Președintele Klaus Iohannis mi-a cerut în această seară să formez un nou guvern.

Este o onoare și o mare responsabilitate pentru care suntem pregătiți, așa cum am și anunțat încă de la plecarea USR din guvern. Suntem gata să ne asumăm responsabilitatea guvernării și să pornim negocierile cu celelalte partide. Obiectivul nostru este să scoatem România din criză și pentru asta e nevoie de multă responsabilitate din partea tuturor forțelor politice.

Vom avea o ședință de Birou Național pentru stabilirea echipei de negocieri și a mandatului de a forma cât mai rapid un guvern.

Liniile principale sunt gestionarea pandemiei, explozia prețurilor la energie și reformele din PNRR”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here