Vaccinarea anti-COVID în România. Peste 60.000 de persoane au fost imunizate în ultimele 24 de ore

0
246

În ultimele 24 de ore, pe teritoriul României au fost vaccinate împotriva COVID-19 peste 60.000 de persoane, a anunțat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Potrivit sursei citate, din totalul persoanelor imunizate în acest interval, aproape 14.000 au făcut prima doză.

Mai precis, conform datelor CNCAV, în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 62.005 de persoane. Dintre acestea, 13.710 de persoane au primit prima doză de vaccin sau doza unică de la Johnson & Johnson. Alte 26.925 de persoane s-au vaccinat cu doza a treia / doza de rapel, în cazul vaccinului Johnson & Johnson.

În acelaşi interval, au fost raportate 20 reacţii adverse: 14 la vaccinul Pfizer şi 6 la cel produs de Johnson & Johnson. Alte 195 de reacţii adverse sunt în curs de investigare şi nu au fost raportate cazuri severe.

Bilanțul total al persoanelor vaccinate cu prima doză este de 7.716.529, din care 7.374.071 cu schema completă. Până în prezent, 1.500.283 de persoane s-au vaccinat cu doza a treia / doza de rapel.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here