Actualitate
SPECIAL Cărțile pentru copii, între corectitudinea politică și autocenzura autorului: „Cred că e bine să nu cădem în niciun fel de extreme, chiar și când e vorba despre literatură“
Articol Realizat de Raul TINCU – Prăvălia cu Cărți
Lumea nemuritoare a basmelor și poveștilor de altădată continuă și în 2023, îmbrăcând alte forme și aducând nuanțe noi, din contemporaneitate. Dacă în urmă cu câțiva ani, Prâslea cel Voinic sau Aleodor-Împărat încă erau „la modă“, în prezent, copiii învață despre empatie, prietenie, dragoste, dar și teme actuale precum schimbările climatice prin intermediul unei diversități de personaje.
Imaginea 1/5:
Prin intermediul cărților, copiii descoperă lumea, dar și pe ei înșiși. FOTO: Shutterstock
Un sondaj al Editurii Didactica Publishing House, realizat online în luna martie 2022, la care au participat 473 de părinți, este revelator în ceea ce privește alegerile pe care le fac părinții pentru lectura copiilor – 88% dintre ei aleg titluri de ficțiune, iar 54% optează pentru titluri de dezvoltare personală. Pentru a afla ce povești le spunem astăzi copiilor, „Weekend Adevărul“ a discutat cu Adina Rosetti, scriitoare și autoare a mai multor povești pentru copii, precum și fondatoare a Asociației „De Basm“, și cu Ramona Miza, autor și traducător de cărți pentru copii, care face și voice over pentru poveștile în format audio.
„Nevoia copiilor (și nu numai a lor) de povești a existat dintotdeauna. Poveștile sunt o cale de cunoaștere, ne ajută să înțelegem mai bine lumea și pe noi înșine, să navigăm prin emoții. Sunt o călătorie pe care o facem în propria minte și în afara ei, în universuri îndepărtate și diferite, indiferent de vârstă. De aceea, cred că e important să le citim copiilor de la cele mai fragede vârste – noi, adulții din jurul lor – apoi să-i însoțim discret în propria lor călătorie prin lumea poveștilor“, a explicat Adina Rosetti. De asemenea, aceasta a punctat faptul că, în ceea ce privește alegerile de lectură, ar fi indicat să fie cât mai diverse și să abordeze subiecte diferite: „să nu ne ferim nici de cele considerate mai grele – cu ilustrații de calitate, umor, fantezie și empatie”. Însă, în primul rând, ar trebui să se țină cont de preferințele copiilor și să li se citească sau să citească povești în funcție de personalitatea lor și ceea ce le place, așa cum subliniază Ramona Miza: „Nu tot ce este la modă este neapărat potrivit pentru toți copiii“.
Totodată, și criteriul vârstei trebuie luat în considerare atunci când facem alegeri de lectură pentru copii: „Cei mai mititei au nevoie de cărți cu informații reale, din care pot învăța lucruri de zi cu zi: cum se numesc animalele, anotimpurile, culorile, cifrele și literele, cum să ne spălăm pe dinți și multe altele. Pe măsură ce cresc, începe să li se dezvolte și imaginația, iar atunci e momentul perfect să introducem cărți de povești simple, cu mici tâlcuri“.
Perspectiva copilului interior
Dată fiind importanța poveștilor în dezvoltarea copiilor în ceea ce privește limbajul, modul în care se raportează la lumea din jurul lor, dar și imaginația, este cu atât mai important modul în care sunt scrise aceste povești și temele pe care le abordează, precum și criteriile care stau la baza construirii lor. Însă, indiferent de anul în care scrie, un autor de povești pentru copii trebuie să țină cont în primul rând de copilul lui interior, ne-a explicat Adina Rosetti. „Când scrii pentru copii, nu se poate altfel – nu o poți face din perspectiva unui adult deconectat de la propria copilărie, care nu-și mai aude vocea autentică, și cu atât mai puțin nu o poți face din perspectiva unui adult care vrea să le țină copiilor o lecție“.
În ultimii ani, scriitorii s-au adaptat vremurilor în continuă schimbare, trecând de la poveștile cu descrieri amănunțite la un ritm narativ mai alert și dinamic, întrucât „copiii vor să plonjeze direct în poveste, vor suspans și aventură“. Însă Adina Rosetti avertizează asupra faptului că livrarea de rețete literare pe modelul „scriem ce cere piața“ nu aduce ceva bun, ci ar trebui găsit dozajul perfect între emoție, poveste și mesaj. Totodată, în scrierea poveștilor trebuie ținut cont de grupa de vârstă căreia i se adresează, deoarece fiecare are specificul ei. De exemplu, pentru categoria 5+ ani, este indicat un fir narativ simplu, iar Ramona Miza optează pentru îmbogățirea poveștii prin limbaj și sfârșitul neașteptat, aceasta păstrând stilul de basm vechi, cu arhaisme, regionalisme și toate celelalte elemente ale unui basm.
De asemenea, aceasta respectă câteva criterii de la care nu face rabat: povestea să nu discrimineze vreo categorie de oameni, să nu conțină elemente care incită la ură sau violență de vreun fel, să aibă un tâlc ascuns, un mesaj pe care copiii să și-l amintească. În plus, scriitoarea subliniază în poveștile sale importanța unor subiecte precum faptul că oamenii sunt diferiți, iar acest lucru este în regulă, că nu putem fi siguri ce are un om în suflet, așadar nu este bine să îl judecăm după aparențe, dar mai ales că este mai important să facem eforturi să ne înțelegem pe noi înșine decât să schimbăm ceea ce considerăm „defect“. Și în acest caz, datele sunt revelatoare – 70% dintre părinți au transmis că, atunci citesc, copiii află despre bunătate, despre empatie, despre încredere în sine și alte aspecte ale dezvoltării personale, iar aproape jumătate dintre participanții la sondaj au în vedere dezvoltarea mecanismelor de gestionare a situațiilor stresante sau dificile atunci când aleg un titlu de lectură pentru copiii lor.
Corectitudinea politică din poveștile de astăzi
În ultimii ani, conceptul de corectitudine politică a fost aplicat și în cazul poveștilor pentru copii, iar mulți părinți au renunțat la a le mai citi acestora povești precum „Scufiţa Roșie“, „Hansel și Gretel“ sau „Rapunzel“, dar nu numai, din cauza episoadelor violente sau ale prejudecăților pe care le prezintă. „Se ține tot mai mult cont de felul în care pot fi afectați copiii de ceea ce citesc. Acest lucru poate doar să mă bucure. Știu, de pildă, că părinții de acum evită unele basme clasice mai violente ca limbaj sau ca fir narativ. Se evită și poveștile în care se încurajează discriminarea de orice fel, dar nu numai“, ne-a explicat Ramona Miza.
Însă, ca orice fenomen, se poate dezvolta într-o extremă sau alta, existând riscul să ducă la cenzură. „Sunt exemple și exemple, de ambele părți ale «baricadei», de la recuperări bine-venite ale unor subiecte care până acum erau considerate tabu (povești despre minorități etnice sau sexuale), la exagerări fără sens (avertismente puse înaintea basmelor clasice considerate, după noile standarde, mult prea violente). Cred că e bine să nu cădem în niciun fel de extreme, chiar și când e vorba despre literatură“, atrage atenția Adina Rosetti.
Dincolo de caracteristicile de gen
Unul dintre aspectele pe care îl au în vedere scriitorii de astăzi este reprezentarea rolurilor de gen. Dacă în basmele tradiționale frumusețea este atribuită personajelor feminine, iar forța fizică celor masculine, în poveștile contemporane, accentul nu se pune doar asupra acestor atribute. „Mi se pare important să le adăugăm și alte trăsături de caracter. O zână frumoasă la chip poate fi și foarte puternică. Poate fi căpetenia unei armate de zâne. Un prinț viteaz și puternic poate fi și sensibil, în același timp. Cred că asta s-a schimbat în poveștile scrise de autorii contemporani: personajele noastre nu se mai lasă portretizate de o singură trăsătură. Copiii află, astfel, că nu există lumi separate pentru femei și bărbați. Există alegeri“, ne-a explicat Ramona Miza.
Prințesa de altădată devine războinica de astăzi. FOTO: Shutterstock
De asemenea, și rolul femeii în societate a început să fie portretizat altfel. Dacă în basmul popular sau în poveștile tradiționale, rolul femeii este diminuat – de obicei, prințesa, foarte frumoasă și slabă, trebuie să aștepte liniștită să fie salvată de un prinț, fiind mai mult martor decât actor, în poveștile de astăzi lucrurile s-au schimbat. „Trebuie să reținem că aceste basme au fost scrise într-o perioadă în care societatea așa trăia, simțea și gândea. E foarte important să folosim aceste basme în discuțiile noastre cu cei mici – sunt un bun punct de pornire, ne pot ajuta să exemplificăm schimbările care au avut loc de-a lungul timpului în ceea ce privește rolul femeii în societate“, ne-a transmis Ramona Miza. În prezent, nu se mai scriu povești cu o astfel de structură, iar femeile sunt portretizate altfel – de exemplu, sunt povești despre femei care au meserii care până de curând erau considerate „pentru bărbați“, precum și povești despre femei care au revoluționat istoria, lumea științei, dar nu numai.
Ce preferințe au copiii
În primul rând, copiii sunt fascinați de anumite subiecte sau povești în funcție de vârstă. Dacă cei de 5-8 ani încă sunt atrași de magie, zâne, spiriduși și personaje ilustrate frumos, cei mai mari încep să devină pasionați de un fantasy mai matur – despre școlile de vrăjitori, dragoni și așa mai departe, ne-a explicat scriitoare Ramona Miza. Însă preferințele depind și de etapele prin care trec copiii, ce fel de personalitate au, dar și de sensibilitatea acestora. „Unii preferă să se identifice cu personajele, să citească despre copii asemănători cu probleme asemănătoare celor prin care trec și ei (așa se explică succesul uriaș al seriilor de tipul «Jurnalul unui puști»), în timp ce alții preferă să evadeze în lumi imaginare, cu personaje fantastice și întâmplări nemaipomenite (seriile fantasy au și ele milioanele lor de fani). Sunt și copii pasionați de istorie sau de științe naturale sau de biografii… Partea bună este că în literatura contemporană se găsesc subiecte și stiluri pentru toate gusturile“, ne-a explicat Adina Rosetti.
Diversitatea tematicilor și subiectelor atinse le oferă părinților o gamă largă din care pot alege pentru a le vorbi copiilor despre anumite noțiuni. În fapt, 40% dintre părinți le vorbesc copiilor despre noțiuni dificile prin intermediul cărților, precum conflicte globale, boli cronice, deficiențe, dar și despre situații în care se pot regăsi chiar ei, cum ar fi bullyingul, în timp ce 80% sunt preocupați de protejarea planetei.
„Partea întunecată poate fi reprezentată și de un fenomen – poluarea, războiul, bullyingul“
Lupta dintre bine și rău s-a dus din vechi timpuri în basme și povești, iar această dihotomie continuă și astăzi, dar sunt alte forme. Dacă în trecut Spânul şi Jumătate-de-Om-pe-Jumătate-de-Iepure-Şchiop reprezentau partea întunecată a lumii sau răul, în prezent, acesta poate lua și forma unor fenomene care au loc în societatea contemporană. „Partea întunecată poate fi reprezentată nu doar de un «villain» care-și dorește să cucerească sau să distrugă lumea, ci și de un fenomen – poluarea, războiul, bullyingul – căruia eroul poveștii trebuie să-i facă față. Unul dintre romanele celebre pentru copii ale ultimilor ani, «Minunea» de R.J. Palacio, spune povestea unui copil cu o dizabilitate, care încearcă să se integreze la școală și să-și facă prieteni în pofida aspectului fizic – este o poveste emoționantă și foarte puternică, scrisă din perspectiva mai multor personaje, oferind astfel cititorilor mai multe puncte de vedere“, ne-a explicat Adina Rosetti. De asemenea, și Ramona Miza subliniază faptul că răul poate fi reprezentat și de ură, discriminare, prejudecată, care „pot lua multe forme și se pot ascunde oriunde, printre noi. Iar acest lucru mi se pare la fel de fioros precum un balaur cu șapte capete“.
Poveștile audio, un univers aparte
În era tehnologiei, poveștile capătă și altă formă: audio. Cărțile audio devin o alternativă facilă, însă mai au copiii răbdare să asculte? Ramona Miza, care face voiceover pentru povești, consideră că răbdarea se educă, inclusiv cea a adulților, iar modul în care sunt redate poveștile audio contează foarte mult: „Pot fi cu atât mai spectaculoase – putem folosi efecte sonore, muzică de fundal potrivită și, nu în ultimul rând, ne ajutăm de voce. O voce de poveste se adaptează mereu firului narativ: se înveselește, se înfurie, se înspăimântă odată cu personajele. O voce bună nu e liniară, ci se transpune în poveste și o interpretează cu totul. Uneori șoptește, alteori «plânge», iar în alte dăți vorbește mai repede sau mai lent, în funcție de ce se întâmplă cu personajele. Iar rezultatul e unul fermecat“.
Bullyingul sau poluarea poate reprezenta „răul” în cărțile pentru copii. FOTO: Shutterstock
Scriitoarea Ramona Miza a pornit proiectul „Povestitorie – cum folosim vocea naratorului pentru a da voce poveștilor“. Realizat în parteneriat cu Mona Vlai, fondatoarea proiectului „Bibliozaurul – dinozaurul cu cărți“, și Alina Iga, fondatoarea podcastului pentru copii „Cufărul cu povești“, proiectul este dedicat cadrelor didactice care „învață mici trucuri prin care să facă lectura interesantă pentru copii, prin folosirea vocii: tonalitate, onomatopee, viteza vorbirii, respirație, interpretatul pe voci. Avem convingerea că un profesor implicat va citi povești din tot sufletul. Iar poveștile citite cu suflet aduc mereu cu ele cititori pasionați“, a mai susținut scriitoarea.
Însă, într-o piață atât de vastă, cum alegem ce povești să le spunem copiilor astfel încât să le stimulăm imaginația și curiozitatea, dar să îi informăm și despre lumea contemporană și problemele cu care se confruntă? „Cred că ar trebui să nu le subestimăm inteligența copiilor care, în 2023, sunt mult mai informați decât eram noi la vârsta lor și nu ar trebui să-i ferim de subiecte mai dificile și nici să considerăm că poveștile sunt exclusiv un vehicul educativ care rezolvă probleme de tipul cum-să-i-convingem-pe-copii-să-mănânce-legume-și-să-fie-politicoși. Însă da, poveștile pot fi folosite pentru a le «traduce» și ilustra copiilor lumea din jur, în toată diversitatea ei și, mai ales, pentru a-i ajuta să-și înțeleagă propriile emoții“, consideră Adina Rosetti. De asemenea, poveștile ar trebui să îi ajute pe copii să își îmbogățească vocabularul, să aibă aplicabilitate și în viața reală, să le dezvolte imaginația și să fie potrivite pentru categoria lor de vârstă. „În cazul copiilor mai mici, încurajez și alegerea cărților cu ilustrații cât mai atractive pentru ei. Da, cei mai mici cititori judecă mereu cărțile după copertă. Acesta nu-i neapărat un lucru rău“, a mai adăugat Ramona Miza.
Francisca Stoenescu, scriitoare și ilustratoare: „Basmele sunt documente anonime care au fost tezaurizate în scris. Ele exprimă ADN-ul spiritual al locului“
Basmele pot fi o punte de legătură între mai multe țări și mai multe generații, și cu toate că pot fi adaptate diferitelor contexte sociale, ele sunt parte din identitatea locului de proveniență.
Pasiunea pentru citit și desen a purtat-o pe Francisca Stoenescu (88 de ani), de formație arhitect, în lumea fascinantă a cărților pentru copii pe care a început să le scrie și ilustreze încă din perioada comunistă. Poveștile lui Ion Creangă și ale lui Petre Ispirescu i-au deschis drumul către lumile magice ale poveștilor, iar mai apoi basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte“ a impresionat-o atât de puternic, încât ani mai târziu a stat la baza cărții pe care a scris-o, „Corăbii zburătoare“.
Francisca Stoenescu. FOTO: Cornel Brad
„Weekend Adevărul“ a discutat cu Francisca Stoenescu despre cum pasiunea pentru citit s-a transformat în cea de a scrie povești, cum desenul s-a transfigurat în ilustrarea cărților pentru copii, dar și despre cenzura și autocenzura din perioada comunistă, care se mai regăsesc și astăzi, dar sub alte forme. De asemenea, am discutat și despre situația cărților pentru copii în prezent, în contextul în care, în anumite cercuri, literatura destinată lor „este încă negată“.
„Weekend Adevărul“: Cum ați intrat în această lume a poveștilor? Care au fost poveștile care v-au marcat copilăria?
Francisca Stoenescu: Am citit o perioadă scurtă povești – Creangă și Ispirescu și cele scrise în acea perioadă în revistele pentru copii. În clasa a IV-a am început să citesc cu adevărat tot ce-mi cădea în mână. Cărțile care m-au impresionat cel mai mult au fost „Kim“ a lui Rudyard Kipling, „Viaţa lui Adrian Zografi“ și „Ciulinii Bărăganului“ ale lui Panait Istrati. Atunci am citit și basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte“, care a avut un impact puternic asupra mea. Apoi, au venit la rând romanele mamei. În clasa a VII-a, o colegă mi-a spus că în podul casei ei este ascunsă o ladă încuiată, plină cu cărți interzise. N-avea cheia de la lacăt, dar a reușit să desprindă o scândură și să scoată multe cărți din care am primit și eu câteva, cărți care mi-au marcat adolescența: „Filosofia Renașterii“ de P.P. Negulescu, Jurnalul lui Constantin Noica și altele. Cu această întâmplare începe cea mai recentă carte a mea, publicată anul trecut, „Corăbii zburătoare“.
Cum a început pasiunea dumneavoastră de a scrie cărți pentru copii și pentru ilustrarea lor?
Desenul a fost pentru mine o îndeletnicire firească, desenam și pe cărți, le înfrumusețam. Am ales profesia de arhitect, dar am rămas cu dorința de a desena. Prin desen am ajuns la pasiunea de a scrie cărți pentru copii. Colaboram cu ilustrații la revistele pentru copii și m-am gândit să scriu povești pentru a le ilustra. Am trimis două povești la emisiunea radio „Noapte bună, copii“, care au fost acceptate și astfel în fiecare lună scriam pentru emisiune câte o poveste. Apoi le-am trimis la Editura „Ion Creangă“. Așa a apărut prima mea carte „Se caută un doctor de flori“, pe care am ilustrat-o. În perioada comunistă, până am plecat din țară, în 1986, am publicat patru cărți de proză scurtă. După Revoluție, am publicat cărțile „Pricoliciul și alte povestiri“ (Editura Tracus Arte, 2012), „Ana și lupul. Scufița Roșie pentru cititori profesioniști“ (Editura Paralela 45, 2016) și „Corăbii zburătoare“ (Editura Brumar, 2022), cu ilustrații proprii.
(Auto)cenzură
Exista în perioada comunistă o cenzură sau autocenzură și în acest domeniu? Despre ce se putea sau nu se putea scrie?
Da, era o cenzură dură, absurdă și isterică uneori. A fost cenzurat titlul „Jucătorul de table“ pentru că „Marele Conducător“ juca table. Existau însă și posibilități de evaziune. Ce nu trebuia să uiți era să apară laude pentru „minunatul conducător iubit“! În anii ’80,’81,’82, „Almanahul copiilor“ avea întotdeauna pe prima pagină portretul „marelui conducător“ – garanție suficientă pentru cenzură –, așa că în cuprinsul său fiecare scriitor a fost liber să scrie precum dorește. Cenzura a provocat o atenție deosebită pentru estetic și o autocenzură creativă a autorului de a găsi formule de exprimare a mesajului său ca să îndepărteze orice bănuială, dar înțelesul să ajungă totuși la cititor. În epocă se crease o complicitate între autor și cititor în privința mesajului. Basmul era o formă care te putea ajuta în acest sens. Și în teatru a existat această complicitate între actor și spectator.
Ce fel de cenzură mai există astăzi?
Acum există o cenzură socială, a mentalităților, a modei, a intereselor, instituțională, care nu creează o autocenzură, ci o confruntare artistică.
Cum arăta procesul de creație al unei povești pentru copii? Țineați cont de anumite criterii?
Am scris proză scurtă, iar temele apăreau în viață, pe stradă, în discuții, în ce vedeai, în ce auzeai, în problemele de care te împiedicai… Forma depinde de abilitatea scriitorului. Cele mai importante aspecte: trebuia să fie pe înțelesul copilului, să-i trezească interesul și să nu se plictisească nici cel care-i citește. Pe deasupra, trebuia să treacă de cenzură. Atunci existau toate șansele ca, ajuns la maturitate, să-și amintească: „A! Da, ca-n povestea aceea…“.
Basmele, adaptate la condițiile sociale
În ultima vreme se tot vorbește despre corectitudine politică și în poveștile pentru copii, iar mulți părinți au renunțat să le mai citească acestora anumite povești din cauza prejudecăților și episoadelor violente pe care le prezintă. Este aceasta o măsură bună? Ce facem cu astfel de povești, le ignorăm, le rescriem sau le actualizăm?
Există o reacție în acest sens. În anii ’80, literatura pentru copii, alături de celelalte arte, a intrat în perioada postmodernismului ca o consecință a noilor condiții sociale determinate de schimbările istorice și tehnologice. Basmele sunt documente anonime care au fost legitimate în timp, adăugite și regândite prin circulația orală de multe generații, până în momentul în care au fost tezaurizate în scris. Ele exprimă ADN-ul spiritual al locului. Noi avem un tezaur remarcabil și trebuie să-l păstrăm ca atare. Desigur, unele basme se regăsesc și în folclorul altor țări, în variante specifice locului. Dar te poți inspira, poți scrie variante în funcție de mijlocul de exprimare, film, teatru sau pentru a aplica basmul spre înțelegerea unei situații actuale. Pentru copii, pot fi repovestite într-o limbă pe înțelesul lor, ceea ce se întâmplă de mult. De asemenea, pot fi adaptate la condițiile sociale, istorice. De altfel, basmul a fost înlocuit cu povestirile științifico-fantastice.
Imaginea 1/8:
Ilustrație realizată de Francisca Stoenescu
Una dintre acuzele care i se aduc basmului popular/poveștilor „tradiționale“ este faptul că rolul femeii este diminuat – de obicei, prințesa, foarte frumoasă și slabă, trebuie să aștepte să fie salvată de un prinț. Se mai regăsește această structură în poveștile de astăzi?
În ultima perioadă, rolul personajului principal în proză și poezie este ocupat în egală măsură și de fete, și de băieți.
O altfel de Scufiță
Chiar și „Scufița Roșie“ are o istorie specială. Care este povestea basmului?
„Scufița Roșie“ este un caz aparte, deoarece inițial basmul nu era pentru copii, ci în secolul al XVIII-lea a fost scris astfel de către Charles Perrault, iar în secolul următor a apărut varianta scrisă de Frații Grimm. Acum, în perioada postmodernismului, au apărut mai multe interpretări, printre care și una semnată de Roald Dahl. Eu am publicat în cartea „Aleargă, mânzule“ (1977) povestirea „Coșul cu plăcinte“ pe care am reluat-o în cartea „Ana și lupul. Scufița Roșie pentru cititori profesioniști“. Însă, cărțile semnate de autori, scrise în anumite condiții istorice, nu are nimeni dreptul să le modifice.
Cum îi expunem pe cei mici la partea mai puțin plăcută a lumii (răul) fără să îi înfricoșăm și cum ar trebui de fapt să fie reprezentate răul, agresivitatea în povești?
Desigur, copilul trebuie să afle că realitatea este complexă, există și răutate, trădare, minciună, boală, moarte – ca să poată învăța să se apere, să deosebească răul de bine, să fie înarmat în fața momentelor grele, să le poată prelucra. Este nevoie însă și de autocenzură, autorul trebuie să țină seama de responsabilitate majoră față de sufletul copilului curat, imaculat și care trebuie ocrotit cu iubire. Cititul trebuie să fie o plăcere. În acest sens încerc să eliberez textul de intenții pedagogice și de cenzura nivelului de înțelegere asupra exprimării.
„Literatura pentru copii încă este negată în anumite cercuri“
Cum ar trebui să alegem poveștile pe care le spunem copiilor în 2023?
Cărțile sunt împărțite pe criteriul vârstei, în unele țări, și subîmpărțite pe criteriul complexității – A, B, C –, dar cel mai important criteriu este interesul copilului, ce-i place!
Cum vi se pare că a evoluat piața cărților pentru copii de-a lungul timpului?
În ultima perioadă, literatura pentru copii și tineret și-a legitimat locul în literatură prin apariția unor cărți minunate cu care și-a cucerit cititorii. Datorită noilor condiții tehnologice de tipărire, a contactului cu alte literaturi, a libertății traducerilor și a numărului mare de edituri, s-a produs o explozie pe piața de carte. Apar un număr impresionant de cărți românești și traduceri. Narațiunea este exprimată prin imagine și cuvânt și datorită noilor tehnici care permit reproducerea impecabilă, iar cartea devine un obiect de artă, cu valoare comercială pentru edituri (mai toate publică și cărți pentru copii). Apar foarte multe titluri, dar în tiraje mici, promovate chiar de asociațiile de scriitori prin organizarea de întâlniri cu micii cititori și alte acțiuni la târgurile de carte, de exemplu. Cea mai importantă asociație a scriitorilor de literatură pentru copii și tineret este „De Basm“, care a tipărit și un catalog al scriitorilor pentru copii. Asociația a fost laureată la Gala Premiilor AFCN pentru Cel mai bun proiect de promovare a culturii scrise din anul 2022. De asemenea, filiala de literatură pentru copii și tineret din cadrul Uniunii Scriitorilor din România are acum, cu o nouă conducere, un rol activ în promovare acestei literaturi, deci, zile luminoase la orizont. În revistele de literatură nu există rubrici pentru această literatură, care este încă negată în anumite cercuri. Profesorii au o sarcină în plus pentru promovarea cărților.
Cartea îi îndeamnă pe copii la un mod activ de citire
Iar în perioada comunistă?
Pe vremea comunismului existau două edituri pentru acest gen. Apăreau puține titluri, dar în tiraje mari, uneori de 100.000 de exemplare. Cărțile erau promovate prin presă și distribuite la biblioteci, iar pe atunci nu era sat sau cătun care să nu aibă o bibliotecă (un efect pozitiv al controlului ideologic comunist). Se citea mult în acea perioadă, televiziune aproape că nu exista (două ore pe zi cu știri) și nici computerul. Cred că se citește și azi, dar ar trebui să existe promovare.
O citire activă
Despre cartea dumneavoastră „Ana și lupul. Scufița Roșie pentru cititori profesioniști“ se spune că este „una unică în literatura română pentru copii“. Ne-ați putea explica mai multe despre structura acestei cărți și cum îi îndeamnă sau ghidează pe copii să o citească în mod activ?
În cartea „Ana și lupul. Scufița Roșie pentru cititori profesioniști“ am încercat să provoc cititorul la un mod activ de lectură în sensul de a crea cu elementele povestirii, prin conexiuni cu alte informații, situații neașteptate: lupul cel rău poate deveni victima omului; moartea ultimei lupoaice, după ce haita a părăsit pădurea, pare a fi o sinucidere. În același timp, narațiunea trece de la basm la povestire, de la știre jurnalistică la blog. Am încercat astfel să provoc cititorul la comentarii care să ducă la o înțelegere creativă a textului.
Cea mai recentă carte a dumneavoastră, „Corăbii zburătoare“, publicată la Editura Brumar, este tot din lumea basmelor?
„Corăbii zburătoare“, apărută în 2022, se bazează pe un manuscris găsit într-o ladă cu cărți interzise în care se povestește despre călătoria pe uscat a căpitanului de corabie cu două catarge, Costa Al. Tâcu, și a marangozului Ilia, constructor de luntrii și corăbii, în căutarea comorii zmeilor și a poveștii uitate despre Ala, zmeoaica cu părul roșu. Călătoria a avut loc în secolul al IX-lea, pe teritoriul actual al României, iar drumul celor doi se intersectează cu drumul a trei basme – „Harap Alb“, „Simziana“ (Sînziana) și „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte“. Este o călătorie plină de aventuri și situații neprevăzute. Problemele din acea epocă sunt asemănătoare cu cele de astăzi. Cartea este, de fapt, un adevărat discurs de apărare a basmelor.
Actualitate
„Vârsta medie va depăși 50 de ani”. Avertisment sumbru pentru pensiile de stat și private: Cine va mai susține economia?
Jumătate dintre persoanele din UE aveau, la 1 ianuarie 2025, peste 44,9 ani, vârsta medie la care s-a ajuns. Tendința de îmbătrânire a populației „bătrânului continent” continuă, iar implicațiile sunt majore.
Raportul de dependență va continua să crească în ani următori FOTO: Pixabay
Vârsta medie a populației Uniunii Europene a ajuns, în 2025, la 44,9 ani, o creștere cu mai mult de 2 ani față de 2015, variind între 39,6 ani în Irlanda și 49,1 ani în Italia.
„La nivelul UE, vârsta medie a crescut cu 2,1 ani față de 2015, când era de 42,8 ani. Creșteri au fost înregistrate în toate țările UE, cu excepția Germaniei și Maltei (fiecare cu -0,4 ani). Îmbătrânirea populației a fost cea mai pronunțată în Slovacia și Cipru, unde media a crescut cu 4,0 ani, urmate de Italia (+3,9 ani), Grecia și Polonia (fiecare +3,8 ani) și Portugalia (+3,7 ani)”, arată raportul „Structura populației și îmbătrânirea”, publicat recent de Eurostat.
Cum se modifică piramida populației
Creșterea ponderii populației în vârstă de 65 de ani și peste a continuat între 2015 și 2025, iar fenomenul nu se va opri, arată previziunile.
Ratele natalității constant scăzute și speranța de viață mai mare transformă forma piramidei populației din UE, arată cercetătorii, aceștia avertizând că probabil cea mai importantă schimbare va fi tranziția accentuată către o structură a populației mult mai îmbătrânită, o evoluție care este deja evidentă în mai multe țări ale UE.
Numărul pensionarilor este în creștere, numărul celor activi pe piața muncii scade, tendința va continua în deceniile următoare, astfel că viitorul va aduce o creștere a poverii asupra persoanelor de vârstă activă în ceea ce privește acoperirea cheltuielilor sociale necesare populației îmbătrânite pentru o serie de servicii conexe.
Din 450,6 milioane de persoane doar 14,4% sunt copii
Populația UE la 1 ianuarie 2025 a fost estimată la 450,6 milioane de persoane. Copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 14 ani reprezentau doar 14,4% din populația UE, în timp ce persoanele considerate a fi în vârstă de muncă (15-64 de ani) reprezentau 63,6% din populație, arată datele Eurostat. Persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste au avut o pondere de 22,0% (o creștere de 0,4 puncte procentuale față de anul precedent și o creștere de 2,9 puncte procentuale față de acum 10 ani).
Țara cu cea mai mare pondere a copiilor în totalul populației, dintre țările UE, a fost Irlanda (18,5%), urmată de Suedia (16,8%) și Franța (16,6%). La polul opus s-au situat Italia (11,9%), Malta (12,1%) și Portugalia (12,6%). „Comparativ cu 2024, doar două țări ale UE (Luxemburg și Germania) au avut o pondere constantă a copiilor în populație în 2025, în timp ce în celelalte țări această pondere a scăzut. În ceea ce privește ponderea persoanelor în vârstă în populația totală, Italia (24,7%), Portugalia (24,3%) și Bulgaria (24,0%) au avut cele mai mari ponderi, în timp ce Luxemburg (15,2%), Irlanda (15,7%) și Cipru (18,3%) au avut cele mai mici ponderi. În 2025, comparativ cu 2024, ponderea persoanelor în vârstă a crescut în 26 de țări ale UE, în timp ce Malta a avut o pondere constantă”, se mai arată în raportul citat.
În ultimii 10 ani, ponderea populației în vârstă de 65 ani și peste a crescut la nivelul UE cu 2,9 puncte procentuale (p.p.), cele mai mari creșteri având loc în Polonia (5,6 p.p.), Slovacia (4,8 p.p.) și Croația (4,3 p.p.), spre deosebire de cele mai mici creșteri din Malta (0,4 p.p.), Luxemburg (1,0 p.p.) și Suedia (1,2 p.p.).
Vârsta medie a crescut în ultimii 10 ani în aproape toate țările UE, „campioane” fiind Slovacia și Cipru, unde vârsta medie s-a mărit cu 4 ani. În Germania, în schimb, vârsta medie a scăzut de la 45,9 ani în 2015 la 45,5 ani în 2025. La fel s-a întâmplat și în Malta, scăderea fiind de la 40,4 ani în 2015 la 40,0 ani în 2025.
La nivelul anului 2025, la fiecare persoană în vârstă de 65 de ani și peste erau puțin peste trei persoane de vârstă activă.
„Raportul de dependență a persoanelor în vârstă pentru UE a fost de 34,5% la 1 ianuarie 2025, cu puțin peste 3 persoane în vârstă activă pentru fiecare persoană în vârstă de 65 de ani și peste. Raportul de dependență a persoanelor în vârstă în țările UE a variat de la minime de 22,0% în Luxemburg, 23,8% în Irlanda și 26,6% în Malta, cu aproape 5 persoane în vârstă activă pentru fiecare persoană în vârstă de 65 de ani și peste, la maxime de 39,0% în Italia, 38,7% în Bulgaria și 38,6% în Portugalia, unde existau mai puțin de 3 persoane în vârstă activă pentru fiecare persoană în vârstă de 65 de ani și peste. Între 2024 și 2025, raportul de dependență a persoanelor în vârstă a crescut în UE cu 0,6 puncte procentuale, de la 33,9% în 2024 la 34,5% în 2025. Acesta a crescut în toate țările UE”, se precizează în raport.
Piramida populației UE, prognoza pentru 2100 Sursa: grafic raport Eurostat
Raportul total de dependență pe categorii de vârstă, care ia în calcul faptul că persoanele de vârstă activă trebuie să întrețină atât copiii cât și vârstnicii, era în 2025 de 57,1% în UE, ceea ce indică faptul că existau mai puțin de două persoane în vârstă de muncă pentru fiecare persoană dependentă. „Cel mai mic raport total de dependență pe categorii de vârstă dintre țările UE în 2025 a fost observat în Malta (44,0%), iar cel mai mare în Franța (62,5%).
O tendință generală de creștere poate fi observată pentru raporturile de dependență ale persoanelor în vârstă și de dependență totală din UE. Raportul de dependență al persoanelor în vârstă a crescut cu 5,5 puncte procentuale în ultimul deceniu (de la 29,0% în 2015 la 34,5% în 2025), în timp ce raportul de dependență totală a crescut cu 4,8 puncte procentuale în aceeași perioadă (de la 52,3% în 2015 la 57,1% în 2025”, mai precizează Eurostat.
Populația UE în 2100: 419,5 milioane
Îmbătrânirea populației Europei a început să se manifeste cu câteva decenii în urmă, iar tendința va continua și în deceniile următoare, estimându-se că în 2100 populația va fi cu aproximativ 30 milioane mai mică.
„În încercarea de a analiza tendințele viitoare privind îmbătrânirea populației, Eurostat și-a actualizat proiecțiile demografice la nivel național în primăvara anului 2023, acoperind perioada 2023-2100. Se preconizează că populația UE va crește până la un vârf de 453,3 milioane de persoane în jurul anului 2026, iar ulterior va scădea treptat la 419,5 milioane de persoane până în 2100.
Comparația piramidelor de vârstă pentru 2025 și 2100 arată că se preconizează că populația UE va continua să îmbătrânească. În următoarele decenii, se preconizează că numărul persoanelor în vârstă va crește semnificativ. Până în 2100, piramida va căpăta mai mult forma unui bloc, îngustându-se considerabil la mijlocul piramidei (în jurul vârstei de 45-54 de ani)”, mai arată raportul.
Persoanele în vârstă de 65 de ani și peste vor reprezenta 32,5% din populația UE până în 2100, comparativ cu 22,0% în 2025. De asemenea, se preconizează că raportul de dependență a persoanelor în vârstă din UE va crește de la 34,5% în 2025 la 59,7% până în 2100, iar raportul de dependență totală a persoanelor în vârstă se preconizează că va crește de la 57,1% în 2025 la 83,9% până în 2100, în timp ce vârsta medie va ajunge la 50,2 ani în 2100.
Efectul politic al îmbătrânirii populației
Efectele îmbătrânii populației, un proces care se accelerează, vor fi numeroase, arată Robert Santa, cercetător-șef al Re-Think.
„În primul rând, cea mai mare provocare este legată de sistemele de pensii în Europa. Pentru că în marea majoritate a țărilor acestea nu au fost adaptate la noile realități demografice. Și în majoritatea țărilor sunt sisteme de pensii pay-as-you-go, în care contributorii actuali plătesc în sistemele de asigurare socială pentru persoanele pensionate în clipa de față. Și multe state au în clipa de față obligații de pensii care cresc tot mai mult, costă tot mai mult ca pondere din produsul intern brut interne, sunt tot mai greu de acoperit. Și în foarte multe țări pensiile sunt și blindate prin legi. De exemplu, în anumite state, sunt corelate automat cu rata inflației, motiv pentru care s-au ajuns la situații în care pensionarii câștigă la fel de bine ca populația de vârstă activă, care este tot mai mică și care plătește respectivele pensii. Și atunci avem țări precum Franța, de exemplu, care au deficite și le este foarte greu să le acopere ad integrum”, a semnalat Santa.
România se va confrunta și ea cu o presiune majoră după 2030, odată cu pensionarea „decrețeilor”, atrage atenția Santa. „Acest proces de îmbătrânire și în România are deja efecte vizibile demografic, pentru că numărul celor care intră în piața muncii e deja mai mic decât numărul celor care se pensionează. Vor fi multe efecte ale acestei îmbătrâniri, plus efectul politic. Electoratul este mai bătrân decât vârsta medie, iar cei sub 18 ani nu votează. Și atunci automat politicienii din Europa acum tind să-și orienteze politicile și măsurile foarte mult în funcție de nevoile populației mai în vârstă, motiv pentru care familiile beneficiază de un ajutor limitat în majoritatea țărilor și motiv pentru care nu ai măsuri care să încurajeze inversarea acestei tendințe. Deci este o furtună perfectă care lovește în multe, multe puncte”, a arătat Robert Santa.
Scăderea natalității nu mai ține doar de cauze economice, ci are și componente culturală și socială, astfel că aproape nicio țară nu mai reușește să corecteze această problemă.
„Din țările dezvoltate, una singură, Israel, are o fertilitate peste nivelul de înlocuire generațională. Deci e o problemă globală care nu a fost corectată corespunzător. E drept, în nicio țară familiile nu beneficiază de ajutoare comparabile cu populația pensionată, de exemplu”, a adăugat Santa.
Problema nici nu poate fi soluționată ușor, este de părere cercetătorul, motiv pentru care politicienii din aproape toată Europa timp să evite mai degrabă subiectul, chiar dacă vorbim de criza fundamentală a continentului și de principalul motiv pentru care acum se confruntă cu oarecare declin. Însă îmbătrânirea populației nu este o încercare doar pentru Europa, în Japonia populația scăzând cu aproximativ 1 milion de persoane pe an.
„Situația aceasta este absolut catastrofală, iar modul în care va arăta lumea va fi foarte diferit. Anticipăm depopulare rurală, depopulare regională, rate foarte ridicate de dependență, presiune asupra sistemului de sănătate. Este o problemă care nu e abordată, pentru că este greu de soluționat. Și în general, ca politician, având nevoie de a fi ales în ciclu de 4 ani, vei lua măsuri care probabil implică costuri fix pentru acest electorat îmbătrânit care are o pondere tot mai mare în rândul votanților”, a mai subliniat Santa.
Migrația a schimbat structura populației dar nu a inversat trendul
Țările dezvoltate ale Europei au atras ca un magnet migranții. În timp, s-a ajuns la schimbarea structurii populației, însă nu și la inversarea tendinței de îmbătrânire. Sunt țări în care ponderea populației născute în afara teritoriului național este de peste 20%, iar în rândul nou-născuților sunt ponderi chiar mai mari. În Anglia, ponderea nou-născuților de origine european-britanică este de doar 53%, față de aproape 100% acum 60 de ani, precizează cercetătorul.
Întorcându-ne la România, Robert Santa spune că este puțin probabil ca în anii următori scăderea naturală la noi în țară să fie mai mică de 100.000 locuitori pe an, dacă nu este compensată de migrație.
Efectele fenomenului în care populația scade și îmbătrânește simultan, care se resimt deja, se vor accentua. Depopularea regională va continua, pentru că zonele puternic îmbătrânite tind să nu mai fie atractive, iar tinerii vor continua să se îndrepte spre mai mari poli de dezvoltare. Dacă traiul se va tot scumpi, tinerii vor fi descurajați să aibă copii, iar procesul de îmbătrânire va continua.
O problemă reală va deveni plata pensiilor. Inclusiv pentru pensiile private va fi o provocare ca fondurile care le administrează să aibă investiții profitabile pe fondul unei economii afectate de procesul de îmbătrânire a populației. „Pe moment pensiile private sunt opțiuni mai sigure decât pensiile de stat, dar și aici e o întrebare deschisă – dacă nu vor fi, la un moment dat, în viitor, doar teoretizăm acum, afectate de acest proces de îmbătrânire. Va fi foarte greu să susținem pensiile în rândul generației următoare, pentru că vârsta medie în sine se apropie foarte mult de vârsta de pensionare. Spre jumătatea secolului, multe țări europene vor avea o vârstă medie de peste 50 de ani, de exemplu. De fapt ne apropiem deja în câteva state de situația asta”, a mai semnalat Santa.
Pe de altă parte, revenirea românilor acasă, o tendință care dădea speranțe, va depinde foarte mult de dinamica economică, este de părere Robert Santa.
„De exemplu, acum, că situația economică nu este la fel de roz, probabil că ritmul revenirilor se va tempera puțin, dar dacă economia României va continua să aibă acest proces de convergență spre media europeană, probabil că o parte vor reveni. Un punct pozitiv aici este faptul că mulți care au emigrat în perioadele de vârf de emigrare nu erau neapărat foarte tineri, ci erau din generația aceasta a „decrețeilor”, iar un efect pozitiv este că mulți dintre ei vor avea o pensie plătită de alt stat decât România. Ceea ce va tempera din efectul pensionării acestei generații, pentru că, având pensii venite din altă parte, cei care se întorc în România o cheltuie aici, ceea ce va diminua impactul acestei pensionări a generației decrețeilor”, a mai arătat Santa.
Actualitate
Anunțul lui Trump înaintea „Consiliului pentru Pace”. Țările membre vor aloca 5 miliarde de dolari pentru reconstrucția Fâşiei Gaza
Preşedintele american Donald Trump a anunţat că ţările membre ale aşa-numitului „Consiliu pentru Pace” creat de el care se vor reuni săptămâna viitoare la Washington vor aloca peste 5 miliarde de dolari „iniţiativelor umanitare şi de reconstrucţie” din Fâşia Gaza.
Donald Trump, la reuniunea „Consiliul pentru Pace” FOTO: AFP
Potrivit lui Trump, anunţul oficial privind această contribuţie va fi făcut în timpul primei reuniuni a acestei organizaţii, înfiinţată şi prezidează de el, reuniune ce va avea loc la Institutul pentru Pace din Washington, institut redenumit recent pentru a include şi numele preşedintelui republican, scrie Agerpres.
„Pe 19 februarie 2026, mă voi întâlni din nou cu membrii Consiliului pentru Pace la Institutul pentru Pace Donald J. Trump din Washington D.C., unde vom anunţa că statele membre au promis peste 5 miliarde de dolari pentru iniţiative umanitare şi de reconstrucţie în Fâşia Gaza„, a scris duminică liderul de la Casa Albă pe platforma de socializare Truth Social.
El a mai menţionat că participanţii la iniţiativa sa de asemenea „au promis mii de membri pentru Forţa Internaţională de Stabilizare şi Poliţie Locală pentru a menţine securitatea şi pacea locuitorilor din Fâşia Gaza”.
„Este foarte important ca Hamas să îşi îndeplinească angajamentul faţă de demilitarizarea totală şi imediată. Consiliul pentru Pace se va dovedi a fi organismul internaţional cel mai important din istorie şi este o onoare pentru mine să-i fiu preşedintele”, a continuat Trump.
El a mai scris în mesajul său despre „potenţialul nelimitat” al Consiliului pentru Pace, pe care l-a creat iniţial pentru a monitoriza planul de pace din Fâşia Gaza după încheierea războiului dintre Israel şi Hamas, dar al cărui rol l-a extins ulterior pentru a include promovarea soluţionării şi a altor conflicte internaţionale.
Această entitate şi-a ţinut reuniunea fondatoare în ianuarie în Elveţia la Forumul de la Davos. Cel puţin 35 de şefi de stat şi de guvern, printre care cei ai Israelului, Argentinei, Arabiei Saudite şi Egiptului, au acceptat să facă parte din această iniţiativă, în care ţările care doresc să devină membre permanente, adică să fie membre mai mult de trei ani, ar trebui să plătească din primul an o cotizaţie de un miliard de dolari.
Majoritatea membrilor fondatori sunt aliaţi ai lui Trump, în timp ce marile puteri şi aproape toate ţările europene au manifestat rezerve faţă de Consiliul de Pace al lui Trump, considerând că acesta slăbeşte ONU.
Comisia Europeană va participa în calitate de observator la reuniunea găzduită de Trump pe 19 februarie, urmând să fie reprezentată acolo de comisara europeană pentru Mediterana, Dubravka Suica.
Actualitate
Trei însoțitori de zbor ai Companiei British Airways au ajuns la spital după ce au mâncat bomboane cu cannabis oferite de un pasager
Trei însoțitori de zbor ai companiei British Airways au fost internați la spital după ce au mâncat bomboane gumoase cu canabis oferite de un pasager, în timpul unui zbor de la Heathrow către Los Angeles.
Trei însoțitori de zbor au ajuns la spital după ce un pasager le-a oferit bomboane FOTO:Shutterstock
Bomboanele, fiecare conținând până la 300 mg THC, i-au făcut pe membri echipajului să se simtă „scăpați de sub control”, relatează Mirror. Potrivit The Sun, personalul a consumat bomboanele abia după aterizarea în Los Angeles, fără să știe ce conțin.
Conducerea British Airways a reacționat imediat: întregul echipaj a fost înlocuit, iar zborul de întoarcere a fost operat de o echipă nouă. Membrii de echipaj afectați au fost aduși înapoi ca pasageri, iar compania a deschis o anchetă pentru a identifica pasagerul care le-a oferit bomboanele. Se precizează că niciunul dintre angajați nu știa ce consumă și că nu vor fi aplicate sancțiuni.
O sursă citată de The Sun a explicat că, deși nu este neobișnuit ca pasagerii să ofere mici cadouri echipajului, în acest caz bomboanele au fost consumate abia după ce grupul a ajuns în SUA. „Acestea au fost mâncate în autobuzul echipajului, iar personalul obosit le-a consumat fără să suspecteze pericolul”, a spus sursa.
„Până când grupul a ajuns la hotelul echipajului, trei membri care consumaseră mai multe bomboane au început să aibă experiențe «în afara corpului». S-au simțit complet scăpați de sub control, panicați și speriați. Simptomele s-au agravat, iar trio-ul a fost dus la spital pentru tratament”, a adăugat sursa.
Medicii au confirmat că fiecare bomboană conținea până la 300 mg THC, ceea ce le plasează printre cele mai puternice produse comestibile cu marijuana disponibile.
-
Actualitateacum 2 zileȘoferul din Iași care a ucis un bărbat pe trecerea de pietoni în 2021 nu scapă de pușcărie. ICCJ menține pedeapsa de 5 ani cu executare
-
Actualitateacum 3 zilePoliția de Frontieră Giurgiu dă spre adopție un câine de serviciu retras din activitate. Ciobănescul german are 2 ani
-
Actualitateacum 2 zileCum a devenit zodiacul un instrument de autocunoaștere pentru Generația Z
-
Actualitateacum 3 zileDans la bară marca Serena Williams. Mișcări fără rețineri din partea americancei, în clipul care a încins internetul
-
Actualitateacum 2 zilePovestea bolșevicului considerat responsabil de moartea a milioane de oameni și care a semnat răpirea Basarabiei
-
Actualitateacum 2 zileDovezi tot mai numeroase că Epstein a fost ucis: un misterios fulger portocaliu și medicul care spune că a fost strangulat
-
Actualitateacum o ziCristi Chivu a rupt blestemul! Victorie mare cu Juventus: primul derby câștigat în cariera sa de antrenor
-
Actualitateacum 2 zileProgram catastrofal la JO 2026. Marele favorit la aurul olimpic a cedat complet sub presiune. Ratare istorică pentru american




