Actualitate
6 iunie: Ziua în care s-a născut Ion Rațiu și actorul Adrian Titieni
La 6 iunie 1917 s-a născut membrul PNȚCD Ion Rațiu, iar în anul 1987 a fost dat în folosință pasajul Unirea din București. În aceeași zi, dar în anul 2005, a murit actrița Anne Bancroft.
Adrian Titieni s-a născut la Bistrița. Foto: News (Arhivă)
6 iunie 1917: S-a născut Ion Raţiu
Ion Rațiu s-a născut la 6 iunie 1917. Foto: Arhivă
Născut la Turda, Ion Rațiu a fost vicepreședinte al PNŢCD și a candidat la funcţia de preşedinte al României la alegerile din 1990, unde a obţinut 4,29 % din voturi şi s-a plasat pe locul 3. De asemenea, Rațiu a trăit între 1940-1990 în Marea Britanie, unde a întemeiat Fundația Rațiu. În anul 1984, aflat în exil, a înființat organizația Uniunea Mondială a Românilor Liberi.
În 1990 a fost ales deputat de Cluj din partea Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, iar în anul 1991 a fondat ziarul Cotidianul.
El a murit la 17 ianuarie 2000, la Londra.
6 iunie 1963: S-a născut actorul Adrian Titieni
Adrian Titieni s-a născut la 6 iunie 1963. Foto: Arhivă
Născut la Bistrița, Adrian Titieni a urmat cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale” din Capitală și a absolvit, în cadrul aceleiași universități, cursurile postuniversitare de Regie și Montaj Film și TV. Între 1999-2000 a ocupat funcția de director al Studioului Cassandra (UNATC).
De asemenea, Adrian Titieni, care este membru fondator al Fundației Române pentru Educație și Educatori, a fost căsătorit cu Adriana Irmescu, cu care are doi copii.
Din filmografia sa amintim: „Pas în doi”, „Față în față”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „Restul e tăcere”, „Fructul oprit”, „Ilegitim” și „București NonStop”.
6 iunie 1987: Pasajul Unirea din București a fost deschis circulației
Pasajul Unirii a fost dat în folosință la 6 iunie 1987. Foto: Arhivă
Pasajul Unirea din Capitală a fost deschis circulației la 6 mai 1987 după 34 de zile de la debutul lucrărilor. El are o lungime de 900 m dintre care 600 sunt acoperiți.
Primăria Sectorului 4 anunţa, pe 3 septembrie, redeschiderea Pasajului Unirii, după lucrări care au durat 77 de zile. De la redeschiderea sa au avut loc mai multe incidente. Mai multe vehicule de mari dimensiuni au rămas blocate, fie în poarta gabaritică, fie în tunelul rutier. De asemenea, în luna decembrie a anului 2022, a avut loc un grav accident după ce un autocar cu persoane de cetățenie greacă a intrat în limitatorul de înălțime.
6 iunie 2005: A murit actrița Anne Bancroft
Născută la 17 septembrie 1931, Anne Bancroft a debutat în anul 1952 cu filmul „Don’t Bother to Knock”. A cunoscut succesul cu filmul „The Graduate/Absolventul”.
Ulterior, a jucat și în „Two for the Seesaw/ Doi pe-un balansoar”, rolul interpretat aducându-i și premiul Tony pentru cea mai bună actriță în rol principal. A fost recompensată cu premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în urma distribuirii sale în filmul „The Miracle Worker/ Miracol în Alabama”.
Din anul 1964 până în 2005 a fost căsătorită cu regizorul și actorul american Mel Brooks.
Din filmografia sa amintim: „Great Expectations/ Marile speranțe”, „How to Make an American Quilt/Cum să faci o cuvertură americană”, „To Be or Not to Be/ A fi sau a nu fi” și „Heartbreakers/Cum să cucerești bărbații”.
6 iunie 2012: Prințul Charles al Marii Britanii a vizitat România
Regele Charles va vizita România vineri, 2 iunie. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea (Arhivă)
Regele Charles, care a fost încoronat la 6 mai, a efectuat o vizită în România la 6 iunie 2012. Suveranul a fost primit de președintele de la acea vreme, Traian Băsescu, și de prim-ministrul Victor Ponta.
De asemenea, regele Charles va începe o vizită istorică în România vineri, 2 iunie. În plus, monarhul deține o casă la Viscri, care este numită „Casa prințului”.
6 iunie 2021: Larisa Iordache a câștigat medalia de aur la bârnă, la Cupa Mondială de gimnastică de la Cairo
Larisa Iordache a anunțat că se retrage din activitatea sportivă în anul 2021. Foto: Arhivă
Larisa Iordache a obținut cea mai mare notă, 13.366, și a câștigat medalia de aur. De asemenea, este cea de-a doua medalie obținută de Larisa Iordache la această Cupă Mondială. În luna decembrie a anului 2021, gimnasta a anunțat că se retrage din activitatea sportivă.
Fosta gimnastă a câştigat de şapte ori aurul european şi de două ori argintul mondial.
Actualitate
Putin a semnat legea care permite confiscarea bunurilor rușilor fugiți în străinătate. Criticile la adresa Kremlinului pot fi sancționate cu pierderea proprietăților
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat o lege care permite autorităților să confiște bunurile cetățenilor ruși aflați în străinătate dacă aceștia sunt considerați vinovați de încălcarea intereselor Federației Ruse.
Președintele rus Vladimir Putin/FOTO:Profimedia
Potrivit publicației independente ruse Meduza, actul normativ va intra în vigoare la 1 septembrie, după ce a fost aprobat de Duma de Stat la sfârșitul lunii mai.
Noua legislație extinde semnificativ posibilitățile de sancționare a rușilor care au părăsit țara și care continuă să își exprime opiniile în spațiul public din afara Federației Ruse.
Bunuri confiscate pentru peste zece categorii de contravenții
În baza noilor prevederi, autoritățile ruse vor putea dispune sechestrarea sau confiscarea proprietăților persoanelor aflate în străinătate pentru încălcări prevăzute de mai mult de zece articole din Codul Contravențional.
Printre acestea se numără acuzații precum încălcarea regulilor impuse persoanelor desemnate drept „agenți străini”, distribuirea de materiale considerate extremiste, răspândirea de informații catalogate de autorități drept false, participarea la activitatea organizațiilor declarate „indezirabile” sau „discreditarea” armatei ruse.
De asemenea, legea vizează și persoanele acuzate că au comparat public acțiunile conducerii fostei Uniuni Sovietice cu cele ale Germaniei naziste, o temă sensibilă pentru autoritățile de la Moscova.
Criticile la adresa lui Putin și apelurile la sancțiuni pot fi pedepsite
Potrivit informațiilor publicate de Deutsche Welle, multe dintre articolele invocate de noua lege au fost utilizate în ultimii ani pentru urmărirea opozanților politici, a activiștilor și a jurnaliștilor independenți.
Între faptele care pot atrage confiscarea bunurilor se numără insultarea șefului statului sau a funcționarilor publici, criticile la adresa armatei ruse, precum și apelurile publice pentru impunerea de sancțiuni împotriva Federației Ruse.
Măsura este interpretată de observatori ca un nou instrument prin care Kremlinul încearcă să exercite presiuni asupra cetățenilor ruși care au părăsit țara după declanșarea războiului din Ucraina și continuă să critice politicile regimului de la Moscova.
În ultimii ani, sute de mii de ruși s-au stabilit în străinătate, mulți dintre ei invocând restrângerea libertăților civile, mobilizarea militară și intensificarea represiunii împotriva vocilor critice la adresa autorităților.
Actualitate
Cum a ajuns cea mai scumpă casă din Marea Britanie să fie ocupată de un om al străzii. Clădirea are o valoare de peste 200 de milioane de lire sterline
În reședința de pe strada 2-8A Rutland Gate din cartierul londonez Knightsbridge, una dintre cele mai exclusiviste zone ale capitalei britanice, locuiește astăzi un singur om al străzii. Clădirea a fost vândută în 2020 pentru 210 milioane de lire sterline, fiind la acea vreme cea mai scumpă locuință din Marea Britanie.
2-8a Rutland Gate în Kinghtsbridge, Londra/FOTO: Wikipedia
Potrivit The Guardian, reședința are 45 de camere, 24 de băi, patru lifturi, o piscină interioară și 116 ferestre.
Proprietatea 2-8A Rutland Gate are o istorie care începe în secolul al XVIII-lea, când pe acel teren se afla un conac construit de ducele de Rutland. În 1836, acesta a fost demolat și înlocuit cu un șir de case, care au fost unite în anii 1980 de fostul premier libanez Rafik Hariri pentru a crea un palat privat în centrul Londrei.
După asasinarea lui Hariri în 2005, proprietatea a ajuns la prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Sultan bin Abdul Aziz Al Saud, până la moartea sa, în 2011.
Patru ani mai târziu, mobilierul și obiectele de lux din interior – inclusiv băi decorate cu pietre prețioase, candelabre din sticlă de Murano și obiecte placate cu aur – au fost scoase la licitație.
Deși a fost vândută pentru suma record de 210 milioane de lire sterline în 2020, clădirea a rămas în mare parte nelocuită. Presa financiară a relatat că adevăratul proprietar ar fi fost Hui Ka Yan, fondatorul gigantului imobiliar chinez Evergrande.
După ce compania a intrat în dificultăți financiare, proprietatea a fost scoasă din nou la vânzare în 2022 pentru aproximativ 200 de milioane de lire.
Proprietatea 2-8A Rutland Gate este un exemplu al fenomenului locuințelor de lux deținute prin companii offshore. Ultima sa vânzare, în 2020, a fost realizată printr-o companie înregistrată în Insulele Virgine Britanice, iar documentele au arătat ulterior că proprietara este Ding Yumei, fosta soție a fondatorului Evergrande, Hui Ka Yan.
După prăbușirea Evergrande și condamnarea lui Hui pentru fraude financiare, situația proprietății a rămas incertă: lichidatorii nu o pot confisca deoarece este pe numele fostei soții, iar aceasta nu o poate vinde deoarece activele sale sunt înghețate.
Cine este bărbatul care locuiește astăzi în palatul de la Rutland Gate
Anders Fernstedt, care locuiește pe prispa reședinței, s-a născut în Suedia în 1968. A lucrat ca jurnalist în domeniul tehnologiei fără pregătire formală.
Ulterior a dezvoltat o pasiune pentru horticultură după ce și-a ajutat mama să îngrijească grădina unei case moștenite și a urmat cursuri la Royal Botanic Garden Edinburgh. Deși nu și-a terminat studiile, a lucrat în grădini și a rămas pasionat de plante.
Cine este Bansky, enigmaticul artist care și-a lăsat semnătura pe o statuie uriașă, apărută peste noapte în centrul Londrei
Viața sa a fost marcată de numeroase schimbări: a locuit în SUA, unde a supraviețuit unui accident grav care i-a fracturat coloana în trei locuri.
Ajuns la Londra, a lucrat pentru revista The Economist ca verificator de informații și a locuit o perioadă pe o barcă cu pânze cumpărată de pe eBay. După încheierea colaborării, a rămas fără venituri stabile și a continuat să trăiască din proiecte ocazionale.
Fernstedt a avut și probleme cu legea. În 2024 a fost condamnat pentru agresiune după un conflict legat de interacțiunea sa cu lebedele din Hyde Park. A primit muncă și activități de reabilitare în folosul comunității și i s-a interzis accesul în Grădinile Kensington timp de doi ani.
În prezent, el trăiește pe prispa luxoasei proprietăți goale din Knightsbridge, unde își amenajează un mic „colț de grădină” din flori și plante, în contrast puternic cu opulența clădirii din spatele său.
Anders Fernstedt a ajuns fără adăpost după o serie de probleme personale și locative, inclusiv evacuări repetate, agresiuni și furtul tuturor bunurilor sale. La început, dormitul pe străzi a fost înfricoșător.
„Dacă ești o persoană fără adăpost care se mută mereu dintr-un loc în altul, trebuie să dormi cu un ochi deschis”, spune el.
Acum, de când s-a stabilit într-un singur loc, se simte mai în siguranță. Spune că este suficient de confortabil.
„Sunt ca prințesa și bobul de mazăre”, glumește el.
Are și o pilotă umplută cu puf de gâscă ungurească, care îl ține de cald iarna, fără să fie prea călduroasă vara. În general doarme bine, deși uneori este trezit de zgomotul unui Lamborghini care trece prin zonă.
Problema locuințelor în Anglia
În 2025, în Anglia existau peste 300.000 de locuințe goale pe termen lung, cu aproape 15% mai multe decât în anul precedent. La acestea se adaugă peste 268.000 de a doua locuințe care nu sunt folosite ca reședințe permanente.
Londra se confruntă simultan cu un număr mare de locuințe neocupate și cu o gravă criză a locuirii. Cele mai afectate zone sunt City of London, unde una din patru locuințe nu este folosită, precum și Kensington and Chelsea și Westminster, unde aproximativ una din zece locuințe este goală.
Experții susțin că problema nu este lipsa construcțiilor, ci faptul că multe dintre noile proiecte sunt apartamente de lux care nu răspund nevoilor persoanelor cu venituri mici sau ale celor fără adăpost. O parte dintre aceste proprietăți sunt cumpărate de investitori străini și rămân neocupate ani la rând.
În același timp, aproximativ 340.000 de gospodării din Londra așteaptă o locuință, iar peste 1.200 de persoane dorm pe străzi într-o noapte obișnuită.
Actualitate
Ce spun românii despre sistemul care împiedică șoferii băuți să pornească mașina: „Imediat o să apară unii care te ajută să îl deconectezi”
Instalarea dispozitivelor electronice care pot bloca pornirea mașinii pentru cei care se urcă băuți la volan stârnește controverse pentru numeroși români. Unii sunt de acord cu ideea, în speranța că va reduce riscurile, dar alții văd astfel de reglementări ca fiind o îngrădire a libertății.
Noile dotări antialcool ale mașinilor stârnesc controverse pe rețelele sociale. Foto: Magnific. com
O știre care prezintă o presupusă înăsprire a
condițiilor pentru șoferii din Spania a devenit un subiect aprins de discuție
pe rețelele de socializare. Potrivit informațiilor distribuite online, toate
mașinile noi ar urma să fie echipate cu sisteme alcolock, care ar împiedica
pornirea motorului dacă șoferul a consumat alcool.
În realitate, nu este vorba despre obligativitatea
montării unui etilotest pe fiecare autoturism nou din Spania. Direcția Generală
de Trafic din Spania (DGT) include pe lista sistemelor obligatorii pentru
vehiculele nou înmatriculate, începând din iulie 2024, doar „preinstalarea
alcolock”. Astfel, mașinile trebuie să
dispună de interfața tehnică necesară pentru instalarea ulterioară a unui
astfel de dispozitiv.
Direcția Generală de Trafic din Spania (DGT) a
explicat modul de funcționare al dispozitivului.
„Șoferul, înainte de pornire, trebuie să activeze
alcolock. Suflă printr-un muștiuc, iar aparatul detectează nivelul de alcool
din aerul expirat. Dacă nivelul este mai mare decât cel permis, alcolock
blochează demarorul. Dacă este mai mic, permite pornirea. Dacă are loc o oprire
mai lungă de 30 de minute, procesul trebuie repetat”, informa DGT, în 2024.
Reglementarea europeană, publicată și în Buletinul
Oficial al Statului spaniol (BOE), precizează că interfața trebuie să permită
instalarea sau adaptarea ulterioară a unui alcoolmetru anti-pornire. Aparatul
nu este montat automat pe toate autoturismele noi și nici nu devine obligatoriu
pentru toți șoferii din Spania.
În Spania, dispozitivele alcolock sunt deja
obligatorii, din 6 iulie 2022, pentru anumite autobuze și autocare destinate
transportului de călători, din categoriile M2 și M3, dacă vehiculele dispun de
interfața standardizată.
Improvizații care pot înșela alcolock-ul
Mesajul distribuit pe Reddit a iscat dezbateri
despre cum ar funcționa acest sistem în România. Unii români cred că, în scurt
timp, șoferii ar găsi soluții pentru ocolirea dispozitivului.
„Imediat o să apară românii care te ajută să îl
deconectezi: 50 de euro, o resoftare și e gata”, a glumit un internaut.
Altcineva susține că un astfel de dispozitiv, care
împiedică pornirea mașinii dacă detectează alcool în aerul expirat de șofer, ar
putea fi „înșelat”.
„O să stea cerșetorii pe lângă baruri: «Boss, zece
lei și suflu în aparat»”, a scris altcineva.
Un român mizează pe alte improvizații.
„Va apărea o chinezărie care se încarcă la USB și
suflă aer în etilotest ca să îl păcălească”, afirmă acesta.
Un internaut amintește că sistemul alcolock este
aplicat deja în unele state, în principal pe autobuze.
„Intenția este bună, execuția mai puțin. Vor apărea
foarte ușor aparate care suflă în etilotest pentru tine sau poți să rogi pe
altcineva din mașină să sufle, ca să porniți la drum”, adaugă altcineva.
Altcineva crede că sistemul poate fi păcălit ușor,
pentru că poate sufla pasagerul din dreapta.
„Abia aștept să se strice și să îi dau foc mașinii
de nervi, pentru că nu o pot folosi, deși nu am băut nimic”, adaugă acesta.
Un român a atras și el atenția asupra posibilelor
erori ale sistemului și asupra cazurilor în care mașina nu ar mai putea fi
pornită, deși șoferul nu a consumat alcool.
„Mai sunt și situațiile de urgență. Ești la cabană
și toată lumea de acolo a băut. Unul face infarct. Suni la 112, dar sunteți în
mijlocul pădurii. Declari că poți conduce până la jumătatea drumului, ca să
predai pacientul și să economisești timp prețios. Dar mașina nu pornește”,
adaugă cineva.
Măsura, privită ca reglementare restrictivă
Unii români au comentat ironic măsurile preventive.
„UE creează mereu noi oportunități de afaceri și
locuri de muncă”, a notat un internaut.
Altcineva crede că măsura ar putea fi continuarea
unei forme de control tot mai larg asupra șoferilor și, în general, asupra
populației.
„În câțiva ani, vei avea nevoie de permisiune ca să
deschizi ușa mașinii proprii, iar dacă ai depășit limita de kilometri permisă,
aceasta se va opri în drum, va tipări automat o amendă și îți va scădea puncte
din scorul social”, crede acesta.
Bulgarii se feresc din calea șoferilor români: „Sunt complet imprudenți. Viteze foarte mari, depășiri în curbe. Mi-e sincer frică”
„Dormi liniștit când Big Brother veghează: și în
mașină, și pe stradă, și în casă”, a comentat ironic alt internaut.
Altcineva privește dispozitivele de tip alcolock ca
pe forme de aplicare a unor măsuri autoritare.
„Plecăm de la prezumția de vinovăție sau inteligența
artificială ar trebui să ne urmărească mișcările, ca să vadă dacă suntem
băuți?”, întreabă acesta.
Un român crede că toleranța zero la alcool a
devenit necesară din cauza comportamentului unor șoferi.
„Am avut o legislație mai permisivă în privința
alcoolului, dar existau oameni cu mentalitatea: «Am 120 de kilograme, nu se
simt patru beri», «Beau cola după, nu mai apare la etilotest», «Am băut cinci
beri acum patru ore, nu mai sunt beat»”, a scris acesta.
Argumentele românilor care susțin măsura
Alți români au susținut că sunt în favoarea unei
astfel de măsuri, deoarece dispozitivele ar putea reduce numărul accidentelor
provocate de șoferii băuți și i-ar opri pe cei care, după ce consumă alcool,
își supraestimează capacitatea de a conduce.
„Am fost la un pas să îmi pierd viața pentru că o
femeie a intrat beată, cu 80 de kilometri pe oră, într-o intersecție în care
avea semnul Stop. Aș pune etilotest și în sânge, direct ca microcip. Nu îți dai
seama cât de puțin amuzant este să mori pentru că nea Marin a spus că el ține
la băutură”, a scris un internaut.
Drumul pe care mulți șoferi recunosc că au ațipit la volan. „Dacă ești prea ambițios și crezi că reziști, riști să o pățești grav”
Alt român a relatat că a trecut printr-o situație
asemănătoare și crede că astfel de măsuri ar putea reduce numărul accidentelor.
„Eu, nevinovat, circulând cu 30 de kilometri pe oră
și având prioritate, m-am trezit cu viața în pericol, cu mașina distrusă și cu
o traumă care mi-a trecut abia după șase luni”, adaugă el.
Unui român i se pare incredibil că oamenii privesc
o tehnologie de bază pentru siguranță ca pe o încălcare masivă a drepturilor.
„Se plâng de un senzor în mașină, dar apoi sunt șocați
când cineva conduce beat și distruge totul”, adaugă acesta.
Un internaut amintește că nu este vorba despre
obligativitatea montării dispozitivului din fabrică, ci despre includerea
conexiunilor și componentelor tehnice necesare instalării ulterioare.
„Având în vedere că am condus și după ce am băut,
susțin măsura. Ar fi bine ca mașina să nu te lase. Mulți oameni cred că au
superputeri după ce beau, dar de fapt sunt mai praf.”, a adăugat alt internaut.
Alt român susține că, deși nu bea la volan, nu este
de acord cu o astfel de măsură.
„Nu am chef să fiu tratat din start ca și cum aș
face asta”, afirmă el.
Un român amintește că, în unele state, oamenii nu
îndrăznesc să depășească viteza legală doar pentru că au radare peste tot.
„Cel mai bine ar fi ca poliția să facă razii mai
dese și gata”, crede altcineva.
-
Actualitateacum 3 zile
Prima de activare 2026. Românii care pot primi bani de la stat la angajare
-
Actualitateacum 3 zile
Teheranul spune că Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă. Condițiile noi invocate de ambasadorul Iranului la Moscova
-
Breakingacum 2 zileBBC: Unul dintre finanțatorii West Ham, acuzat că s-a folosit de poziția sa pentru a obține favoruri sexuale de la tinere modele
-
Actualitateacum 2 zile
Primele nume confirmate de Eugen Tomac în guvernul tehnocrat. Cele 5 probleme urgente ale țării și soluțiile pentru deblocarea PNRR
-
Breakingacum 2 zileForbes: Inteligența artificială schimbă piața escortelor în SUA. Cerere uriașă pentru conversație premium
-
Breakingacum 20 de oreRomânia de la o țară de proprietari la o țară de chiriași
-
Actualitateacum 2 zile
Povestea tulburătoare a sașilor din Transilvania. „În 1990, toți au spus: acum să plecăm, până nu închid din nou granițele”
-
Actualitateacum 2 zile
Primii kilometri ai lotului 3 din A7 intră la asfaltare. Termenul estimat pentru deschiderea circulației





