Faptul
că majoritatea bisericilor ortodoxe celebrează în prezent Paştele după
calendarul iulian şi nu gregorian are în spate o istorie îndelungată şi foarte
sinuoasă.

Despre
motivele pentru care Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe celebrează
Paştele conform unor calendare diferite s-a scris destul de mult în ultima
vreme. Ortodocşii urmează fidel Conciliul de la Niceea din 325, în timp ce
catolicii au renunţat la o prevedere importantă legată de trecerea Pesah şi au
adoptat începând cu 1582 calendarul gregorian.

Este
mai puţin cunoscut faptul că adoptarea calendarului gregorian a fost obiect de
dispută în cadrul Bisericilor Ortodoxe începând cu triumful revoluţiei
bolşevice în Rusia. Lenin a decis trecerea la un nou calendar civil în ianuarie
1919 şi a încercat să impună şi Bisericii Ortodoxe Ruse renunţarea la
calendarul iulian. Patriarhul Tihon a considerat că este vorba de o imixtiune
inacceptabilă a statului în treburile bisericii şi a cerut ajutorul
Patriarhului Ecumenic Gherman al V-lea, afirmând că biserica pe care o conduce
nu va schimba calendarul până când acest lucru nu va fi decis de un Sinod
pan-ortodox. În această scrisoare Patriarhul Tihon dădea exemplul Finlandei,
devenită independentă în 1918 unde luteranii care deveniseră vasta majoritate
foloseau calendarul iulian, iar ruşii, deveniţi minoritate, pe cel gregorian.
Patriarhul Tihon considera că în cazul ortodocşilor din Finlanda este
justificată trecerea la calendarul iulian, deoarece astfel ar fi evitat riscul
de prozelitism din partea luteranilor la adresa ortodocşilor. Mai mult, afirma
Patriarhul Tihon, în toate ţările care şi-au dobândit independenţa sau au
căpătat noi teritorii, cum ar fi Polonia, Estonia sau Lituania, ortodocşii ar
trebui să treacă la calendarul iulian. Patriarhul Ecumenic şi celelalte
biserici ortodoxe au agreat cu această perspectivă, consecinţa fiind că
ortodocşii din Finlanda şi Estonia au trecut la calendarul iulian.

În
scrisoarea sa, Patriarhul Tihon nu menţiona România, cu o situaţie similară
ţărilor amintite (momentul decisiv 1918), deoarece considera că ortodocşii sunt
în majoritate şi nu este necesar să treacă la calendarul iulian. Cu toate
acestea, BOR a luat decizia de a trece la calendarul iulian după ce statul
român a impus calendarul gregorian în raporturile civile în 1919, cu ocazia Sfântului
Sinod din 31 octombrie 1923 dar a fost obligată să revină la calendarul gregorian
patru ani mai târziu. Motivul a fost apariţia unei dizidenţe care respectau
întocmai calendarul iulian şi care există şi astăzi (stiliştii). Atunci când
s-a revenit la calendarul iulian, principala temere a BOR dar şi a statului român
era că dizidenţa stilistă se va transforma în revoltă deschisă care va fi
folosită ca motiv de destabilizare a situaţiei interne de către URSS. Era vorba
de perioada intensificării provocărilor bolşevice pe teritoriul României care a
avut ca rezultat incidentul de la Tatar Bunar.

Biserica
Ortodoxă Rusă a acordat autonomie Bisericii Ortodoxe din Finlanda în 1921, iar
aceasta a adoptat în acelaşi an calendarul gregorian, astfel încât în Finlanda
s-a început celebrarea Paştelui la aceeaşi dată de către ortodocşi şi luterani.
În 1923 biserica finlandeză trece sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, ceea ce
a făcut ca mai mulţi clerici ortodocşi să se refugieze în URSS sau în
Iugoslavia.

Biserica
Ortodoxă din Estonia a urmat un traseu similar, căpătând autonomie din partea
Bisericii Ortodoxe Ruse în 1920, an în care s-a trecut şi la calendarul gregorian.
La fel ca şi în cazul bisericii finlandeze, Biserica Ortodoxă Estoniană s-a
adresat Patriarhiei Ecumenice în 1923, aceasta acordându-i în acel an tomosul
de autonomie.

Situaţia
din Finlanda şi Estonia a fost considerată în cadrul Ortodoxiei o excepţie,
considerându-se că este nevoie de un Sinod pan-ortodox pentru rezolvarea
problemei calendarului dar acesta nu a avut încă loc.

Dacă
până la Conciliul Vatican II Biserica Catolică era indiferentă faţă de disputa
din cadrul Ortodoxiei privind calendarul iulian sau gregorian, Papa Paul al
VI-lea a avut o altă abordare: orice soluţie agreată de comun acord între
ortodocşi şi catolici poate fi luată în considerare. Aceasta este şi concluzia
documentului din 1963, Sacrosanctum Concilium.

Discuţia
a reapărut în cadrul Ortodoxiei după ce Biserica Ortodoxă din Ucraina  a dobândit tomosul de autocefalie din partea
Patriarhiei Ecumenice în ianuarie 2019. Patriarhia Ecumenică a iniţiat un
dialog cu Biserica Catolică pe această temă în 2021, prin stabilirea unor
contacte între Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Bisericilor,
cardinalul Kurt Koch şi reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, IPS Iov deTelmessos.

Discuţiile
în vederea stabilirii unei date comune de celebrare a Paştelui au stagnat însă
în acest format, ceea ce l-a determinat pe Patriarhul Bartolomeu să intervină
personal pe data de 18 noiembrie 2022. Acesta a sugerat ca în 2025, la 1700 de
ani de la conciliul de la Niceea, ortodocşii şi catolicii să sărbătorească
Paştele împreună.

Cu
o zi mai târziu, Papa Francisc l-a primit în audienţă la Vatican pe Patriarhul
Bisericii Asiriene de Răsărit (cu sediul în Irak), Prea Fericitul Mar Awa III.
Principala temă discutată a fost găsirea unei date comune de sărbătorire a
Paştelui.

În
discuţiile iniţiate în 2021 s-au alăturat Teodor al II-lea al Alexandriei, Patriarh
al Bisericii Ortodoxe Copte şi Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby.

Desigur,
suprapunerea celor două  întâlniri din
noiembrie 2022 nu este deloc întâmplătoare. Atât Patroarhul Ecumenic
Bartolomeu, cât şi Papa Francisc, au interesul să se ajungă la un acord pe tema
sărbătorii Paştelui în comun de către ortodocşi şi catolici. Este o conjunctură
unică în istoria celor două Biserici. Ideea de a coopta la acest dialog liderii
bisericilor anglicană, respectiv coptă este foarte binevenită, având scopul de
a arăta că discuţiile nu se poartă de fapt între două biserici, ci între cei
care reprezintă o comunitate mai largă, a creştinilor din întreaga lume.

Recent
a apărut în România ideea de a adresa Sfântului Sinod al BOR solicitarea de a
trece la calendarul gregorian, pentru a putea sărbători Paştele la o dată
comună.

Demersul
este foarte oportun în actualul context al discuţiilor inter-confesionale.

Întrebarea
cheie la care deocamdată nu avem răspuns este dacă o Biserică Ortodoxă poate
trece la calendarul gregorian fără ca celelalte Biserici Ortodoxe să facă
acelaşi gest sau este nevoie de un Sinod pan-ortodox care să ia o decizie comună
în acest sens.

Congresul
pan-ortodox din 1923 prin care s-a lăsat la latitudinea Bisericilor Ortodoxe
locale trecerea la calendarul iulian sau păstrarea calendarului gregorian mai
are valoare în prezent, în condiţiile în care acest congres a fost puternic
contestat la vremea respectivă, chiar de către Bisericile Ortodoxe locale?

Deocamdată,
nu există o poziţie oficială din partea Patriarhiei Ecumenice pe marginea
acestei întrebări. Patriarhia Ecumenică şi-a asumat implicit rolul de a-i
reprezenta pe ortodocşi în dialogul cu catolicii pe tema stabilirii unei date
comune a Paştelui. Din moment ce Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a declarat în
2022 că termenul 2025 este realist, iar un astfel de Sinod nu poate fi
organizat până la acea dată, probabil a avut în vedere o decizie a Patriarhiei
Ecumenice care să fie urmată şi de celelate Biserici Ortodoxe. Mai mult ca
sigur, în actualul context, Patriarhia de la Moscova nu va fi de acord cu renunţarea
la calendarul iulian. În acest scenariu, schisma din interiorul Ortodoxiei se
va accentua. Îşi va asuma Patriarhul Ecumenic Bartolomeu un asemenea risc? Din
moment ce şi-a asumat toate riscurile în legătură cu jurisdicţia canonică
asupra ortodocşilor din Ucraina şi a confruntat deschis Patriarhia de la
Moscova şi în legătură cu alte teritorii canonice (cazul Estoniei), este foarte
probabil ca acest nou element de separare între cele două Patriarhii să fie
asumat ca atare. Pentru a nu părea ceea ce nu este – o aliniere a ortodocşilor
la practicile catolice – Bartolomeu a insistat ca în acest dialog să fie
implicate şi alte confesiuni. Aducerea în prim plan a Bisericii Ortodoxe Copte,
autonomă faţă de Moscova sau Constantinopol, este o mişcare foarte abilă,
menită a izola o eventuală abordare negativă din partea Bisericii Ortodoxe Ruse
în privinţa trecerii la calendarul gregorian.

Ce
poate face BOR în acest moment? Trecerea la calendarul gregorian, fără o
consultare prealabilă a celorlalte Biserici Ortodoxe, este posibilă dar ar
risca să tensioneze relaţiile cu acestea. Din acest motiv, o consultare se
impune cu necesitate. Totodată, este important ca BOR să se poziţioneze de
partea eforturilor care se duc în acest moment într-un format
inter-confesional. BOR a acceptat tacit într-un fel poziţionarea Patriarhiei
Ecumenice pe tema găsirii unei soluţii la orizontul anului 2025, în sensul că
nu s-a opus şi nu s-a exprimat nefavorabil pe această temă. Dacă decizia se va
lua la nivelul liderilor religioşi, în formatul în care se poartă acum acest
dialog, foarte probabil ca BOR să pună în aplicare o asemenea decizie.

Discuţia
este de fapt mai complicată şi nu se duce exclusiv în formatul calendar iulian
vs. calendar gregorian. Este posibil ca rezultatul acestor discuţii să fie o
nouă formulă de calcul a datei Paştelui, aşa cum s-a întâmplat în anul 325 la
Nicea. Puţin probabil dar orice variantă de compromis trebuie avută în vedere.

Oportunitatea
trecerii la un alt calendar pentru stabilirea datei Paştelui este o problemă
strict teologică. Să îi lăsăm pe teologi să decidă dacă se poate face o astfel
de trecere, în ce condiţii şi în ce moment. Discuţia din societate este
necesară, este benefică dar nu trebuie să se ajungă în extrema atinsă de
bolşevici în 1918, când statul a dorit prin orice mijloace să impună o decizie
Bisericii.