Actualitate
Guvernul insistă să le dea dascălilor prima de 2.500 de lei. Aceștia continuă greva
Vor, nu vor, profesorii vor primi 2.500
de lei. Așa a anunțat duminică purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan
Cărbunaru. Ordonanța care va asigura majorări ale veniturilor pentru
personalul didactic, auxiliar și nedidactic este pregătită, a explicat
oficialul. Este vorba, de fapt, despre aceeași ofertă făcută și până acum și
respinsă vehement de către cadrele didactice – o primă de 2.500 de lei pentru
profesori, pentru „cariera didactică“, și 1.000 de lei pentru personalul
nedidactic. Răspunsul sindicatelor a venit imediat: „Este o formă de dispreț,
greva continuă“.
Guvernul nu ține cont de cerințele profesorilor / Foto: Arhivă
Guvernul „va aloca personalului
didactic și didactic auxiliar, respectiv personalul nedidactic, următoarele
sume: cei 2.500 de lei care reprezintă măsuri de susținere, fie sub formă de
primă de carieră didactică, fie sub formă de primă de compensare salarială,
care vor asigura un regim tranzitoriu până la adoptarea noii grile de
salarizare, acoperirea parțială a costurilor generate de rata inflației și
tranziția spre noua grilă de salarizare pentru personalul didactic și didactic
auxiliar și alte sume, în total 1.000 lei pentru personalul nedidactic, care va
primi acești bani în iunie și în septembrie, în timp ce personalul didactic și
didactic auxiliar va primi 1.000 lei în luna iunie și, practic, în săptămânile
care urmează, și 1.500 de lei în luna octombrie“, a fost anunțul purtătorului
de cuvânt, Dan Cărbunaru.
Nu stăm cu mâna întinsă
Sindicaliștii au reacționat imediat
și-au spus că oferta este o formă de dispreț manifestată la adresa angajaților
din învățământ. „Nu știu ce-și imaginează reprezentanții Guvernului, dar
varianta prezentată de ei a fost comunicată în teritoriu, iar colegii noștri au
răspuns nu pot accepta așa ceva. Ei cer o salarizare decentă, vor să fie
respectați. Este vorba de statutul social al acestei categorii
socio-profesionale care a fost atât de oropsită în ultimii ani. Deci, cu alte
cuvinte, dacă mai doresc un răspuns, îl vor primi marți“, a declarat Marius
Nistor, de la Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“. Liderul
sindical a mai transmis că îi invită pe reprezentanții Executivului „să coboare
în fața oamenilor și să-și transmită mesajele. Că, vorba aia, din Palatul
Victoria, când te uiți de la înălțimea etajului doi sau unu pe unde sunt
cocoțați cu birourile lor, s-ar putea să ai o imagine puțin deformată“.
La rândul lui, Iulian Cristache,
președintele Federației Naționale a Părinților, este de părere că declarația
Guvernului vine ca „nuca-n perete“. El a menționat că o astfel de declarație nu
face altceva decât să învrăjbească
întregul corp profesoral, „și aici nu mai vorbim doar de liderii de sindicate,
vorbim de 150.000 de profesori în spate“.
„Nu mai avem încredere“
„De vineri am așteptat invitația la
discuții, însă totul s-a redus la un mesaj transmis într-un briefing de presă
susținut de purtătorul de cuvânt al Executivului“, mai arată reprezentanții
dascălilor. Aceștia subliniază că Guvernul nu a emis o OUG prin care să se garanteze
că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu
cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din
Legea Învăţământului Preuniversitar, și că refuzul emiterii acestui act îi face
pe angajații din învățământ să creadă că nu vor avea salarii decente nici prin
noua lege. „În momentul în care refuzi categoric așa ceva, în momentul în care
refuzi această prevedere din proiectul legii învățământului preuniversitar,
ți-ai arătat adevăratele intenții. Nu mai sunt credibili în fața noastră. În
momentul de față nu există niciun fel de garanție că, dacă vor începe negocieri
pe grila de salarizare, vor respecta în mod clar poziționarea corectă a celor
din învățământ în ierarhia salarială pentru bugetari“, a mai spus Marius
Nistor.
Surse liberale au precizat pentru
„Adevărul“ că Nicolae Ciucă a fost duminică la Guvern și i-a cerut lui Marius
Budăi, ministrul Muncii, să se vadă de urgență cu sindicaliștii, pentru ca
legea salarizării să fie gata mai repede și profesorii să primească salariile
mărite înainte de 15 iulie. De altfel, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan
Cărbunaru, a anunţat că ministrul va începe în mod accelerat dialogul cu
reprezentanţii sindicatelor, mai întâi cu cei din Educaţie, apoi cu cei din
Sănătate și din Transporturi.
Înscrierea la Bacalaureat începe astăzi
Cu toate că profesorii sunt în grevă
generală, Ministerul Educației a anunțat că va fi respectat calendarul
examenului de Bacalaureat și le-a transmis directorilor de școli care pot
asigura resursa umană necesară pentru înscrierea candidaților la examenul de
Bacalaureat să le comunice părinților și elevilor toate aspectele necesare
pentru realizarea înscrierii care va avea loc în perioada 29 mai – 7 iunie.
Iulian Cristache, președintele
Federației Naționale a Părinților, a precizat că lucrurile se complică, pentru
că actuala structură a anului școlar începe să fie decalată și că există riscul
ca datele examenelor naționale să fie modificate, ceea ce nu se dorește. „Am
spus că în ultimă fază am accepta o decalare, dar bineînțeles că ne dorim să
fie respectat calendarul nostru școlar, în special pentru elevii care vor să
aplice sau care sunt preadmiși la universitățile din spațiul european și au
nevoie de această diplomă de Bacalaureat“, a spus acesta.
De examenele naționale a vorbit și
Marius Nistor, care a transmis că profesorii vor face tot ce este mai bine
pentru elevi, precizând că i-au rugat de fiecare dată să îi înțeleagă. „Cheia
se află în momentul de față în mâinile celor care au putere politică. Acest
guvern este o coaliție majoritară. Coaliția majoritară trebuie să-și asume
rezolvarea acestei probleme și să nu încerce să instige societatea împotriva
noastră, părinții sau elevii împotriva noastră, pentru că ei nu sunt altceva
decât cei care au menținut sistemul într-o subfinanțare cronică din 2010
încoace. Ei și nimeni altcineva, răspunderea este doar a lor și vor să continue
același tip de politică“, a conchis acesta.
Și premierul Nicolae Ciucă se arată
îngrijorat de consecințele protestului. El a transmis o scrisoare în care a
făcut un apel la cadrele didactice să suspende acţiunile de protest, pentru a
derula activităţile esenţiale de final de an şcolar. Acesta subliniază că va
face tot posibilul să nu existe întârzieri privind susţinerea examenelor de
către elevii din anii terminali.
Reamintim că la ultimele negocieri
avute cu reprezentanţii Guvernului, joi, 25 mai 2023, solicitările sindicatelor
au fost: majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a
Legii Salarizării Unice şi emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în
noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin
salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma
să crească cu 60%.
Vara grevelor
După angajații din Educație și cei din Transporturi,
Sănătate și Poliție amenință cu grevă.
Angajații CFR ies astăzi în stradă,
fiind nemulțumiți de salarii și de faptul că statul taie din banii companiei.
Protestul va avea loc între orele 10.00 și 12.45, lângă parcul din faţa
Ministerului Transporturilor. Sindicaliștii au mai multe solicitări, printre
care aprobarea bugetului la CFR Călători şi CFR Infrastructură şi o salarizare
decentă, care să-i motiveze pe angajați să fie mai eficienți. Aceștia spun că Legea
personalului feroviar prevedea creșterea salariilor începând cu 1 iulie, dar
până la acest moment nu există un buget în acest sens. Potrivit acestora, un
salariu mediu net la CFR Călători este aproximativ 4.200 de lei, fiind prea mic
pentru nevoile actuale, așa cum au spus oamenii.
Și angajații din sistemul sanitar se
plâng că au salarii de nimic și amenință cu o grevă de avertisment pe 8 iunie
și cu declanșarea grevei generale începând din 15 iunie. „O asistentă care are
un spor de 85%, la un salariu de aproape 4.000 de lei, vorbim aici de ATI, de
UPU, se duce undeva la 5.000, 5.500, poate chiar 6.000 de lei. Dar asta cu
sporuri, cu continuitate, cu program neîntrerupt, care oricum acel spor nu e
plătit la salariul la zi, ci la nivelul anului 2018, ca și gărzile medicilor.
Rotativa asta strică totul, nu mai știi cui să te adresezi“, a declarat Leonard
Bărăscu, președinte Federația SANITAS.
Când vine vorba de polițiști,
președintele Europol, Cosmin Andreica, spune că, „spre deosebire de categoria
cadrelor didactice, noi, din păcate, nu avem această posibilitate a exercitării
dreptului constituțional la grevă“, dar, cu toate astea, polițiștii se vor
organiza să protesteze. Prima formă a grevei polițiștilor se referă „la donarea
de sânge și avem în vedere să sincronizăm aproximativ 200-300 de polițiști
care, în aceeași zi, vor dona sânge și, implicit, vor lipsi de la locul de
muncă. În al doilea rând, faptul că, ca și abatere disciplinară, se reține
întârzierea repetată de la serviciu a polițiștilor, asta înseamnă că dacă
întârzii o singură dată, dau un exemplu, patru ore sau șase ore la muncă, nu
poți să fii sancționat disciplinar“, a explicat Cosmin Andreica.
Actualitate
„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei
Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război și intrând direct în zona instigării deschise la genocid.
Aleksei Juravliov, liderul partidului ultranaționalist Patria FOTO: X
Deputatul Dumei de Stat a Rusiei, AleKsei Juravliov, a făcut o altă declarație scandaloasă despre Ucraina. Într-un interviu, el a declarat deschis că până la jumătate din populația țării ar putea fi distrusă pentru a combate așa-numitul „nazism”.
Politicianul rus și-a explicat cuvintele spunând că, în opinia sa, unii ucraineni nu își vor schimba opiniile. De asemenea, a afirmat că cei care nu „își schimbă hainele” ar trebui fie expulzați, fie uciși, potrivit ua.news.
„Toți naziștii trebuie exterminați. Toți! Vedeți, chiar dacă este vorba de 50% – chiar 50% – cu toții trebuie să exterminați. Pentru ca această infecție să nu existe acolo, pentru ca nimeni să nu ne amenințe”, a declarat Juravliov.
Această dinamică a cifrelor arată cum mașinăria de propagandă își modifică justificările pe măsură ce conflictul se prelungește. Dacă la debutul invaziei declanșate de Vladimir Putin ponderea elementelor catalogate de Moscova drept periculoase era estimată de deputat la doar două procente, prelungirea rezistenței ucrainene l-a determinat pe acesta să declare că procentul celor care manifestă o atitudine ostilă a urcat artificial la 20-30%, considerând că aplicarea măsurilor extreme este o opțiune de preferat.
Mitraliera ca singur criteriu de departajare între viață și moarte
Sistemul de clasificare propus de deputatul rus elimină orice nuanță juridică sau investigație specifică, reducând identificarea inamicului la un singur element factual: deținerea unui mijloc de protecție sau a unei arme de foc în fața trupelor de ocupație. Întrebat cum ar trebui să se facă distincția clară în teren între combatanți și civili, oficialul de la Moscova a oferit o soluție simplistă și violentă.
„Dacă are o mitralieră, da, trebuie ucis. Ce este de distins? Dacă îl vezi, omoară-l”, a spus el.
Analiștii politici și experții în relații internaționale avertizează că această alunecare ideologică a Moscovei, vizibilă accentuat după anul 2012 și consolidată prin anexarea Crimeei în 2014, poartă numele de „ruscism”.
Acest curent totalitar contemporan se manifestă prin cultul liderului absolut, imperialism agresiv, revizionism istoric și o subjugare strictă a societății civile prin intermediul legilor abuzive și al aparatului administrativ de represiune.
Utilizarea obsesivă a etichetelor de tip „fascism” sau „nazism” la adresa criticilor externi servește doar ca paravan menit să ascundă propriile practici totalitare și să legitimeze epurarea etnică în fața publicului intern.
Actualitate
Piața auto din România își revine. Dacia ajunge la un pas de BMW, iar BYD urcă puternic în top
Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil. În primul semestru din 2026, românii au înmatriculat peste 236.000 de autoturisme, iar luna iunie a adus cea mai bună evoluție din acest an. Deși mașinile second-hand continuă să domine piața, segmentul autoturismelor noi câștigă teren.
Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil
În același timp, Dacia se apropie de BMW în clasamentul general al mărcilor preferate, iar producătorii chinezi, în special BYD, schimbă rapid echilibrul pe piața automobilelor electrice.
Piața auto a crescut ușor, dar mașinile rulate domină în continuare
Piața auto din România a ajuns la 236.126 de înmatriculări în primele șase luni ale anului 2026, potrivit unei analize realizate de plus-auto.ro pe baza datelor oficiale DRPCIV.
Structura pieței arată însă că România rămâne o piață dominată de autoturismele second-hand. Din totalul înmatriculărilor, 171.276 de mașini au fost rulate, reprezentând 72,5% din piață, în timp ce autoturismele noi au totalizat 64.850 de unități, respectiv 27,5%.
Comparativ cu primul trimestru al anului, când ponderea mașinilor rulate ajunsese la 76,7%, datele indică o ușoară revenire a segmentului de mașini noi.
Situația este apropiată de cea înregistrată în 2025, când raportul dintre mașini rulate și mașini noi era de aproximativ 71,5% la 28,5%.
Iunie a fost cea mai bună lună pentru piața auto din 2026
Evoluția lunară arată un parcurs oscilant în prima jumătate a anului.
Piața a pornit de la 33.912 înmatriculări în ianuarie, a crescut până la 42.739 de unități în martie, apoi a încetinit în aprilie și mai, cu 38.216, respectiv 37.590 de autoturisme.
Revenirea a venit în iunie, când au fost înmatriculate 43.461 de autoturisme, cel mai ridicat nivel lunar din primul semestru.
Creșterea a fost susținută în special de segmentul mașinilor noi. În iunie au fost înmatriculate 16.120 de autoturisme noi, cu aproape 60% mai multe decât în aprilie.
„Iunie a fost o lună de accelerare pentru piața de mașini noi. Am văzut un apetit mult mai mare pentru Dacia, Toyota și pentru mărcile chinezești, în special BYD, ceea ce ne spune că bugetele consumatorilor rămân concentrate pe modele accesibile, dar mai mulți români aleg acum să cumpere direct o mașină nouă”, a explicat expertul auto Veronica Negru.
Dacia recuperează teren în fața BMW
În clasamentul general al mărcilor, Volkswagen rămâne lider detașat.
Marca germană a acumulat 33.468 de înmatriculări în primul semestru, fiind susținută în special de piața autoturismelor rulate.
Pe locul al doilea se află BMW, cu 23.404 unități, însă avantajul față de Dacia este aproape dispărut.
Constructorul român a ajuns la 23.278 de autoturisme înmatriculate, la doar 126 de unități distanță de BMW.
Apropierea vine în special datorită cererii ridicate pentru modele Dacia noi, unde marca este lider incontestabil, a declarat pentru „Adevărul” Veronica Negru.
„Apropierea dintre BMW și Dacia nu înseamnă un interes egal pentru cele două mărci, ci două comportamente de cumpărare diferite care converg spre un total similar. BMW ajunge la acest volum aproape exclusiv prin piața de mașini rulate (peste 90% din unități), acesta fiind modul în care mulți români accesează o mașină premium, prin depreciere. Dacia, în schimb, e singura marcă unde cererea e la fel de puternică atât pe mașini noi, cât și pe rulate, ceea ce confirmă poziția sa de lider incontestabil pe segmentul de mașini noi din România„, a spus ea.
Topul general al mărcilor este completat de Audi, cu 17.487 de unități, Renault cu 15.438, Skoda cu 14.153, Mercedes-Benz cu 13.376, Ford cu 10.599, Toyota cu 10.011 și Hyundai cu 7.155.
„Volkswagen și BMW rămân alegerile de încredere pentru cumpărătorii care caută performanță, fiabilitate și valoare de revânzare pe piața second-hand. În același timp, Dacia confirmă statutul de brand național preferat”, a adăugat experta.
Dacia conduce piața mașinilor noi, iar BYD intră în top 10
Dacă analizăm doar autoturismele noi, clasamentul este diferit. Dacia conduce cu 11.673 de unități și o cotă de 18% din piață. Pe următoarele poziții se află Toyota, cu 6.031 de mașini noi, Skoda cu 5.447 și Volkswagen cu 4.799.
Surpriza primului semestru este BYD, care intră direct în top 10 al celor mai cumpărate mărci noi din România. Constructorul chinez a ajuns la 2.140 de autoturisme noi înmatriculate, depășind numeroși producători consacrați.
Clasamentul complet al mașinilor noi este:
- Dacia – 11.673 unități
- Toyota – 6.031 unități
- Skoda – 5.447 unități
- Volkswagen – 4.799 unități
- Renault – 2.983 unități
- Hyundai – 2.789 unități
- Ford – 2.724 unități
- Mercedes-Benz – 2.399 unități
- BMW – 2.335 unități
- BYD – 2.140 unități
BYD intră în lupta cu Tesla pe electrice
Segmentul automobilelor electrice este unul dintre cele mai interesante puncte ale pieței auto din 2026.
Tesla rămâne foarte aproape de BYD la nivel general, cu 2.446 de înmatriculări în primul semestru, dintre care 1.459 de mașini noi și 987 rulate.
BYD a ajuns la 2.340 de unități, însă diferența importantă este structura vânzărilor: 2.140 de automobile noi și doar 200 second-hand.
Pe segmentul strict al mașinilor electrice noi, BYD a ajuns la 1.092 de unități și se apropie rapid de Tesla, care are 1.459.
La electrice rulate, Tesla rămâne lider detașat.
Hibridul domină mașinile noi, dieselul domină piața second-hand
Preferințele românilor diferă radical între mașinile noi și cele rulate.
La automobilele noi, hibridul este alegerea dominantă. 57,9% dintre mașinile noi înmatriculate în primul semestru sunt hibride.
Mașinile pe benzină sau GPL reprezintă 27,2%, electricele 8,5%, iar dieselul doar 6,3%.
Pe piața second-hand situația este inversată. Motorina reprezintă 61% din înmatriculări, urmată de benzină și GPL cu 25,9%, hibride cu 11,3% și electrice cu doar 1,8%.
Bucureștiul concentrează mai mult de jumătate din mașinile noi
Un alt element important al pieței este concentrarea foarte mare în Capitală.
Din cele 64.850 de autoturisme noi înmatriculate în România în primul semestru, 35.062 au fost înregistrate în București.
Asta înseamnă că Bucureștiul concentrează 54,1% din toate mașinile noi cumpărate în România.
Ilfov, aflat pe locul al doilea, are doar 2.942 de unități.
Diferența este și mai vizibilă la automobilele electrice. Aproape jumătate dintre toate electricele noi din România au fost înmatriculate în Capitală: 2.565 dintr-un total de 5.522.
Cum ajung în România mașini second hand cu daună totală. Chichița legală care permite vânzarea mașinilor care ar trebui casate
Piața diferă puternic de la un județ la altul
Preferințele regionale confirmă diferențe importante.
Dacia domină în județe precum Mureș și Argeș, unde are cote de peste 39% din piața mașinilor noi, în tinp ce în Cluj, Audi a devenit cea mai cumpărată marcă nouă, schimbând clasamentul față de începutul anului.
Greșeala care îți scade valoarea mașinii cu mii de euro la revânzare
Pe piața second-hand, Volkswagen și BMW rămân lideri în majoritatea județelor.
În București, BMW este cea mai cumpărată marcă rulată, cu o pondere de 17,7%, urmat de Mercedes-Benz cu 13,1%.
APIA: Revenirea trebuie privită cu prudență. Electrificarea devine noua regulă a pieței
Potrivit datelor APIA consultate de „Adevărul”, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 53% în iunie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, însă evoluția este influențată în mare parte de lichidarea stocurilor și anticiparea unor schimbări de reglementare. Astfel, creșterea nu indică încă o revenire structurală a pieței.
„Rezultatul din luna iunie trebuie analizat cu prudență. Această evoluție reflectă într-o măsură importantă efectul unui sfârșit de serie, determinat de lichidarea stocurilor și de anticiparea schimbărilor de reglementare și de piață”, spune Dan Vardie, președintele APIA.
În același timp, datele APIA confirmă accelerarea electrificării. Automobilele electrificate au ajuns la o cotă de piață de 64% în luna iunie și la 67% după primele șase luni ale anului, depășind pentru prima dată motorizările clasice.
Cele mai mari creșteri vin din zona automobilelor pur electrice și plug-in hybrid. Mașinile 100% electrice au crescut cu 352% în iunie față de aceeași lună din 2025, ajungând la o cotă de piață de 9,4%, în timp ce modelele plug-in hybrid au crescut cu 125%, până la o cotă de 9,6%.
Clasamentul electricelor confirmă ascensiunea BYD. Tesla conduce încă după volumul total al mașinilor electrice noi, cu 1.459 de unități în primele șase luni, însă BYD a ajuns rapid la 1.092 de unități, după doar patru mașini în aceeași perioadă din anul precedent.
Pe segmentul plug-in hybrid, producătorul chinez este deja lider, cu 1.048 de unități, depășind mărci tradiționale precum Volkswagen, Mercedes-Benz sau BMW.
O altă schimbare importantă este dominația SUV-urilor. În luna iunie, acest segment a avut o cotă de piață de 58,5% din totalul mașinilor noi, mult peste clasa compactă (21%) și clasa mică (12,8%).
Actualitate
Puya, nervos după ce i-a fost întrerupt concertul pentru un fan urcat pe un stâlp: „Ești de la Poliție? Treaba lui dacă vrea să stea acolo”
Un moment tensionat
din timpul unui concert susținut de Puya a ajuns viral pe TikTok. Artistul a
fost rugat să oprească show-ul şi să convingă un spectator cocoţat pe un stâlp
să coboare, însă reacția rapperului nu a fost cea așteptată.
Incidentul a avut loc sâmbătă, 4 iulie, în timpul concertui susținut de Puya în cadrul evenimentelor organizate cu prilejul Zilelor Orașului Ghimbav, județul Brașov.
Imaginile, surprinse
în timpul show-lui lui Puya, au fost publicate pe TikTok și îl arată pe
artist în timp ce un bărbat din apropierea scenei îi tot face semn din mâini să
întrerupă muzica. Iniţial, artistul se întrerupe şi se apropie de cel care îi
solicitase asta, încercând să afle ce se întâmplă.
Puya, chemat la marginea scenei. FOTO: captură video
Însă, imediat ce află ce
anume vrea spectatotul de la el, adică să convingă un un fan cocoţat pe un
stâlp să coboare de acolo, rapperul se enervează.
„Ești de la poliție? De la scenă? Păi, și îmi
oprești mie concertul ca să îi spun ăluia să se dea jos de pe stâlp? Ferească
Dumnezeu!
Băi, fraților, hai ca
să înțelegeți: aici, când se suie lumea pe scenă, face un spectacol. Mă oprești
din spectacol… este treaba lui dacă vrea să stea acolo”, se aude Puya
comentând.
Scena surprinsă în
videoclipul devenit viral a generat reacții diferite în rândul celor care au
urmărit imaginile. O parte dintre cei care au comentat i-au dat dreptate lui
Puya, considerând că nu era rolul lui să oprească un concert pentru a rezolva
problema unui spectator, în timp ce alții au susținut că ar trebui ca siguranţa
spectatorilor să fie prioritară pentru organizatori şi artişti.
În ciuda criticilor, Puya,
pe numele său real Dragoș Gărdescu, este unul dintre cei mai cunoscuți rapperi
români și unul dintre artiștii care au pus bazele scenei hip-hop autohtone.
El a devenit cunoscut
în special ca membru al trupei La Familia, care a avut un rol important în
dezvoltarea rapului românesc. După perioada La Familia, Puya a continuat pe
cont propriu și a lansat numeroase piese care au ajuns cunoscute publicului
larg.
Stilul său combină
rapul de stradă cu teme sociale, povești personale și influențe mai comerciale,
iar printre piesele sale cele mai cunoscute se numără „Undeva-n Balkani”,
„Change” și „Americandrim”.
Un semn că artistul
are încă mulţi fani şi este apreciat este faptul că şi în 2026 Puya se află pe
lista artiștilor români care vor urca pe scena Festivalului Beach, Please!,
eveniment dedicat în special zonei hip-hop, rap și muzicii urbane.
-
Actualitateacum 3 zile
Avertismentul medicilor privind pastilele banale din farmacii care pot deveni toxice sau își pierd efectul din cauza caniculei
-
Actualitateacum 2 zile
Mâncărurile delicioase pe care le poți face cu numai două ingrediente. Printre acestea se numără și un desert italian legendar
-
Breakingacum o ziEmmanuel Macron și-a luat cu el faimoșii ochelari de soare la cina cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa
-
Actualitateacum 2 zilePeste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite
-
Actualitateacum 3 zile
Cea mai frumoasă poveste din fotbalul românesc: dubla lui Răducioiu și cele cinci minute până la visul semifinalei
-
Actualitateacum 2 zile
Concediul care te obosește mai mult decât munca. De ce a ajuns relaxarea o misiune imposibilă pentru mulți dintre noi
-
Actualitateacum 2 zile
Presa din Italia scrie că Radu Drăgușin va pleca de la Tottenham Hotspur
-
Actualitateacum o zi
Chinezii promovează ideea că „energia verde” va rămâne determinată în dinamica pieței. China la zi





