Connect with us

Actualitate

Cum explică un sociolog rus percepția rușilor asupra războiului: „Au prea puțină compasiune față de ucraineni”

Publicat

pe

Lev Gudkov, directorul științific al institutului independent de sondare a opiniei publice din Rusia „Centrul Levada”, a vorbit într-un interviu acordat publicației germane „Der Spiegel” despre mentalitatea rușilor și cum percepe societatea războiul din Ucraina.

Atitudinea rușilor față de război nu s-a schimbat prea mult FOTO SHUTTERSTOCK

Gudkov este un sociolog născut la Moscova în 1946 care a lucrat pentru Iuri Levada, cel care în perioada sovietică a publicat primele studii cu privire la starea de spirit și mentalitatea cetățenilor ruși. În 2003, a fost înființat Centrul Levada pe care Gudkov l-a condus timp de 15 ani după moartea lui Levada, în 2006. În prezent, este directorul științific al acestui institut clasificat de statul rus drept „agent străin”.

Gudkov a efectuat sondaje de opinie imediat după ce Rusia a declanșat invazia în Ucraina, dar și pe parcursul celor 10 luni de război, iar concluziile acestora sunt sumbre, relatează Der Spiegel. Rușii au în continuare o mentalitate de victimă în raport cu statul, sunt predispuși spre conformism și au viziuni care se bat în cap cu privire la război. În esență, ei nu se simt moral responsabili de războiul purtat de regimul lui Putin.

Cât de mult cred rușii narațiunea oficială cu privire la război?

Un sondaj recent a arătat că 53% dintre respondenți sunt convinși că operațiunea militară din Ucraina a fost de succes. Asta arată că propaganda reușește încă să obțină un consens larg – în special în rândul rușilor în vârstă și a celor ce nu au acces la mijloace de informare în afara canalelor rusești. Doar o treime dintre respondenți crede contrariul, iar ei reprezintă un segment mic al societății.

Argumentele lor este că operațiunea durează prea mult, că nu se fac deloc progrese. Oamenii sunt îngrijorați aproape exclusiv cu privire la o potențială înfrângere militară și la incompetența comandanților. Mitul unei armate puternice care nu poate fi învinsă s-a spulberat pentru ei.

Războiul în sine nu este pus la îndoială, iar rușii nu se gândesc deloc la atacurile asupra Ucrainei și la masacre.

„Rușii au prea puțină compasiune pentru ucraineni. Aproape nimeni nu discută despre faptul că în Ucraina mor oameni”, spune sociologul, precizând că în medie doar 10% din populație exprimă sentimente de vină și arată empatie.

Societatea rusă este amorală”, adaugă Gudkov, explicând că, deși nu doresc războiul, rușii nu se opun pentru că sunt predispuși să fie supuși față de autoritatea statului și evită să intre în conflict deschis cu autoritățile.

Războiul a scos la iveală vechile mentalități din epoca sovietică care îi face pe ruși „să se identifice cu statul și să-i adopte retorica cu privire la lupta împotriva fascismului și nazismului” ca modalitate de a justifica ce se întâmplă. Propaganda nu a făcut decât să reactiveze vechi tipare de gândire prin care sunt blocate orice fel de „compasiune și empatie” pentru situația ucrainenilor. Acestea, în schimb, sunt rezervate doar „oamenilor noștri”, soldaților ruși morți și răniți pe frontul din Ucraina.

Cum au răspuns rușii la război?

Rușii n-au avut reacția critică față de război la momentul declanșării lui, așteptată de Gudkov: chestionarele telefonice rapide efectuate în 27 februarie au arătat că 68% dintre cei întrebați erau în favoarea războiului. Cercetătorii de la Centrul Levada, îngroziți de acest procent, au preferat să publice concluziile abia în martie, după ce institutele publice au dezvăluit propriile sondaje, pentru a nu inflama lucrurile într-un context sensibil.

Dar rușii nu doar că nu s-au răzgândit pe parcurs, ci, din contră, aprobarea față de război a crescut și s-a menținut la peste 70%.

Cum resimt rușii pierderea a circa 10.000 de soldați în război, conform cifrelor presei independente din Rusia?

Rușii nu sunt conștienți de aceste pierderi, având în vedere că cenzura e aproape totală: marile platforme au fost blocate în Rusia, la fel ca și alte portaluri online de știri. Doar circa 23% din ruși au acces la mijloace de ocolire a blocajelor, cei mai mulți dintre ei tineri educați care locuiesc în marile orașe. Grosul populației, în schimb, are parte doar de propagandă, iar pentru o largă majoritate, în special rușii mai în vârstă, sursele de informare sunt exclusiv canalele de televiziune rusești.

O viziune despre război plină de contradicții

Datele cele mai recente despre au arătat că în categoria 18-24 de ani 59% erau în favoarea războiului față de 34% care s-au declarat împotrivă. Prin comparație, în rândul rușilor la vârsta pensionării, 79% dintre ei erau de acord cu războiul față de doar 16% care i se opuneau.

Totuși, 65% dintre tineri au fost de părere că atacurile asupra Ucrainei ar trebui oprite pentru a permite începerea negocierilor. Or, asta reflectă că în mintea rușilor lucrurile se bat în cap: ei se identifică cu statul, dar la nivel individual se tem pentru viața lor și nu doresc să fie recrutați pentru război.

În mod cert, ei nu iubesc războiul. Apoi, ei nu pot fi niciodată siguri cu privire la obiectivele războiului, care se schimbă mereu. Pentru că uneori ei aud că Rusia se războiește cu fasciștii, iar alteori că rușii luptă contra NATO. La toate astea se adaugă sentimentele anti-Putin în creștere. Categoria de vârstă 18-24 ani era cea mai mare susținătoare a lui Putin în urmă cu cinci ani. Acel tineret pro-Putin s-a diminuat, ba chiar sentimentele negative sporesc până și în rândul celor ce se apropie de 30 de ani.

Prea puțini tineri sunt dispuși să-și asume responsabilitatea morală față de război

Cu toate că cei mai tineri dintre ruși nu doresc războiul, fiind și mai bine informați, și ei dau dovadă de aceeași atitudine de supunere și acceptă totul ca atare. Prea puțini ar fi dispuși să-și asume vreo responsabilitate personală față de război. Comportamentul lor amintește destul de mult de studenții din URSS care urau muncile agricole și totuși se conformau, conștienți fiind de faptul că opoziția și protestul ar fi însemnat să fie excluși din societate. Asta se repetă în prezent, crede Gudkov.

De ce rușii nu protestează

Sondajele au arătat că disponibilitatea de a lua parte la proteste a avut o scădere dramatică în ultimele luni. Rușii se tem de arest și de autorități, mai ales că numărul prizonierilor politici este mare.

Cel mai important factor, crede sociologul rus, este însă teama de izolare socială.

Sondajele au arătat constant că, întrebați dacă ar fi dispuși să lupte, peste 50% dintre ei răspund afirmativ. Și asta nu pentru că cei mai mulți dintre ei chiar își doresc, ci pentru că dispoziția lor pentru conformism este puternică. Altfel, s-a văzut că cei care au avut posibilitatea să o facă au plecat din Rusia.

Cred rușii retorica lui Putin a soldaților ruși care mor ca niște eroi?

Rușii nu s-au lăsat cuprinși de înflăcărare patriotică, dimpotrivă mobilizarea anunțată de Putin a fost un șoc pentru ei. Populația a înțeles-o ca pe un semn că se apropie înfrângerea. De pildă, dacă în august, proporția celor favorabili continuării războiului versus începerii negocierilor de pace era mai mare (48% față de 44%), situația s-a răsturnat în octombrie: 57 la sută doreau negocieri față de doar 36 la sută care doreau ca războiul să fie dus mai departe.

În acest moment, rușii nu înțeleg prea multe cu privire la aceste negocieri – nu pot pricepe de ce, în contextul actual, ucrainenii nu ar accepta aceste discuții. Este o dovadă a unei aroganțe de tip imperialist a societății ruse care nu ține cont de perspectiva celuilalt.

După ce tulburările create de mobilizare s-au mai calmat, a scăzut și numărul celor care se exprimau în favoarea negocierilor de pace. Totuși, în marea lor majoritate, rușii nu cred în mobilizarea parțială a lui Putin, 66% dintre ei sunt convinși că acesta va continua.

„Războiul a devenit o rutină”, apreciază sociologul rus.

Care este starea de spirit predominantă în acest moment?

Rușii au un sentiment profund de incertitudine: sunt înspăimântați că situația economică se va deteriora și mai mult și că Rusia ar putea intra în război cu Vestul. De altfel reacția cea mai puternică este la amenințarea lui Putin că ar putea folosi armele nucleare.

Teama de război bântuie demult conștiința colectivă a Rusiei și teama de un război nuclear este ceva înrădăcinat: a început să iasă la suprafață odată cu anexarea Crimeei. La fel și stereotipurile sovietice: complexul rușilor că sunt izolați și asediați, că sunt victime și nimeni nu-i place. Aceste mentalități bazate pe o atitudine militaristă și ideologie antioccidentală sunt profunde și acceptate ca și cum ar fi veșnice. Așa au stat lucrurile dintotdeauna.

Viitorul Rusiei

Omul putinist din prezent este doar o continuare a celui sovietic, cu deosebirea că primul are un nivel mai ridicat de cinism, confuzie și dezorientare. În epoca sovietică, rușii erau conștienți de situația lor, dar erau convinși că se va îmbunătăți cu timpul, ceea ce le asigura o stare vitală de optimism. În prezent, rușii și-au pierdut speranța și consideră puterea coruptă și nepăsătoare față de oameni. Ei au însă o credință puternică în interesul național și consideră că Putin a făcut multe în această privință, că a restabilit autoritatea Rusiei pe scena internațională. Omul putinist este înfricoșat, dar asta nu-l împiedică să spere în continuare că Putin va apăra țara de Vest și o va scoate din criză economică și de data asta.

După anexarea Crimeei, rușii au fost euforici, dar nu mai este cazul în prezent. Nivelul de aprobare înalt pentru Putin (chiar peste 80%) este menținut artificial de propagandă: Putin este înfățișat ca un lider carismatic, chiar dacă nu este o realitate.

Putin ar putea pierde susținerea doar dacă printr-o înfrângere militară în Ucraina. Rușii încep să fie afectați de bombardamentele în regiunile de graniță și asupra bazelor militare.

Chiar și tonul propagandiștilor s-a schimbat, ei au început să critice tot mai mult conducerea militară.

Certitudinea victoriei s-a evaporat. Și totuși mulți continuă să se agațe de speranța că armata ucraineană poate fi învinsă. Sunt contradicții care coexistă.

Viziunea despre viitor s-a contractat la un orizont de câteva săptămâni. Peste jumătate dintre respondenți spun acum: «nu am idee ce se va întâmpla peste o lună». Nu mai este posibil să te pregătești sau să economisești bani pe care mulți oricum nu-i au. Oamenii înțeleg că războiul va continua mult timp de acum înainte”, apreciază Gudkov.

Comentarii Facebook

Actualitate

De ce claritatea conteaza de la primul pas

Publicat

pe

De

De ce claritatea conteaza de la primul pas

Cand apare o nevoie financiara urgenta, multi oameni cauta o solutie rapida si usor de urmarit. Totusi, graba poate face lucrurile sa para mai simple decat sunt. De aceea, primul pas bun nu este sa alegi imediat, ci sa intelegi ce tip de varianta analizezi si cum se potriveste cu situatia ta reala.

O alegere facuta sub presiune poate parea buna doar pentru ca vine repede. In realitate, conteaza sa stii ce rol are acea solutie in viata ta de acum. Nu orice varianta se potriveste oricarei nevoi. Uneori, diferenta dintre o decizie utila si una apasatoare sta tocmai in cat de clar vezi lucrurile de la inceput.

Pentru multi oameni, un amanet auto intra in discutie atunci cand au nevoie de o suma de bani si vor sa foloseasca masina ca garantie, fara sa porneasca direct spre o schimbare definitiva. Pe scurt, asta inseamna ca autoturismul devine baza unei solutii financiare temporare, intr-un cadru care trebuie inteles clar inainte de orice pas.

Claritatea conteaza mai mult decat viteza

Cand te gandesti la o varianta cu garantie auto, este important sa nu privesti doar partea urgenta. Da, timpul conteaza, dar la fel de mult conteaza sa intelegi cum functioneaza procesul si ce implica pentru tine. Cu cat vezi mai clar pasii, cu atat reduci riscul sa alegi ceva care pare bun doar pentru moment.

Multi oameni se uita mai intai la suma pe care o pot obtine. Totusi, o alegere buna nu se bazeaza doar pe atat. Conteaza sa vezi daca acea varianta se potriveste nevoii tale, daca o poti intelege usor si daca iti lasa impresia ca lucrurile sunt asezate logic.

Ca sa privesti mai limpede o astfel de optiune, poti porni de la cateva intrebari simple:

  1. de ce suma ai nevoie cu adevarat acum
  2. cat de repede vrei sa rezolvi situatia
  3. daca alegerea pe care o faci iti ofera claritate sau doar o reactie de moment

Masina poate fi un sprijin financiar, dar trebuie privita corect

Pentru foarte multi oameni, masina nu este doar un bun de valoare, ci un instrument important in viata de zi cu zi. Cu ea merg la serviciu, rezolva drumuri pentru familie sau isi tin activitatea in miscare. Tocmai de aceea, orice decizie care o implica trebuie privita calm si cu suficienta atentie, nu doar prin filtrul urgentei.

Cand alegi o varianta cu garantie auto, nu este vorba doar despre bani, ci si despre raportarea ta la un lucru important din viata ta practica. Daca vezi aceasta solutie doar ca pe o scapare rapida, poti pierde din vedere partea care tine de echilibru. In schimb, daca o privesti lucid, poti decide mai asezat.

Sunt cateva lucruri pe care merita sa le ai in minte:

  • masina are pentru tine si o valoare de folosinta
  • decizia trebuie sa raspunda unei nevoi concrete
  • felul in care intelegi procesul poate influenta cat de bine traversezi perioada

O solutie buna trebuie sa iti lase loc sa iti vezi de viata

Un semn bun este atunci cand varianta pe care o analizezi nu iti complica si mai mult perioada grea. Daca totul pare prea incarcat, prea neclar sau prea greu de urmarit, stresul nu scade, ci doar se muta dintr-o parte in alta. O alegere buna ar trebui sa iti dea senzatia ca poti merge mai departe, nu ca ramai blocat in si mai multe griji.

Mai este important si felul in care aceasta decizie se aseaza in rutina ta. Multi oameni au deja destule responsabilitati. Munca, familia, drumurile si cheltuielile curente nu dispar doar pentru ca a aparut o urgenta. De aceea, o solutie potrivita este una care poate functiona in realitatea ta, nu doar pe hartie sau in teorie.

Cand lucrurile sunt mai usor de inteles, apare si un alt beneficiu. Iti recapeti putin controlul. Nu mai simti ca fiecare zi este doar o reactie la presiune. Incepi sa vezi pasii in ordine si sa te raportezi mai calm la ce ai de facut. Uneori, aceasta revenire la claritate este unul dintre cele mai valoroase lucruri intr-un moment aglomerat.

O decizie bine inteleasa este mai usor de dus

Inainte sa alegi o varianta cu garantie auto, cel mai important este sa nu te lasi condus doar de urgenta. Da, problema financiara poate fi reala si presanta, dar tocmai de aceea ai nevoie de o solutie pe care sa o intelegi bine. Cand stii ce alegi si de ce alegi, totul devine mai usor de gestionat.

O alegere potrivita nu inseamna neaparat ceva spectaculos. Inseamna o varianta care raspunde unei nevoi concrete, care are logica pentru momentul tau si care nu te face sa simti ca intri intr-o situatie si mai grea. Cu cat decizia este mai bine asezata in mintea ta, cu atat si perioada respectiva poate fi traversata mai calm.

Cand intelegi ce inseamna amanetul auto, ce rol poate avea pentru tine si cum se potriveste nevoii tale reale, esti in pozitia de a alege mai bine. Iar o alegere mai buna poate insemna mai putin stres si mai mult echilibru intr-un moment delicat.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Reciclarea la control: clasamentul real din București și Ilfov

Publicat

pe

De

Reciclarea la control: clasamentul real din București și Ilfov


Cei de la GsNews.ro au publicat topul lunii februarie 2026 privind gradul de reciclare al localităților din România:
Municipiul București
Locul 1 – Sectorul 5 cu un procent de 100% Cantitate trimisă la reciclare și tratate mecano-biologică
Locul 2 – Sectorul 1 cu un procent de 99,8% Cantitate trimisă la reciclare și tratate mecano-biologică
Locul 3 – Sectorul 2 : cu un procent de 76.1% Cantitate trimisă la reciclare și tratate mecano-biologică
Locul 4 – Sectorul 6 cu un procent de 58.1% Cantitate trimisă la reciclare și tratate mecano-biologică
Locul 5 – Sectorul 4 cu un procent de 5.64% Cantitate trimisă la reciclare și tratate mecano-biologică
Locul 6 – Sectorul 3 cu un procent de 0.54% Cantitate trimisă la reciclare și tratate mecano-biologică
Sursa: Cifre rezultate în urma calculelor matematice realizate pe baza datelor oficiale publicate de instituții de profil.
Județul Ilfov
Locul 1 – Clinceni cu un procent de 59,9% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 2 – Glina cu un procent de 57,4% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 3 – 1 Decembrie cu un procent de 51,2% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 4 – Balotești cu un procent de 50,4% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 5 – Tunari cu un procent de 49,2% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 6 – Măgurele cu un procent de 47,2% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 7 – Afumați cu un procent de 46,2% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 8 – Domnești cu un procent de 40,9% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 9 – Ciorogârla cu un procent de 38,7% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 10 – Gruiu cu un procent de 22,6% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică

Citeste mai mult:

https://gsnews.ro/reciclarea-la-control-clasamentul-concret-al-localitatilor-din-romania/

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Incident bizar cu un robot umanoid, escortat de polițiști după ce ar fi urmărit o femeie pe stradă. Ce căuta, de fapt, mașinăria în spatele victimei

Publicat

pe

Incident bizar cu un robot umanoid, escortat de polițiști după ce ar fi urmărit o femeie pe stradă. Ce căuta, de fapt, mașinăria în spatele victimei

Un robot umanoid a fost escortat de polițiști în orașul chinez Macau, cunoscut și sub numele de „Las Vegas-ul Asiei”, după ce ar fi speriat o femeie în vârstă de 70 de ani, care a ajuns ulterior la spital.

Doi polițiști care îl escortează pe robot de la fața locului. FOTO: captură video

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Conform poliției, incidentul s-a produs în apropierea unui complex rezidențial din zona Patane, Macau, China. Femeia se plimba pe stradă în jurul orei 21:00 și se uita pe telefon, când a observat brusc că în spatele ei se afla un robot umanoid, model Unitree G1, potrivit relatărilor din presa locală, citate de Macau Post și South China Morning Post.

Într-un videoclip distribuit pe rețelele sociale, femeia poate fi văzută certând robotul în timp ce mai mulți trecători privesc scena. Potrivit relatărilor, ea s-a plâns că robotul a speriat-o.

„Îmi faci inima să bată mai repede! Aveți atâtea lucruri de făcut, de ce vă ocupați cu așa ceva? Sunteți nebuni?”, a strigat femeia, potrivit Macau Post.

În timpul discuției, robotul ridică ambele brațe, într-un gest care a părut pentru unii ca o încercare de a se „apăra” sau de a-și cere scuze.

Ulterior, în imagini apar doi polițiști care îl escortează pe robot de la fața locului. Unul dintre agenți chiar îl atinge pe „umăr”. Momentul poate fi urmărit mai jos.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Sursă video: X 

Conform autorităților, robotul aparținea unui centru educațional din Macau și era folosit pentru activități promoționale. Aparatul a fost returnat operatorului său, un bărbat de 50 de ani, căruia polițiștii i-au recomandat să fie mai atent atunci când utilizează robotul în spații publice.

Cum explică incidentul proprietarul robotului 

Un reprezentant al centrului educațional a declarat pentru postul public TDM că incidentul s-ar fi produs în timp ce robotul părăsea zona. Femeia s-ar fi oprit în mijlocul trotuarului pentru a-și verifica telefonul, iar robotul, neputând să o ocolească, a rămas în spatele ei. Când aceasta s-a întors și a văzut robotul luminat în spatele său, s-ar fi speriat, mai ales având în vedere ora târzie.

Deși nu a existat contact fizic și nimeni nu a fost rănit, femeia le-a spus polițiștilor că se simte rău și a cerut să fie dusă la spital. După investigații și tratament, ea a fost externată și a declarat că nu va depune plângere.

Mulți utilizatori din mediul online au glumit că poliția a „arestat” robotul. Alții au deschis o dezbatere despre siguranța și etica utilizării roboților în spații publice, mai ales în contextul în care modelul Unitree G1 este tot mai des folosit în China pentru demonstrații tehnologice.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

De ce claritatea conteaza de la primul pas De ce claritatea conteaza de la primul pas
Actualitateacum 3 zile

De ce claritatea conteaza de la primul pas

Cand apare o nevoie financiara urgenta, multi oameni cauta o solutie rapida si usor de urmarit. Totusi, graba poate face...

250 de lideri au celebrat parteneriatul România-SUA la recepția Alianța dedicată noului Ambasador Darryl Nirenberg 250 de lideri au celebrat parteneriatul România-SUA la recepția Alianța dedicată noului Ambasador Darryl Nirenberg
Politicaacum o săptămână

250 de lideri au celebrat parteneriatul România-SUA la recepția Alianța dedicată noului Ambasador Darryl Nirenberg

Alianța a organizat aseară, la Radisson Blu București, o recepție de înalt nivel, prilejuită de sosirea noului Ambasador al Statelor...

Reciclarea la control: clasamentul real din București și Ilfov Reciclarea la control: clasamentul real din București și Ilfov
Actualitateacum 2 săptămâni

Reciclarea la control: clasamentul real din București și Ilfov

Cei de la GsNews.ro au publicat topul lunii februarie 2026 privind gradul de reciclare al localităților din România:Municipiul BucureștiLocul 1...

Incident bizar cu un robot umanoid, escortat de polițiști după ce ar fi urmărit o femeie pe stradă. Ce căuta, de fapt, mașinăria în spatele victimei Incident bizar cu un robot umanoid, escortat de polițiști după ce ar fi urmărit o femeie pe stradă. Ce căuta, de fapt, mașinăria în spatele victimei
Actualitateacum 2 săptămâni

Incident bizar cu un robot umanoid, escortat de polițiști după ce ar fi urmărit o femeie pe stradă. Ce căuta, de fapt, mașinăria în spatele victimei

Un robot umanoid a fost escortat de polițiști în orașul chinez Macau, cunoscut și sub numele de „Las Vegas-ul Asiei”,...

Strategia SUA-Israel împotriva Iranului a eșuat – acum trec la planul B, doctrina Dahiya Strategia SUA-Israel împotriva Iranului a eșuat – acum trec la planul B, doctrina Dahiya
Actualitateacum 2 săptămâni

Strategia SUA-Israel împotriva Iranului a eșuat – acum trec la planul B, doctrina Dahiya

Războiul împotriva Iranului nu a mers conform planului inițial al Washingtonului și Tel Avivului. După ce tentativa de a înlătura...

13 martie: Ziua în care s-a născut marele filosof şi istoric al religiilor Mircea Eliade. Fascinaţia sa pentru India şi pentru yoga 13 martie: Ziua în care s-a născut marele filosof şi istoric al religiilor Mircea Eliade. Fascinaţia sa pentru India şi pentru yoga
Actualitateacum 2 săptămâni

13 martie: Ziua în care s-a născut marele filosof şi istoric al religiilor Mircea Eliade. Fascinaţia sa pentru India şi pentru yoga

De la nașterea marelui istoric al religiilor Mircea Eliade și descoperirea planetei Pluto, până la alegerea Papei Francisc sau premiere...

România este mai sigură doar împreună cu partenerii săi transatlantici. Nu avem alternativă! România este mai sigură doar împreună cu partenerii săi transatlantici. Nu avem alternativă!
Actualitateacum 2 săptămâni

România este mai sigură doar împreună cu partenerii săi transatlantici. Nu avem alternativă!

Ultima perioadă a creat impresia că România este tot mai izolată, că trebuie să se descurce singură și că vin...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro