Cum a scăpat Gabriel Oprea de toate acuzațiile penale în cazul morții lui Bogdan Gigină. Ultimul termen în dosar

0
135

La Curtea de Apel București are loc la 31 mai ultimul termen din dosarul în care Gabriel Oprea a fost trimis în judecată pentru omor din culpă în legătură cu moartea agentului de poliție Bogdan Gigină.

gabriel oprea vrea sa fie deputat jpeg

Principala acuzație din acest dosar, de abuz în serviciu, a „picat” în 2016, după o decizie a CCR. Hotărârea respectivă, din 2016, l-a ajutat pe Gabriel Oprea și în Dosarul DIPI de la Instanța supremă, unde a fost achitat definitiv în luna mai, scrie www.ziare.com.

Soluția de achitare a lui Gabriel Oprea pronunțată de Tribunalul București pe data de 6 martie a fost atacată la Curtea de Apel atât de către familia polițistului Bogdan Gigină, cât și de procurorii DNA.

Apel a formulat și Petre Mazilu, patronul firmei care a săpat groapa în care a murit polițistul, considerat de instanța de fond ca fiind singurul vinovat în acest caz și condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare.

Daune morale pentru familia lui Gigină

Prin aceeași hotărâre, Petre Mazilu și SC MPM General Impex SRL au fost obligați să le plătească celor trei membri ai familiei polițistului Bogdan Gigină câte 100.000 de euro cu titlu de daune morale.

Gabriel Oprea a fost achitat pentru ucidere din culpă de judecătorul Sorin-Vasile Ivanciuc de la Tribunalul București, pe data de 6 martie, după ce scăpase de acuzația de abuz în serviciu încă din timpul urmăririi penale, urmare a redefinirii acestei infracțiuni în 2016, la inițiativa PSD, dublată de o decizie a Curții Constituționale.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a dispus definitiv, pe 15 mai 2023, achitarea lui Gabriel Oprea în dosarul în care fostul vicepremier şi ministru de Interne a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea din fondurile operative ale Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), în mod conspirat, a unui autoturism de lux Audi A8, folosit în exclusivitate de fostul demnitar.

La fel s-a întâmplat și în procesul morții polițistului Bogdan Gigină: „În opinia Tribunalului, prezența victimei în dispozitivul de însoțire a inculpatului, independent de caracterul legal sau nelegal al măsurii dispuse, nu constituie o condiție necesară și suficientă pentru producerea decesului victimei, acest efect fiind determinat în mod nemijlocit de modalitatea defectuoasă de semnalizare a lucrărilor de intervenție realizate în carosabil”, conform motivării deciziei de achitare.

Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA, în mai 2018, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă dosarul acestuia s-a plimbat pe la mai multe instanţe din motive de procedură, la Judecătoria Sectorului 1 şi apoi Tribunalul Bucureşti.

Bogdan Gigină

Bogdan Gigină

„În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, susţine DNA.

Motociclistul deschidea coloana oficială şi trebuia să ajungă în intersecţii înainte de restul coloanei, să se asigure că traficul este oprit, după care, în momentul apropierii restului coloanei, să se deplaseze cu viteză sporită către următoarea intersecţie pentru a repeta acest proces. După ce coloana a ajuns în intersecţia străzii Ştirbei Vodă cu Calea Plevnei, poliţistul Gigină a accelerat către următoarea intersecţie, cea cu Splaiul Independenţei, unde a intrat cu motocicleta într-o groapă din carosabil, săpată de muncitorii firmei General MPM Impex SRL.

Acuzațiile procurorilor DNA

Conform DNA, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Gigină s-a produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi – activitatea de însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul lui Oprea, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul firmei şi administratorului acesteia.

Autoritatea lui Gabriel Oprea

Potrivit procurorilor, Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul funcţiei sale şi conferindu-şi în mod discreţionar drepturi neprevăzute de cadrul legal ce reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, ceea ce a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei.

„Cu privire la cea de a treia cauză a accidentului rutier, respectiv modalitatea deficitară de semnalizare a obstacolelor existente pe carosabil, a rezultat că această cauză a accidentului este imputabilă societăţii comerciale General MPM Impex SRL (care executa pe suprafaţa carosabilă o lucrare la instalaţia subterană de gaze naturale) şi lui Mazilu Petre, administratorul societăţii comerciale. A rezultat că semnele de circulaţie nu erau reflectorizante şi că erau amplasate la aproximativ 11,5 metri înainte de zona lucrărilor. Potrivit prevederilor legale, semnele de circulaţie trebuiau să fie reflectorizante. Obligaţia de a asigura şi folosi semnalizare reflectorizantă şi de a o amplasa potrivit prevederilor normative în materie revine administratorului firmei General MPM Impex SRL Mazilu Petre”, preciza DNA.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here