Actualitate
11 iunie: Ziua în care Virginia Ruzici a devenit prima campioană de Grand Slam a tenisului românesc
În 1864 se naște compozitorul şi dirijorul german Richard Strauss, iar în 1978, Virginia Ruzici, jucătoare de tenis de câmp, cucereşte titlul de campioană la Roland Garros. În 1910 se naște marele oceanolog francez Jacques-Yves Cousteau.
Virginia Ruzici, campioană la Roland Garros FOTO Gatty Images
1864: S-a născut Richard Strauss, compozitor şi dirijor german (d. 1949)
Richard Strauss FOTO wikipedia.org
Compozitorul şi dirijorul Richard Strauss, un exponent esenţial ce încheie dezvoltarea romantismului târziu, s-a născut la 11 iunie 1864, ca fiu al lui Franz Joseph Strauss, ce a făcut parte din orchestra Teatrului curţii din Munchen. Mama sa, Josephina, născută Pschorr, a fost a doua soţie a tatălui său. Richard Strauss şi-a însuşit primele noţiuni de muzică de la diferiţi membri ai familiei sale. La patru ani, a început să ia lecţii de pian cu A. Tombo, iar la opt ani a luat lecţii de vioară cu R. Walter. La vârsta de 20 ani l-a întâlnit pe Hans von Bulolw, care l-a ajutat să-l descopere pe Wagner. Bulow a fost cel care a dirijat primele lucrări marcante ale lui Richard Strauss, printre care primul concert pentru corn (1885), cu tatăl lui ca solist.
În 1919, Strauss a fost numit în conducerea artistică a Operei din Viena şi a rămas aici până în 1925. În 1920 a susţinut ultimul concert cu Orchestra de stat din Berlin. În anul următor a făcut o călătorie în Ungaria şi în România. În 1922 a întreprins al doilea şi ultimul turneu în America de Nord (primul a avut loc în 1904) şi a susţinut concerte cu Orchestra filarmonică din New York şi cu Orchestra din Philadelphia. Întors la Viena, a devenit membru de onoare al Filarmonicii din capitala austriacă.
În lunga sa carieră muzicală a scris 16 lucrări pentru scenă, opere şi balete, 14 lucrări orchestrale, 6 lucrări concertante, muzică de cameră şi un mare număr de lieduri. Activitatea sa s-a desfăşurat, aproape exclusiv, în marile centre muzicale ale Germaniei şi Austriei, la Munchen, Berlin, Weimar, Dresda şi Viena.Cu câteva luni înaintea morţii sale a scris ultimele patru melodii pentru soprană şi orchestră şi a dirijat pentru ultima dată la radio fragmentul „Clar de lună” din „Capriccio”, la 13 iulie 1949. A murit la Garmisch, la 8 septembrie 1949.
1910: S-a născut Jacques-Yves Cousteau, oceanolog francez (d. 1997)
Jacques-Yves Cousteau s-a născut la 11 iunie 1910, la Saint Andre de Cubzac. În 1930 a fost admis la Şcoala navală franceză. La zece ani a scris primele versuri, iar concomitent lua cursuri de pian. La 13 ani a primit în dar un aparat de filmat.
Jacques Yves Cousteau, un redutabilo oceanograf FOTO Adevărul
În aceeaşi măsură l-a atras şi apa. La zece ani plonja în apă, iar câţiva ani mai târziu, aflăm din cartea lui Radu Anton Roman, a încercat să respire sub apă cu ajutorul unui tub.
La şcoală a fost un elev mediocru. Până în 1957 a urmat o carieră în Marina Naţională Franceză. După doi ani de ucenicie s-a îmbarcat pe nava-şcoală Jeanne d’ Arc, cu care a făcut înconjurul lumii. După absolvire, a continuat să călătorească în China şi URSS. Apoi, a vrut să devină aviator şi s-a transferat la Aviaţie, dar un accident de maşină l-a făcut infirm şi a fost nevoit să renunţe la zbor.
Lumea subacvatică a descoperit-o în 1937, alături de un căpitan în Marina Franceză şi un campion de pescuit submarin. Lor li se alătură Simone, tânăra care avea să-i devină soţie timp de 60 de ani.
În timpul războiului, Cousteau a fost ofiţer de artilerie pe crucişătorul Dupleix, perioadă în care a fost decorat pentru bravură, luptând împotriva nemţilor. El a îndeplinit şi o misiune de spionaj. La cererea Amiralităţii Franceze a pătruns în cartierul general italian din Mediterana şi a fotografiat o carte de coduri secrete, acţiune pentru care a fost decorat cu Legiunea de Onoare.
După ce Franţa a fost ocupată de nemţi, s-a dedicat în totalitate scufundărilor. În primăvara lui 1943 i-a apărut primul film „La 18 metri adâncime“.
Este coinventator al costumului de scafandru autonom dar şi iniţiatorul unei ştiinţe noi, arheologia submarină. Tot el a inventat mai multe aparate şi instrumente de cercetare subacvatică. „Multă lume atacă marea, eu fac dragoste cu ea”, spunea Omul Planetei. Jacques-Yves Cousteau a dezvăluit lumii întregi, prin filmele sale, mirajul tărâmului sălbatic din Delta Dunării pe care a vizitat-o în anul 1991. Omul de ştiinţă era fascinat de tot ceea ce vedea: sălbăticia locului, oameni, tradiţii. „Este greu de crezut că mai există aşa ceva în Europa“, spunea el.
1955: S-a născut Mariana Buruiană, actriţă română de teatru şi film
A renunţat la scenă, în urmă cu mulți ani, alegând calea credinţei. A scris cartea „Taina Mărturisirii” (1998, Editura Herald, Bucureşti) şi a făcut traduceri: „Doctrina Kabbalei: filosofia religioasă a evreilor” de Adolph Frank (2004), „Grădina tainică a Adevărului” de Hakim Sana’i (2006), „Misteriile egiptene” de Alexandre Moret (2006), „Al treilea ochi.
Actrița Mariana Buruiană a renunțat la actorie FOTO cinemagia.ro
Autobiografia unui lama tibetan” (2011), „Constructorii: o cercetare a istoriei şi filosofiei masoneriei” de Joseph Fort Newton (2012). Una dintre cel mai talentate actrițe a predat „Tehnica vorbirii” la Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti până în 2008. S-a căsătorit în anii ’80 cu regizorul de teatru Alexandru Dabija, cu care are un fiu. Este una dintre semnatarele Apelului pentru condamnarea comunismului, după 1990.
Colegă de generaţie cu Marcel Iureş, Adrian Pintea, Mirela Gorea, Dragoş Pâslaru, Micaela Caracaş, Mariana Buruiană este distribuită în primul an de studenție în filmul „Patima” (1975, regia George Cornea), unde o interpretează pe Sabina. Debutează la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ cu rolul Irina din „Trei surori” de Cehov (1978). În perioada 1981-1995 este actriţă la Teatrul Bulandra din Bucureşti.
A jucat în numeroase filme, vocea ei fiind des auzită în mari spectacole de teatru radiofonic. A jucat în serialul de televiziune „Lumini şi umbre” în 1981 (regia Andrei Blaier), serial ce a adus-o în atenţia publicului, iar prin rolul principal din filmul de televiziune „Domnişoara Christina” din 1992, în regia lui Viorel Sergovici, a cunoscut consacrarea definitivă.Actriţa a avut multe roluri în piese shakespeariene, şi nu numai, rămânând deosebită performanţa din „Hamlet” (1985), unde a jucat alături de Ion Caramitru.
1978: Virginia Ruzici, jucătoare de tenis de câmp, cucereşte titlul de campioană la Roland Garros, fiind prima româncă laureată atât la simplu, cât şi la dublu, alături de jucătoarea iugoslavă Mima Jaušovec
Virginia Ruzici, o sportivă de excepție FOTO Adevărul
La Roland Garros 1978, Virginia Ruzici a devenit prima campioană de Grand Slam a tenisului românesc. Astăzi se împlinesc 45 de ani de la magicul moment din capitala Franţei.
Virginia Ruzici a început tenisul în oraşul natal, Câmpia Turzii, însă pasul spre performanţă l-a făcut în „laboratorul de campioni“ Dinamo Bucureşti, sub îndrumarea lui Aurel Segărceanu. Fiica unui fost fotbalist al Rapidului, Iosif Ruzici, Virginia începuse cu patinajul, preţuia timpul petrecut în sala de balet, apoi trecuse la handbal, sport cu care s-a dus în final marea bătălie a tenisului pentru inima fetei atletice, cu păr brun. Iar tenisul a triumfat.
Pe 11 iunie 1978, într-o epocă a tenisului atât de diferită, Virginia Ruzici atingea apogeul, încoronându-se la Roland Garros. Românca trecuse cu bine peste o operaţie de menisc, despre care, Radu Voia, într-o antologie despre tenis, nota că i-a frânat puţin dezvoltarea carierei. Aurul câştigat cu Mariana Simionescu la Jocurile Mondiale Universitare, în 1977, la dublu, era un punct de sprijin.
„A fost, desigur, cea mai mare realizare a carierei mele! Era visul meu să câştig acest turneu. Am avut o şansă: Chris Evert nu a participat! Nici ea, nici Navratilova. Ele au participat în 1980, când am pierdut în finală, cu Chris Evert. Lumea îşi aminteşte de obicei doar victoria, dar eu am reuşit să şi confirm, cu un nou rezultat destul de bun. Contează să câştigi titlul şi să rămână scris numele tău acolo, pe peretele terenului central de la Roland Garros. Scrie: <<Virginia Ruzici, câştigătoare în 1978>>. Şi, alături de mine, Bjorn Borg. Pentru mine este o mândrie. A doua zi, când m-am trezit, eram într-o stare complet euforică, pe care nu am mai simţit-o niciodată după aceea“, declara Ruzici pentru Adevărul în urmă cu câțiva ani.
Virginia Ruzici s-a calificat în toate finalele posibile la Roland Garros 1978. Atunci, la doar 23 de ani, a câştigat la simplu în faţa Mimei Jausovec, a câştigat cu Jausovec la dublu feminin, iar la mixt a ratat titlul doar pentru că partenerul său, Patrice Dominguez (Franţa), s-a accidentat, renunţând la luptă după două seturi, la scorul general de 1-1.
Pentru cele trei finale de la Paris, Virginia Ruzici a câștigat 20.000 de dolari
1979: S-a stins din viață John Wayne, actor american (n. 1907)
John Wayne FOTO wikipedia.org
Un remarcabil actor american, vedetă a nenumărate western-uri, Marion Robert Morrison, pe numele său real, s-a născut pe 26 mai 1907 în Iowa.
În 1925 s-a înscris la Universitatea din California de Sud (Los Angeles), unde a jucat fotbal. A lucrat la Fox Film Corporation și a dezvoltat o prietenie cu regizorul John Ford , care l-a pus în roluri de film mai mici , începând din anul 1928. În următorii opt ani, Wayne a jucat în mai mult de 60 de filme cu buget redus, mai ales în roluri de cowboy, soldați și alte roluri de aventură. A ajuns la statura de stea autentică când Ford l-a pus ca Ringo Kid în clasicul western Stagecoach (1939).
În 1969 a câștigat Oscarul pentru rolul său din filmul True Grit. În patru decenii de actorie Wayne a apărut în 250 de filme. Dintre acestea, majoritatea au fost regizate de John Ford, iar cele mai importante filme ale sale au fost She Wore a Yellow Ribbon (1949) și The Quiet Man (1952) .
Șeriful interpretat de Wayne în Rio Bravo este hotărât să-și îndeplinească datoria cu sau fără ajutorul nimănui. Deși întâmpinat cu recenzii călduțe la lansare, Rio Bravo este acum considerat un western clasic. Hawks și Wayne au refăcut în esență aceeași poveste de două ori, în El Dorado (1967) și în Rio Lobo (1970), ultimul film al lui Hawks.
John Wayne a murit la data de 11 iunie 1979 în California.
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Actualitateacum 2 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 2 zileAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum 2 zileImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Lifeacum 2 zileAvantajele utilizării aparatelor de încălzit moderne pentru familiile cu copii
-
Comunicateacum 2 zileComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Lifeacum 2 zilePerformanță sub presiune: de ce industria se bazează pe țevi din oțel fără sudură pentru fluide critice?
-
Comunicateacum 2 zileJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv
-
Comunicateacum 2 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului




