Connect with us

Actualitate

Paradisurile pescărești de la Dunărea de Jos. Unde se poate pescui și la ce tarife

Publicat

pe

Paradisurile pescărești de la Dunărea de Jos. Unde se poate pescui și la ce tarife

Sudul Moldovei, ce cuprinde zona dintre Dunăre, Prut şi Siret, ocupă locul al doilea în România în preferințele pescarilor după Delta Dunării. Printre speciile care pot fi capturate se numără crapul, carasul, plătica, şalăul, ştiuca, somnul și roşioara.

Gicu Caraman, unul dintre cei mai înfocați pescari din România FOTO arhiva personală

Dunărea, Prutul și Siretul se întind pe o lungime de peste
300 de kilometri pe raza judeţului Galaţi, iar în vecinătatea acestor râuri se
găsesc peste o sută de ape stătătoare în care pescarii pot captura zeci de
specii piscicole.

Dunărea de Jos este practic locul unde se întâlnesc patru
mari provincii româneşti (Moldova, Muntenia, Dobrogea şi Basarabia) și este un
adevărat rai pentru împătimiții de pescuit.  Într-o zonă relativ mică, pe o rază de 100 de kilometri,
ce cuprinde județele Galaţi și Brăila, pescarii pot alege din peste o sută de
locuri de pescuit special amenajate.

La acestea se adaugă cele trei mari
cursuri de apă din zonă: Dunărea, Siretul şi Prutul. „Adevărul” a discutat cu
unul din cei mai cunoscuți și mai pătimași pescari, Gicu Caraman, care ne-a
oferit un top al celor mai căutate locuri de pescuit din Galați și Brăila.

Balta Mălina

Balta Mălina din județul Galați se află pe raza localității Movileni,
la 6-7 kilometri de municipiul Galați. Balta a fost deschisă în anul 2010 și
populată cu câteva tone de crap și caraș.

Pescarii au la dispoziție 15 pontoane
pentru pescuitul sportiv pe o suprafață de 30 de hectare de luciu de apă, iar
prețul pentru o zi de acces la baltă este de 70 de lei. Pentru a ajunge la
locație trebuie să vă îndreptați către localitatea Șendreni și imediat cum
ajungeți la benzinăria Anghel Oil, faceți dreapta, apoi stânga pe lângă un centru
de fier vechi și mergeți până la linia de cale ferată. Când ați ajuns la
aceasta, faceți dreapta și veți vedea balta.

Balta Movileni

Balta Movileni este o altă zonă excelentă pentru pescuit. Se
află la opt kilometri de Galaţi, respectiv 14 kilometri de Brăila (prin
Şendreni), în imediata apropiere a haldei de zgură a combinatului siderurgic.

Fauna
din zonă s-a refăcut în totalitate după închiderea haldei, în lacul de circa 20
de hectare, iar acum se poate pescui din nou pe baltă. Taxa este de 100 de lei
pentru o zi de pescuit și se poate captura crap, caras, plătică, şalău, ştiucă,
somn și roşioară. În zonă există și posibilitatea de camping pentru cei interesați.

Balta „La salcâmi”

Un loc de pescuit mai exclusivist este balta „La Salcâmi”.  Este situat în zona de est a Galaţiului (pe un
drum lateral ce se desprinde din E87 Galaţi-Giurgiuleşti, în zona lacului
Zătun). Balta este perfectă pentru cei care vor să vină cu grupul de prieteni
sau pentru familiile mai numeroase care vor să aibă parte de intimitate.

Pentru o taxă accesibilă, oricine poate pescui pe bălțile de la Dunărea de Jos FOTO Gicu Caraman

Balta
este formată practic din opt bazine de pescuit, dintre care unul are 1,5 hectare,
iar celelalte şapte au câte 5.000 de metri pătraţi. Fiecare bazin are alături o
căsuţă de 3,5 x 4,5 metri, cu mobilă de bucătărie, canapea, frigider, mese,
scaune, duş, toaletă, ponton pentru pescuit, teren de tenis, hamac, leagăn,
masă, scaune rustice, sobă cu plită, grătar, instalaţie de sonorizare şi
internet wireless.

Se poate pescui crap și caras iar taxa de închiriere a unui
bazin, cu tot cu facilităţi, de la 8.00 dimineaţa, până a doua zi la 7.00) este
de 200 de lei plus 10 lei de persoană la bazinele mici, respectiv 300 de lei
plus 10 lei de persoană pentru bazinul mare.

Lacul Zătun

O altă locație excelentă pentru pescuit și petrecut timpul
liber este lacul Zătun. Este situate pe malul Dunării, la circa 8 kilometri de
Galaţi. Accesul la lac se face pe E87 Galaţi-Giurgiuleşti.

Crapul este nelipsit din bălțile de la Dunărea de Jos FOTO Gicu Caraman

Se face dreapta
după traversarea canalului de irigaţii şi se continuă pe şoseaua asfaltată (DJ
251E) de pe digul de apărare al Dunării. Taxa este de 75 de lei de persoană
pentru o zi de pescuit, 10 lei-parcarea și 15 lei pentru un însoțitor. Pe lac
se poate captura crap, caras, ştiucă, amur, roşioară și plătică.

Balta Potcoava

O altă baltă unde pescarii pot arunca „bățul” este Potcoava,
situată în imediata vecinătate a localității gălățene Braniștea. Pentru o zi de
pescuit trebuie să scoateți 30 de lei din buzunar.

Așa cum îi șade bine oricărui pescar, ce ai prins, gătești imediat FOTO Gicu Caraman

Balta Chiscani

Un loc interesant de pescuit este și în județul Brăila. Este
vorba despre balta Chiscani, unde se poate captura crap, amur, caraș, șalău și
fitofag. Este o baltă ideală pentru pescuitul de frecvență datorită densității mari
de crap. Taxa este de 100 de lei pentru 12 ore de pescuit.

Ce mai poți vizita în Galați

În afară de pescuit, Galațiul oferă și o serie de locuri ce trebuie neapărat vizitate. Lista celor mai frumoase locuri din judeţul Galaţi include câteva minuni ale naturii, cum ar fi pădurile Adam, Gârboavele şi Buciumeni şi lacurile Brateş şi Tălăbasca, dar şi câteva obiective care înglobează munca omului, precum Turnul TV, herghelia Tuluceşti, biserica Precista sau Faleza Dunării. Detalii despre toate acestea găsiți aici.

Una dintre construcțiile speciale din Galați este turnul de televiziune unde funcționează cel mai înalt restaurant din România, la peste 100 de metri deasupra solului și la aproape 150 de metri mai sus de nivelul Dunării (se află exact pe marginea unei faleze foarte înalte). Are o panoramă de 360 de grade. În restaurant se servește mâncare „a la carte” preparată de un chef cu standard internațional.

Construcţia lui a început în 1977 şi a durat un an. Turnul este din beton armat, constituit dintr-o coloană înaltă, prin interiorul căreia se află ascensorul care urcă către partea superioară a turnului, unde se află o construcţie modulară, cilindrică, cu trei etaje, care cuprinde un restaurant, amplasat pe unul dintre ele, iar pe celelalte două sunt relee şi instalaţii de televiziune şi pentru transmiterea sau captarea undelor de orice fel, un centru de informaţii privind securitatea naţională (practic din acel turn se transmiteau informaţii la Centru despre posibilele nereguli de securitate ce viza partea de Est şi Sud a ţării), informaţii meteorologice, bază militară.

Apoi se continuă încă o construcţie din schele metalice pe care sunt montate emiţătoare, antene parabolice, radar antiaerian şi multe alte dispozitive electronice.

Comentarii Facebook

Actualitate

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”

Publicat

pe

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”

Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină de ironie a Iranului.

Iranul îi recomandă lui Donald Trump să se odinească. FOTO: Getty

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În ultima vreme, reacțiile
ironice la postările lui Donald Trump au devenit aproape reflexe pe rețelele
sociale, unde pe conturi asociate cu Iranul apar constant meme-uri, montaje
video sau imagini generate cu ajutorul inteligenței artificiale ironice imediat
după mesajele liderului de la Washington.

De această dată, Ambasada
Iranului în Zimbabwe a distribuit un mesaj care a devenit rapid viral, după o
postare triumfalistă a lui Donald Trump despre situația din Strâmtoarea Ormuz.

„O zi mare și
strălucită pentru lume! DTJ”,
a scris Donald Trump pe Social Truth pe fondul
anunțului privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz pentru perioada de încetare a
focului.

Replica ambasadei
iraniene a apărut la scurt timp pe platforma X, sub forma unui text structurat
în patru puncte, prezentat ca un „set de recomandări” adresate direct liderului
american, pe un ton vădit ironic.

* „Încearcă să nu pari așa fericit. Păstrează-ți puțin
prestigiul;

* Să nu te gândești nicio clipă – și subliniez, nicio
clipă – la noul regim juridic al Strâmtorii Iranului. Ne ocupăm noi de asta;

* Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și
blochează-l pe Bibi
(Benjamin
Netanyahu – n.r.)  pentru o săptămână;

* Mănâncă ceva ușor diseară și odihnește-te”, i-a transmis Iranul lui Donald Trump.

Referirea la „Bibi”
face trimitere, evident, la premierul israelian Benjamin Netanyahu, dar şi la
relațiile apropiate dintre acesta şi Donald Trump.

Postarea a generat
imediat un val de reacții online, unde utilizatorii au continuat tonul ironic,
preluând postarea și transformând-o mesajul într-un nou meme.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

* „Are nevoie de tratament serios, nu doar de asta”, a scris un utilizator.

* „Pasul 4 este cel mai important: mănâncă ușor și
dormi”,
a comentat altul.

* „Blochează-l pe Bibi măcar o lună”, a adăugat un alt utilizator.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro

Publicat

pe

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro

Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele rezidențiale exclusiviste.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Recent, argentinianul a luat o decizie importantă legată de familia sa, dorind să le ofere copiilor un viitor stabil chiar în locul pe care îl consideră „acasă” în Europa. Astfel, el a inițiat un proiect prin care se vor construi trei locuințe destinate celor trei fii ai săi, în aceeași zonă în care locuiește și în prezent.

Case pentru Thiago, Mateo și Ciro. Proiect de 600.000 de euro

Planul vine în continuarea intenției sale de a rămâne stabilit în zona Barcelonei și după încheierea carierei de fotbalist. 

Potrivit presei locale, autoritățile din Castelldefels au aprobat recent dezvoltarea unei zone rezidențiale în partea de deal a orașului, unde terenurile vor fi transformate pentru construcții.

Proiectul îi vizează direct pe copiii săi, Thiago, Mateo și Ciro, și presupune o investiție totală estimată la aproximativ 600.000 de euro. Pe lângă ridicarea celor trei case, planul include și modernizarea infrastructurii din zonă, cu utilități precum apă, electricitate, canalizare și telecomunicații, dar și îmbunătățirea accesului rutier către noile proprietăți.

Messi va ceda gratuit o parte din teren pentru comunitate

Argentinianul dorește să pună bazele unei zone cu vegetație mediteraneană pentru comunitatea din zonă, unde se vor planta măslini, carob și migdali. De asemenea, se plănuiește și montarea unui sistem de irigații.

Messi deține nu mai puțin de 10.000 de metri pătrați în zonă, un domeniu pe care l-a extins din aproape în aproape, de-a lungul carierei de fotbalist profesionist. Pe lângă locuința propriu-zisă a familiei, acesta mai dispune și de un teren privat de fotbal, piscină proprie, sală de sport, teren de tenis și zone de agrement.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Lionel Messi nu va reveni curând la Barcelona. Argentinianul și-a prelungit contractul cu Inter Miami până în 2028. Totuși, în înțelegere există clauze care permit o posibilă încheiere mai devreme: Messi ar putea propune rezilierea înțelegerii în 2026, iar clubul în 2027.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”

Publicat

pe

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”

Duminică, 19 aprilie, Bulgaria organizează noi alegeri parlamentare, a opta rundă electorală din ultimii 5 ani. Jurnalistul bulgar Vladimir Mitev explică pentru „Adevărul” ce forțe politice au șanse să intre în Parlament, modul în care s-a desfășurat campania electorală și mai ales ce promite fostul președinte Rumen Radev, marele favorit pentru a prelua funcția de premier. 

Rumen Radev. FOTO: Inquam Photos

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

După mai mulți ani marcați de instabilitate politică cronică și guverne efemere, bulgarii sunt chemați duminică din nou la urne pentru a-și alege Parlamentul și implicit un nou Guvern.

Cu principala șansă în aceste alegeri pleacă președintele demisionar al țării, Rumen Radev, aflat în fruntea unei alianțe de trei partide, numită „Bulgaria Progresistă”. Potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Analiză și Marketing, formațiunea lui Radev se află pe primul loc, cu 32,1% din intențiile de vot în rândul alegătorilor deciși. Acest rezultat s-ar traduce în aproximativ 90 de mandate în viitoarea Adunare Națională, scrie publicația bulgară Novinite.

Pe locul al doilea se situează partidul GERB, cu 19,4%, deci circa 55 de mandate, urmat de alianța „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democratică” (PP-DB), cotată la 12% și aproximativ 34 de deputați. În continuare, Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS) ar obține 11,2% și circa 31 de mandate, în timp ce partidul Renașterea este estimat la 7% și 20 de deputați. Partidul Socialist Bulgar (BSP) ar depăși la limită pragul electoral, cu 4,2% și aproximativ 10 mandate. Mai multe formațiuni rămân sub pragul de intrare în parlament, inclusiv „Moralitate, Unitate, Onoare” (MECH), „Siyanie”, „Măreție” și „Bulgaria Albastră”.

Jurnalistul Vladimir Mitev explică în detaliu această distribuție a forțelor politice.

„Cred că, în mod cert, vor intra în Parlament cinci formațiuni politice. În primul rând, coaliția Bulgaria Progresistă, asociată cu președintele Rumen Radev, care este creditată cu peste 30% din voturi. Apoi, GERB-SDS, formațiunea condusă de Boiko Borisov, afiliată Partidului Popular European, cu un scor estimat între 18 și 20%. Pe locul următor ar fi alianța Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată, o formațiune reformistă, anticorupție, cu aproximativ 11–12%. Mai este și DPS – partidul susținut în mod tradițional de minoritatea turcă, dar care este perceput și ca un partid oligarhic, avându-l ca figură centrală pe Delian Peevski. Al cincilea partid este, cel mai probabil, Renaștere, o formațiune suveranistă. Nu este foarte clar dacă Partidul Socialist Bulgar va trece pragul electoral. Unele sondaje îl dau peste 4%, altele sub. În general, ceea ce se observă este că Rumen Radev reușește să absoarbă o parte din electoratul populist sau suveranist, care anterior era distribuit între mai multe partide”, a explicat Mitev.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Economie pro-business, luptă anticorupție și „pragmatism energetic”

Popularitatea mișcării politice grupate în jurul lui Radev se bazează pe o strategie inteligentă și pe mesaje bine calibrate. În loc să lanseze atacuri frontale și zgomotoase, fostul președinte preferă o abordare subtilă, axată pe soluții și reforme economice. Programul politic propus vizează în mod direct destructurarea rețelelor oligarhice. Aceasta este o temă extrem de populară în rândul populației bulgare, o societate obosită de scandaluri de corupție.

Cu toate acestea, pe plan extern, poziția noii coaliții ridică unele semne de întrebare în cancelariile occidentale și la Bruxelles. Anumite mesaje despre resursele energetice rusești sugerează o politică externă cu accente proprii, mai nuanțate.


Aderarea Bulgariei la zona euro nu a dus la dublarea prețurilor, iar inflația este la un minim istoric

„De altfel, Bulgaria Progresistă este, în acest moment, o coaliție de partide existente, deoarece Radev nu a avut timpul necesar să-și înregistreze un partid propriu. Este de așteptat ca pe viitor să facă acest pas. Programul lui Radev este centrat pe lupta împotriva oligarhiei, deși fără a numi explicit ținte. Totuși, se poate deduce că Delian Peevski este una dintre figurile vizate. În același timp, programul este pro-business și nu propune creșteri de taxe, ci mai degrabă un model în care statul sprijină mediul de afaceri, inclusiv în zona IT și financiară. În politica externă, discursul este mai nuanțat. Există semnale de „pragmatism energetic”, care pot fi interpretate ca o deschidere mai mare față de resursele energetice din Rusia, în contrast cu linia europeană de reducere a dependenței”, subliniază Vladimir Mitev

O campanie electorală atipică

Campania electorală nu a fost lipsită de incidente. Poliţiştii au confiscat peste un milion de euro şi au reţinut zeci de persoane. Oamenii legii vorbesc despre rețele organizate, care plătesc alegătorii cu aproximativ 50 de euro pentru un vot la comandă. Premierul interimar avertizează că în circulaţie ar fi şi cantităţi uriaşe de bancnote false, folosite în acelaşi scop. Într-o altă operațiune, Ministerul de Interne a descoperit aproape 15.000 de euro și o listă de nume. Au fost verificate persoane din mediul infracțional, dar şi lideri cunoscuţi ca având influență asupra procesului electoral, precum și proprietari de firme, cu scopul de a preveni votul corporativ.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Campania, în ansamblu, este una relativ lipsită de confruntări directe. Fiecare partid pare să vorbească mai degrabă cu propriul electorat, decât să încerce să convingă alegătorii altora. În ceea ce privește cumpărarea voturilor, autoritățile par să fi intensificat controalele. Ministerul de Interne a desfășurat operațiuni în mai multe orașe – Ruse, Veliko Târnovo, Sliven, Lom, Kiustendil – și s-a anunțat confiscarea unor sume importante de bani, în jur de un milion de euro, suspectate că ar fi destinate cumpărării de voturi. Există un accent mai mare pe anumite comunități vulnerabile, inclusiv minorități, unde influența DPS a fost tradițional puternică. În același timp, autoritățile au respins acuzațiile de acțiuni selective, afirmând că toate partidele sunt vizate în mod egal”, a explicat jurnalistul bulgar.

Rumen Radev ar putea prelua funcția de premier

În acest moment, ținând cont de proiecțiile făcute pe baza sondajelor de opinie, „Bulgaria Progresistă” ar putea fi polul în jurul căruia ar urma să se formeze o nouă majoritate politică. 

„În privința scenariilor post-electorale, există foarte multă incertitudine. Unele sondaje sugerează că formațiunea asociată cu Radev ar putea obține peste 100 de mandate, aproape de majoritatea necesară pentru a guverna singură, dar aceste estimări variază. Cel mai probabil, dacă se va forma un guvern, acesta va presupune o alianță între prima forță politică și unul dintre partidele pro-europene din clasament. Există însă și scenarii în care nu se ajunge la o înțelegere și se ajunge la alegeri anticipate. De asemenea, există ipoteza că Partidul Socialist Bulgar ar putea sprijini un guvern condus de Radev, dacă va intra în Parlament”, a afirmat Vladimir Mitev.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Alegerile parlamentare de duminică au o miză colosală pentru viitorul statului bulgar, dar și pentru echilibrul european. O Bulgaria stabilă, predictibilă și puternică din punct de vedere economic este absolut esențială pentru întreaga regiune a Balcanilor și a Mării Negre. 

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână” Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
Actualitateacum 4 ore

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”

Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină...

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro „Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro
Actualitateacum 10 ore

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro

Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele...

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei” Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”
Actualitateacum 16 ore

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”

Duminică, 19 aprilie, Bulgaria organizează noi alegeri parlamentare, a opta rundă electorală din ultimii 5 ani. Jurnalistul bulgar Vladimir Mitev...

Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi
Actualitateacum 23 de ore

Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi

Doar șapte zile de meditație îți pot crește semnificativ șansele de a-ți aminti să faci un lucru la momentul potrivit,...

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore
Actualitateacum o zi

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore

Ja Rule, The Martinez Brothers, Eve, Clean Bandit și Haddaway, printre noii headlineri anunțați Pe 16 aprilie, NIBIRU a dus...

Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
Actualitateacum o zi

Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat

Căutați o soluție rapidă pentru a traduce un document din engleză în română? Fie că pregătiți un dosar de studii,...

Cele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu Cele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu
Actualitateacum o zi

Cele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu

Rândul lui Adrian Mutu (47 de ani) pe banca tehnică a echipei naționale de fotbal a României pare să nu...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro