Actualitate
Australia, străbătută de un cuplu de români. De la Oceanul Pacific la Oceanul Indian, recorduri şi întâmplări FOTO
Doi români, Irina Repede şi Radu Păltineanu, sunt autorii unei temerare expediţii în Australia. Recorduri şi întâmplări au fost „scrise“ pe un traseu uriaş de 11.238 de km.
Irina Repede și Radu Păltineanu FOTO Facebook
Expediţiile lor, pentru că sunt
două, la Antipozi, s-au datorat hazardului. În 2020, erau în
Noua Zeelandă, în vacanţă, iar pe 23 martie nu au mai putut pleca,
toate zborurile fiind anulate din cauza pandemiei.
Radu nu este la prima
astfel de experienţă, parcurgând cu bicicleta Americile, din
Alaska până în sudul Argentinei, pe un traseu de 35.000 de kilometri,
între 2015 şi 2018. Aşa că ideea altei aventuri a venit oarecum firesc,
Radu şi Irina pornind în traversarea celor două mari insule ale ţării.
Pe jos şi cu bicicleta, lucru ce a însemnat peste 3.000 de
kilometri. După ce au terminat aventura prin ţinuturi fantastice
neozeelandeze, s-au gândit la alta, ţinta fiind statul – continent aflat la o
„azvârlitură de băţ“.
Traseul străbătut prin Australia FOTO Facebook
Călătoria au început-o pe 13 octombrie 2021, iar ce
le-a fost dat să trăiască a depăşit toate aşteptările, având experienţe
uluitoare. Dar nu regretă absolut nimic, deşi au fost şi momente
deosebit de grele. „Este, după părerea mea, cea mai complexă
expediţie realizată până acum de doi români în Australia“, a
declarat, pentru „Adevărul“, Radu Păltineanu.
Extreme, statistici, curiozităţi
şi greutăţi întâmpinate
Iată câteva „repere“ din
aventura lor: au pedalat peste 100 de zile la temperaturi situate între 35 şi
46 de grade Celsius, au dormit sute de nopţi în cort, în sălbăticie,
în „compania“ animalelor sălbatice, iar din cei 11.238 de kilometri, 2.600 au fost off-road,
pe cele mai izolate şi dificile şosele
ale Australiei centrale şi de nord, traversând şi două deşerturi.
Cei doi români au pedalat peste 11.000 de kilometri FOTO Facebook
Alte detalii: 589 de kilometri a fost distanţa maximă străbătută între
două localităţi fără absolut nimic între ele, în deşerturile Tanami
şi Great Sandy, iar 232 de kilometri au fost parcurşi timp de 15 zile
la pas prin lanţul muntos Macdonnel.
O problemă a fost
lipsa surselor de realimentare cu apă, în special în deşertul
Tanami, australienii făcându-şi cruce când îi vedeau pedalând pe
triciclete.
„Mă apuca frica de frumos ce era. Îmi țineam respirația“
Irina, de loc din Chişinău, dar stabilită din copilărie la
Bucureşti şi cu studii universitare economice absolvite în Anglia, este prima
româncă şi printre puţinele femei din lume pentru care aventura vieţii
ei a început odată cu traversarea Noii Zeelande, iar acum a reuşit
să străbată şi primul continent, Australia, pe o aşa de mare
distanţă.
„Sunt complet o altă persoană, nu mi-am imaginat că o să-mi trăiesc
viaţa în aşa fel şi că o să am asemenea experienţe. Nu văd cum
aş putea să mă întorc la viaţa de oraş, după ce am trăit atât
de liberă în vastitatea deşertului, unde ziua simţi cum vântul te răcoreşte
şi în acelaşi timp te topeşti. Unde seara vezi un cer atât de înstelat,
încât mă apuca frica de frumos ce era. Mi se părea că o să cadă
cerul pe mine şi îmi dădeam seama că-mi ţineam respiraţia“, mărturisește Irina.
Pe malul oceanului FOTO Facebook
Acestea sunt câteva dintre destăinuirile făcute de Irina,
pentru „Adevărul“. A mai afirmat că acum are mai multă încredere în
ea, mai multe vise şi planuri de a continua aventura, chiar dacă nu
i-a fost uşor. Greu a fost cu adaptarea corpului de la 40 de
grade Celsius la 20, când i se părea extrem de frig sau cu
„distantele mari între nimic“, pedalând continuu, lucru care afecta
psihicul.
Torbay Head, final de expediţie
„Sâmbătă, 18 februarie 2023, la
ora locală 14:50, am atins cel mai sudic punct al Australiei de
Vest, Torbay Head, punctul terminus al veloexpediţiei noastre prin
Australia, ceea ce înseamnă că am reuşit să traversăm întregul
continent din cel mai nord-estic punct, de la Capul York, până în cel
mai sud-vestic, la Torbay Head. Kilometrii pedalaţi ne-au purtat
prin cele mai sălbatice cotloane ale continentului austral“ – acesta era anunţul pe care îl făcea Radu Păltineanu, românul din Piatra Neamţ, inginer IT şcolit la o universitate din Canada, despre finalul expediţiei prin junglă, savană şi deşert.
Stânca monolit Uluru FOTO Facebook
Radu a mai precizat
că traseul, deosebit de dificil şi deosebit de special, le-a permis
să vadă un tărâm ancestral şi că praful înghiţit, temperaturile
extreme, distanţele şi costurile uneori prohibitive au meritat pe
deplin efortul.
În intinerariul lor au trecut prin locuri pe care puţini conaţionali
le-au văzut, asta însemnând minunăţii naturale unice în
lume, între ele recifurile din Marea Barieră de Corali. Plus că au
escaladat la pas munţi – vârful Bartle Frere (1.622 metri), vârful
Bowen (1.121 de metri) vârful Sonder (1.380 de metri), iar Radu a
mers de unul singur prin canioanele Porcupine şi Kings.
Apoi au văzut
celebrul crater de meteoriţi Tnorala şi Uluru, cel mai mare
monolit din lume (are o vechime de 800 de milioane de ani) şi
cascada Wallaman, cea mai înaltă de pe continent (o cădere de 278 de
metri). Un alt loc unic de pe mapamond pe unde au trecut este
Wolfe Creek Crater, un crater de impact meteoritic, al doilea
ca mărime din lume.
Peisaj din Australia FOTO Facebook
În prezent, Radu şi Irina se odihnesc după
imensul traseu parcurs de pe coasta oceanului Pacific, până la
cel Indian. Şi pun la cale planuri de viitor. „Visul nostru ar fi
ca în câţiva ani să realizăm o circumnavigaţie a Terrei prin
mijloace nemotorizate: bicicletă, schiuri pe porţiunile arctice,
caiac şi velier în zonele oceanice, între continente“, a dezvăluit Radu Păltineanu.
Actualitate
Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu
Un bărbat din Brașov
a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL,
USR și UDMR, susţinând că cele trei partide au încălcat drepturile
pensionarilor.
Eugen Nicodim Lupea cere dizolvarea PNL, USR şi UDMR. FOTO: Ziarul de Iaşi
Un demers mai puțin
obișnuit a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Eugen
Nicodim Lupea, un pensionar din Brașov cunoscut pentru numeroasele acțiuni pe
care le-a deschis de-a lungul timpului în instanță, a chemat în judecată,
separat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea
Democrată Maghiară din România, solicitând dizolvarea fiecărei formațiuni
politice.
Cele trei acțiuni au
fost depuse luna trecută și au un conținut aproape identic, diferența fiind doar
numele partidului vizat. În cererile adresate instanței, reclamantul susține că
PNL, USR și UDMR au promovat măsuri care au dus la suspendarea indexării
pensiilor și consideră că acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituționale
și a drepturilor pensionarilor, notează ziaruldeiasi.
În deschiderea
fiecărei acțiuni, Eugen Nicodim Lupea se prezintă într-un mod atipic,
descriindu-se drept: „(…) cetățean
român și cetățean al Uniunii Europene, CONTRIBUABIL EUROPEAN, (…) PLĂTITOR DE
TAXE ŞI IMPOZITE secundă de secundă, minut de minut timp de 365 de zile, an de
an, la Bugetul Public al României UE etc.”
După această
prezentare, reclamantul solicită instanței să constate că activitatea fiecărui
partid a încălcat în mod repetat ordinea constituțională, să analizeze dacă
sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea formațiunii și să oblige
partidul la plata cheltuielilor de judecată și a unor daune în valoare de
10.000 de lei.
„1. Constatarea faptului că activitățile şi acţiunile
politice promovate de pârât (PNL, USR, UDMR – n.r.) au încălcat în mod repetat
principiile fundamentale ale ordinii constituționale;
Constatarea încălcării drepturilor fundamentale ale
pensionarilor prin susținerea şi promovarea actelor normative care au suspendat
aplicarea mecanismului legal de indexare a pensiilor;
Analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege
pentru dizolvarea partidului;
Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi
la daunele conexe în valoare de 10.000 de lei până în prezent”, a cerut Eugen Nicodim Lupea.
Motivul invocat
În motivarea
acțiunilor, brașoveanul arată că este beneficiar al sistemului public de pensii
și spune că a fost afectat direct de suspendarea indexării pensiilor. astfel
că, în opinia sa, formațiunile politice trebuie să supiorte consecinţele legale
pentru această măsură.
Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate
Reclamantul susține
că un stat social are obligația de a proteja persoanele aflate într-o situație
de vulnerabilitate economică, iar suspendarea repetată a indexării pensiilor
contravine acestui principiu.
Totodată, el
consideră că folosirea ordonanțelor de urgență pentru amânarea aplicării unei
legi adoptate de Parlament afectează separația puterilor în stat și securitatea
raporturilor juridice.
„Caracterul social al statului presupune obligația
pozitivă a autorităților de a proteja persoanele aflate într-o situaţie de
vulnerabilitate economică. Suspendarea repetată a indexării pensiilor este, în
opinia reclamantului, incompatibilă cu această obligație constituțională.
Totodată, utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență pentru suspendarea
efectelor unei legi adoptate de Parlament afectează principiul separației
puterilor în stat şi securitatea raporturilor juridice”, a scris acesta în documentele înaintate instanţei.
„Atunci când un partid politic ajunge la exercitarea
puterii executive şi promovează în mod repetat măsuri care golesc de conținut
drepturi recunoscute prin lege, problema nu mai este exclusiv una de
oportunitate politică, ci poate deveni o problemă de conformitate
constituțională. (…) Reclamantul solicită instanței să verifice dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de legislația privind partidele politice pentru
aplicarea sancțiunii dizolvării, având în vedere caracterul repetitiv al
măsurilor contestate, efectele produse asupra unui număr foarte mare de
cetățeni şi pretinsa afectare a principiilor fundamentale consacrate de
Constituția României”, a
completat el.
Cine este Eugen
Nicodim Lupea
Numele lui Eugen
Nicodim Lupea nu apare pentru prima dată pe portalul instanțelor de judecată.
De-a lungul ultimilor ani, brașoveanul a deschis sau a intervenit în numeroase
dosare, multe dintre ele având ca obiect acte administrative, litigii cu
instituții publice sau cauze cu puternică miză politică.
Printre cele mai
cunoscute demersuri ale sale se numără intervențiile în toate procesele
intentate de fostul președinte Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Băsescu a contestat ulterior mai multe măsuri privind recuperarea unor
prejudicii de către stat, iar Lupea a solicitat să intervină în toate aceste
dosare.
La începutul acestui
an, brașoveanul a formulat și două acțiuni prin care a cerut suspendarea
Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost
anulate alegerile prezidențiale, precum și suspendarea actelor administrative
prin care Marian Enache și Doina Livia Stanciu au fost numiți judecători ai
Curții Constituționale. În aceste dosare a chemat în judecată Curtea
Constituțională, Administrația Prezidențială, Guvernul, Parlamentul și
Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit datelor
disponibile pe portalul instanțelor, până în prezent niciuna dintre acțiunile
formulate de Eugen Nicodim Lupea nu s-a încheiat cu o soluție favorabilă
reclamantului.
Actualitate
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă
În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp.
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY
Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.
„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată.
Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.
Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.
Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.
Actualitate
Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”
Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.
Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images
Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.
„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”
Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.
„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.
Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.
Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.
În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.
-
Breakingacum 3 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 3 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Breakingacum 21 de oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 2 zileAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 16 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
-
Actualitateacum 3 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”





