Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Ariile marine protejate ar putea crește de la 8 la 30 de procente, în următorii 10 ani

Publicat

pe

Ariile marine protejate ar putea crește de la 8 la 30 de procente, în următorii 10 ani

În mai puțin de 10 ani se dorește ca suprafața marină
protejată să crească de la 8 procente la 30 de procente. Provocarea este
lansată în cadrul unui forum mondial, care are loc în acest weekend în Canada,
pentru salvarea ecosistemelor marine ameninţate de pescuitul excesiv.

Arii marine protejate FOTO Pexels

La câteva săptămâni de
la acordul istoric semnat în cadrul COP15 de la Montreal asupra
biodiversităţii, aproximativ 3.000 de oficiali, oameni de ştiinţă, membri ai
unor organizaţii nonguvernamentale şi grupuri indigene se întâlnesc la
Vancouver, în vestul Canadei, la cel de-al 5-lea Congres al ariilor marine
protejate (Impac), până la 9 februarie, scrie Agerpres.

O întâlnire „crucială”, potrivit oamenilor de ştiinţă, deoarece, cu toate că
ţările din întreaga lume au convenit în decembrie să protejeze 30 de procente
din planetă până în 2030, cadrul trebuie clarificat.
Un demers cu un ţel imens pentru oceane, care vor beneficia de arii protejate,
zonele în care activitatea umană va fi restrânsă, chiar interzisă, urmând să
fie extinse de mai bine de trei ori.

Scopul creșterii suprafețelor de arii marine protejate este conservarea speciilor (peşti, cetacee, corali şi altele) prezente
în aceste medii, datorită fragilităţii şi a bogăţiei biodiversităţii lor.

Un sfert de milion dintre speciile
cunoscute trăiesc în oceane

Summitul, care are loc în mod normal la fiecare patru ani, se desfăşoară cu
doi ani întârziere din cauza pandemiei. Acesta urmează să se încheie joi cu
întâlniri ale miniştrilor din diferite regiuni ale lumii.
Trebuie să ne regândim politicile,
economiile, priorităţile, pentru a reflecta mai bine asupra rolului important
pe care îl joacă natura în ceea ce priveşte sănătatea, bunăstarea şi sustenabilitatea
noastră economică
”, a proclamat Canada, gazda summitului.

Acoperind aproape trei sferturi din suprafaţa Pământului, oceanele, care
găzduiesc un sfert dintre speciile cunoscute, sunt cruciale pentru viitorul
planetei şi pentru umanitate deoarece absorb 30 de procente din emisiile de
dioxid de carbon (CO2) cauzate de activităţile umane şi joacă un rol important
în reglarea climei. „COP15 a marcat un punct de cotitură istoric pentru eforturile de
conservare a naturii”
, dar „presiunea este acum puternică, nu doar
pentru a îndeplini obiectivul numeric, ci şi pentru a ne asigura că o facem
bine
”, a explicat pentru AFP Pepe Clarke de la organizaţia de mediu WWF.
Unii experţi se tem, într-adevăr, de o „politica a cifrelor”.

Puncte fierbinți ale biodiversității

Conform oamenilor de ştiinţă, au fost identificate puncte fierbinţi ale
biodiversităţii, sau zone deosebit de vulnerabile, care necesită măsuri urgente
de conservare.
Este, de asemenea, esenţial să existe discuţii la nivel mondial pentru „stabilirea unei reţele globale,
reprezentativă din punct de vedere ecologic şi care să protejeze în mod adecvat
întreaga gamă de tipuri de ecosisteme”,
a adăugat Pepe Clarke.

Cu atât mai mult cu cât protejarea şi gestionarea în mod mai durabil a oceanelor
le va face mai rezistente la schimbările climatice.
Chiar dacă „este atins obiectivul
ambiţios de a ocroti 30 de procente din oceane până în 2030 sub formă de arii
protejate de înaltă calitate
” este, de asemenea, necesar să se pună în
aplicare „un management adecvat al restului
de 70 de procente din oceane”
, a subliniat organizaţia nonguvernamentală
Pew Charitable Trusts.

Pentru Sian Owen, directoarea coaliţiei pentru protecţia apelor de mare
adâncime (Deep Sea Conservation Coalition – DSCC), este „crucial ca industriile existente şi emergente care ameninţă oceanele
noastre adânci să fie respinse rapid şi fără echivoc şi să gestionăm în mod durabil
restul de 70 de procente
”.
Statele membre ale ONU se reunesc la sfârşitul lunii februarie pentru a încerca
să ajungă la un tratat pentru protejarea mării libere, sesiune care, în
principiu, ar trebui să fie ultima.

Ocrotirea acestor ape internaţionale, care
acoperă aproape jumătate din planetă, este esenţială pentru sănătatea oceanului
planetar, bogat în biodiversitate şi deosebit de important pentru limitarea
încălzirii globale.

Comentarii Facebook

Actualitate

De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?

Publicat

pe

De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?

Ai observat, probabil, că apa de la robinet nu are același gust peste tot. Într-un oraș nu remarci un gust deosebit, în altul simți o notă ușor metalică sau un iz discret de clor. Diferențele apar chiar și între cartiere ale aceluiași oraș.

Apa potabilă respectă standardele legale. Gustul diferit nu indică automat un risc pentru sănătate, ci reflectă compoziția minerală, sursa apei, modul de tratare și instalațiile prin care aceasta circulă până la tine acasă. Iată ce trebuie să știi!

Apa nu este doar H₂O – ce îi influențează gustul?

Apa pe care o bei conține minerale și urme de substanțe dizolvate în mod natural. Pe traseul ei prin sol și rocă, apa dizolvă calciu, magneziu, sodiu sau fier. Stațiile de tratare adaugă dezinfectanți, iar conductele pot contribui și ele la profilul final.

Câțiva factori care influențează gustul:

  • Mineralizarea – cantitatea totală de săruri dizolvate în apă.
  • Duritatea – conținutul de calciu și magneziu.
  • pH-ul – nivelul de aciditate sau alcalinitate.
  • Dezinfectanții – în special clorul.
  • Materialele instalațiilor – țevi, baterii, racorduri.

Apa complet lipsită de minerale, cum este apa distilată, are un gust plat. Majoritatea oamenilor preferă un anumit nivel de mineralizare, care oferă o senzație plăcută. Totuși, preferințele diferă.

Geologia zonei și compoziția minerală

Apa dură vs. apa moale

Duritatea descrie concentrația de calciu și magneziu.

  • Apa dură apare frecvent în zonele cu sol calcaros. Are gust ușor mineral sau amar pentru unele persoane. Produce depuneri de calcar pe baterii și în aparate electrocasnice.
  • Apa moale conține mai puține minerale. Este întâlnită adesea în zone montane. Mulți o percep ca fiind mai „ușoară”, dar unii o consideră neutră.

Duritatea nu afectează, în mod obișnuit, siguranța apei pentru consum. Ea influențează gustul și modul în care apa reacționează cu săpunul sau detergentul.

Mineralizarea și gustul asociat

Pe lângă calciu și magneziu, apa poate conține:

  • Sodiu – oferă o notă ușor sărată.
  • Fier – poate genera un gust metalic.
  • Sulfați – pot da un gust ușor amar.

Sursa apei și sistemul de distribuție

Apă de suprafață vs. apă subterană

Furnizorii folosesc două surse principale:

  • Apă de suprafață – râuri, lacuri, acumulări.
  • Apă subterană – puțuri și izvoare.

Apa subterană trece prin straturi de sol și rocă, ceea ce îi crește conținutul de minerale. De aceea, are adesea un gust mai pronunțat. Apa de suprafață este, în general, mai puțin mineralizată, dar poate conține mai multe substanțe organice naturale. Stațiile de tratare ajustează procesul în funcție de sezon și de nivelul acestor substanțe.

Rețeaua de conducte

După tratare, apa circulă prin kilometri de conducte. Vechimea rețelei influențează experiența finală.

  • Conductele vechi pot elibera urme de fier, ceea ce duce la gust metalic.
  • Apa care stagnează peste noapte în țevi capătă un gust mai intens.

De ce simți uneori gust de clor?

Clorul este principalul dezinfectant folosit în tratarea apei potabile. El distruge bacteriile și menține apa sigură pe tot traseul până la robinet.

Gustul de clor depinde de:

  • Distanța față de stația de tratare.
  • Temperatură (vara se ajustează dozajul).
  • Timpul petrecut în rețea.

Dacă locuiești aproape de stație, este posibil să percepi un gust mai intens. De regulă, nivelul rămâne în limitele admise.

De ce apa îmbuteliată este diferită?

Apa îmbuteliată are un profil mineral stabil, specific sursei sau stabilit prin procesare. De aceea, gustul rămâne constant de la o sticlă la alta. Apa de la robinet reflectă variațiile locale.

Dacă preferi un gust uniform, dar vrei să reduci numărul de sticle mici și costurile asociate, poți alege varianta cu bidoane reutilizabile. Descoperă oferta H2On și poți beneficia de bidoane de 19 litri, livrate direct la domiciliu, fără contract și cu livrare proprie.

Această opțiune oferă:

  • Cost per litru mai redus comparativ cu apa îmbuteliată la 2L.
  • Mai puțin plastic de unică folosință.
  • Aprovizionare planificată, fără drumuri repetate la magazin.

Ce poți face pentru un gust mai plăcut al apei?

Dacă vrei să îți îmbunătățești experiența zilnică, urmează acești pași:

Verifică informațiile oficiale

Intră pe site-ul operatorului local și citește valorile pentru duritate, pH și mineralizare. Astfel, vei înțelege de unde provin diferențele.

Aplică soluții simple

  • Lasă apa să curgă după perioade de stagnare.
  • Curăță periodic aeratorul robinetului.
  • Păstrează apa la frigider pentru consum.

Alege un sistem de filtrare potrivit

Pentru rezultate optime, instalează un filtru certificat conform standardelor europene. Respectă intervalele de schimbare a cartușelor.

Evaluează alternativele

Dacă îți dorești gust constant și control mai bun asupra aprovizionării, analizează opțiunile de apă livrată la bidon. Compară costul per litru, condițiile de livrare și posibilitatea de a comanda fără contract pe termen lung.

Nu există un singur tip de apă potrivit pentru toată lumea. Important este ca apa să respecte standardele de potabilitate și să îți ofere confort în consumul zilnic. Dacă vrei să înțelegi mai bine ce bei, informează-te, testează soluții simple și discută deschis cu furnizorul. Astfel, poți lua decizii bazate pe date clare.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Un baschetbalist este singurul elev din Sibiu care a obținut media 10 la Bac. „Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu la 10 curat”

Publicat

pe

Un sportiv din Sibiu este singurul din județ care a obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat. Acesta absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, dar și jucător de baschet.

Paul Itu FOTO: Facebook Mesagerul de Sibiu

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Paul Itu joacă la CSU Sibiu, încă de la 7 ani. De acum, planurile sale se vor axa pe facultate.

„Sunt foarte fericit. Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu mă așteptam la 10 curat. M-am trezit, am verificat telefonul și am rămas destul de surprins. Chiar nu mă așteptam la o notă atât de mare”, a declarat Paul.

El a mai adăugat că părinții lui au fost surprinși plăcut de notă și sunt foarte mândri de el.

Pregătirea pentru examen a fost diferită în funcție de disciplină. Procesul de învățare a început chiar din clasa a IX-a, când abia pășea pe băncile liceului.

„La matematică m-am pregătit pentru Bacalaureat încă din clasa a IX-a. La biologie și la limba română am început pregătirea cu aproximativ o lună înainte de examen, dar foarte intens”, a mărturisit absolventul.

Paul va  studia Business Management la universitatea prestigioasă din Bruxelles, KU Leuven, alegere despre care spune că i se potrivește și îi oferă mai multe oportunități de dezvoltare.

„Am găsit o facultate care îmi place, într-un domeniu care mă pasionează. În străinătate cred că mă pot dezvolta mai mult și pe plan personal”, explică Paul.

De asemenea, doi elevi din județul Hunedoara au obținut media 10 la sesiunea din iulie a examenului de Bacalaureat, Ana Maria Chirițoiu din Hunedoara și Victor Buble din Simeria fiind felicitați de autorități și conducerile școlilor de unde provin

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Ana-Maria Chirițoiu de la Colegiul Național Iancu de Hunedoara este singura absolventă din municipiul Hunedoara care a obținut media 10 la Bacalaureat, în această sesiune. Practic, ea și-a confirmat statutul de șefă de promoție.

Ana-Maria a fost timp de 4 ani o liceană doar de nota 10, la profilul Matematică – Informatică. (…) Felicitări, Ana-Maria! Hunedoara se mândrește cu tine! Mult succes!”, a transmis Primăria Hunedoara.

Citește mai departe pe Click!

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei

Publicat

pe

  Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război și intrând direct în zona instigării deschise la genocid. 

Aleksei Juravliov, liderul partidului ultranaționalist Patria FOTO: X

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Deputatul Dumei de Stat a Rusiei, AleKsei Juravliov, a făcut o altă declarație scandaloasă despre Ucraina. Într-un interviu, el a declarat deschis că până la jumătate din populația țării ar putea fi distrusă pentru a combate așa-numitul „nazism”.

Politicianul rus și-a explicat cuvintele spunând că, în opinia sa, unii ucraineni nu își vor schimba opiniile. De asemenea, a afirmat că cei care nu „își schimbă hainele” ar trebui fie expulzați, fie uciși, potrivit ua.news.

Toți naziștii trebuie exterminați. Toți! Vedeți, chiar dacă este vorba de 50% – chiar 50% – cu toții trebuie să exterminați. Pentru ca această infecție să nu existe acolo, pentru ca nimeni să nu ne amenințe”, a declarat Juravliov.

Această dinamică a cifrelor arată cum mașinăria de propagandă își modifică justificările pe măsură ce conflictul se prelungește. Dacă la debutul invaziei declanșate de Vladimir Putin ponderea elementelor catalogate de Moscova drept periculoase era estimată de deputat la doar două procente, prelungirea rezistenței ucrainene l-a determinat pe acesta să declare că procentul celor care manifestă o atitudine ostilă a urcat artificial la 20-30%, considerând că aplicarea măsurilor extreme este o opțiune de preferat.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Mitraliera ca singur criteriu de departajare între viață și moarte

Sistemul de clasificare propus de deputatul rus elimină orice nuanță juridică sau investigație specifică, reducând identificarea inamicului la un singur element factual: deținerea unui mijloc de protecție sau a unei arme de foc în fața trupelor de ocupație. Întrebat cum ar trebui să se facă distincția clară în teren între combatanți și civili, oficialul de la Moscova a oferit o soluție simplistă și violentă.

Dacă are o mitralieră, da, trebuie ucis. Ce este de distins? Dacă îl vezi, omoară-l”, a spus el.

Analiștii politici și experții în relații internaționale avertizează că această alunecare ideologică a Moscovei, vizibilă accentuat după anul 2012 și consolidată prin anexarea Crimeei în 2014, poartă numele de „ruscism”.

Acest curent totalitar contemporan se manifestă prin cultul liderului absolut, imperialism agresiv, revizionism istoric și o subjugare strictă a societății civile prin intermediul legilor abuzive și al aparatului administrativ de represiune.

Utilizarea obsesivă a etichetelor de tip „fascism” sau „nazism” la adresa criticilor externi servește doar ca paravan menit să ascundă propriile practici totalitare și să legitimeze epurarea etnică în fața publicului intern.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta? De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?
Actualitateacum 2 ore

De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?

Ai observat, probabil, că apa de la robinet nu are același gust peste tot. Într-un oraș nu remarci un gust...

Actualitateacum 3 ore

Un baschetbalist este singurul elev din Sibiu care a obținut media 10 la Bac. „Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu la 10 curat”

Un sportiv din Sibiu este singurul din județ care a obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat. Acesta absolvent al...

Actualitateacum 9 ore

„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei

  Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război...

Actualitateacum 15 ore

Piața auto din România își revine. Dacia ajunge la un pas de BMW, iar BYD urcă puternic în top

Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil. În primul semestru din...

Actualitateacum 22 de ore

Puya, nervos după ce i-a fost întrerupt concertul pentru un fan urcat pe un stâlp: „Ești de la Poliție? Treaba lui dacă vrea să stea acolo”

Un moment tensionat din timpul unui concert susținut de Puya a ajuns viral pe TikTok. Artistul a fost rugat să...

Actualitateacum o zi

A cumpărat o casă veche de 120 de ani, iar ce a descoperit în interior i-a schimbat complet planurile: „Nu am putut să o distrug”

O tânără din Statele Unite, care plănuia să renoveze complet o casă colonială construită în 1905, și-a schimbat radical planurile...

Actualitateacum o zi

Chinezii promovează ideea că „energia verde” va rămâne determinată în dinamica pieței. China la zi

În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui interviu publicat în presa chineză,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro