Actualitate
Povestea spitalului încă funcțional, construit de călugări în Neamț, acum 171 de ani, cu piatră din Ozana FOTO
Istoria spitalului construit de călugări la poalele Cetății
Neamț a început acum 171 de ani, folosindu-se lemn și piatră din Ozana și tablă
din Austria. Funcționează și în prezent.
Spitalul a fost construit pe cheltuiala Mămăstirii Neamţ FOTO Doxologia.ro
Spitalul „Sfântul Dimitrie“ din Târgu Neamţ, unul dintre
cele mai vechi aşezăminte medicale din România, are 171 de ani de existenţă în urbea străjuită de celebra fortăreaţă
medievală, fiind inaugurat la 16 octombrie 1852. Era al doilea ridicat în
Moldova, după Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.
Existenţa stabilimentului sanitar se datorează domnitorului
Grigore Alexandru Ghica, cel care s-a remarcat în dezvoltarea
principatului prin reforme în agricultură, învăţământ (crearea a numeroase
şcoli publice şi a uneia de ingineri specialişti în drumuri),
stimularea exporturilor şi importurilor prin scăderea taxelor vamale, exploatarea salinelor, lucrări publice, etc.
Alegerea
oraşului Târgu Neamţ pentru construirea unui spital la acea vreme nu a fost întâmplătoare. Urbea se dezvolta continuu datorită
condiţiilor climatice, pământul era roditor, creştea populaţia, sosind
familii de țuțuieni (oieri) venite din Săliştea Sibiului, care s-au
aşezat aici, formând Cartierul Ţuţuienilor.
Iată ce consemna un renumit
profesor şi istorice, Vasile Vrânceanu: „Au venit tot mai mulţi
transilvăneni, aşezându-se unii în Humuleşti, iar alţii în cartierele
Pometea şi Blebea. Între 1813 – 1822 au venit 20 familii, totalizând 83
de persoane. Aceşti harnici români transilvăneni au constituit
un exemplu pentru localnici, aducând animale de rasă
superioară, teascul de facut sloi, roata de tors, ţesutul mai
perfecţonat al sumanilor, al pânzei de in şi altele“.
Spitalul dăinuie de 171 de ani în oraş FOTO Monumenteneamt.ro
Poate un alt argument
care a contat în luarea deciziei ca o unitate sanitară să fie în
localitatea de la malurile Ozanei a fost „experienţa în domeniu“ a călugărilor de la multele
lăcaşuri de cult din zona Târgu Neamţ. De ani şi ani, la acestea existau
aşa numitele „bolniţe“, unde erau trataţi, cu mijloacele
timpului, vieţuitorii acestora şi bolnavii săraci din satele ţinutului.
Șapte ani a durat construcția spitalului
Ţinând cont de resursele materiale ale Mănăstirii Neamţ,
unele însemnate de pe urma marilor proprietăţi deţinute, la
cererea domnului Grigore Alexandru Ghica şi a unor înalţi clerici,
între care şi mitropolitul Moldovei, lăcaşului de cult i s-a
încredinţat să construiască spitalul pe cheltuiala sa. Şi au mai fost
zidite o spiţerie şi o şcoală.
Clădirea este declarată monument istoric FOTO Monumenteneamt.ro
Iniţial, o idee a fost ca unitatea sanitară să
fie realizată chiar la Cetatea Neamţ, pentru a fi readusă în „acualitate“,
care era într-o avansată stare de degradare, o ruină, după ce, în
secolele trecute, otomanii au impus voievozilor moldoveni distrugerea fortificaţiei. S-a mai adăugat faptul că localnicii
„contribuiseră“intens la starea de paragină, folosind piatra din ziduri
pentru locuinţe şi acareturi.
În cele din urmă, locul ales a fost
centrul localităţii, destul de aproape de cetate, zonă în care erau
vechi construcţii pe care mănăstirea le-a răscumpărat. Ca
materiale de construcţii pentru edificarea spitalului s-au folosit lemn
şi piatră, aflate din abundenţă în zonă, plus cărămidă, iar tablă din Austria, care a fost comandată pentru acoperișuri.
Spitalul a fost terminat, „cu mari eforturi“, în 1852, după cum spune
arhimandrit Mihail Daniliuc, stareţul Schitului Vovidenia, cadru didactic,
custode al Casei Memoriale Mitropolit Visarion Puiu şi Muzeului Mihail Sadoveanu, un neobosit cercetător al vechilor documente
aflate prin arhive, într-un recent documentar publicat în
„Doxologia.ro“.
„Cu eforturi foarte mari, în anul 1846 Mănăstirea Neamţ
demarează lucrările edificiului. Planurile măreţei construcţii au fost
întocmite de cunoscutul arhitect Ioan Fux, executorul constructor
fiind inginerul Alexandru Costinescu (fost elev a lui Gheorghe Asachi la Academia de la Iaşi), care a tocmit din Cernăuţi o echipă
pricepută de zidari, condusă de Ion Urban“.
„Şcoala şi sfânta biserică, izvoarele mângâierii şi ale fericirii sufleteşti“
Pe data de 12 octombrie 1850 spitalul era ridicat, având
prevăzut şi un paraclis. Apoi, pe 8 martie 1851, Mănăstirea Neamt
trimitea domniei o înştiinţare prin care făcea cunoscut că:
„zidăriile sunt săvârşite, mobilaţia dinlăuntru, uneltele gospodăreşti sunt
pregătite, doctorii trebuie, toate sunt alcătuiţi şi puţine lipsesc
pentru începerea activităţii“.
Şcoala Domneacă, actualul sediu al Muzeului de Istorie FOTO Monumenteneamt.ro
Dar va mai dura până la deschidere.
Încă de la începutul anului 1850, mănăstirea s-a preocupat de găsirea
unui doctor care să deservească unitatea şi a fost semnat un
contract cu germanul Georg Fleischlen, doctor în medicină şi chirurgie,
în care se prevedea ca „orânduiala să fie după pilda ospitalelor din
Europa“. Înţelegerea era valabilă timp de un deceniu, salariul fiind
de 10.000 de lei pe an.
Arhimandritul Mihail Daniliuc, arată în
documentarul din „Doxologia.ro“ că spitalul trebuia să aibă 40 de paturi,
dar Neonil, stareţul Neamţului, a hotărât să poată găzdui peste
o sută de bolnavi. Medicul german a format corpul medical, plătit
integral de mănăstire, în el figurând 35 de persoane. Mai bine de
jumătate erau monahi (14 infirmieri, portar, paracliser şi trei
slujitori la paraclisul din incintă).
Sfinţirea spitalului, paraclisului,
farmaciei şi a şcolii domneşti (aceasta din urmă găzduieşte acum muzeul de istorie) a avut loc pe 16 octombrie 1852, când la Târgu
Neamţ au fost prezenţi domnitorul Alexandru Ghica, mitropolitul
Moldovei, Sofronie Miclescu, stareţul Neonil, numeroşi boieri din Divan, plus mulţime de norod din oraş şi împrejurimi. După ceremoniile religioase, au urmat cuvântări.
Ghica Vodă s-a adresat
mulţimii astfel: „Iată, dragii mei, şcoala şi sfânta biserică,
izvoarele mângâierii şi ale fericirii sufleteşti; folosiţi-vă de ele
şi vă luminaţi“. Arhimandritul Daniliuc a consemnat că stareţul Neonil a
arătat dragostea şi jertfa soborului de la mănăstirile Neamţ şi
Secu, arătată în ctitorirea edificiilor „spre sănătatea sufletească, trupească
şi spre luminarea poporului“.
Administrare schimbată după secularizarea averilor mănăstireşti
La cele petrecute pe 16 octombrie 1852 la Târgu Neamţ,
martor a fost şi Ion Creangă, care a şi scris despre eveniment în
„Amintiri din copilărie“: „În ziua când s-a sfinţit paraclisul spitalului
şi s-a deschis şcoala domnească de acolo, eu împreună cu alţi băieţi,
isonari ai bisericii, stam aproape de Ghica Vodă, care era de faţă la
acea serbare, înconjurat de mulţime de lume şi nu ne mai săturam privindu-l“.
Aspect din interiorul spitalului FOTO Monumenteneamt.ro
Printre participanţi s-au aflat şi Mihail
Busuioc (viitorul „Domn Trandafir)“, învăţătorul lui Mihail Sadoveanu şi
celebrul bucovinean născut la Herţa, Gheorghe Asachi, care avea şi el
să noteze despre spital: „Căci în locul acestor ruine, ce din
zi în zi se pare reintrând în sânul muntelui (se referă la ruinele
Cetăţii Neamţ – n.red.), au răsărit un nou edificiu măreţ: ospitalul“.
Unitatea sanitară avea să fie administrată timp de 14 ani de către aşezământul
de cult care a construit-o, nefiind sincope în ceea ce priveşte
funcţionarea. Dar, după secularizarea averilor mănăstireşti, la 5 martie
1866, Spitalul „Sfântul Dimitrie“ a trecut în subordinea
Epitropiei „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, împreună cu alte două instituţii
similare.
„Azi 5 ale lunii martie 1866 Consiliul de Miniştri luând în băgare de
seamă referatul Dlui Ministru dinăuntru sub nr. 1075, trece sub administraţia Epitropiei Sf. Spiridon 1. Spitalul din Târgu
Neamţ. 2. Ospiciul alienaţilor din Mănăstirea Neamţ. 3. Ospiciul
alienaţilor din Mănăstirea Adam. Semnează Ion Ghica, Dimitrie Ghica,
maior D. Sturza şi Mavrogheni“, se arată în istoricul spitalului.
Au fost şi perioade de criză în existenţa unităţii sanitare, fiind
transformată în spital militar sau a fost evacuată, în timpul războaielor.
În perioada comunistă, titulatura i-a fost schimbată în Spitalul
Orăşenesc Târgu Neamţ, revenindu-se la vechiul nume, cel stabilit în 1852,
după anul 1990. Paraclisul spitalului a fost închis timp de circa 50 de ani,
prima slujbă fiind făcută în octombrie 1992.
Actualitate
Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare
Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde din comerțul global. Sub coordonarea Comisiei Europene, acest demers vizează trecerea de la un model administrativ fragmentat, bazat pe sisteme naționale, la unul integrat, digital și coordonat la nivel european.
Sistemele vamale tradiționale sunt supuse unei presiuni semnificative. Foto AVR
Necesitatea reformei este determinată în principal de creșterea exponențială a comerțului electronic, care a generat un volum fără precedent de colete de mică valoare provenite din afara Uniunii. Sistemele vamale tradiționale, concepute pentru fluxuri comerciale mai reduse și mai previzibile, sunt astăzi supuse unei presiuni semnificative, atât din punct de vedere operațional, cât și în ceea ce privește capacitatea de control și colectare a veniturilor.
Deși direcțiile strategice sunt clare, reforma se află încă în proces legislativ, fiind analizată și negociată între instituțiile europene, inclusiv în cadrul Consiliul Uniunii Europene și al Parlamentului European. Implementarea completă este estimată a avea loc etapizat.
Direcțiile principale ale reformei europene
Pachetul de reformă propune o schimbare de paradigmă în modul de funcționare a autorităților vamale. Un element central este crearea unei Autorități Vamale a Uniunii Europene, care ar urma să aibă un rol de coordonare strategică și operațională, contribuind la uniformizarea practicilor și la reducerea diferențelor dintre statele membre.
În paralel, se propune dezvoltarea unei platforme digitale comune — EU Customs Data Hub – care va permite colectarea și analiza centralizată a datelor privind importurile. Această platformă ar urma să înlocuiască treptat sistemele naționale disparate, facilitând schimbul de informații în timp real și utilizarea unor instrumente avansate de analiză de risc.
Un alt pilon important al reformei este diferențierea tratamentului aplicat operatorilor economici. Astfel, companiile considerate „de încredere” (trusted traders) ar putea beneficia de proceduri simplificate, în timp ce controalele se vor concentra asupra fluxurilor cu risc ridicat. Această abordare urmărește atât eficientizarea activității vamale, cât și reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri.
Coletele de mică valoare: provocări și soluții propuse
Unul dintre cele mai dezbătute aspecte ale reformei îl reprezintă regimul aplicabil coletelor cu valoare sub 150 de euro.
Creșterea masivă a importurilor de produse ieftine, în special prin platforme online, a evidențiat limitele acestui sistem: dificultăți în verificarea conformității produselor, riscuri pentru consumatori și pierderi de venituri bugetare. În plus, comercianții europeni se confruntă cu o concurență considerată adesea neloială.
Unul dintre cele mai importante elemente ale reformei pe care Consiliul Uniunii Europene l-a aprobat în mod oficial în iarna 2025–2026 a fost eliminarea treptată a scutirii de taxe vamale pentru coletele de valoare mică (sub 150 euro), care până acum intrau în UE fără taxe vamale. Partenerii la negocieri au convenit să aplice o taxă vamală fixă de 3 euro pentru fiecare articol din aceste colete mici importate, în principal prin comerțul electronic. Măsura este temporară, dar va rămâne în vigoare până când intră în funcțiune noul sistem vamal complet bazat pe platforma de date a UE, în jurul anului 2028, după care scutirea va fi eliminată definitiv.
A intrat în vigoare taxa pe coletele din afara UE. Cât se plătește și pentru ce tip de pachete se aplică
Această taxă de 3 euro are scopul clar de a:
– elimina concurența neloială creată de importurile scutite de taxe, care avantajează vânzătorii extracomunitari față de comercianții europeni;
– reduce frauda vamală și riscurile pentru consumatori generate de produse care nu respectă standardele de siguranță sau sănătate;
– genera venituri suplimentare pentru bugetul UE și pentru statele membre;
încuraja plățile și conformarea fiscală în comerțul electronic.
În paralel cu aceste măsuri concrete, factorii de decizie din UE au stabilit un mandat de negociere pentru un cadrul vamal mai modern, mai eficient și mai sigur, care să includă instrumente avansate de control și monitorizare, dar și facilități pentru operatorii economici considerați de încredere.
Impactul asupra administrațiilor vamale și al mediului de afaceri
Implementarea reformei va avea implicații semnificative atât pentru autoritățile publice, cât și pentru operatorii economici. Administrațiile vamale vor trebui să investească în infrastructură digitală, să își adapteze procesele interne și să dezvolte competențe noi, inclusiv în domeniul analizei datelor și al gestionării riscurilor.
Pentru mediul de afaceri, reforma poate aduce beneficii importante, în special prin simplificarea procedurilor și reducerea timpilor de vămuire. Totuși, aceste avantaje vor fi însoțite și de cerințe sporite de conformare, în special în ceea ce privește furnizarea de date și transparența operațiunilor comerciale.
În același timp, noile reguli ar putea influența modelele de business ale platformelor de comerț electronic și ale importatorilor, determinând o mai bună integrare fiscală și vamală a acestora în piața europeană.
România: adaptare instituțională și provocări de implementare
În acest context european, România se află într-un proces de adaptare și modernizare a propriului sistem vamal. Prin intermediul Autorității Vamale Română și al Ministerul Finanțelor, sunt promovate inițiative care vizează digitalizarea proceselor, modernizarea infrastructurii IT și creșterea capacității administrative.
Cum fentează Temu și Shein taxele logistice impuse de România și Italia
Actualizarea strategiilor instituționale și alinierea legislației naționale la viitorul cadru european sunt pași esențiali pentru asigurarea unei implementări eficiente. Totuși, aceste transformări presupun eforturi considerabile, atât din punct de vedere financiar, cât și organizatoric.
Printre provocările majore se numără integrarea sistemelor informatice, formarea personalului și gestionarea tranziției către noile modele operaționale. În același timp, România are oportunitatea de a recupera decalaje existente și de a construi un sistem vamal mai performant și mai bine conectat la rețelele europene.
Reforma vamală europeană reflectă o realitate incontestabilă: sistemele tradiționale nu mai sunt suficiente pentru a gestiona complexitatea comerțului modern. Digitalizarea, cooperarea și utilizarea inteligentă a datelor devin elemente esențiale pentru funcționarea eficientă a uniunii vamale.
Deși procesul este complex și de durată, beneficiile pot fi semnificative: o mai bună colectare a veniturilor, protejarea pieței interne și facilitarea comerțului legitim. Pentru România, această reformă reprezintă nu doar o obligație de aliniere, ci și o oportunitate strategică de modernizare și consolidare instituțională într-un domeniu esențial pentru economie.
Articol susținut de eMag
Actualitate
Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.
Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.
Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.
Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.
„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.
Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.
Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.
Despre Klass Coating System
Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.
Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.
Actualitate
Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor
Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de acasă, au fost găsite în viață la peste 24 de ore de la dispariție. Ele au fost descoperite într-o zonă împădurită, la aproximativ 4 kilometri de localitate, după o amplă operațiune de căutare.
FOTO: IPJ Mureș
IPJ Mureș a anunțat că a sesizat DGASPC pentru efectuarea de verificări specifice privind situația minorilor.
„Cu privire la cele două minore de 4 respectiv 5 ani, din Târnăveni, dispărute la data de 29 martie a.c. de la domiciliu și depistate a doua zi, cu sprijinul unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, într-o zonă împădurită la aproximativ 4 kilometri de localitate, vă informăm următoarele: Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au sesizat Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru efectuarea de verificări specifice, potrivit competențelor. De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care cele două minore au ajuns în acea zonă, în vederea luării măsurilor care se impun”, au transmis reprezentanții instituției, potrivit Agerpres.
Autoritățile urmează să stabilească modul în care cele două fetițe au ajuns în zona împădurită și dacă au existat eventuale neglijențe.
Reprezentanții DGASPC vor evalua situația familială a minorilor, urmând să fie luate măsurile necesare pentru protecția acestora.
Mobilizare impresionantă pentru găsirea fetițelor
Cele două minore au fost găsite de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, în apropierea satului Dâmbău, după ce s-au rătăcit și au petrecut noaptea în condiții dificile.
Dispariția fetițelor a declanșat o intervenție de amploare. Autoritățile au emis patru mesaje RO-Alert și au mobilizat echipe formate din polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști, voluntari din comunitate.
În operațiuni au fost folosite inclusiv un elicopter, drone, ATV-uri, vehicule șenilate și câini de urmă.
-
Actualitateacum 2 zile„Poarta Lacrimilor”, următorul punct de blocaj care ar putea pune sub presiune transportatorii globali după Ormuz
-
Comunicateacum 3 zileStiriTimis.ro, 8 ani de jurnalism local independent în județul Timiș
-
Anunturiacum 2 zile
Anunț Public : CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC COMPLET ECHIPAT, RACORDARE LA RETEAUA ELECTRICA SI IMPREJMUIRE TERENAnunț Public :
-
Actualitateacum 2 zileDouă fetițe de 4 și 5 ani din Târnăveni, căutate de aproape 24 de ore. Răpirea, una dintre ipoteze
-
Breakingacum 2 zilePSD discută trei scenarii politice, inclusiv ieșirea din coaliție
-
Actualitateacum 2 zileConac de 5 milioane de dolari închiriat pe Airbnb, devastat după o petrecere cu 800 de tineri: focuri de armă, pereți distruși și mobilă scoasă
-
Actualitateacum o ziCe NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie
-
Breakingacum 2 zileSă încercăm ca pe o perioadă de șase luni, produsele să aibă un adaos comercial de 20%




