Actualitate
5 februarie, ziua în care s-a născut Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist român din istorie
La 5 februarie 1965 s-a născut
Gheorghe Hagi, considerat unul dintre cei mai buni fotbalişti români. La
aceeaşi dată a venit pe lume, în 1878, şi inginerul André Citroën, creator al
mărcii de automobile ce-i poartă numele.
1851: S-a născut fizicianul Ștefan Hepites, românul care a revoluționat meteorologia lumii
Ștefan Hepites a revoluționat meteorologia în lume FOTO Adevărul
Una dintre marile personalităţi date de Brăila domeniului ştiinţific
este Ştefan Hepites, cel care a înfiinţat, chiar în oraşul natal, prima staţie
meteorologică din România. Acesta a fost fiul unui alt brăilean ilustru,
Constantin Hepites, cel care a dat ţării noastre primul tratat ştiinţific din
domeniul farmaciei. În 1878, împreună cu
soţia sa, a înfiinţat la Brăila o mică staţie meteorologică, pentru ca mai apoi
să instaleze 11 astfel de obiective de-a lungul Dunării, menite să avertizeze
din timp asupra riscului de inundaţii.
La numai 29 de ani, Ştefan Hepites a fost
ales membru corespondent al Academiei Române, apoi a fost numit inginer la
Serviciul Hidaulic al Ministerului Lucrărilor Publice, profesor de fizică la
Şcoala Militară de Artilerie, profesor la Şcoala de Silvicultură, inspector
general al Domeniilor Statului. Pe lângă pioneratul din domeniul
meteorologiei, Ştefan Hepites a avut o contribuţie importantă şi la apariţia
primului Serviciu Macro-Seismic din România, publicând primele observaţii
ştiinţifice referitoare la cutremure.
1939: A murit matematicianul
Gheorghe Ţiţeica, membru titular al Academiei Române
Gheorghe Țițeica, un matematician strălucit FOTO Adevărul
Gheorghe Ţiţeica este
primul matematician român care a publicat un mare număr de lucrări ştiinţifice,
iar valoarea acestor lucrări, recunoscută în toată lumea constituie o cinste ce
se răsfrânge asupra ţării noastre.
Înaintea lui Ţiţeica şi
alţi români publicaseră lucrări remarcabile în periodicele din Occident.
Întorşi în ţară însă ei n-au mai continuat aceste lucrări, sub cuvânt că la noi
nu sunt condiţii prielnice pentru aceasta. De obicei doctoratul era sfârşitul
preocupărilor ştiinţifice, un titlu necesar pentru ocuparea unei funcţii
superioare. Ţiţeica a rupt această tradiţie, continuându-şi lucrările în ţară
şi ajungând unul dintre cei mai mari geometri ai lumii. Cărţile sale se
bucură de o deosebită preţuire şi au avut o mare circulaţie.
1953: A murit, în închisoare la
Sighet, Iuliu Maniu, preşedinte al Partidului Naţional Român (1918-1926)
Iuliu Maniua a sfârșit în închisoarea Sighet FOTO Adevărul
În urmă cu 150 de ani, la
8 ianuarie 1873, se năștea Iuliu Maniu, luptător pentru drepturile românilor
transilvăneni, făuritor al Marii Uniri din 1918, părinte fondator al Partidului
Național Țărănesc și de trei ori prim-ministru.
Opozant al
regimului comunist, în 1947 a fost arestat, judecat şi condamnat la închisoare
pe viaţă.Iuliu Maniu, supranumit „Sfinxul de la
Bădăcin“, a dus o luptă neîncetată împotriva asupririi austro-ungare asupra
Ardealului românesc, împotriva dominaţiei lui Ionel Brătianu în viaţa politică
şi împotriva sovietizării ţării de către autorităţile comuniste.
Iuliu
Maniu a rămas în conştiinţa publică drept liderul permanent al
opoziţiei, teren pe care nu a putut fi egalat. Cu Iuliu Maniu în frunte,
un întreg lot de oameni de frunte ai României, printre care Ion Mihalache,
Nicolae Penescu, Nicolae Carandino, Radu Niculescu-Buzeşti, Ion Mocsony Stârcea,
au fost trimişi în judecată de către Direcţiunea Poliţiei de Siguranţă la 22
octombrie 1947. A urmat un simulacru de proces politic care a început la 29
octombrie 1947 şi s-a încheiat la 11 noiembrie 1947. Iuliu Maniu a fost
condamnat la închisoare pe viaţă. Iniţial, a fost trimis la închisoarea din
Galaţi, după care a fost transportat la penitenciarul din Sighet. Din cauza
condiţiilor grele din detenţie, la 8 ianuarie 1953, marele om politic a murit.
1963: A murit, în penitenciarul din
Râmnicu Sărat, Ion Mihalache, învăţător, om politic, unul din conducătorii
Partidului Ţărănesc
Ion Mihalache a murit în penitenciarul Râmnicu Sărat FOTO Adevărul
A fost în
mai multe rânduri ministru al Agriculturii şi Domeniului public (1919-1920 şi
1928-1930) şi de Interne (1930-1931 şi 1932-1933). În noiembrie 1947 a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în
procesul intentat de regimul comunist conducătorilor PNŢ.
1965: S-a născut Gheorghe Hagi,
considerat unul dintre cei mai buni fotbalişti români
Gheorghe Hagi, unul dintre cei mai buni fotbaliști români FOTO Profimedia
Pe 5 februarie e ziua lui
Gheorghe Hagi, născut în aceeaşi zi cu Neymar şi Cristiano Ronaldo. De fapt,
respectând cronologia, CR 7 şi brazilianul s-au născut de ziua lui Hagi. Gică
împlineşte azi 58 de ani de ani. Lui Gheorghe (Gică) Hagi nu i se spune
„Maiestate“, n-are sceptru şi nici coroană, deşi e recunoscut drept „regele“. E
monarhul din familia regală a fotbalului românesc. Şi nu doar pentru că a lăsat
în şah mat cei mai buni portari lume, dar a fost unul dintre cei mai devotaţi
strategi ai jocului cu 11 „piese“ de pe gazon.
2004: Premierul Adrian Năstase a
marcat, printr-o declaraţie publică, ratificarea acordului de aderare a
României la NATO
România a fost accpetată în NATO în 2004 FOTO EPA EFE
Documentul
adoptat de către Senatul francez a marcat momentul care a încheiat procesul de
ratificare a admiterii ţării noastre de către cei 19 membri ai Alianţei
nord-atlantice.
România
a fost invitată să adere la Alianţa Nord-Atlantică la Summit-ul NATO de la
Praga din noiembrie 2002. La acel moment, aliaţii au lansat invitaţii de
aderare pentru 7 state: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia
şi Slovenia.
La 29 martie 2004, România a
aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la
Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei
Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2
aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul
NATO. Pe baza unei propuneri legislative, începând cu anul 2005, “Ziua NATO în
România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie.
2011: Cinci mineri surprinşi în
subteranul minei Uricani de o explozie a unei acumulări de metan au decedat
În 2011, la mina Uricani și-au pierdut viața 5 persoane FOTO Shutterstock
În 5 februarie 2011, cinci electricieni mineri, cu vârste cuprinse
între 36 şi 41 de ani, au murit după o explozie cu metan, produsă în subteranul
Minei Uricani. Angajaţii efectuau o revizie la un transformator de la Orizontul
300, Blocul IV N. În jurul orei 14.30, şeful de lucrare a anunţat că a
finalizat operaţiunea şi că a cuplat tensiunea electrică în zonă, însă după 10
minute, deserventul uneia dintre staţiile principale de ventilatoare a văzut o
dâră de fum la una din evacuările aerului viciat din subteran şi a dat alarma.
Cinci ore mai târziu, echipele de salvatori minieri intrate în subteran au
descoperit cadavrele celor cinci mineri. În jurul orei 22:30, o altă explozie,
cauzată de acumularea de gaz metan, a avut loc, însă fără a mai face victime.
Franţa 1878: S-a născut inginerul André Citroën,
creator al mărcii de automobile ce-i poartă numele. (m. 3 iul. 1919)
Citroen în perioada interbelică la Timișoara FOTO Colecția Vlad Capotescu
André Citroën a fost un industriaş francez
cunoscut în lume datorită automobilului care îi poartă numele. Andre-Gustave
s-a născut în 1878 în Paris într-o familie numeroasă, fiind al cincilea copil.
Tatăl lui, Levie Citroen, a fost un vânzător de diamante olandez, iar mama lui
a fost Masza Amelia Kleinman.
Numele Citroen provine de la „Limoenman“,
care în limba olandeză înseamnă „omul cu lămâi mici“, apoi a fost schimbat în
Citron (lămâie), apoi când familia s-a mutat la Paris în 1873 numele a suferit
o nouă transformare: Citron a devenit Citroën.
În 1908 a fost angajat la automobilele Mors
şi a reuşit să crească producţia companiei de la 125 de automobile pe an la
1.200. La vârsta de 24 de ani a pus bazele primei sale companii La Société des
Engrenages Citroën (compania de angrenaje), pe care o transformă după Primul
Război Mondial într-o companie de produs automobile. Prima maşină Citroën a
ieşit de pe linia de asamblare în 1919. De-a lungul anilor construieşte mai
multe fabrici în Franţa, iar în 1932 Citroen a devenit al patrulea producător
de automobile din lume ca mărime.
1943: S-a născut inginerul, antreprenorul şi
creatorul de jocuri video Nolan Bushnell, considerat părintele jocurilor video
Părintele jocurilor video, un inginer american FOTO Shutterstock
Acesta a
fondat compania „Atari” (1972-1984) şi a comercializat primul joc video din
istorie, „Computer Space”.
“Atari a demonstrat
că oamenii tineri au capacitatea de a fonda companii mari. Fără acest exemplu,
ar fi fost mai greu pentru Steve Jobs sau Bill Gates să facă ce au făcut”,
spunea Nolan Bushnell, fondatorul Atari.
Pong, Home Pong, Atari 2600, Asteroids sau Pac Man sunt doar
câteva nume care stârnesc nostalgii în rândul celor care şi-au trăit tinereţea
în anii ‘70-’80. Toate se leagă de Atari, compania fondată în 1972 care avea să
deschidă drumul pentru industria jocurilor video.
“Singura întrebare pe care mi-am pus-o a fost cum să dezvolt jocurile
video pentru toată lumea, nu numai pentru noi, cei care ne furişăm noaptea în
laboratoarele facultăţii”, spunea Nolan Bushnell, referindu-se la faptul că
a înfiinţat compania cu scopul de a iniţia industria de jocuri video.
Actualitate
Piața auto din România își revine. Dacia ajunge la un pas de BMW, iar BYD urcă puternic în top
Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil. În primul semestru din 2026, românii au înmatriculat peste 236.000 de autoturisme, iar luna iunie a adus cea mai bună evoluție din acest an. Deși mașinile second-hand continuă să domine piața, segmentul autoturismelor noi câștigă teren.
Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil
În același timp, Dacia se apropie de BMW în clasamentul general al mărcilor preferate, iar producătorii chinezi, în special BYD, schimbă rapid echilibrul pe piața automobilelor electrice.
Piața auto a crescut ușor, dar mașinile rulate domină în continuare
Piața auto din România a ajuns la 236.126 de înmatriculări în primele șase luni ale anului 2026, potrivit unei analize realizate de plus-auto.ro pe baza datelor oficiale DRPCIV.
Structura pieței arată însă că România rămâne o piață dominată de autoturismele second-hand. Din totalul înmatriculărilor, 171.276 de mașini au fost rulate, reprezentând 72,5% din piață, în timp ce autoturismele noi au totalizat 64.850 de unități, respectiv 27,5%.
Comparativ cu primul trimestru al anului, când ponderea mașinilor rulate ajunsese la 76,7%, datele indică o ușoară revenire a segmentului de mașini noi.
Situația este apropiată de cea înregistrată în 2025, când raportul dintre mașini rulate și mașini noi era de aproximativ 71,5% la 28,5%.
Iunie a fost cea mai bună lună pentru piața auto din 2026
Evoluția lunară arată un parcurs oscilant în prima jumătate a anului.
Piața a pornit de la 33.912 înmatriculări în ianuarie, a crescut până la 42.739 de unități în martie, apoi a încetinit în aprilie și mai, cu 38.216, respectiv 37.590 de autoturisme.
Revenirea a venit în iunie, când au fost înmatriculate 43.461 de autoturisme, cel mai ridicat nivel lunar din primul semestru.
Creșterea a fost susținută în special de segmentul mașinilor noi. În iunie au fost înmatriculate 16.120 de autoturisme noi, cu aproape 60% mai multe decât în aprilie.
„Iunie a fost o lună de accelerare pentru piața de mașini noi. Am văzut un apetit mult mai mare pentru Dacia, Toyota și pentru mărcile chinezești, în special BYD, ceea ce ne spune că bugetele consumatorilor rămân concentrate pe modele accesibile, dar mai mulți români aleg acum să cumpere direct o mașină nouă”, a explicat expertul auto Veronica Negru.
Dacia recuperează teren în fața BMW
În clasamentul general al mărcilor, Volkswagen rămâne lider detașat.
Marca germană a acumulat 33.468 de înmatriculări în primul semestru, fiind susținută în special de piața autoturismelor rulate.
Pe locul al doilea se află BMW, cu 23.404 unități, însă avantajul față de Dacia este aproape dispărut.
Constructorul român a ajuns la 23.278 de autoturisme înmatriculate, la doar 126 de unități distanță de BMW.
Apropierea vine în special datorită cererii ridicate pentru modele Dacia noi, unde marca este lider incontestabil, a declarat pentru „Adevărul” Veronica Negru.
„Apropierea dintre BMW și Dacia nu înseamnă un interes egal pentru cele două mărci, ci două comportamente de cumpărare diferite care converg spre un total similar. BMW ajunge la acest volum aproape exclusiv prin piața de mașini rulate (peste 90% din unități), acesta fiind modul în care mulți români accesează o mașină premium, prin depreciere. Dacia, în schimb, e singura marcă unde cererea e la fel de puternică atât pe mașini noi, cât și pe rulate, ceea ce confirmă poziția sa de lider incontestabil pe segmentul de mașini noi din România„, a spus ea.
Topul general al mărcilor este completat de Audi, cu 17.487 de unități, Renault cu 15.438, Skoda cu 14.153, Mercedes-Benz cu 13.376, Ford cu 10.599, Toyota cu 10.011 și Hyundai cu 7.155.
„Volkswagen și BMW rămân alegerile de încredere pentru cumpărătorii care caută performanță, fiabilitate și valoare de revânzare pe piața second-hand. În același timp, Dacia confirmă statutul de brand național preferat”, a adăugat experta.
Dacia conduce piața mașinilor noi, iar BYD intră în top 10
Dacă analizăm doar autoturismele noi, clasamentul este diferit. Dacia conduce cu 11.673 de unități și o cotă de 18% din piață. Pe următoarele poziții se află Toyota, cu 6.031 de mașini noi, Skoda cu 5.447 și Volkswagen cu 4.799.
Surpriza primului semestru este BYD, care intră direct în top 10 al celor mai cumpărate mărci noi din România. Constructorul chinez a ajuns la 2.140 de autoturisme noi înmatriculate, depășind numeroși producători consacrați.
Clasamentul complet al mașinilor noi este:
- Dacia – 11.673 unități
- Toyota – 6.031 unități
- Skoda – 5.447 unități
- Volkswagen – 4.799 unități
- Renault – 2.983 unități
- Hyundai – 2.789 unități
- Ford – 2.724 unități
- Mercedes-Benz – 2.399 unități
- BMW – 2.335 unități
- BYD – 2.140 unități
BYD intră în lupta cu Tesla pe electrice
Segmentul automobilelor electrice este unul dintre cele mai interesante puncte ale pieței auto din 2026.
Tesla rămâne foarte aproape de BYD la nivel general, cu 2.446 de înmatriculări în primul semestru, dintre care 1.459 de mașini noi și 987 rulate.
BYD a ajuns la 2.340 de unități, însă diferența importantă este structura vânzărilor: 2.140 de automobile noi și doar 200 second-hand.
Pe segmentul strict al mașinilor electrice noi, BYD a ajuns la 1.092 de unități și se apropie rapid de Tesla, care are 1.459.
La electrice rulate, Tesla rămâne lider detașat.
Hibridul domină mașinile noi, dieselul domină piața second-hand
Preferințele românilor diferă radical între mașinile noi și cele rulate.
La automobilele noi, hibridul este alegerea dominantă. 57,9% dintre mașinile noi înmatriculate în primul semestru sunt hibride.
Mașinile pe benzină sau GPL reprezintă 27,2%, electricele 8,5%, iar dieselul doar 6,3%.
Pe piața second-hand situația este inversată. Motorina reprezintă 61% din înmatriculări, urmată de benzină și GPL cu 25,9%, hibride cu 11,3% și electrice cu doar 1,8%.
Bucureștiul concentrează mai mult de jumătate din mașinile noi
Un alt element important al pieței este concentrarea foarte mare în Capitală.
Din cele 64.850 de autoturisme noi înmatriculate în România în primul semestru, 35.062 au fost înregistrate în București.
Asta înseamnă că Bucureștiul concentrează 54,1% din toate mașinile noi cumpărate în România.
Ilfov, aflat pe locul al doilea, are doar 2.942 de unități.
Diferența este și mai vizibilă la automobilele electrice. Aproape jumătate dintre toate electricele noi din România au fost înmatriculate în Capitală: 2.565 dintr-un total de 5.522.
Cum ajung în România mașini second hand cu daună totală. Chichița legală care permite vânzarea mașinilor care ar trebui casate
Piața diferă puternic de la un județ la altul
Preferințele regionale confirmă diferențe importante.
Dacia domină în județe precum Mureș și Argeș, unde are cote de peste 39% din piața mașinilor noi, în tinp ce în Cluj, Audi a devenit cea mai cumpărată marcă nouă, schimbând clasamentul față de începutul anului.
Greșeala care îți scade valoarea mașinii cu mii de euro la revânzare
Pe piața second-hand, Volkswagen și BMW rămân lideri în majoritatea județelor.
În București, BMW este cea mai cumpărată marcă rulată, cu o pondere de 17,7%, urmat de Mercedes-Benz cu 13,1%.
APIA: Revenirea trebuie privită cu prudență. Electrificarea devine noua regulă a pieței
Potrivit datelor APIA consultate de „Adevărul”, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 53% în iunie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, însă evoluția este influențată în mare parte de lichidarea stocurilor și anticiparea unor schimbări de reglementare. Astfel, creșterea nu indică încă o revenire structurală a pieței.
„Rezultatul din luna iunie trebuie analizat cu prudență. Această evoluție reflectă într-o măsură importantă efectul unui sfârșit de serie, determinat de lichidarea stocurilor și de anticiparea schimbărilor de reglementare și de piață”, spune Dan Vardie, președintele APIA.
În același timp, datele APIA confirmă accelerarea electrificării. Automobilele electrificate au ajuns la o cotă de piață de 64% în luna iunie și la 67% după primele șase luni ale anului, depășind pentru prima dată motorizările clasice.
Cele mai mari creșteri vin din zona automobilelor pur electrice și plug-in hybrid. Mașinile 100% electrice au crescut cu 352% în iunie față de aceeași lună din 2025, ajungând la o cotă de piață de 9,4%, în timp ce modelele plug-in hybrid au crescut cu 125%, până la o cotă de 9,6%.
Clasamentul electricelor confirmă ascensiunea BYD. Tesla conduce încă după volumul total al mașinilor electrice noi, cu 1.459 de unități în primele șase luni, însă BYD a ajuns rapid la 1.092 de unități, după doar patru mașini în aceeași perioadă din anul precedent.
Pe segmentul plug-in hybrid, producătorul chinez este deja lider, cu 1.048 de unități, depășind mărci tradiționale precum Volkswagen, Mercedes-Benz sau BMW.
O altă schimbare importantă este dominația SUV-urilor. În luna iunie, acest segment a avut o cotă de piață de 58,5% din totalul mașinilor noi, mult peste clasa compactă (21%) și clasa mică (12,8%).
Actualitate
Puya, nervos după ce i-a fost întrerupt concertul pentru un fan urcat pe un stâlp: „Ești de la Poliție? Treaba lui dacă vrea să stea acolo”
Un moment tensionat
din timpul unui concert susținut de Puya a ajuns viral pe TikTok. Artistul a
fost rugat să oprească show-ul şi să convingă un spectator cocoţat pe un stâlp
să coboare, însă reacția rapperului nu a fost cea așteptată.
Incidentul a avut loc sâmbătă, 4 iulie, în timpul concertui susținut de Puya în cadrul evenimentelor organizate cu prilejul Zilelor Orașului Ghimbav, județul Brașov.
Imaginile, surprinse
în timpul show-lui lui Puya, au fost publicate pe TikTok și îl arată pe
artist în timp ce un bărbat din apropierea scenei îi tot face semn din mâini să
întrerupă muzica. Iniţial, artistul se întrerupe şi se apropie de cel care îi
solicitase asta, încercând să afle ce se întâmplă.
Puya, chemat la marginea scenei. FOTO: captură video
Însă, imediat ce află ce
anume vrea spectatotul de la el, adică să convingă un un fan cocoţat pe un
stâlp să coboare de acolo, rapperul se enervează.
„Ești de la poliție? De la scenă? Păi, și îmi
oprești mie concertul ca să îi spun ăluia să se dea jos de pe stâlp? Ferească
Dumnezeu!
Băi, fraților, hai ca
să înțelegeți: aici, când se suie lumea pe scenă, face un spectacol. Mă oprești
din spectacol… este treaba lui dacă vrea să stea acolo”, se aude Puya
comentând.
Scena surprinsă în
videoclipul devenit viral a generat reacții diferite în rândul celor care au
urmărit imaginile. O parte dintre cei care au comentat i-au dat dreptate lui
Puya, considerând că nu era rolul lui să oprească un concert pentru a rezolva
problema unui spectator, în timp ce alții au susținut că ar trebui ca siguranţa
spectatorilor să fie prioritară pentru organizatori şi artişti.
În ciuda criticilor, Puya,
pe numele său real Dragoș Gărdescu, este unul dintre cei mai cunoscuți rapperi
români și unul dintre artiștii care au pus bazele scenei hip-hop autohtone.
El a devenit cunoscut
în special ca membru al trupei La Familia, care a avut un rol important în
dezvoltarea rapului românesc. După perioada La Familia, Puya a continuat pe
cont propriu și a lansat numeroase piese care au ajuns cunoscute publicului
larg.
Stilul său combină
rapul de stradă cu teme sociale, povești personale și influențe mai comerciale,
iar printre piesele sale cele mai cunoscute se numără „Undeva-n Balkani”,
„Change” și „Americandrim”.
Un semn că artistul
are încă mulţi fani şi este apreciat este faptul că şi în 2026 Puya se află pe
lista artiștilor români care vor urca pe scena Festivalului Beach, Please!,
eveniment dedicat în special zonei hip-hop, rap și muzicii urbane.
Actualitate
A cumpărat o casă veche de 120 de ani, iar ce a descoperit în interior i-a schimbat complet planurile: „Nu am putut să o distrug”
O tânără din Statele Unite, care plănuia să renoveze complet o casă colonială construită în 1905, și-a schimbat radical planurile după ce a descoperit o scară ascunsă, veche de peste un secol. Folosită odinioară de personalul locuinței, aceasta a convins-o să renunțe, cel puțin deocamdată, la demolările pe care le avea în vedere.
Casa veche de 120 de ani care ascundea un detaliu istoric foto:captura tiktok
Nina Becht, în vârstă de 27 de ani, și-a documentat prima săptămână în casa veche de 120 de ani într-un videoclip publicat pe TikTok, care a devenit viral în rândul proprietarilor de locuințe istorice.
La momentul cumpărării imobilului, Becht și soțul ei aveau în vedere un proiect de renovare de amploare. Planul prevedea unirea sufrageriei, bucătăriei și a camerei de serviciu într-o singură bucătărie spațioasă, precum și combinarea mai multor dormitoare pentru a crea un dormitor matrimonial mai mare, potrivit People.
„Când am cumpărat casa, intenționam să începem imediat o renovare mult mai amplă”, a declarat Nina Becht pentru People.
Casa și-a spus propria poveste
Totul s-a schimbat însă imediat după mutare. În loc să înceapă demolările, tânăra și-a petrecut prima săptămână curățând geamurile, transportând cutii și explorând fiecare încăpere.
Pe măsură ce locuiau în casă, cei doi au început să descopere numeroase detalii originale care rezistaseră mai bine de un secol. „Sincer, schimbarea de perspectivă a venit aproape imediat ce am intrat și am început să locuim aici. Pe măsură ce făceam curățenie și începeam să trăim cu adevărat în casă, descopeream tot mai multe detalii originale care supraviețuiseră mai bine de un secol”, a spus ea.
Scara ascunsă care i-a făcut să renunțe la demolare
Momentul decisiv a venit odată cu descoperirea unei scări ascunse, amplasată lângă bucătărie. În urmă cu peste 100 de ani, aceasta era utilizată în principal de personalul care lucra în locuință.
„Extinderea bucătăriei, așa cum plănuiserăm, ar însemna, cel mai probabil, eliminarea acelei scări. Nu am putut să o distrug. Discuția despre demolarea ei m-a făcut să realizez că unele elemente merită apreciate înainte de a fi schimbate pentru totdeauna”, a explicat Becht.
În prezent, Nina Becht spune că încearcă să găsească un echilibru între confortul unei locuințe moderne și păstrarea identității istorice a casei.
Tânăra mărturisește că avea și o altă idee preconcepută despre viața într-o casă veche de peste un secol.
„Mă așteptam ca locuința să pară puțin bântuită. Dar este surprinzător de luminoasă, caldă și plină de viață, așa că nu am simțit nici măcar o clipă vreo atmosferă ciudată”, a spus ea.
Deși proiectul de renovare a fost regândit, Becht afirmă că nu exclude posibilitatea extinderii bucătăriei în viitor, deoarece atât ea, cât și soțul ei, sunt pasionați de gătit și le place să primească prieteni și rude.
Totuși, după numai o săptămână petrecută în locuință, anumite idei au fost deja abandonate.
„Inițial vorbeam despre transformarea casei într-un spațiu complet deschis, dar acum nu-mi mai pot imagina să renunț la sufragerie”, a declarat ea.
-
Actualitateacum 3 zile
Se știe data la care Soarele va distruge Planeta Pământ. Ce au descoperit oamenii de știință
-
Breakingacum o ziEmmanuel Macron și-a luat cu el faimoșii ochelari de soare la cina cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa
-
Actualitateacum 2 zile
Mâncărurile delicioase pe care le poți face cu numai două ingrediente. Printre acestea se numără și un desert italian legendar
-
Actualitateacum 2 zile
Avertismentul medicilor privind pastilele banale din farmacii care pot deveni toxice sau își pierd efectul din cauza caniculei
-
Actualitateacum 3 zile
Cea mai frumoasă poveste din fotbalul românesc: dubla lui Răducioiu și cele cinci minute până la visul semifinalei
-
Actualitateacum 2 zilePeste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite
-
Actualitateacum o zi
Concediul care te obosește mai mult decât munca. De ce a ajuns relaxarea o misiune imposibilă pentru mulți dintre noi
-
Actualitateacum o zi
Chinezii promovează ideea că „energia verde” va rămâne determinată în dinamica pieței. China la zi





