Actualitate
Dan Coman, scriitor: „Când vezi un om care iubește poezia, nu ai cum să rămâi indiferent“
Pasiunea pentru citit este molipsitoare, mai ales când o carte bună este discutată după un film, în fața unei căni cu cafea – așa vede Dan Coman metoda prin care adolescenții pot fi aduși în lumea cărților.
Dan Coman a debutat cu un volum de poezie, în 2003. FOTO: Umar Timol
Dan Coman (47 de ani) este scriitor și profesor de filosofie la Colegiul Național „Liviu Rebreanu“ din Bistrița. A debutat în 2003 cu volumul de poezie „Anul cârtiţei galbene“, distins cu Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu“. Textele sale fac parte din antologii publicate în România, Suedia, Franţa, SUA şi Canada. Printre volumele de proză publicate se numără „Irezistibil“, „Parohia“ și „Căsnicie“. Cea mai recentă carte a sa, publicată la Editura Polirom, este „Ce preferi?“, o colecție de proze despre dorință și destin. Față în față la interviu, ne mirăm de anii care au trecut. Îmi spune că pandemia „șterge timpul“. Discutăm despre energia pe care i-o dau elevii, despre generozitatea lui Radu Afrim și nevoia de feedback de la cititori. În pauzele dintre întrebări, soarbe cafea dintr-o cană roșie.
„Weekend Adevărul“: Știu că ai o disciplină a scrisului. Cât de solitară e rutina scrisului, de fapt?
Dan Coman: Asta e o poveste veche. Foarte multă vreme, până să am copii, lucram când îmi venea, primele două cărți de poezie le-am scris exclusiv noaptea. Îmi plăcea enorm să lucrez până aproape de zori și apoi mă băgam în pat sau mergeam direct la școală. Mai târziu, odată cu copiii, a trebuit să găsesc soluția cea mai bună, căci seara picam frânt lângă ei. Știi, copiii sunt și niște somnifere foarte bune. Și atunci am găsit perioada asta extraordinară dintre cinci și șapte dimineața. În plus, îmi place foarte mult cafeaua și tot timpul am asociat, de fapt, scrisul cu cafeaua, deci dimineața e cu atât mai extraordinară. Scriu foarte mult și tai la fel de mult, chiar dacă poate nu pare. Abia când simt că ceva se încheagă acolo arăt manuscrisul celor doi-trei oameni în care am foarte mare încredere și care au fost tot timpul foarte, foarte atenți. Trimit manuscrisul și aștept cu inima strânsă. De obicei, avem discuții dure. Uneori țin cont de ceea ce mi se spune, alteori nu. Merg și pe intuiția mea. Dar e un lucru foarte important, e nevoie de relația cu oamenii în care ai încredere, pentru că uneori nu vezi direcția: sunt pagini întregi care ți se par extraordinare și, după ce vine feedbackul, îți dai seama de fapt că da, de fapt trebuie aruncate. Ești aproape de text, intri într-o anumită atmosferă și ți se pare că ai reușit ceva excelent – de aceea e foarte importantă privirea din afară. Mie îmi prind foarte bine discuțiile astea. Discuțiile pe text, repet, sunt foarte, foarte dure, dar mie îmi plac, chiar dacă nu sunt confortabile.
„O construcție voită“ cu Cortázar și Cranberries
Cum a început „Ce preferi?“, ai avut construcția gândită dinainte, suprapunerea tuturor acelor realități?
Eu întotdeauna am funcționat așa, chiar și în poezie, prima dată trebuie să am ansamblul în minte, construcția pe care lucrez ulterior. La „Ce preferi?“ am avut ideea de foarte mult timp în minte, și suprapunerea realităților, și experimentul de a încerca să scriu având toate elementele de construcție la vedere. Asta a fost miza, de fapt. Nu povestea în sine, pentru că nu e un volum efectiv de povestiri. Dacă îl citești ca atare, e posibil să nu-ți placă foarte multe dintre ele. Mi-am dat seama că aș putea să folosesc structura asta: să pară că scriu proză scurtă, dar, de fapt, fără să scriu proză scurtă. E și asta o formă de deconstrucție, care arată, de fapt, toate șmecheriile și faptul că literatura funcționează pe artificiu tehnic. Asta am vrut să scot în evidență, artificiile tehnice.
Ai încă de la început trimiteri la scriitori precum Cortázar sau Mircea Ivănescu, muzicieni precum Urma sau Dolores O’Riordan. Ai recitit Cortázar, ai ascultat Cranberries în timp ce scriai? Cât din realitatea ta cotidiană a pătruns în literatură?
Cred că n-am recitit Cortázar de 15 ani, nici Cranberries n-am mai ascultat de foarte mult timp. Nicio legătură cu realitatea, le-am folosit doar ca instrumente. M-am jucat cu reperele astea, pe care, într-adevăr, le știu, le aveam la îndemână. Puteau să fie, la fel de bine, alte bucăți muzicale sau alte referințe livrești. Totul e o construcție voită, artificială. Nu e nimic din realitate care să fie pătruns în literatură. Și nici invers. Cel puțin așa sper.
Deci poetul Pastorini, cu volumul „Mătase“ pe care îl cumpără de mai multe ori naratorii, e inventat?
Volumul „Mătase“ îi aparține lui Baricco și există un poet pe care îl cheamă Pasolini. Pastorini e o jucărie, iar din „Mătase“, care îmi place foarte mult, am și folosit câteva propoziții. Dar astea sunt jocurile mele, nu mă aștept să le vadă nimeni. Îmi dau seama că foarte mult din ceea ce-i în mintea mea poate nu se duce dincolo. În toate cărțile mele apar pasaje destul de consistente din celelalte cărți ale mele. La un moment dat, un jurnalist de la Iași, de la FILIT, cred, era siderat, când fusese publicat, de aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată, unde apăreau pasaje din alte cărți ale mele. Și zicea: „Domnule, dar nu se poate așa ceva, nu mi se pare corect să faceți asta“. Nu înțelegea care e povestea, că e un joc tot transferul ăsta. E un joc al meu la care nu vreau să renunț. Pentru că toate pasajele alea capătă cu totul altă relevanță în cartea următoare. Sunt folosite în alt registru, sunt instrumente cu ajutorul cărora țes povestea.
Fragila legătură dintre scriitori și public
Scrii despre „un bărbat înalt, zodia leu, obișnuit cu succesul“. Ce înseamnă succesul pentru tine?
Nu știu ce înseamnă succes. Nu m-a interesat niciodată, nici nu am întrebat, de exemplu, vânzările pe care le are editura. Asta privește editura, nu pe mine. Pentru mine contează foarte mult două lucruri. Pe de o parte, mă interesează foarte mult ce se scrie despre cărțile mele, chiar și atunci când se scrie destul de dur, pentru că pot să învăț din asta. E interesant de observat cum văd oamenii lucrurile astea. Pe de altă parte, sunt importante pentru mine reacțiile de la cititori, astea mă încântă. Nu sunt întotdeauna pozitive, să ne înțelegem, dar faptul că cititorii îți scriu, unii încântați, alții enervați de ceea ce scrii mi se pare absolut fabulos. Când eram foarte tânăr îmi doream enorm să ofer feedback unor autori, îi citeam și aș fi dat orice să le pot spune lucrurile astea, dar n-am avut niciodată curaj, nici nu aveam e-mailuri pe atunci. E o poveste pe care am mai zis-o, cu Marin Mălaicu-Hondrari și cu Florin Partene, cum am stat noi un an de zile, ne-am învârtit zilnic lângă telefon să-l sunăm pe Gellu Naum să-i spunem cât îl iubim și îl admirăm, și după aia ne-a fost rușine și n-am făcut-o, deși făcuserăm rost de numărul lui de telefon. Ni se părea că nu contează pentru Naum că trei indivizi din Sângeorz-Băi îi citesc opera și îl admiră. Și acum ne pare foarte rău că n-am făcut gestul ăsta. Contează enorm, uite, ăsta-i succesul. Succesul adevărat e ce are Mircea Cărtărescu, dacă vorbim strict de vânzări, traduceri, e foarte discutat ce scrie el. Mircea poate fi o locomotivă pentru literatură, poate trage după sine descoperirea literaturii române, chiar și în România, a literaturii contemporane. Cred că e superimportant ce se întâmplă nu doar pentru el, ci pentru literatură, în general.
Ți s-a întâmplat să te confunde cititorii cu naratorii romanelor tale?
O, da. Și bănuiesc că doar o parte dintre ei mi-au spus ce gândesc. Uite o întâmplare relevantă: în „Irezistibil“, într-una dintre proze, un tip tânăr, pe nume Dan Coman, fură manuscrisele maestrului său, un bețiv notoriu, Viorel Paraschivoiu, le publică și devine un poet foarte cunoscut douămiist. Viorel Paraschivoiu chiar a existat, a fost un om absolut senzațional în adolescența noastră, a fost crucială întâlnirea cu el. Și, la un moment dat, într-o cafenea, m-am întâlnit cu câțiva scriitori din Bistrița, care mă tot sunau că ar vrea să stăm de vorbă. Când am ajuns, mi-au zis: „OK, dacă tot ai recunoscut în carte că ai furat manuscrisele, ar trebui totuși să le publici cu numele adevărat al lui Paraschivoiu și să cedezi toate drepturile de autor“. Normal că inițial am crezut că glumesc, că e o poantă, o farsă. Doar că deveneau tot mai vehemenți și mi-am dat seama că nu-i de joacă și că ei confundă cele două planuri, și atunci am renunțat inclusiv să le mai explic ceva, pentru că nu are sens să explic acolo unde nu e de explicat.
Nu te sperie puțin chestia asta?
Nu, pentru că eu cred că totuși cei care citesc sunt cel puțin la fel de inteligenți ca cei care scriu. Jocurile mele, experimentele mele tot mai evidente cu fiecare carte. Cine vrea să citească doar în spiritul ăsta detectivistic urmărește o realitate care de fapt există doar în cărți.
„Radu Afrim e foarte generos cu literatura română contemporană“
Radu Afrim are piese de teatru care se joacă pe scenele teatrelor din toata țara. FOTO: TNB
Organizezi în fiecare an, alături de Marin Mălaicu-Hondrari, Festivalul „Poezia e la Bistrița“. Aș vrea să vorbim puțin despre finanțarea culturală și managerii culturali. Cine este de fapt cel mai important jucător aici, statul sau privatul, în finanțarea culturii?
În general, n-aș putea să spun, pentru că nu mă pricep la asta. În particular, în ceea ce privește Bistrița, încă de la început am avut norocul uriaș al unui manager cultural excepțional, Gavril Țărmure, care a reușit întotdeauna să atragă fonduri din administrația locală, pentru că există bani alocați culturii, doar că sunt împrăștiați în fel și chip. Dacă ar fi trebuit să ne ocupăm noi de zona administrativ-financiară, nu cred că aș fi început cu Marin să creăm un festival de poezie. Cele 14 ediții ale Festivalului de Poezie de la Bistrița au fost finanțate din bani publici, nu din bani privați. Nu știu dacă e bine sau rău, știu doar că nimeni n-a intervenit nicio clipă cu vreo cerință sau cu presiune. Lucru care pentru noi e extraordinar. Dacă ar veni și finanțare din zona privată, ar fi minunat. Dacă începând de anul ăsta ne-ar spune primăria că nu mai finanțează festivalul, nu cred că am renunța la el, cred că totuși am găsi bani privați, pentru că festivalul e destul de cunoscut, destul de mare încât să atragă. Există oameni care se ocupă și de organizare, și de partea administrativă – chiar povesteam cu Radu Vancu la Festivalul Transilvania de la Sibiu, unde el face tot, inclusiv documente, treburi administrative. E incredibil Radu, câtă forță poate să aibă. Eu cred că m-aș enerva instant cu deconturi și ce mai e de făcut. În orice orășel, în orice județ există bani alocați culturii, trebuie doar alocați pentru evenimente consistente, iar aici managementul cultural e fundamental. Din păcate, multe dintre orașele de nivelul Bistriței nu au manageri culturali care să facă lucrurile pe care le face domnul Țărmure în Bistrița.
Teatru, fotbal și SF
Cât mai avem până să se poată trăi din scris în România?
Cumva, am pornit gândindu-mă că nici nu se poate întâmpla, deși aș fi frumos… Cred că ar fi fain să apară în România câțiva autori de literatură de consum, de romane polițiste sau SF. Cred că ne lipsește partea asta. Aș fi încântat să apară așa ceva. Eu, dacă aș putea, aș scrie, dar n-am talentul să fac asta. Sigur, e nevoie și de un întreg aparat de marketing, altfel degeaba scrii romane de genul ăsta.
Cum a fost experiența cu scrierea unor texte puse apoi în scenă de Radu Afrim? Vă aflați deja la al treilea proiect împreună: acum e în pregătire spectacolul „La câțiva oameni distanță“, la Teatrul Național București și la Palatul Culturii din Bistrița.
Când eram student, am ajuns la spectacolele lui de examen la Regie. A avut impact fantastic asupra mea. Știam doar spectacolele clasice ca punere în scenă și, când am văzut ce face Afrim, mi-am zis: „Dacă ăsta e teatrul, e senzațional“. Era un vis, o utopie să colaborez cu el. Totul a început în pandemie, când mi-a zis: „Scrie niște texte, mă interesează să facem un spectacol“. I-am spus că nu știu să scriu dramaturgie, dar lui îi trebuiau doar niște voci, niște personaje. La primul proiect, la „Inimă și alte preparate din carne“, după ce i-am dat primul draft, reacția lui a fost atât de pozitivă și de entuziastă, mi s-a părut uluitoare. Apoi ne-am mai jucat și cu poeme din „Insectarul Coman“, pentru alte voci, a fost o colaborare extraordinară. Eram atât de emoționat la premieră. Aș fi ipocrit să zic că nu e fascinant să-ți vezi textul pus în scenă, deși știm cu toții că textul e doar un instrument în mâna regizorului, Afrim e cel care face totul acolo. Radu e un generos: putem să numărăm pe degetele de la o mână regizorii interesați să pună în scenă autori români. E admirabil, ar putea găsi texte unde vrea el în literatura mondială, și totuși are curajul ăsta. Și, dincolo de faptul că e foarte generos cu literatura română contemporană, e extraordinar de generos cu spațiul de unde vine. A făcut atât de multe pentru Bistrița, încât a forțat mâna autorităților să facă un teatru ca instituție, care să funcționeze independent de Casa de Cultură. Cât privește „La câțiva oameni distanță“, am pornit de la faptul că, statistic, partea asta de țară are foarte multe femei plecate în străinătate, care au grijă de bătrânii de acolo. Și-au lăsat familiile aici și au niște povești extraordinare, pe de o parte hiperamuzante, și pe de altă parte ți se rupe inima în două când le auzi. Tot discutând cu Radu, ne-am zis că ar fi o idee bună să aducem în prim-plan câteva dintre poveștile astea. Am mixat povești din „Ce preferi?“ cu câteva texte noi – îmi place asta la Radu, că-ți dă libertate. Abia aștept să văd cum a ieșit, e și o distribuție foarte, foarte bună.
Știu că joci fotbal după cursuri. Cum ar arăta echipa de fotbal a scriitorilor?
E foarte fain că sunt câțiva scriitori care sunt pasionați de fotbal, noi suntem mai mult privitori, deși și jucăm, dar profund amatoricesc. Hai să luăm o echipă a poeților. În poartă l-aș pune pe Mihail Vakulovski, cred că e foarte bun la tehnică, are curaj și se aruncă fără nicio problemă, pentru un portar e important. Apoi fundașii – pe cine să punem? Uite, l-aș pune fundaș central pe Florin Iaru, care apără toate conceptele ideologice, se ia la trântă cu oricine. Îmi place foarte mult Florin din punctul ăsta de vedere. Fundașii dreapta acum sunt și extremă, aleargă foarte mult, fac efort enorm. Aici l-aș pune pe Marin Mălaicu-Hondrari, pentru că are o putere extraordinară de a face efort pentru alții, pentru echipă, ceea ce e admirabil. Fundaș stânga să-l punem pe Ștefan Manasia, care e foarte bun la centrări și joacă exotic, îi pune în dificultate pe adversari. La mijloc ar fi BAS, el e creierul, cel care dă pasele în toată povestea asta, e deștept și știe să-și pună în valoare coechipierii. Apoi ar fi Vancu și Dună, pe laterale. Foarte buni și ei. Iar ca vârf de atac l-aș pune pe Alex Văsieș, e tânăr și foarte, foarte concentrat în ceea ce face, e eficient, dă goluri rapid. Și hai să mai punem unul foarte tânăr, care iar e foarte bun, Ion Buzu, din Republica Moldova. Nu știu dacă ies 11, dar e o echipă bună.
„Învățământului românesc îi lipsesc profesori care să înțeleagă că școala nu înseamnă doar reproducerea informației“
De ce ai devenit profesor de filosofie și nu de literatură?
Aveam o mică gașcă în liceu și, după treaptă, după ce am terminat a X-a, am trecut la profilul de filologie. Iubeam enorm literatura. Dar în gașca noastră erau câțiva băieți – Florin Partene, de exemplu – care au descoperit filosofia prin intermediul lui Viorel Paraschivoiu, care ne dădea întotdeauna cărți și discuta, dezbătea cu noi tot felul de idei. N-am avut de fapt un profesor de filosofie ca lumea și lucrul ăsta cred că ne-a întărâtat. Toată lumea spunea: „Ce să faceți voi la Filosofie, nu e niciun viitor acolo“. Și, în nebunia adolescenței, ne-am zis că tocmai de aia o facem, pentru că n-are niciun viitor pragmatic, imediat. După ce am ajuns la Filosofie, ne-am dat seama că e foarte mișto și ne-a plăcut foarte mult. E adevărat că cei mai mulți n-au devenit profesori, unii au rămas la universitate sau în domeniul cercetării, iar alții s-au dus în cu tot alte zone. Eu am rămas profesor, prima dată doar experimental, dar apoi a început să-mi placă foarte mult. Au o energie foarte bună copiii ăștia. Sunt și energofagi, e adevărat, dar în același timp oferă înapoi un alt tip de energie, de care am mare nevoie. Și pe care simt că o folosesc, simt că e în favoarea mea.
Textele lui Dan Coman sunt incluse în antologii internaționale. FOTO: Umar Timol 4.jp
Cum aduci filosofia tinerilor, acum, în 2023? Ce înseamnă, mai exact, să fii profesor de filosofie?
Deși predau filosofie, fac cu ei foarte multe lucruri legate și de filosofie și literatură, film sau teatru, mai nou. Încercăm să ne jucăm pe toate zonele astea. La „Liviu Rebreanu“ fiind foarte mulți copii foarte buni și foarte talentați în diverse zone, am făcut un soi de art club. Avem un grup de scriere creativă, iar copiii ăștia au scris împreună o piesă de teatru, apoi avem trupa de teatru a liceului, care va juca acest spectacol, avem copii care sunt interesați de regie, de scenografie, avem trupa de muzică a școlii, care va cânta și va face toată coloana sonoră, live, a spectacolului. Sper să ne iasă această mică nebunie: toată povestea e scrisă de ei, jucată de ei, regizată de ei. Da, chiar se implică, chiar fac lucrurile astea în practică, nu doar le citesc într-un manual. Avem noroc cu o conducere foarte flexibilă la școală și, în plus, încercăm să atragem colaborări. Am vorbit cu cei de la Reactor, de la Cluj, cu oameni din zona teatrului independent, care vin și se întâlnesc cu copiii, ceea ce e formidabil.
„Obligativitatea omoară pasiunea“
Apropo de tot ce mi-ai povestit, ce crezi că lipsește școlii românești?
În primul rând, profesori care să înțeleagă că școala nu înseamnă doar informație și reproducere a informației. Sunt atâtea teorii și discuții despre cum trebuie să fie școala – școala nouă, centrată pe elev și așa mai departe –, dar sunt doar la nivel teoretic, din păcate. Cred că marea problemă nu o reprezintă elevii, ei au un potențial extraordinar, știm foarte bine. Ci faptul că nu le oferim lucrurile de care au nevoie. Cred că e nevoie de profesori nu doar riguroși, că e important și acest lucru, ci și entuziaști și care să facă cu adevărat ceva pentru copii. Dacă vorbim de școala nouă și totuși se continuă aceeași poveste cu note de 2, 3, las’ că vă arăt eu la teste și tot felul de amenințări, nu are rost. Repet, asta nu înseamnă să nu fii riguros, să nu oferi conținut, să nu îi pui să facă efort. Învățarea e obligatorie. Învățarea necesită efort. Un anumit tip de ordonare a minții și a efortului. Nici nu vreau o școală laxă, în care fiecare face ce vrea. Nu, elevii trebuie să facă efort, să învețe, să fie disciplinați, dar în același timp ne trebuie și o generație nouă de profesori, axați pe nevoile copiilor.
Ce i-ai recomanda unui adolescent, cu ce l-ai prinde în jocul cititului de poezie sau proză?
Mie nu-mi place să le spun eu ce să citească. Obligativitatea omoară pasiunea, pe când entuziasmul se transferă. Mă folosesc de o mică șmecherie: în fiecare grup există prieteni care discută despre cărți, care mai sugerează un film – și să știi că asta funcționează. Dacă eu m-aș duce la oră și-aș zice citiți asta sau aialaltă, probabil ar fi unii care ar face-o, de voie, de nevoie. Cred că e foarte important ca entuziasmul să se transfere și dinspre elevi înspre elevi. E o prostie să încerci să-i faci pe toți 30 dintr-o clasă să devină pasionați de literatură, căci nu sunt toți interesați. Ideea e să nu-i forțezi. Ăsta a fost punctul principal și cel mai important, apropo de art clubul nostru. Vine doar cine vrea, rămâne doar cine într-adevăr simte că poate face și că-și dorește foarte mult să facă lucrul ăsta. Deci, cred că trebuie să citești tu, ca profesor, să vorbești cu entuziasm despre cărți, mai degrabă decât să le spui direct să citească.
Cărțile se discută la cafea
Dacă l-ai avea acum în față pe Dan Coman cel de 16-17 ani, ce i-ai spune?
Să citească mult mai mult. (râde) Nu, glumesc, dacă i-aș spune să citească mult mai mult, clar n-ar citi. Uite, l-aș invita la o cafea. Apropo de ce a făcut Viorel Paraschivoiu cu noi, el fiind adult. Îți dai seama, ne ducea la cafea în anii ăia. Era o chestie formidabilă. Scotea din geantă câte o carte și ne citea cu pasiune teribilă. Ba un poem din Hart Crane, de exemplu, îmi amintesc și acum cărțile alea, sau din Trakl, chiar dacă nu înțelegeam noi foarte multe. „Tânguirea mierlei“ era o ediție superbă, simțeam mirosul, cumva, și atât de frumos era. Cred că aș face același lucru acum. Sau l-aș duce la un film și după aia am sta de vorbă la o cafea despre filmul ăla. Și dacă stai de vorbă cu cineva despre un film, sigur ajungi și la cărți. Și după aia la o grămadă de alte lucruri. Da, cred că asta aș face. Aș încerca să discut în alt fel despre cărți. Aveam mare nevoie atunci. Cred că de aia ne-am legat noi atunci de acest Viorel Paraschivoiu, pentru că ne oferea alternativă la toată povestea cu școala. Simțeam că e un om care iubește enorm literatura. Când vezi un om care iubește poezia, nu ai cum să rămâi indiferent.
Dacă ar fi să pui într-o capsulă a timpului un singur volum de poezie pentru tinerii din viitor, de peste o sută de ani, care ar fi?
Am șapte mii de volume în minte. Dar unul singur? E prea grea alegerea. Primul care în vine în minte, și pentru că am discutat mai devreme, e Trakl, care în continuare pentru mine rămâne un reper extraordinar de important. Și cred că, pentru omenire, în general, perspectiva lui e uluitoare. Hai să punem „Tânguirea mierlei“ a lui Trakl. Și ducă-se în timp.
Actualitate
Descoperire macabră lângă Las Vegas. Peste 300 de grămezi de cenușă umană, aruncate în deșert
Peste 300 de grămezi de rămășițe umane au fost descoperite într-un deșert din Nevada, la o oră de Las Vegas. Autoritățile suspectează că o casă funerară a aruncat în masă cenușa, însă originea reală a acesteia rămâne un mister.
Descoperirea a fost făcută în deșertul Nevada FOTO The Sun
Rămășițele au fost găsite în apropierea localității rurale Searchlight, la aproximativ o oră de Las Vegas, pe 28 iulie. Nicio grămadă de cenușă nu mai conține informații care să permită identificarea persoanelor, lucru care i-a lăsat pe anchetatori fără răspunsuri, scrie The Sun.
În luna august, unele dintre grămezi conțineau bucăți de benzi de plastic, de tipul celor folosite de pompe funebre pentru sigilarea pungilor cu cenușă, precum și fragmente de urne.
La începutul acestei săptămâni, o casă funerară a preluat sarcina de a recupera rămășițele din deșertul din Nevada. Echipa de la Palm Mortuaries and Cemeteries a ajuns la fața locului și a găsit aproximativ 315 seturi de cenușă, care au fost apoi plasate în urne individuale.
Descoperirea vine după ce un reprezentant al Biroului pentru Administrarea Terenurilor (Bureau of Land Management) confirmase, încă din august, că grămezile conțineau „rămășițe umane incinerate”, iar departamentul a deschis o anchetă. Autoritățile cred că o firmă de servicii funerare ar fi aruncat în masă cenușa acelor persoane.
Deși în Nevada nu există o lege care să interzică împrăștierea rămășițelor pe terenuri private, legislația statului interzice aruncarea comercială a acestora, tratând-o drept poluare. Casele funerare sunt obligate prin lege să păstreze „demnitatea” rămășițelor aflate în grija lor, iar o acțiune de acest tip ar putea constitui o încălcare a legii federale.
Palm Mortuaries intenționează să depună sutele de urne într-un cripta din unul dintre cimitirele sale din sudul statului Nevada. Casa funerară speră ca astfel, familiile să aibă o șansă de a-și regăsi rudele și de a le aduce un omagiu.
„Cred că este important pentru noi să ne asigurăm că acești oameni nu sunt uitați și nu sunt abandonați”, a declarat Celena DiLullo, președinta Palm Mortuaries and Cemeteries. Ea a adăugat că „este important pentru comunitatea noastră și pentru profesia noastră să demonstrăm cât de mult ne pasă de acești oameni”.
Mai multe surse au declarat pentru postul 8 News Now că dezastrul ar fi fost cauzat de o casă funerară recent închisă, însă un reprezentant al firmei respective a negat acuzațiile. Autoritățile nu au făcut încă public numele instituției suspectate că ar fi responsabilă pentru aruncarea în masă a rămășițelor.
Actualitate
Sediul central al AUR a fost vandalizat. Pe pereți au apărut mesaje precum „Antifa” sau „Mai bine mort decât fascist”
Sediul partidului AUR a fost vandalizat în noaptea de miercuri spre joi, 29-30 octombrie. Autorii faptei au scris mesaje agresive cu graffiti de culoare neagră și roșie, fiind însoțite și de tag-uri precum simbolul anarhiei.
FOTO: Captură video Facebook/AUR
Pe pereții gardului care înconjoară sediul central AUR au apărut mesaje precum „ANTIFA”, „F**K FASCISTS” sau „MAI BINE MORT DECÂT FASCIST”.
Reprezentanții AUR au declarat că astfel de fapte „nu sunt acte de curaj, ci infracțiuni”.
„Vandalizarea nu este un act de curaj, ci o infracțiune. Ura și violența nu pot fi instrumente politice. Cine atacă sedii, simboluri și chipurile eroilor noștri nu apără democrația, o distruge. România are nevoie de lege, de respect și de oameni care construiesc, nu de cei care distrug”, au transmis reprezentanții AUR pe Facebook.
Sursă video: Facebook/AUR
Potrivit Digi24, Poliția Capitalei a transmis, într-un comunicat de presă, că joi, polițiști de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 41 de ani, reprezentant al unei organizații politice din Sectorul 1, cu privire la faptul că, pe gardul instituției, ar fi fost scrise mesaje cu caracter denigrant.
Totodată, au fost provocate distrugeri la nivelul unor bannere amplasate pe gardul respectiv.
„Polițiștii deplasați la fața locului au demarat activitățile specifice, în cauză fiind efectuate cercetări în vederea identificării și depistării persoanei bănuite de comiterea faptelor sesizate. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, a mai spus sursa citată.
Actualitate
„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane
Expert
în securitate, politologul Antonia Pup predă la prestigioasa
Universitate Georgetown din Washington şi este analist la Comisia
specială a Camerei Reprezentanţilor privind competiţia strategică
dintre SUA şi Partidul Comunist Chinez. Într-un interviu pentru
„Adevărul”, Antonia Pup recomandă urgentarea vizitei lui
Nicușor Dan la Casa Albă și explică cu ce argumente îi putem
determina pe americani să pună mai mult preț pe relațiile
bilaterale.
Donald Trump și Nicușor Dan s-au întâlnit la summitul NATO de la Haga. FOTO: Președinția României
Adevărul:
Redimensionarea forțelor militare americane de la baza Kogălniceanu,
termen „cosmetizat” pentru că ar trebui să o numim retragere
parțială, i-a luat pe mulți prin surprindere, deși despre
reorientarea SUA spre Indo-Pacific se tot vorbește de cel puțin 15
ani. Ce ar mai putea să facă acum autoritățile române?
Antonia
Pup: Președintele
României, la un minim, ar trebui să-l sune pe președintele
american Donald Trump pentru a afla la ce nivel al deciziei a fost
asumată această mutare a trupelor. Este vorba doar despre o decizie
a Pentagonului sau este o decizie asumată pe întreaga verticală de
putere a statului american? Această decizie bruscă de relocare a
trupelor impactează deocamdată doar România din întreagă Europa,
ceea ce este suspicios, mai ales că autoritățile de la București
au o fidelitate istorică în raport cu partenerul strategic
american.
Ce
riscuri decurg de aici, mai ales că avem o asimetrie tot mai
evidentă între nordul flancului estic și sudul acestuia?
Această
decizie va invita la și mai multă agresiune din partea Federației
Ruse, care este probabil foarte încântată să vadă această
mostră de dezbinare transatlantică. Ne putem aștepta la o creștere
a ritmului atacurilor hibride, la o activare a operațiunilor de
dezinformare, dar și la alte tipuri de provocări, pentru a fi
testați. Pe flancul estic al NATO astăzi s-a produs o falie, o
asimetrie, care a fost de fapt resimțită în întreagă perioadă
2016-2022, când în nordul flancului (Regiunea Baltică) am avut o
prezență de tipul „enhanced forward presence”, iar în sudul
flancului (regiunea Mării Negre) o prezență mai redusă, de tipul
„tailored forward presence”. Ca un rezultat, Marea Baltică este
astăzi un lac NATO, iar Marea Neagră este un teatru de război.
Președintele Dan ar trebui să convoace CSAT pentru a coordona un
plan de răspuns pentru a umple acest gol, iar ministrul de externe
să înceapă un turneu diplomatic la Londra, Paris, Berlin,
Bruxelles și Varșovia, de unde să adune resurse suplimentare
pentru a ne rezolva nevoile de descurajare.
Ce e de făcut
În
ce privește relațiile româno-americane, ce e de făcut și cu ce
ar trebui să începem?
Evident
că mai sunt multe alte paliere pe care cred că trebuie să lucrăm
în relația cu SUA, nu doar să ne îmbunătățim retorica față
de partenerul strategic. Sper să se grăbească și domnul
președinte cu o vizită aici pentru că zic eu că se închide o
fereastră de oportunitate cu cât vom merge mai în profunzimea
anului 2026.
Problema
este că la anul vor fi alegeri parțiale, „midterms”, alegeri
pentru Congres. Dacă ne uităm când o să aibă loc acele alegeri
vedem că ele vor fi în luna noiembrie a anului 2026 și putem trage
concluzia greșită că mai este suficient timp până atunci. În
realitate, problema este că în majoritatea statelor câștigătorul
se decide, de fapt, în alegerile primare. Acestea încep în martie
și țin ocupată toată perioada de primăvară. Și atunci toată
lumea aici deja este într-o cursă contra-cronometru pentru bani,
pentru fundraising (n.r. – strângere de fonduri), pentru atenția
administrației Trump, pentru tot felul de endorsements și așa mai
departe. Și zic eu că nu ar trebui să cădem în capcana asta și
să credem că avem tot timpul din lume pentru ca Statele Unite ale
Americii să-și ia alte angajamente internaționale față de state
terțe, fiindcă nu e deloc așa și chiar suntem destul de presați
de timp. Și de asta zic eu că poate că am avea nevoie ca
președintele să vină aici ceva mai repede, să prioritizeze. Deci
sfatul meu ar fi să se grăbească, pentru că această fereastră
de oportunitate este tot mai restrânsă și pentru că specificul
politicii externe americane în mandatul Trump este foarte intim
legat de percepția președintelui Trump față de anumiți lideri
sau alții. Și atunci eu înțeleg că aparatul politico-diplomatic
din România este cumva mai reținut în a organiza această vizită
până nu se, cum a zis chiar președintele, reglează lucrurile la
nivelurile inferioare ale administrației, adică până nu se
reglează lucrurile la nivel tehnic
Și
e o percepție greșită?
Problema
este că noi tindem să operăm cu aceste concepte de organizare a
aparatului decizional de politică externă americană care erau
valabile poate pe vremea președintelui Joe Biden sau în timpul primei
președinții a lui Donald Trump. Pe atunci conta foarte mult ce spune, sau
conta oricum mult mai mult decât contează acum ce hotărâri se iau
în eșaloanele inferioare ale deciziei americane.
Trump s-a schimbat
Dar
ce s-a schimbat mai exact la Washington?
Acum
suntem la Washington într-un scenariu în care instituții precum
Consiliul pentru Securitate Națională, care avea în atribuții să
contureze acele opțiuni de politică externă și de securitate
pentru președinte, nu mai contează atât de mult. Contează foarte
mult și epicentrul deciziei de politică externă s-a mutat, zic eu,
de la Departamentul de Stat și de la Consiliul pentru Securitate
Națională mult mai mult în proximitatea președintelui.
Și
ce ar fi de făcut în acest caz?
Pentru
asta e nevoie de un contact direct între cei doi președinți. Acest
lucru va putea să schimbe jocul în relația cu americanii și ar
trebui să privim asta cu mai puțin defetism.
Antonia Pup. FOTO: Arhivă personală
Cum
ați vedea viitoarea întâlnire dintre cei doi președinți?
Eu
cred că președintelui Trump îi va plăcea de președintele Nicușor
Dan și o să vă spun și de ce. Președintele Trump este un
afacerist. Oamenii, în general, dar mai ales oamenii de afaceri, cei
care vor să facă bani, prețuiesc oamenii deștepți. Și nu
deștepți neapărat din punct de vedere social, dar inteligenți și
bine mobilați pe partea aceasta de competențe STEM, competențe
matematice, gândire științifică, cum este profilul președintelui
Nicușor Dan. Așa că eu aș fi un pic mai încrezătoare în
capacitățile noastre de a crea această conexiune la nivelul cel
mai înalt.
Unde a greșit România față de Trump
Vorbeați
de defetism, așa că am să vă întreb dacă nu cumva România a
pariat exclusiv pe democrați și pe fostul președinte Joe Biden și
pe candidata Kamala Harris, la alegerile de anul trecut, ceea ce ar
fi mai greu de trecut cu vederea de către Trump și actuala sa
administrație?
Cred
că este nevoie un răspuns mai nuanțat aici. Într-adevăr, simt și
eu că majoritatea politicienilor români sau și chiar majoritatea
diplomaților de cealaltă parte a spectrului se simt mai confortabil
cu o administrație democrată. De ce? Pentru că este mai
predictibilă.
Pentru
că președintele Biden a fost ultimul transantlantist de la Casa
Albă. A fost un om care cunoștea valoarea NATO foarte intim pentru
că el a fost înainte președintele Comisiei de Afaceri Externe din
Senat. Într-adevăr, se resimte și din perspectiva asta că, poate,
conexiunile noastre cu partea democrată sunt mult mai solide, iar
cele cu republicanii suferă puțin.
De
cealaltă parte, am văzut că ambasadorul nostru Andrei Muraru a dat
un interviu în proximitatea alegerilor de anul trecut din SUA în
care a prezentat și relațiile foarte bune pe care România le are
cu Trump. Acum, evident, noi trebuie să facem cum a spus secretarul
general al NATO, Mark Rutte. Să negociem, să dansăm cu cine este
pe ringul de dans. Exact așa a spus Rutte. Adică, nu avem noi a
formula preferințe inclusiv atunci când vine vorba de alegeri. Ceea
ce noi trebuia să facem, în schimb, și nu cred că am făcut, iar
acum plătim un preț, este să ne conturăm niște scenarii la
nivelul administrației publice a României.
Dezvoltați
puțin ideea…
Dacă
vine Kamala Harris se întâmplă asta, dacă vine Donald Trump se
întâmplă asta pentru România și trebuie să facem această
schimbare foarte rapidă, să mergem cu niște scenarii
personalizate. Așa ar trebui procedat. Noi ne-am bazat pe faptul că
lucrurile au stat foarte bine și că modul în care se făcea
politică externă în timpul președinției Trump 1 ne-a convenit,
așa că am translatat asta la timpul prezent, la cel de-al doilea
mandat Trump. Dar cei doi președinți, dacă aș putea să spun așa,
primul președinte Trump și al doilea președinte Trump sunt foarte
diferiți!
Ce
s-a schimbat în toți acești ani la președintele Trump și în ce
măsură și-a schimbat felul de a vedea politica externă?
Spuneam
că cei „doi” Trump sunt diferiți. Și asta se vede din modul în
care percepe inclusiv competiția strategică cu China, la
preocupări. Acum avem un președinte Trump care este mult mai
preocupat de moștenirea sa personală, politică, de modul în care
acesta va putea să se branduiască ca un facilitator de pace și de
consens la nivelul scenei internaționale, pentru că miza sa acum
este să intre în galeria celor mai de succes președinți americani
cu niște mize foarte concrete. De aici și obsesia pentru Premiul
Nobel pentru pace. Și vedem că, inclusiv în acel proiect 2025 care
a fost lansat de Fundația Heritage, principalul think tank care
furnizează idei și personal pentru administrația americană
actuală, din câteva sute de pagini nu aveam nici măcar un capitol,
cred că doar o pagină cu referire la Europa. În schimb, același
document era mult mai cuprinzător în ce privește inclusiv regiunea
arctică sau asiatică, iar spațiul dedicat lor mult mai extins.
Unde
a greșit sau greșește România, dacă nu cumva toată Europa?
Eu
zic că am fost un pic prea naivi când a venit vorba de venirea
acestui președinte. În mediile intelectuale occidentale, de exemplu
în Franța, chiar și la Bruxelles, analiștii încă de atunci își
formulau aceste scenarii. Noi nu le-am avut și ne-am bazat pe faptul
că oricine va veni, ne va fi bine.
Trebuie să fim mai tranzacționari
Și
ce am putea face acum ca să redresăm cumva situația? Cum ar trebui
să negociem cu americanii?
Ne
va fi bine în măsura în care vom ști să ne adaptăm și în
măsura în care, zic eu, președintele Nicușor Dan va fi capabil să
pună pe masa americanilor, pe masa președintelui Trump, un pachet
concret de deal-uri, de tranzacții pe care să-l abordăm în
relația bilaterală, de investiții și de a promova România ca un
partener în care SUA vor putea să aibă încredere în Europa. Asta
am văzut inclusiv în alegerea termenilor în acea declarație care
a fost lansată de Departamentul de Stat după întâlnirea
ministrului de externe român cu șeful diplomației americane Marco
Rubio. S-a folosit termenul de furnizor de securitate pentru România
la Marea Neagră. Adică așteptările Statelor Unite de la România
sunt ceva mai mari. Pentru că am dovedit că suntem un partener
pentru această regiune. Faptul că găzduim acel centru de pregătire
F16, faptul că baza de la Mihail Kogălniceanu va fi modernizată
pentru a deveni o bază mai militară, mai importantă și mai
puternică decât Rammstein, pentru NATO.
Aici
trebuie să ne facem parte și să modernizăm și să investim și
să fim mai vigilenți în ceea ce privește corupția și alte
riscuri. Dar furnizori și nu beneficiari. Asta înseamnă că SUA,
pe măsură ce își schimbă prioritățile, și asta vom vedea în
strategia de apărare a Statelor Unite care urmează să fie lansată
în această toamnă, au nevoie de aliați de încredere în Europa
pentru a delega din aceste responsabilități de securitate și cred
că, cel puțin în ceea ce privește flancul estic al NATO, România
poate să fie un asemenea aliat.
Și
se așteaptă de la noi nu doar buget pentru apărare, la acel 3,5%
pentru cheltuieli de înzestrare care a fost agreat la nivelul NATO
la ultimul summit din Olanda, din iulie, dar, aș zice eu, și
inițiative politico-militare mai robuste, cum ar fi acest hub pentru
securitate la Marea Neagră pe care ne zbatem să îl
operaționalizăm. Am văzut că a fost chiar săptămâna aceasta
Reuniunea miniștrilor de Afaceri Externe din Uniunea Europeană în
formatul Consiliului pentru Afaceri Externe la nivel UE și ministrul
Oana Țoiu a spus că este imperativ să se operaționalizeze acest
hub. Problema este că Uniunea Europeană în acea abordare
strategică a Uniunii Europene față de securitate la Marea Neagră
a prevăzut acest hub să fie mai mult un rol reactiv, adică
colectăm informații, monitorizăm ceea ce se întâmplă în
spectrul maritim.
Aici
cu ce am putea veni în plus, în așa fel încât să le arătăm
americanilor și nu numai că putem fi și noi mai activi, că avem
idei și am fi capabili să ducem o politică mai proactivă?
Cred
că România ar putea să vină cu o viziune pentru operaționalizarea
acestui hub, inclusiv pentru a integra lecțiile de război ale
Ucrainei în partea aceasta de război naval modern. Și pe lângă
doar a monitoriza și doar a face schimb de informații, ar trebui să
facem și un pas pentru a creiona la partea sudică a flancului estic
al NATO, în regiunea Mării Negre, o veritabilă comunitate de
securitate așa cum avem în partea de nord a flancului. Pentru că
vedem că odată cu aderarea Suediei și Finlandei la NATO, Marea
Baltică a devenit un lac NATO. În schimb, Marea Neagră este acum
un teatru de război. Iar pentru asta avem nevoie să lucrăm și cu
parteneri precum Turcia. Românii ar trebui să invite Turcia să fie
un partener în acest hub de securitate și să avem inclusiv
exerciții militare comune, evident după ce situația din Ucraina se
va stabiliza, în aceste formate regionale. Doamna ministru Țoiu a
mai spus într-un interviu că este inacceptabil ca voința a 26 de
state membre ale Uniunii Europene să fie blocată de un singur vot.
Adică, practic, că s-ar dori eliminarea veto-ului în deciziile de
afaceri externe ale Uniunii Europene, de poziționare externă, dar
și subgrupa politicii externe și de securitate europeană, care
este politica de apărare comună. Și că asta se sesizăm că ar fi
ceva ce poate ministrul de Externe al României dorește să acceseze
împreună cu echipa dumneaei ca o oportunitate de afirmare pentru
România. Aici mă aflu în divergență față de poziția
Ministerului Afacerilor Externe. De ce? Eu nu cred că mai este o
miză acum să renunțăm la acest veto. Înțelegeam dacă eram mai
activ să renunțăm la acel veto pentru că aveam un interes imediat
să grăbim aderarea la zona Schengen. Am înțeles atunci, era vorba
de interesul național. Dar costurile politice ale unei asemenea
decizii care ar presupune modificarea Tratatului Uniunii Europene zic
eu că sunt foarte mari, iar beneficiile strategice pentru a elimina
acest veto sunt cam mici.
Cum va arăta viitorul Uniunii Europene
Și
cum ar trebui să arate viitorul politicii externe europene?
Cred
că viitorul politicii externe europene va fi în afara Tratatelor
Uniunii Europene. Va fi în formate mini-laterale, mai agile, pe
modelul coaliției celor binevoitori, Coalition of the Willing, în
care vom vedea, în loc să pierdem atât de mult timp, să modificăm
tratate, să ne asigurăm că toate statele se vor angaja la această
modificare și nu cred că va fi cazul. Pentru că cine ar vrea să
renunțe la dreptul de veto? Ungaria, Cehia, Slovacia, sigur nu. Așa
că este, din punctul meu de vedere, un demers falimentar din start.
Antonia Pup (stânga) la Forumul de Securitate de la Varșovia. FOTO: Arhivă personală
Și
atunci ce ar trebui să facă România?
Ar
trebui ca România, zic eu, și Ministerul Afacerilor Externe să
conducă acest efort, să se mobilizeze pentru a crea această
comunitate de securitate la Marea Neagră și pentru a aduce
parteneri europeni mai aproape de Marea Neagră. De exemplu, Regatul
Unit, în cel mai recent review strategic lansat de ministerul lor de
Apărare, a menționat Marea Neagră ca fiind o zonă de interes
strategic pentru britanici. M-aș mobiliza pentru a crea alianțe
militare cu Polonia, cu Turcia, de a lucra în aceste formate mai
mici, dar mai eficiente.
În
loc să ne afundăm în dezbateri nesfârșite despre cum luăm acele
decizii, haideți să le luăm și să acționăm înainte de toate,
pentru că situația de securitate europeană o impune. Și dacă
acum cinci ani, când a avut loc conferința pentru viitorul Uniunii
Europene, avea rost să discutăm despre modificarea tratatelor
pentru o politică externă mai agilă, mai rapidă, mai puțin
reactivă, acum nu cred că mai avem acest lux și ar trebui să
acționăm. Și mai mult decât să acționăm, să o facem inclusiv
cu partenerii care sunt în afara Uniunii Europene, dar fără de
care nu putem vorbi de securitate europeană. Și aici nu e vorba
doar de Turcia, ci și Regatul Unit.
Revenind
la americani, ce proiecte comune le-ar reține atenția și ar avea potențial să ne facă să câștigăm și noi din ele?
O
să încep cu două proiecte pe care le consider foarte importante.
Noi vorbim foarte mult despre faptul că avem resurse energetice,
avem o situație energetică favorabilă nouă, că suntem siguri din
acest punct de vedere, pentru că avem aceste resurse importante, mai
ales cele din Marea Neagră, dar și proiectele pe care noi ne-am
angajat să le facem cu Statele Unite pentru a deveni mai siguri din
această perspectivă. De exemplu, proiectul cu reactoarele modulare
mici, unde avem statutul de pionieri.
Problema
este că noi folosim această carte a independenței energetice mai
mult cu valoare retorică decât cu valoarea de a o mobiliza către
proiecte concrete. Și eu aș cupla această conversație a
independenței energetice cu posibilitatea ca noi să folosim aceste
resurse energetice în dialog cu companiile de tehnologie americane.
Ca să atragem companii, de exemplu, care sunt active pe zona de
inteligență artificială, pentru că România va putea deveni o
destinație foarte bună pentru centre de date pe zona aceasta de
inteligență artificială, având în vedere faptul că ele au mare
nevoie de energie. Și aici mă bucur că Ministerul Energiei și
Guvernul au început timid o reforma în energie pentru a scădea
taxele și a scădea prețurile în domeniu.
Cred
eu că aici este un teritoriu unde trebuie să fim mai ambițioși.
Asta ar trebui să punem în practică, să cuplăm partea de energie
cu partea de a atrage transfer tehnologic. Și avem și oportunitatea
faptului că președintele Trump a renunțat la acel cadru de
difuzare a soluțiilor AI, care ne plasa nu într-o lumină foarte
favorabilă, pentru că noi nu eram văzuți în administrația
precedentă ca un partener foarte sigur pentru a atrage soluții de
inteligență artificială, ci doar un partener de rangul al doilea.
Acum
avem acel AI Action Plan lansat de președintele Trump, care spune că
Statele Unite se vor preocupa să negocieze bilateral cu partenerii
în care pot avea încredere pentru a transmite aceste soluții de
inteligență artificială americane în statele partenere. Și acest
framework bilateral, acest cadru bilateral, zic eu că este mai
avantajos pentru România. Tocmai că avem aceste resurse energetice
și avem un parteneriat strategic cu SUA în domeniul energiei foarte
solid.
Vedeți
semnale pozitive aici?
Prima
întâlnire bilaterală cu un oficial al administrației Trump a fost
între miniștrii de energie, între, era la acel moment, Sebastian
Burduja și secretarul Wright de la Departamentul de Energie. Deci
asta spune multe pentru că Ministerul Energiei poate să fie văzut
ca un al doilea minister al Afacerilor Externe pentru a relansa acest
parteneriat strategic cu Statele Unite.
Și
cum altfel ne-am mai putea crește valoarea de întrebuințare,
pentru a fi mai importanți în negocierile cu Trump?
Consider
că ar trebui să ne actualizăm o altă dimensiune a parteneriatului
strategic dincolo de palierul militar, palierul energetic și anume
diplomația mineralelor critice. România are resurse importante de
minerale critice. Am putea să devenim și mai importanți, și asta
printr-o investiție a unui partener american care deja este pe piața
românească, e o investiție de un miliard de dolari. Amerocap
se numește, e o firmă de capital privat care investește într-un
proiect pentru a genera magneziu, pentru a prelucra magneziu. În
momentul de față, Uniunea Europeană depinde în proporții de
peste 90% de importurile de magneziu din China. Când acest proiect
va putea să devină unul final, România va putea să genereze până
la 50% din nevoia Uniunii Europene în acest sens.
În
ce măsură sunt interesați americanii de resursele României?
Guvernul
României a accesat trei proiecte strategice prin instrumentul de
finanțare european pentru a-și dezvolta aceste capacități de
extragere și de producție. În momentul de față la Washington –
și am văzut asta în întâlnirea dintre prim-ministrul australian
și președintele Trump, că aproape toată agenda discuțiilor a
fost conturată în jurul acestor minerale critice, de care Statele
Unite are nevoie pentru a deveni mai puțin dependentă de China și
pentru a-și putea asigura necesarul în cazul unui război care ar
putea începe în Indo-Pacific. Și mai avem resurse importante de
grafit, de exemplu, tot la fel foarte important inclusiv pentru
aplicații militare, dar și pământuri rare pe care România ar
putea să le exploreze.
Nu ne-am preocupat nici măcar de propria avuție
Și
ce ne oprește să facem acest lucru și să le exploatăm în
sfârșit?
Întâi
de toate ar trebui, și asta este o problemă pe care inclusiv
Ucraina o are, nu avem mapate aceste resurse. Și din cauza asta le-a
fost foarte greu ucrainenilor, de exemplu, atunci când au parafat
acordul din luna mai cu Statele Unite pentru a exploata aceste
minerale critice în comun. Ar trebui mai întâi să le cartografiem
și să știm exact unde sunt, pentru ca apoi să mergem în dialogul
cu companiile americane și să atragem capital pentru a ne dezvolta
capacitățile, nu doar de a le extrage, dar și de a le prelucra.
Asta
este important pentru că tot ceea ce văd acum de aici, în materie
de redesenare a relațiilor externe, se face ținând cont de acest
pilon al materialelor critice.
Mai devreme sau mai târziu se va încheia războiul din Ucraina și se va trece la reconstrucția acestei țări. Cum ar putea să participe România și cum am putea să colaborăm aici cu americanii?
Eu
aș mai miza pe faptul că România va putea să joace un rol foarte
important în arhitectura de securitate europeană post-războiul din
Ucraina. Și nu doar având în vedere poziția noastră
geostrategică, pentru că tindem să ne focalizăm doar pe poziție,
doar pe ceea ce avem deja, ce ne-a fost dat, resurse minerale,
poziție geografică.
Nu
atâta de mult investim în a mobiliza, să transformăm aceste
poziții statice în beneficii concrete pentru interlocutorii noștri
geopolitici. Această bază Mihail Kogălniceanu din Constanța va fi
foarte importantă în cazul în care Statele Unite vor decide să
participe la acordarea de garanții de securitate pentru Ucraina pe
partea aeriană, nu există un alt loc mai bun pentru a observa ceea
ce se întâmplă în Ucraina și a putea interveni pe partea aeriană
decât România. Și mai mult decât atât, mai vreau să introduc un
aspect.
România
are instrumente de politici publice foarte robuste pentru a face
acest screening în materie de investiții străine, pentru a bloca
investiții străine dubioase din partea actorilor care au o agenda
strategică opusă nouă, partenerilor euroatlantici. Noi avem o
comisie de screening a investițiilor străine, una dintre primele
care au devenit operaționale în România, care este modelată după
comitetul american de screening a investițiilor străine. O temă la
care eu lucrez acum este să mă uit la cum ar putea arăta influența
Chinei în reconstrucția Ucrainiei.
Reconstrucția
Ucrainei este un proiect care, potrivit ultimelor estimări ale
Băncii Mondiale, ar costa undeva peste 500 de miliarde de dolari. Am
avut din 2022 până în 2025 numeroase conferințe în care s-a tot
discutat sprijinul pentru reconstrucția Ucrainei și s-au colectat
la nivel de acorduri, de declarații de intenție, în valoare de cam
200 de miliarde, deci jumătate din cât e nevoie. Va fi un proiect
imens.
Și
noi nu avem ca europeni, și nici măcar americanii nu au, spațiul
fiscal, bugetar, pentru a susține un effort atât de mare. Și
atunci cine ar putea să vină să își arate generozitatea? China,
partenerul principal rival strategic al Statelor Unite. Eu pledez
pentru ca Statele Unite și România să articuleze un scut pentru
securitate economică pe flancul estic. Deci vom avea nevoie de un
astfel de scut economic, pentru că țări ca Rusia și China vor
încerca să profite și să vulnerabilizeze zona.
Descoperire macabră lângă Las Vegas. Peste 300 de grămezi de cenușă umană, aruncate în deșert
Peste 300 de grămezi de rămășițe umane au fost descoperite într-un deșert din Nevada, la o oră de Las Vegas....
Sediul central al AUR a fost vandalizat. Pe pereți au apărut mesaje precum „Antifa” sau „Mai bine mort decât fascist”
Sediul partidului AUR a fost vandalizat în noaptea de miercuri spre joi, 29-30 octombrie. Autorii faptei au scris mesaje agresive cu...
„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane
Expert în securitate, politologul Antonia Pup predă la prestigioasa Universitate Georgetown din Washington şi este analist la Comisia specială a...
Marine Le Pen, victorie istorică: Adunarea Națională a Franței adoptă pentru prima dată un text propus de extrema dreaptă
Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi, pentru prima dată în istorie, un text propus de grupul parlamentar de extremă...
Ucraina se confruntă cu perspectiva unei ierni „catastrofale” pe fondul atacurilor ruse asupra infrastructurii energetice
Rusia continuă să lovească sistematic infrastructura energetică a Ucrainei, într-o campanie menită să lase țara fără electricitate și căldură în...
Oameni din mai multe orașe au ieșit în stradă la 10 ani de la Colectiv. La București au pornit în marş de la Piaţa Universităţii
La zece ani de la incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015 și s-a soldat...
GiftIdea te inspiră să alegi cadouri cu sens, nu doar cu ambalaj
Oferirea unui cadou nu ar trebui să fie un gest făcut din obligație, ci o formă de a transmite emoție,...
-
Actualitateacum 3 zileMii de credincioși stau la coadă pentru a intra în Catedrala Națională, până în Piața Constituției. Timpul de așteptare este între 6 și 8 ore
-
Actualitateacum 3 zileMinistrul Apărării Națioanale anunță ce va face România după retragerea soldaților americani: „Armata Română este principala forță de apărare”
-
Actualitateacum 3 zileAdevărul despre un aparat dentar invizibil, dezvăluit de medici și pacienți!
-
Breakingacum 3 zileFurie la Pentagon din cauza celui mai nou film de pe Netflix. „A House of Dynamite” imaginează un eșec al scutului anti-rachetă al SUA
-
Breakingacum 3 zileOana Gheorghiu își pune cenușă în cap cu postarea cu „golanii” de la Casa Albă. Primul mesaj al cofondatoarei Dăruiește Viața, după ce Grindeanu a cerut retragerea ei din funcția de vicepremier
-
Actualitateacum 2 zileParlamentul înființează o comisie de anchetă privind explozia din Rahova, pentru „a clarifica circumstanțele care au condus la pierderea de vieți”
-
Comunicateacum 2 zileDespre optimizarea si adaptarea SEO in era inteligentei artificiale
-
Actualitateacum o zi
Oameni din mai multe orașe au ieșit în stradă la 10 ani de la Colectiv. La București au pornit în marş de la Piaţa Universităţii